Eroul si micul lui secret

21 Feb

Eram cu un prieten bun la o cafea, la o terasa din Piata Romana. Fusesem cu el in vizita la bunica lui, care isi traia ultimele zile intr-un spital din Bucuresti.

Prietenul asta al meu era destul de afectat si mult timp a ramas cu ochii tinta in fundul cestii de cafea, dar intr-un final a zambit usor amarat si mi-a spus:

“Bai, a avut o viata implinita!”

Cand esti pustan, pentru ca amandoi aveam in jur de 25 de ani fiecare, mortalitatea ti se pare foarte departe iar tu, cumva, intangibil. E varsta la care ai fantezii legate de propria imortalitate si la care visezi ce ai face daca ai fi cel mai bogat din lume.

Nu cred sa existe om care sa nu fi avut fantezii pe cele doua subiecte. 

Pe de-o parte te gandesti ca daca ai avea viata infinita, ai putea sa experimentezi orice ti-ar trece prin cap. Ai putea avea zeci de vieti total diferite, ai putea sa experimentezi sute de profesii. Ai fi imparat sau presedinte, dictator, rebel, pictor, scriitor, cantaret, fotbalist, mogul, cersetor (de ce nu?), navigator, astronaut…. si lista poate continua la infinit.

Ai putea sa renunti la roluri si identitati la fel de lejer cum iti schimbi hainele. Esti curios de viata pe care o duce un barman dintr-un club de noapte? Hai! Vrei sa fii traficant de droguri, o perioada? De ce nu? Ce viata ar trebui sa ai in ritmul asta. 

Si legat de bani, daca ai fi atata de bogat incat sa nu poti numara banii pe care ii ai in conturi, toate problemele tale ar disparea ca prin minune. AI duce o viata fabuloasa, nu te-ai da de la satisfacerea niciunei placeri. Ai avea o sotie topmodel si cu IQ de 170, incat sa isi zgarie toti ochii cand o vad la bratul tau. O armata de doctori care sa roiasca in jurul tau, ca sa aiba grija de sanatatea ta, entertaineri ca sa te distreze, oameni de stiinta care sa iti faca palatul in care locuiesti un adevarat OZN ultratehnologizat.

Ai fi proprietar de club de fotbal, ai detine cladiri inalte de sute de metri si castele vechi de sute de ani. Ai avea o colectie impresionanta de masini de lux la care, o data pe an, ai lasa acces publicului larg, ca sa le admire. Mai milos din fire, ai lupta pentru eradicarea saraciei la nivel mondial si ai dona fonduri inepuizabile centrelor de cercetare medicala ca sa ajute in lupta impotriva cancerului sau a altor boli incurabile. 

Ce viata am avea cu totii, daca am avea „tot” ce nu au ceilalti. 🙂

Asa ca probabil iti imaginezi socul pe care l-am avut, cand am auzit replica prietenului din fata mea.

“Ar fi cel mai mare cosmar pe care il poate avea un om!”

Am crezut ca nu am auzit bine. Eram amandoi antreprenori la inceput de drum, aspiranti ai unei vieti mai bune decat avusesem pana atunci. Inca nu aveam banii pe care i-am fi avut daca am fi ramas angajati, dar asta tinea de alegerea noastra. 

“Viata e misto tocmai pentru ca se termina.” – a continuat el.

“Cum adica?”

“Pai simplu. Gandeste-te ca te joci un joc pe calculator. Si ai un omulet cu care explorezi diverse incaperi, timp in care trebuie sa te feresti de capcane si sa te lupti cu tot felul de creaturi. Sau orice alt joc pe care l-ai jucat, conteaza prea putin.”

“Asa…”

S-a oprit pentru un efect dramatic de cateva secunde, dupa care a continuat:

Si acum imagineaza-ti ca ai vieti infinite. Cat timp te-ai mai juca?”

Abia atunci am realizat.

“Probabil ca m-as plictisi si as renunta.”

“Bineinteles. Placerea jocului este data de faptul ca poti pierde totul, ca ai vieti finite, ca trebuie sa muncesti pentru resursele tale. Asta provoaca dependenta. Daca ai avea vieti infinite, nu ti-ar mai pasa. Iti spun, daca ai fi nemuritor, ai fi acru ca un castravete si te-ai gandi in fiecare zi la sinucidere.”

