M-am convins: ai aripi, dar ai uitat sa zbori!

La inceputul lui Iunie am facut prima tabara de afaceri “Mentorship Internet Business” impreuna cu Gratian. Povestea este simpla, ne-am aliat doua personalitati total diferite ca sa ne amplificam puterile.

Eu sunt sunt maniacul care detine informatia, nebun sa testez pe pielea mea tot ce prind pe afaceri, marketing, vanzari. Gratian este bomba de motivatie, psihologul, terapeutul, cel care iubeste oamenii, se vrea in mijlocul lor, ii imbratiseaza sau ii cearta cu dragoste parinteasca.

Planul era simplu: eu arat calea si el da impulsul fiecaruia de a se apuca sau de a trece peste blocaje care apar. Timp de sase luni stam langa fiecare din participanti si ii invatam, metaforic, sa zboare. Suntem in luna a 3-a de supervizare acum.

Sunt un tip extrem de atent pe detalii, munca a fost fabuloasa. Mi-aduc insa aminte primul moment, cand eram in fata oamenilor, la Predeal. Stiam ce stiu, stiam cata valoare pot da, stiam ca Gratian poate urni de pe loc si o stanca, daca isi pune in minte. Stateam in picioare, in fata tuturor, incercam sa surprind reactii. Tocmai terminasem prima mea prezentare, in care le aratasem ce fac eu, de ce sunt capabil si ce o sa ii invat pe ei in cele 3-4 zile de tabara si in cele 6 luni de asistenta, mai tarziu.

Nimeni nu misca un muschi.. Si apoi s-a auzit o voce extrem de calduroasa.

“Incredibil, suntem exact in locul in care trebuie sa fim!”

Asa am luat contact prima oara cu Bobo. Inalt, solid, cu un etern zambet arborat pe fata (spre deosebire de mine) si cu o caldura sufleteasca incredibila pentru un om care te-ar putea manca la micul dejun, daca si-ar pune in minte.

“Am uitat chitara acasa”

Greul taberei era dat de faptul ca trebuia sa descoperim ce are fiecare de oferit celorlalti, ca sa poata sa porneasca o afacere din asta. Tehnicile de marketing, modul in care te promovezi, cum castigi bani .. astea sunt deja detalii. Detalii importante, as putea spune, doar niste detalii. Punctul de plecare insemna de fapt o individualizare a fiecaruia.

Nu cautam ca toata lumea sa faca acelasi lucru, sa se copieze unul pe altul si, intr-un final, pe noi; cautam talentul din fiecare, pasiunea pe care ar putea sa o ofere celorlalti si intr-un final sa invete sa castige bani din asta.

Iar Bobo, care credea ca venise la o tabara sobra de afaceri, isi luase laptopul in detrimentul chitarei. A trebuit sa treaca 2-3 zile din tabara pana sa ne spuna efervescent.. ceea ce noi stiam din prima clipa in care ne povestise de chitara uitata acasa. Chitara, prietenii si serile de cantece in fata unui foc de tabara erau punctul lui forte.

Ca sa il probam, Gratian a dat un telefon si a facut rost de o chitara (nu ma intreba cum) pentru ultima seara de tabara. A iesit o distractie cum vezi doar prin cluburi, la concerte. Bobo, pe langa ca stia sa cante fain la chitara, avea si voce. 🙂

Si asa a luat nastere www.folkusor.ro .

Dupa tabara… nimic

As vrea sa spun ca toate lucrurile au mers snur si ca Bobo a devenit un star cum a calcat asfalt de Bucuresti, la intoarcere. Din pacate povestile de succes nu sunt explozii de artificii. Bobo s-a miscat greu iar noi stiam ca asta se va intampla cu fiecare dintre cei prezenti in tabara.

Acolo ai parte de emotia grupului, de adrenalina, informatia primita iti da senzatia ca esti zeu si ca poti cuceri lumea. Cand ajungi acasa, insa, te asteapta viata ta de dinainte, intiparita de ani, poate zeci de ani de zile in codul tau ‘comportamental’. Tocmai de asta noi am fost pe pozitii si sa ii impingem de la spate, sa vorbim cu ei in toata perioada de dupa tabara. Aveau nevoie sa mentina legatura cu noi, sa vada ca se poate.

Bobo are o pasiune incredibila pentru chitara, simtea ce poata sa faca cu siteul lui, stia unde poata ajunge. Nu nega nimic din viziunea proprie. Asta nu inseamna insa ca nu avea indoieli. Principala lui temere era de ideea ca oamenii il vor critica si de faptul ca va trebui sa iasa in fata.

Si uite asa, doua luni tabara nu a facut nimic. Imi venea sa ii dau cu o piatra in cap. La un moment dat l-am luat pe el si pe Robert deoparte (poti citi despre el aici) si le-am spus:

“Nu inteleg cum stati pe loc, de ce nu va miscati. In locul vostru, al amandurora, maine as scoate bani. Tu cu chitara sau tu cu clarinetul. As face un eveniment, promovare, bilet ieftin la intrare si as ramane cu un ban de o cafea.. ba m-as si distra si oamenii ar auzi si de mine.”

