Aroganta vine din instabilitate si nesiguranta, succesul vine din umilinta …
Pare ciudat ca spun asta, insa imi aduc aminte de o poveste de la un training de acum 5-6 ani. Sper doar ca, daca te recunosti in personaj, sa imi ierti cuvintele si sa intelegi mesajul transmis.
Vorbesc de un training pe care il organizasem cu Pera la Cheile Butii si care presupunea si ceva activitati outdoor. In prima faza, ca la toate trainingurile noastre, am stat toti participantii si am vorbit intre noi, am facut cunostinta, am povestit…
Un tip s-a remarcat in mod special. A fost sociabil, a fost politicost, dar a avut o umbra de aroganta pe care am simtit-o cu totii. Oricum, tipul ne-a placut. S-a ridicat in picioare, a spus ca a venit in special ca sa ne cunoasca pe noi, pe organizatori. In acelasi timp a zis ca, spre deosebire de ceilalti participanti, el este obisnuit cu activitatile outdoor si ca ce facem noi este de incepatori.
Bineinteles ca scopul nostru tinea mai mult de ce predam acolo, dar am remarcat acea urma de aroganta, care spunea ceva de genul: „Eu fac lucruri dificile, nu ca voi.”
Eu personal nu m-am simtit vizat deloc, pentru ca sunt un bucurestean tipic. Plimbarea dintre apartament si masina.. sau dintre masina si birou .. mult timp mi s-a parut extrem de sanatoasa, utila si suficienta. 🙂
Probabil ca asta l-a si facut pe prietenul nostru sa se pozitioneze peste noi la nivelul exercitiilor de outdoor pe care le-am propus.
Intr-una din seri aveam de facut un „night-trip” pe curs de rau, o mica expeditie cu tematica, noaptea, cu torte in mana. A fost o experienta faina si revelatoare pentru noi. Eram „intinsi” toti cursantii pe sute de metri pe firul unui rau si urcam efectiv de pe stanca pe stanca pe cursul acelui rau. Traseul era usor, ne mai dadeam mana unul altuia, ne mai impingeam, mai trageam unul de altul. Exercitiu usor, precum spunea si prietenul nostru, care a devenit subiect de poveste. 🙂
Pe drumul de intoarcere s-a intamplat insa ceva destul de straniu.
Cel mai experimentat dintre noi, cel care isi asumase aceasta pozitie.. la o saritura banala de pe o stanca pe alta si-a prins glezna ciudat si a avut dubla fractura de (aici trebuia sa spun si termenul medical exact, dar nu ma pricep 🙂 ).
Mai tarziu aveam sa aflam ca nu isi legase sireturile si din cauza asta se produsese si accidentul.
Acum imagineaza-ti panica generata. Nu ni se intamplase asta niciodata, eram pe firul unui parau efectiv, pe niste stanci.. cu un om caruia ii atarna laba piciorului in toate directiile si nu putea sa se ridice. Am chemat salvarea, dar ea nu putea veni decat la cativa kilometri distanta.
Incercam sa gasim solutii, dar situatia oarecum ne depasea. Imagineaza-ti bucuresteanul din mine care analiza posibilitatea de a chema un elicopter sau de a-l cara cu targa printre stanci, cu pereti laterali stanga dreapta, pe cursul unui fir.
Cum am mai spus, tipul se pricepea la activitati outdoor si, cu riscul de a fi sarcastic in afirmatia urmatoare, pot spune ca daca as fi avut de ales cine sa isi rupa piciorul in conditiile alea, el ar fi fost candidatul ideal pentru noi.
De ce?
Pentru ca s-a comportat ideal din acel moment inainte. Ne-a spus ca e fractura (noi ne dadeam cu parerea ca „poate nu e”), ne-a spus ca salvarea nu are cum sa ajunga si ca nici pe targa nu o sa putem sa il caram. Ne-a mai spus ca in acel moment nu il doare piciorul, dar daca asteptam, cel mai probabil ca nu o sa ne mai intelegem cu el (din cauza durerii).
Asa ca si-a organizat singur actiunea de salvare. 🙂
S-a ridicat intr-un picior si ajutat de noi, a sarit de pe stanca pe stanca.. pana la salvare, strangand din dinti, acceptand situatia si fiind pe deplin constient de toate scenariile existente.
Imagineaza-ti pentru o secunda ca eram eu cu acea dubla fractura.. sau mai rau, o fata din grupul nostru. Sau vreun coleg de peste 100 kg, eventual un programator care sa nu fi petrecut o noapte in aer liber pana la 20 de ani.
