Dragonul sau un alt mod de a vedea obiectivele noastre

Mai tii minte celebra melodie a lui Bonnie Tyler – “Holding Out for a hero?”. Poate nu o stii dupa numele asta, dar refrenul sigur il stii, pentru ca este intiparit in timpanul nostru pe undeva.

“I need a hero!”, spune ea. “Am nevoie de un erou!”

Iti dau mai jos videoclipul original, pentru ca mesajul este extrem de motivator, pe langa vocea senzationala a lui Bonnie. 

O sa ma joc cu focul si o sa iti si traduc versurile, fara sa ma chinui neaparat sa le adaptez sau sa le fac sa rimeze:

“Unde au disparut toti barbatii buni
Si unde sunt toti zeii?

Unde este Hercule, cel atat de capabil, ca sa se lupte impotriva sortilor?
Nu este nicaieri un cavaler in armura stralucitoare?

Seara tarziu, ma agit in pat si ma-ntorc
Si visez ceva ce am nevoie.

Am nevoie de un erou.
Il voi cauta pana ce noaptea se va sfarsi,

Trebuie sa fie puternic,
Trebuie sa fie rapid,
Trebuie sa fie odihnit pentru lupta.”

Dincolo de interpretarile in care ne putem arunca pana maine, imagineaza-ti ca in metafora noastra, daca noi sutem eroi, cantecul nostru care se aude in noapte se aude putin diferit. Pentru ca noi avem nevoie de un antagonist, ca sa ne putem ridica si urma propria noastra calatorie.

“Am nevoie de un dragon!” ar trebui sa strigam noi.

La naiba, ar trebui sa fie destul de puternic incat sa ne puna in incurcatura. Cand suntem fata in fata cu el, cand pucioasa ramasa in urma respiratiei lui ne arde narile, ar trebui macar sa ne tremure genunchii si sa fim usor nesiguri pe noi.

Altfel ce rost are?

Dragonul

Toate povestile bune au un “villain”, un antagonist, cateodata atat de machiavelic incat devine memorabil prin comportament, gestica, vorbe pe care le scoate pe gura. Cand spunem Batman, desi suntem fani si am tinut cu el pana la capat, nu putem sa nu ne gandim, cu un usor tremur, la Joker. Eventual la reprezentatia magistrala a regretatului Heath Leadger.

“Why so serious?” („De ce atat de serios?”), spunea el intr-o scena care a devenit emblematica in construirea antagonistilor. 

Cu cat mai puternic este anagonistul, cu atat mai buna este povestea. Cu cat mai disperata pare situatia eroului, cu atat mai magnetic ni se pare totul.

Ba chiar, daca stai putin si te gandesti, eroii sunt putin cam plictisitori. Banali. Au o busola morala care nu e defecta. Stii cam la ce sa te astepti de la ei. Daca ne-am uita la un film cu un astfel de erou, fara sa integram cumva in poveste si un antagonist, am adormi in prima treime.

Toate povestile bune se bazeaza pe antagonist!

In Matrix il avem pe inegalabilul Mr. Smith. Iti mai amintesti de el? BINEINTELES CA ITI MAI AMINTESTI. Poate nu cu numele, dar fata si cu ochelarii iti sunt familiari.

Stapanul inelelor? Unul dintre antagonisti, secundar de data asta, este Gollum. Dumnezeule, Stapanul Inelelor si Hobbit, ambele filme (si carti), fara Gollum ar fi fost doar un alt film banal, cu eroi banali si chiar si cu antagonisti banali. 

Si ce s-ar alege de Clarice Sterlin, fara antagonistul ei din Tacerea Mieilor? (Probabil ca acum faci un exercitiu de memorie sa iti aduci aminte cine e Clarice; bineinteles ca ti-este greu, pentru ca, in realitate, tu il tii minte pe Hannibal Lecter, ea fiind, in imaginea de ansamblu o cantitate neglijabila).

Cu cat mai puternic este antagonistul, cu atat mai mai mare este efortul pe care il depune protagonistul nostru ca sa isi depaseasca imperfectiunile. Sa isi stapaneasca demonii interiori. Sa evolueze, sa inchida ciclul, sa ajunga la statutul de erou.

Sau, ca sa inchid cu o concluzie pe care deja o intuiesti, fara antagonisti nu exista eroi. Si niciun fel de poveste. Totul este tern, blocat in rutina, fara niciun semn de progresie.

Partea a V-a este dedicata antagonistului, pentru ca fara el nu ar exista nimic. 😃
Iar in metafora noastra, antagonistul este proiectul tau. Ceea ce vrei sa obtii.

Antagonistul nostru (sau dragonul pe care trebuie sa il infrangem) poate fi:

* o afacere pe care vrei sa o pornesti
* o cariera pe care vrei sa o urmezi
* o marire de salariu pe care o urmaresti sau o avansare
* un program de slabit pe care il urmezi (un numar de kilograme la care vrei sa ajungi)
* o carte pe care vrei sa o scrii (tablou pe care sa il pictezi, melodie pe care sa o canti intr-un bar plin de necunoscuti)
* o masina sau apartament pe care vrei sa le cumperi
* si lista poate continua la infinit…

Pentru acesti dragoni luptam noi. Si nu ne ajuta neaparat calitatile si abilitatile pe care le avem pana in momentul asta (partea zeificata). Ci ne ajuta in special partea de muritor: faptul ca ne este frica, faptul ca nu ne simtim pregatiti, faptul ca vrem sa ii intoarcem spatele.

Pentru ca niciun erou pe care l-am iubit, la inceput nu a vrut sa fie erou.
Dar cineva trebuia sa o faca.

Cu drag,
Daniel

PS: Sper ca te-a ridicat un pic de pe scaun articolul asta, altfel plange Bonnie Tyler dupa tine si nu apare nimeni.

PPS: Iti mai las doua videouri, mai jos:

„Am nevoie de un erou”, varianta „Wonder Woman” (este superba):

Gollum, in scena ghicitorilor:

PPPS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a IV-a – „Eroul si micul lui secret”, o gasesti aici -> AICI <-

Astazi am vorbit despre „dragon”. In cateva zile o sa revin si cu „Dusmanii” pe care ii intalnesti pe parcurs.

In drumul catre „marea batalie”, in care scopul tau este sa demonstrezi ca ai crescut si esti pregatit, ai parte de foarte multe provocari. In 9 din 10 povesti “eroul” nici macar nu ajunge la confruntarea finala, pentru ca renunta pe parcurs.

De vina sunt „acesti” dusmani, care apar pe parcurs si ne deturneaza de la drumul nostru. 

PPPPS: Lasa-mi un comentariu, mai jos, si spune-mi care este „antagonistul” tau preferat, cel care ti-a ramas in memorie si de care iti aduci amine mai repede decat de „erou”.

Eu deja am mentionat cativa in articol 🙂