Cearta mea le intra pe o ureche si iesea pe alta. Imi dadeau dreptate, dar intelegeam ca inca nu simt ‘financiar’ fenomenul. Ei erau inca niste oameni normali, care nu voiau sa iasa in evidenta. Nu voiau sa riste.

Managerul Dan Cazacu

In tabara MIB am invatat o groaza despre calitatile si defectele oamenilor. Un alt personaj interesant a fost Dan Cazacu. Si el inalt, solid, cu gura mereu pana la urechi, (auto)ironic, extrovertit si o lepra de om cand venea vorba de proiectul lui.

Am invatat in timp ca orice defect poate fi considerat o calitate intr-un anumit context. In scurt timp ne-am dat seama ca Dan, pe cat de prost manager este pe propriul lui proiect, devenea un adevarat “Don King” cand venea vorba de ceilalti. In primele doua luni, desi proiectul lui stagna, tot ii ajuta pe ceilalti sa treaca peste anumite blocaje. Se intalnea cu fiecare in parte, ii ajuta pe tehnic, ii ajuta sa gaseasca o viziune etc.

Mereu se intampla sa apara cineva de genul lui Dan in ecuatie, este genul managerului care simte o placere morbida sa ajute pe altii, sa le scoata talentul in evidenta.

La un moment dat si-a luat inima in dinti si l-a abordat pe Bobo:

“Ma mai ameninti mult cu serile alea de folkusor? Hai sa le facem! Te ajut eu!”

Prima seara de folkusor

Aseara, tarziu, tot ne faceam curaj, eu cu Gratian, sa mergem la Bobo, la prima seara de folkusor. Avusesem inainte o sedinta destul de extenuanta, care durase mai mult decat anticipasem si credeam ca am ratat evenimentul. Intr-un final am zis sa mergem orice ar fi, macar sa fim aproape de Bobo in initiativa lui.

Am nimerit intr-o harmalaie de fum, oameni si cantece vechi. Dan filma totul cu o camera, cand ne-a vazut a venit si ne-a imbratisat.

“Nici macar nu ne-am chinuit sa promovam foarte mult, ca nu aveam unde sa ii bagam pe toti.”

Ne-am simtit precum parintii care isi duc copiii la fotbal si apoi stau in tribuna si ii aclama. O senzatie extraordinara, am cantat, am chiuit, am aplaudat. Succesul lui Bobo era si al nostru. I-am spus lui Gratian razand: “Hai repede sa facem o poza cu el cat ne mai cunoaste, ca pe urma isi ia lumea in cap”.

L-am gasit la masa, cu zambetul de-un cot, traind la maxim seara.

“Alo, nenea, felicitari! Esti mare!”

Pe fundal un prieten de-a lui Bobo, cu chitara in mana, anunta ca evenimentul se apropie de final: “Nu va intristati, serile de folkusor sunt ciclice, vor continua. Inca un cantec! Va multumesc mult pentru atmosfera.”

Poza Gratian, Bobo “inimosul” si cu mine

Poza Bobo, Gratian, eu si cu Dan “slefuitorul de talente” 

“Cine trece Valea Seaca”, imnul neoficial nr. 1 al echipei Stepout

“Unde’s pistoalele”, imnul neoficial nr. 2 al echipei Stepout

“Cat de departe”

Ultimul clip filmat de mine pe mobil

Mai sunt si altii

Din ce in ce mai multi oameni ma intreaba de ce nu fac publica lista cu oamenii care au fost la MIB, sa vada cum se descurca.

Motivul este simplu. Ca mentori noi nu incercam sa provocam dependenta de noi, ci ii invatam sa zboare singuri. Mai sunt si altii si proiectele lor deja au forma, cat de curand vor incasa bani. Este insa un proces complex in spate si noi ajutam sa iasa la suprafata. Nu i-am ajuta cu nimic daca i-am promova fara sa merite. Ba mai mult, toata munca noastra cu ei si munca lor.. s-ar duce de rapa. Este acea lupta dintre recompensa imediata, saraca dar dulce si recompensa tarzie si consistenta.

Vor mai veni si alte povesti din spatele taberei MIB, insa ‘timingul’ il voi alege eu, cand voi simti ca este ok.

Momentan Bobo si cu Dan s-au “intarcat” si fac fata expunerii 🙂

Din punctul asta de vedere ma simt un “parinte” implinit iar concluzia la care am ajuns este destul de simplista si idealista in acelasi timp.
Orice om are aripi, atata tot ca unii nu stiu sa le foloseasca sau nici macar nu sunt constienti de existenta lor.

Aici intervine echipa MIB.

Daniel Zarnescu