“Ok, asta am inteles. Si cu banii?”

“Pai e acelasi lucru. Actul in sine de a-i castiga este cel care ne da satisfactie. Noi credem ca este suma din cont, dar in realitate, daca am avea orice suma, fara efortul din spate, am pierde placerea. Atunci cand cumperi o masina, tu crezi ca e masina care iti da fericirea. Dar dupa ce o cumperi, dupa cateva zile, de cele mai multe ori, ai o cadere emotionala. Iti dai seama ca nu e aia “fericirea”. De ce? Pentru ca fericirea ai simtit-o in timp ce ai castigat banii, nu cand i-ai avut in sfarsit. Fericirea este data de faptul ca ai devenit, pe parcurs, omul care a castigat banii sa isi cumpere masina: calculat, disciplinat, concentrat, econom, strateg.”

Conversatia asta a fost printre cele mai profunde si mai marcante pe care le-am avut in viata mea.

Conflictul si obstacolele pe care le intalnim 

Plecand de la imaginea omuletului de pe ecran cu vieti finite, ca sa ai o miza, incepi sa iti dai seama ce te determina sa joci. Tocmai faptul ca poti pierde vietile alea si ca jocul se poate termina. Asa devii bun in joc si asa se creeaza si dependenta.

Orice joc are in spate un scenariu si se bazeaza pe o poveste. La fel ca orice film. La fel ca orice carte. 

Si intrebarea care vine natural, cumva, este: ce face ca o poveste sa fie buna? Astfel incat sa joci jocul ala? Sa citesti cartea aia? Sa te uiti la filmul ala?

In orice curs de scriere creativa din lumea asta, afli ca la originea unei povesti bune sta conflictul. Cand o poveste nu functioneaza, nu te prinde, deseori creatorii din spate spun: “Nu este destul conflict”. Cu alte cuvinte totul este prea “liniar”, nu este actiune, nu exista drama, protagonistul nu are pentru ce sa lupte.

Aud deseori replica asta de la “incepatori”:

“Dar de ce trebuie sa fie conflict? O poveste nu poate fi faina si fara el?”

Iar raspunsul este:

“De ce ai urmari o poveste in care protagonistul este perfect, viata lui este perfecta, nu are pentru ce sa lupte, pentru ca are tot ce ii trebuie, are bani in cont, sotie fotomodel, Porsche Carrera in garajul unei case valorate la 50 milioane de dolari, cariera de avocat ireprosabila in care nu a pierdut nici macar un singur caz, doi copii supradotati, care au depasit cu mult nivelul de cunostinte si inteligenta al profesorilor lor….”
(si pot continua la nesfarsit)

Reactia ar fi de respingere instanta.

Avem nevoie de obstacole si piedici. Avem nevoie de conflict.
Pentru ca altfel nu invatam nimic din povestea respectiva.

Plus ca atunci cand exista conflict exista premisa de evolutie. Fara conflict, nu exista crestere.

”Creativitatea se naste din necesitate precum si ziua se naste din noapte.
In perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste pe sine insusi, fara a ramane >>depasit<<„, spunea Einstein.

Evolutia se naste din aceeas necesitate. Cand ne lovim de blocaje, cand simtim frustrari – stim ca e timpul sa crestem, ca oameni.

Eroul

Si asa ajungem la primul pitic din serie. 🙂

O sa iti dau mai multe exemple despre ce este un erou, dar o sa incerc sa daram si cateva mituri legate de ce “se spune” ca ar trebui sa insemne (motiv pentru care nu reusim sa ne vedem ca fiind unul).

Cuvantul erou, pe care limba romana il atribuie, si pe buna dreptate, personajului principal dintr-o opera literara, provine din latinescul heros. Aici lucrurile devin un pic mai interesante, pentru ca latinescul heros indica nu neaparat un muritor sau un zeu, ci un semizeu. O persoana nascuta dintr-un pamantean si un zeu.

Asta duce cu gandul ca eroul are, pe de-o parte calitatile si defectele unui om, dar si ca ii curge prin vene sange de zeu, avand puteri supranaturale pe care le poate folosi in anumite situatii.

Orice poveste are un protagonist (sau erou) care, in mod normal, vrea ceva. De obicei cineva (antagonistul) il impiedica sa obtina acel ceva. Aceasta este calatoria externa eroului si parcursul in sine este “povestea”.