Mai tarziu am discutat despre ceea ce s-a intamplat. Prietenul nostru s-a facut bine, a stat cateva luni cu piciorul in gips. Insa povestea este una clasica si se repeta in viata noastra, sub forme nebanuite. Tipul respectiv chiar era cel mai experientat dintre noi! Atat de experimentat incat a avut aroganta sa nu isi ia minimele masuri de siguranta.
Aceasta se numeste lectia arogantei si a umilintei. Cand stii ca esti mai bun decat ceilalti, cand te crezi deasupra sistemului, atunci este cel mai probabil sa se intample „o aroganta”.
Un alt exemplu „documentat” de aoganta, exemplu pe care indirect il cunostem cu totii, spune ca un motociclist are sanse mai mici sa faca accident grav in primele 6 luni de la obtinerea permisului. In aceasi masura, in urmatoarele 6 luni, cand increderea se transforma in aroganta pe sosele, respectivul motociclist are cele mai mari sanse sa-si provoace un accident grav.
Aroganta de obicei ascunde lectii dure pe care le mai avem de invatat.
De multe ori pe aceste lectii pierdem timp pretios, alte resurse (sanatate, bani), pierdem prieteni.. si in cel mai rau caz, cand nu recunoastem propria greseala, intram intr-un cerc vicios.
Cu alte cuvinte, lectia arogantei va fi pentru noi un fel de calcaiul lui ahile, nu ne va lasa niciodata sa ne atingem potentialul. Chiar cand ar trebui sa decolam spre succese incredibile, atunci aroganta ne trage de maneca si ne trage o palma cat sa ne invartim in loc.
Cum ne afecteaza pe noi?
Succesul este parte din noi, la fel si bogatia (sau abundenta). Faptul ca nu le avem nu tine de factori externi cat tine de lectiile pe care nu vrem sa le invatam. Sunt cateva principii care presupun un succes durabil:
1 – Educatia continua
Nu exista un moment in care sa stii totul (in orice domeniu) sau care sa presupuna ca nu mai ai ce sa inveti. Educatia este continua, pentru toata viata noastra trebuie sa fim constienti ca maine putem fi mai buni decat suntem azi.
Personal, de fiecare data cand am crezut ca s-a oprit timpul si ca sunt cel mai destept, talentat, inzestrat dintre toti intr-un domeniu anume, in acea clipa am devenit vulnerabil, mic, slab si predispus greselilor.
Trebuie sa ramai etern curios, continuu capabil sa asimilezi lectii noi si sa gasesti cai noi de dezvoltare.
2 – Principiul proactivitatii
Principiul proactivitatii ne indeamna sa actionam singuri, din proprie initiativa (nu din motive exterioare), spre obiective mai mari decat tot ce am atins pana in momentul prezent (doar asa poti scapa de plafonare). Plafonarea niciodata nu vine din exterior, exteriorul doar o favorizeaza!
Este vina ta daca te simti plafonat in ceea ce faci pentru ca nu ti-ai propus mai mult, nu ai incercat mai mult, nu ai vrut mai mult.
3 – Exista doar miscare (evolutie sau involutie)
Azi esti sus, maine esti jos, azi crezi ca ai dat de secretul prin care esti in flux continuu.. si maine te trezesti ca nu iti iese nimic. Trebuie sa devii flexibil si sa inveti sa te ridici din nou pe cal, de fiecare data cand iti dai seama ca mergi descult.
Cei mai multi dintre noi asteptam „momentul perfect” ca sa facem treaba, „momentul” in care ne vom simti pregatiti, „momentul” in care nu vor exista secrete.. si vom putea actiona „la sigur”.
Fara sa ne miscam nu putem insa evolua! In momentul in care te opresti din ascensiune, singurul drum este in jos. Nu exista stagnare din punctul asta de vedere. Cand te opresti, ai doar perceptia ca stai pe loc, de fapt cazi.. si cazi destul de repede.
4 – Succesul poate fi un inamic
De fapt succesul este cel mai mare inamic pe care il putem avea ! Succesul temporar ne inmoaie, ne creste orgoliul, ne indeamna sa cheltuim resurse (bani, timp, atentie, distractie), ne ia ochii de la adevarul nostru drum. De asta e usor sa cazi de pe calul care vrea sa ne duca la destinatie.
Eu personal as vrea ca la fiecare succes pe care il am.. sa uit cat mai repede de el, eventual sa sarbatoresc fara fast.. si sa meg mai departe..
De ce? Pentru ca succesul este o stare continua de flux si evolutie, nicidecum un eveniment sau un obiectiv temporar. Asa cum am mai spus, daca ma opresc sa sarbatoresc un succes temporar.. asta inseamna ca nu mai evoluez, cum nu stagnez inseamna ca involuez.