Ce ratam, insa, atunci cand ne uitam la o astfel de poveste, este calatoria “interna” pe care o are protagonistul. In ciuda abilitatilor pe care le are protagonistul (partea “zeificata” a lui), cele mai atractive povesti si cei mai dragi eroi nu sunt cei infaibili. Dimpotriva, ne identificam aproape instant cu defectele eroilor pe care ii urmarim.

Si aici ajungem la unul dintre mituri – cum ca eroii ar fi perfecti. Ar avea toate calitatile (abilitatile) necesare ca sa lupte pentru ceea ce vrea, sa infrunte antagonistul si sa invinga.

In realitate eroii sunt niste fiinte imperfecte (partea “muritoare” din ei). Iar imperfectiunile sunt date de DEFECTE. Cei mai puternici eroi ai nostri, in care ne regasim si fata de care ne identificam – noi tinem la ei, in realitate, pentru ca sunt imperfecti.

Nu ne place de eroii fara gauri in armurile lor. Pentru ca ei nu exista. 🙂

Avocatul ala de mai sus devine eroul nostru abia cand pierde un caz, da faliment sau il paraseste nevasta. Devine eroul nostru abia cand ne dam seama ca, in realitate, in interiorul lui, seamana cu noi. Fiinte imperfecte, care au dorinte si care trebuie sa ia decizii. Decizii infricosatoare.

Abia atunci acel protagonist devine campionul nostru, care lupta cu defectul lui, cu demonul lui interior, mai mult chiar decat pentru obiectivul lui exterior (sa tina firma pe picioare, sa isi recastige nevasta, sa castige cazuri din nou la firma de avocatura etc. etc. etc.).

La fel ca in discutia cu prietenul meu, de acum mai bine de zece ani, noi omoram povestile cu eroi infailibili, cu vieti infinite si fara limita de bani. Nu ne place. Ne plictisesc.

– In Revolta Akienilor (vezi >>AICI<<), ultima carte lansata de mine, eroul este un pusti care vrea sa scrie (calatoria exterioara), dar care este impulsiv, instabil emotional si care nu are incredere in el (defectul).
– In Vanatorii de zmeie, scrisa de remarcabilul Khaled Hosseini, protagonistul, in ciuda inteligentei, este LAS. Iar el, independent de ceea ce se intampla in viata lui, lupta de fapt cu lasitatea, fiind din ce in ce mai constient si mai ingrozit de ea.
– Harry Potter nu are incredere in el si, atunci cand capata, devine arogant.
– Chiar si in cartile autobiografice se pleaca de la aceeasi premisa. In „Open”, a lui Agasi – defectul protagonistului este ura fata de tenis, in conditiile in care “calatoria lui externa” este chiar tenisul. Ce combinatie malefica a reusit autorul in cazul asta. 🙂
– Robert Neville, protagonistul din “Sunt o legenda”, este un alcoolic incapabil sa faca fata emotional trecutului si amintirilor cu sotia si fiica lui, acum moarte. 

Chiar si in personajele initiate de benzile desenate (de tipul Marvel sau DC Comics), cand a fost nevoie de ecranizarea povestilor s-a investit mult in umanizarea supereroilor.

– Batman devine un depresiv ciudat, in care ne regasim cumva.
– Superman, tocmai pentru ca este “aproape” indestructibil, are parte de kriptonita, in plan extern, iar in planul interior are defectul de a o iubi pe Louis Lane si umanitatea, in general (da, iubirea poate fi un defect, in anumite contexte).
– Pana si James Bond, care este, din multe puncte de vedere, mai puternic decat Superman, fiind imaginea eroului fara gauri in armura, este un afemeiat si, in multe cazuri, arogant – ceea ce ii aduce cele mai multe dintre necazuri.

Dar eroii Marvel, DC Comics si James Bond – sunt exceptiie. Pentru ca in realitate eroii sunt la fel de imperfecti ca si noi. Tocmai asta ii face puternici. 

De ce iti spun toate astea?

Pentru ca evolutia vine din miscare, obstacole, conflicte, necesitate, nevoi. Si multi dintre noi nu reusim sa ne “vedem” in povestea asta, pentru ca NU avem superputeri. Degeaba ne imaginam ca avem 1001 de calitati, atata timp cat, adanc in interiorul nostru, noi ne stim kriptonita. Stim ca avem defecte, dar incercam sa ne comportam ca si cum nu ar exista. 

Nu ne vom misca pana nu intelegem ca tocmai defectul nostru cel mai mare ne face sa fim eroi in aceasta poveste. Vom ajunge acolo unde ne vom dori si vom lupta si cu defectul nostru. Doua calatorii, pe doua planuri, care au foarte mare legatura intre ele.

Cand ne dorim ceva (proiectul nostru), suntem precum o pasare in colivie. Acum, usita la colivie este deschisa, dar ceva ne impiedica sa iesim. Multi spunem ca “nu ne vedem” liberi, de-aia nu evadam. Degeaba asteptam insa in colivie ca sa devenim “invincibili” si “eroi” inainte de a pleca, pentru ca punctul comun al tuturor eroior este ca ei o fac ne-invincibili, acceptandu-si defectele.

Singura cale ca sa iesim din colivie este sa admitem ca suntem terifiati de ce putem gasi in afara ei. Si ca singura metoda ca sa nu ne mai fie frica este sa iesim pur si simplu.

Cam atat azi, 

Cu drag, 
Daniel Zarnescu

PS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”

Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-

Astazi am vorbit despre „erou”. In cateva zile o sa revin si cu „dragonul” – metafora pentru proiectul nostru.

PPS: lasa-mi un comentariu la final, dupa ce citesti materialul. Am nevoie sa stiu ca este cineva la celalalt capat al conexiunii de internet …

… si ca nu scriu in van. 

Descrie-mi „eroul” (pe tine), si cu superputerile lui, dar si cu imperfectiunile care ii pun piedica.

Lasa un comentariu mai jos cu raspunsul tau. 🙂

 



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

48 thoughts on “Eroul si micul lui secret

  1. Super-puterea eroului meu este ca atunci cand actioneaza – e acolo 100%. Ii construiesc abilitatea asta de ceva timp si o vanez in orice fac. Deja e devenit o super-putere. Asta imi mai spune ca noi, putem avea orice super-putere ne place la alti super-eroi. Putem crea si noi un elixir pe care sa-l bem zilnic ca sa ne transforme mai mult din sangele de muritor in cel de zeu.

    Kriptonita vine exact ca Jockerul…un antagonist al naibii de bine construit. Sunt toate procesele mele mentale DINAINTE de a ma pune in pozitia de a face. De a da 100%. Procese care vin la pachet cu oboseala, cu lehamitea, taraiala pe primele sute de metri, pana intru in ritm si de acolo sunt pe val.
    E o lupta zilnica…De asta finalul articolului m-a atins MAXIM – e acelasi mesaj care mi se repeta atat de des in ultimele luni – „Do it anyway”…Dar cum ai imbracat tu in metafora cu usita si colivia…m-a spart…Inca sunt in bucla…
    Astept urmatorul articol. Multumesc!

  2. Aha. Inteleg ca defectul cel mai mare este in acelasi timp si cea mai puternica arma. O sabie prea lunga poate fi greu de manevrat in lupta pedestra sau foarte utila calare. In cazul asta, de exemplu curiozitatea: poate fi o modalitate de a explora situatii noi sau abordari diferite, paote fi ina celasi timp si o excelenta metoda de a pierde timpul.

  3. Eroul meu are obiectivul de a da 100% din ceea ce face, indiferent ce face.
    Zilnic sunt distrageri, sunt piedici mai tot timpul, piticii din cap fac galagie astfel incat eroul ajunge acasa de multe ori obosit si se intreaba:
    Oare am facut tot ceea ce a tinut de mine azi?
    Ce pot face maine ca sa fie si mai bine?
    Si uite asa vine a doua zi, cu distragerile ei, cu provocarile ei…
    Partea faina este ca odata cu trecerea timpului procentul urca usor usor iar bucuria calatoriei e din ce in ce mai mare…iar mai apoi duelul placere-durere continua in ziua urmatoare… 🙂
    Sunt mai fericit dupa articolul asta!
    EROII NU SUNT PERFECTI !!! FOARTE TARE
    Merci Daniel!

    • Ascultam un interviu cu Michael Jordan zilele trecute si spunea ceva de genul: „vin greutati in viata unui om si trebuie sa le faci fata; dar iti dai seama ca daca nu faci fata durerii, nu simti placerea. Ca ideea de „bine” exista tocmai pentru ca exista „rau”.”

  4. Da, adevar grait-ai Daniel.
    Felicitari pentru articol !

    Eu vad ideea articolului, in primul rand ,
    ca o MARE lectie de viata. Dar nu numai atat.
    Fiecare, ar trebui sa fie eroul pe care si-l doreste….

    Mult spor in continuare, iti doresc. Si multa sanatate, sa le faci fata la toate.

  5. Nu sunt de acord cu nimic din ce a zis prietenul tau.
    Jocul cu vieti infinite e fun, crezi ca e mai distractiv sa pierzi si sa o tot iei de la inceput? Era altceva daca aveai energie infinita, pentru ca nu exista provocare. Cu vieti infinite, oricum e provocare, sa nu pierzi prea multe sau sa nu te intorci la inceputul nivelului. Deci, analogia nu prinde.
    Apoi, nu poti sa devii, ca nemuritor, orice. Faci trafic cu droguri, ajungi dupa gratii, eventual isi dau seama astia ca nu poti muri si fac experimente pe tine. Ca dictator, nenorocesti alti oameni si poti fi asasinat (nemuritor inseamna ca nu mori de batranete, nu?).
    Cu bani nelimitati poti sa faci multe, pentru ca nu mai trebuie sa stai la job: sa pictezi, sa rezolvi puzzle cu 1000 de piese, sa faci arte martiale, exista multe satisfactii. Iar cand iti vine salariul, si nu iti permiti multe cu el, nu e satisfacator, te simti amarat. Oamenii, majoritatea, nu sunt elitisti. Castigand bani, devin oamenii care suporta stresul, frustrarea si diversi oameni care le fac rau, nu devin strategi sau economi.
    Stiu ca suna ca o critica, si chiar este, dar vreau sa vezi si partea cealalta. Nu intri deloc in papucii nostri, ci doar a „aerienilor” tai.

  6. Salut Daniel,
    m am intors in trecut si mi am amintit de Seriale, Telenovele si filme la care cautam aceea actiune, acel ceva, ce ma motiva sa le urmaresc cu mare atentie. Intodeauna ma atrageau filmele care au acele CEVA, actiune, conflict…
    Si DA, constientizezi faptul ca si viata noastra ii la fel de interesanta daca avem o actiune, un conflict sau ceva provocare, ceva ce ne scoate din comfort si actionem. Atunci simtim ca traim si daca proabil cateodata acele provocari is mai putin placute, tin sa cred ca totul depinde de atitudinea noastra.
    Acum si tu Daniel ai venit catre noi cititori cu acel CEVA, multumesc!
    O zi linistita.

    • nevoia, conflictul, dorinta (deci lipsa a ceva ce ne dorim) – ne face sa vrem mai mult, sa inaintam.

      Evolutia omului este construita pe astfel de stimuli. Si cumva exista un barometru, un senzor care se misca tot timpul. Ce credem ca ne face fericiti, odata ce il obtinem, dupa o perioada cautam „altceva”.

      Nu inseamna ca fugim de fericire (pentru ca ea devine integranta), ci ca in actiune si miscare sta evolutia noastra, cumva.

  7. Chiar m-ai prins cu acest articol, probabil tocmai pentru că mi-am dat seama, în timp ce citeam aceste rânduri, că am început să cresc cu adevărat doar atunci când mi-am acceptat defectele și nu am mai opus rezistență faptului că am și o parte mai puțin frumoasă. Creștem de mici cu gândul că trebuie să fim cât mai buni și de aceea nu știm să ne acceptăm și părțile mai puțin bune. Însă, fără această etapă – de acceptare a defectelor mele, nu aș fi reușit să mă bucur de viață așa cum o fac acum și încă mai lucrez la câteva aspecte.

    Mulțumesc pentru că faci tu cumva și ajungi la sufletul nostru, cu toate că din exterior nu s-ar gândi cineva la asta.

    Spor în toate și aștept cu interes să mai citesc ce urmează 😊

  8. Salut sunt George si mi-a placut foarte mult articolul tau! E u daca as avea banii necesari mi-as deschide o firma de constructii-amenajari interioare,deoarece am lucrat peste 22ani in domeniul acesta.Acum sunt pe liber-fara servici-mi-am dat demisia de la ultimul loc de munca(pe santier).Si anul acesta vreau s-a incerc s-a lucrez pe cont propriu-particular.Dar nu stiu cum s-a atrag clienti.Mai am de invatat marketing.Ti-am citit toate articolele dar nu am putut cumpara nimic deoarece nu am avut resurse financiare! I-ti urez o zi buna!

  9. Singura cale ca sa iesim din colivie este sa ne dam seama ca nu suntem in colivie. Numai conditionarile de tot felul acumulate de la nastere, pana in prezent, ne creeaza iluzia de prizonier intr-o colivie.
    Suntem un fragment dintr-un nor molecular, un proces evolutiv fara nici o identitate finita.
    SUNTEM LIBERI! (Avem nevoie de o „mama-pasare” sa ne impinga afara din cuib!).

    • Noi avem o vorba: „There is no tribe”. Omul are o tendinta de a se conforma cu asteptarile celorlalti dintr-o frica ancestrala de a nu cumva fi dat afara din „trib”. Afara din trib inseamna izolare, deci hrana pentru lei, tigri etc.

      Dar tribul nu mai exista de mult timp.

  10. Eu consider că există evoluție și fără conflictul de care povesteai. Conflictul doar accelerează evolutia, pentru că te obligă să crești forțat, mai repede decât ai face-o în condiții mai prielnice, însă are și costuri pe măsura (oboseală, frustrare, griji etc.). Probabil că fiecare are un grad diferit de toleranță la conflict, iar atunci când sunt prea multe, visam să nu mai fie și idealizam viata fara ele. Eroul poate avea și un destin tragic, dacă nu așteaptă să îi crească aripi suficient de puternice înainte de a zbura din colivie. Dacă are prea multe defecte (pene lipsa) și sare de pe o stâncă sperând că va putea să zboare, nu sunt oare șanse să se prăbușească și atunci povestea să fie una tristă, fără erou? Ar trebui să ne amăgim că facem parte dintr-o poveste care nu poate avea decât happy end?

    • Georgiana, „conflictul” este specific storyteller-ilor (cartilor, filmelor, jocurilor). Putem sa ii spunem „dorinta”, pentru ca altfel nu te-ai misca spre ceva, ai sta pe loc si toata lumea ar fi „fericita”. Dar statul asta pe loc nu ii e caracteristic fiintei umane.

      Da, eroul poate avea si un destin tragic, o sa acopar asta dupa ce vorbesc de dragon, de dusmani si de aliati, cand intru pe zona practica a seriei.

  11. Salut,
    Am citit articolul pe nerasuflate in autobuzul 104 in timp ce mergeam sa ma vad cu prietena mea. Mi-a placut foarte mult! Multumesc!

    • Cand o sa cobori la o statie gresita, pentru ca imi citeai articolul, atunci inseamna ca am ajuns la maiestrie. mersi 🙂 Apreciez, sa stii!

  12. Fata cea urata, muta si saraca a carei privire ii transforma pe toti cei care-i cad in campul vizual in frumuseti inegalabile, pline de viata, cu un sarm magnetic. In oglinda, puterea ei dispare.

  13. Salut Daniel, articolul m-a dus cu gandul la “Povestea lui Harap-Alb” unde eroul, copilul cel mic, isi incepe calatoria aproape de la zero, face greseli, ajunge sclavul Spanului, trece prin incercari si provocari deosebite, dar care, practic, il calesc si il ajuta sa devina o persoana mai buna, il pregatesc pentru viata. Toate-s vechi, moncher…

    • Bineinteles, ca n-oi descoperi eu apa. 🙂

      Toate lucrurile s-au mai zis, dar nu in toate modurile posibile. Eu doar incerc sa o spun „in altfel”, atata tot.

  14. Ai punctat bine Daniel,

    Ma prinde articolul tau, atinge momentele delicate si incercarile eroilor de zi cu zi, in cazul de fata incercarile mele. Ma regasesc in ceea ce-ai scris. Practic acum ma consider si eu erou aflat in situatia de criza. Tot ce-am cladit se naruie, si acum este momentul in care trebuie sa fiu creativ, asa cum ai prezentat si tu citatul lui Einstein. Dar este greu, al naibii de greu. Karma este prezenta

    • Ahh si inca ceva Daniel. Ma intreb oare pe bune cum ai face tu fata unei situatii de criza? Daca ai avea tot si apoi sa nu mai ai nimic. Sau sa pleci de la nimic, intr-un sistem de kkt in care iti doresti sa-ti cladesti o viata de familie si sa nu ai grija zilei de maine. Asta este realitatea, este diferit de carti, filme si alti supereroi…

      • Bieinteles ca este greu. Este usor sa vorbesti, cand nu esti in criza, despre situatiile cand ai fost in criza sau despre altii care sunt la pamant (in criza). Dar cand te afli „in criza”, ti se pare ca toata greutatea lumii apasa pe umerii tai. Corect.

        Realitatea nu este cu nimic diferita de carti sau filme. Sunt inspirate, ca emotie generala si ca si parcurs din viata reala. Tocmai de-aia ne si impacteaza atat de mult.

        Nu stiu cum as face eu fata unei sitautii de criza, pentru ca nu ai descris-o foarte specific. Am avut destule situatii in care am fost la pamant si de fiecare data m-am comportant „in altfel”.

  15. Ahh si inca ceva Daniel. Ma intreb oare pe bune cum ai face tu fata unei situatii de criza? Daca ai avea tot si apoi sa nu mai ai nimic. Sau sa pleci de la nimic, intr-un sistem de kkt in care iti doresti sa-ti cladesti o viata de familie si sa nu ai grija zilei de maine. Asta este realitatea, este diferit de carti, filme si alti supereroi…

  16. Buna, Daniel. Ai perfecta dreptate in ceea ce afirmi. Defectul meu este lipsa increderii in mine si ma lupt cu el de cand ma stiu. Dar de aici pana la a ma considera erou, este cale lunga.

  17. Super solutia cu imperfectul e interesant si perfectul e plictisitor dar totusi… cine vrea sa fie imperfect?, parca ai vrea sa fii perfect cu toata plictiseala celorlalti ! Doar e a celorlalti …
    Nu vreau sa te contrazic si sa fiu nesuferita… Scuze! Mi-a placut la maxim c-ai reusit sa vezi partea buna din imperfectiune !
    Abia astept articolul cu balaurul… sa vedem o fi un balaur prietenos?

    • Pai nu e ca esti nesuferita, bineinteles ca nimeni nu vrea sa fie „imperfect”, dar pana nu accepti sa actionezi imperfect fiind, nu o sa ajungi la „finalitate” niciodata. In sensul in care sa lucrezi la slabiciunile tale, pe masura ce inaintezi, este unul dintre obiective. Pentru ca multi nu se misca pentru ca ei considera ca nu „au” ce le trebuie. Nu ai cum sa „ai” ce iti trebuie daca nu te misti.

      E un cerc vicios.

  18. Eroul din mine este un pustan simplu, usor izolat de oameni, dar care simtea ca traieste prin eroii jocurilor de pe calculator si care, candva, mic fiind, s-a rugat Domnului ca intr-o zi sa ajunga si el un erou, un om special, precum eroii lui favoriti. Isi ura propria realitate si era mai mult compatimit si apreciat din politete, decat sa fie apreciat si incurajat de familia si apropiatii lui. Avea doar rugaciunea si promisiunea ca intr-o zi, curand, isi va infrunta demonii si va deveni, in sfarsit, fericit.

    Asa ca merge la mare distanta de casa, intr-un oras necunoscut, cu pretextul sa-si faca studiile, dar in realitate sa invete sa traiasca fara ocrotirea si mila celor de acasa. Eroul stie ca poate realiza orice isi pune in minte, pentru ca a mai facut-o de cateva ori. E bun analist, bun orator, al naibii de perseverent si mereu luptandu-se sa iasa din viata ‘predestinata’ de a ramane un mediocru (cel putin in sufletul lui, lucru care l-ar distruge complet pe interior).

    Insa realitatea mereu e mai grea decat cea pe care o anticipezi, iar micul erou, din urma experientelor, a ajuns izolat, suspicios si agresiv (desi viata sociala ii aduce bucurie); fumator, lenes, sedentar (desi iubeste sportul si stilul de viata sanatos); fricos, nesigur, ‘obosit’ (desi se viseaza facand lucruri marete si inaintand spre promisiunea lui). Anii trec, rezultatele intarzie sa apara, e plin de esecuri, cu putini oameni ramasi langa el, cu mii de motive de a se indoii de el si de a-si accepta soarta unei vieti simple si la cativa pasi ca eroul sa se dea batut.

    Dar, uneori, in linistea noptii, in mijlocul celor mai dureroase esecuri, ii revin in minte cuvintele promise : „Vreau sa devin si eu un erou”.

    • In ce film / carte ai vazut tu ca protagonistul sa nu treaca prin ceea ce treci tu? Important este sa mergi mai departe. Faptul ca ai constientizat locul in care te afli deja iti da un avantaj mare ca sa poti inainta.

      Multumesc pentru mesaj, foarte motivator (pentru mine, cel putin).
      Succes!

    • Progresia se calculeaza prin comparatie. Bineinteles 🙂 Doar ca as adauga cuvantul „perceptie” la ceea ce ai spus tu. Daca nu exista comparatie, nu exista perceptie de valoare. 🙂

      Pentru ca valorosi suntem cu totii, indiferent de ce facem sau ce rezultate obtinem.

  19. Am un pitic foarte nașpa, rațiunea, care s-a activat atât de tare de când a plecat de lângă mine fosta mea prietena, m-a gândesc cum as fi putut sa fac ca sa fie mai bine, având in vedere ca acum ea este efectiv alta persoana

    • Singur optiune este sa privesti inainte. Deseori nu are rost sa iti dai un raspuns anume la intrebarea asta. Catedata relatiie se termina, indiferent ce ai fi putut tu sa faci (pentru ca o relatie implica doua persoane, nu doar una… si nu poti controla emotiile, dorintele, realitatea celuilalt).

  20. Daniel, imi place seria asta de articole și pot sa spun ca pui punctul pe i inmulte dintre ele.
    Pana la „avem nevoie de conflict”.
    Am trăit 30 de ani în conflicte, interne și externe și experienta asta m-a învățat (cel puțin) un lucru:
    Nu AVEM NEVOIE de conflicte.
    Și tot ce e în povestea eroului cu o mie de fete,mai ales obiectivul de sfarsit, de piatra obține și fără conflicte.
    La partea asta încă lucrez si pot sa spun ca de fiecare data cand scap de un conflict interior dispare și un conflict exterior și automat, în timp, se produc schimbări.
    Și știi ce bine e? Pur și simplu sa faci.
    fără forța, fără rezistenta, doar cu sufletul, dorința de a reuși și viziunea în fata.
    Se da toată lumea din fata ta. Și universul parca iti pune totul la picioare.
    Și evoluez. Ca pana la urma și evoluția este o alegere.
    Părerea mea.
    Iti multumesc pentru ce ai scris.
    Spor în continuare.

    • Paul, nici mie nu imi place conflictul, ai dreptate 100%, cand o spui asa. Doar ca in seria asta, cand ma refer la conflict, ma refer la unul metaforic. Conflictul dintre cine esti si ce vrei sa fii. Poti in schimb aborda in felul propriu, personal, cum managerizezi aceste situatii. O poti face constant, zi de zi, investind in placerea de a inainta, de a te bucura de tot.

      Articolul nu este un indemn la conflict, dimpotriva.

  21. Pingback: Harta – cum desenezi o strategie care sa te impinga de la spate? – Construim Imperii

  22. Viața mea începe cu fericirea mamei mele că a reușit să-mi dea viață
    Pe parcursul vieți am dat de foarte multe probleme și eșecuri care ma întărit și m-au făcut războinic
    Am crezut in oameni și am fost sigur ca pot schimba lumea
    Cel mai mare eșec care mise tot repetă este bunătatea
    Am fost batjocorit ,bătut la propriu și la figurat , pentru ea și totuși încă cred ca există oameni buni
    Pentu mine viața este o călătorie cu bilet doar dus fără opțiuni
    Opțiunile țile faci singur după plăcerile tale fără dar și poate
    Sa povestesc viața mea , ca un film horror cu happy and
    Și totuși nu renunț pentru ca trebuie trăită
    Numai ca mă cam dezechilibreze și-mi pierd încrederea in mine

  23. Eroul din mine e perseverent, inteligent, onest, bun la suflet, harnic, plin de idei și vise, iubitor, dornic de evoluție, punctual, sincer, grijuliu, deschis, comunicativ, iar imperfecțiunea cea mai mare este naivitatea cu care crede că și ceilalți sunt la fel, și că ce dai în viață primești înapoi. Credința asta mi-a adus muuuuulte decepții.