Parerea mea despre mine ramane supraevaluata (pe baza succesului), insa pentru ca stau pe loc, abilitatea mea este pe o panta descendenta. Asta duce la nasterea arogantei.
5 – Succesul vine prin umilinta
Cele mai mari succese ale mele si ale oamenilor pe care ii cunosc, le-am avut nu pe fond de incredere si ego crescut, ci pe fondul unei umilinte fata de ceea ce faceam. Cand aroganta a dat pe afara, am luat-o in bot! Cand ne-am pus noi pe locul secund si am dat importanta drumului sau scopului mai mare decat propriile noastre persoane, am avut rezultate incredibile.
Din pacate rezultatele incredibile (pentru noi) de multe ori ne provoaca sa credem ca suntem mai importanti decat scopul..
…si iti poti imagina un acelasi calaret care alearga in galop 500 de metri si cade dupa alte 500. Se ridica, iar cade.. si tot asa.
Cazi cand aroganta urca la cote alarmante si uiti de ce esti pe calul ala de fapt.
6 – Oamenii sunt importanti
Aroganta te trimite pe un teritoriu solitar. De obicei starea de aroganta este o stare solitara, pentru ca ii indepartezi pe ceilalti. Singur insa esti doar un firicel de nisip, impreuna cu ceilalti apropiati esti insusi mecanismul clepsidrei.
Intr-un final trebuie sa fii constient de un singur lucru. Tu, personal, esti un om de succes nu cand afirmi tu ca esti un om de succes. Cand faci asta esti doar arogant si predispus greselii.
Esti un om de succes in momentul in care ceilalti o spun!
Nu uita:
Potential avem cu totii!
Esti predispus sa ai succes in orice iti propui.
Abundenta..
Fericire..
Insa daca nu le ai, este pentru ca tu iti pui piedici singur.
Lasa deoparte aroganta, ramai fidel scopului tau final si pune-te in slujba lui cu toata fiinta ta.
Nu mai intra in conflicte cu ceilalti, pentru ca nu exista „pauza” in evolutie.
Nu te mai compara cu ceilalti ca sa iti hranesti orgoliul, pentru ca drumul este lung si esti abia la inceput.
Daniel Zarnescu
Da, ai dreptate, multi oameni au impresia ca daca se opresc pentru un moment de respiro si nu investesc in educatia lor, prin asa numita stagnare raman la acelasi nivel, insa nu realizeaza ca involueaza direct proportional cu timpul pe care il aloca acestei pauze. Cu cat ne educam in fiecare zi, cu atat ne putem consolida informatiile deja avute si aduga noi asocieri si experiente care completeaza puzzle-ul.
Da, ai dreptate, multi oameni au impresia ca daca se opresc pentru un moment de respiro si nu investesc in educatia lor, prin asa numita stagnare raman la acelasi nivel, insa nu realizeaza ca involueaza direct proportional cu timpul pe care il aloca acestei pauze. Cu cat ne educam in fiecare zi, cu atat ne putem consolida informatiile deja avute si aduga noi asocieri si experiente care completeaza puzzle-ul. Eu personal cred ca umilinta inseamna maturitate. Dar nu acel tip de umilinta in care il lasi pe celalalt „sa-ti invadeze teritoriul” ci umilinta de a-i respecta pe ceilalti si de a creste impreuna, de a avea coloana vertebrala si capul pe umeri.
Succesul este un lucru relativ ca si pacatul. Exista in momentul in care l-ai savarsit. De aceea eu vad succesul mai degraba ca si o stare interioara de lumina in care mintea, trupul si spiritul se aliniaza.
Mi-a placut totusi felul calm, umil chiar in care tipul si-a incasat lectia. Poate c-a fost si meritul vostru: mici amenzi date prin mimica si gestica pana la expeditie, vreo glumita care sa-l fi pus un pic pe ganduri…
( Marturisesc ca mai am de furca cu aroganta… in sensul ca fata fiind, ma compar uneori inutil cu baietii si, Doamne fereste, sa nu-mi vina vreunul vreodata cu o mica judecata de valoare, cu ceva la persoana – toti mai gresim in felul asta – ca ma fac foc si para! Dar cred ca nu-s singura… Cred ca toate recunoastem usor ca nu suntem foarte frumoase, dar una n-ar zice ca nu este foarte desteapta! )
Povestea-i bine povestita si se da mai departe!
Sarbatori fericite in continuare!
Si eu ma regasesc in povestea asta. Am patit-o pe pielea mea dar nu atat de grav.
Imi place sa conduc masinile. Am invatat sa merg cu masina prin clasa 6-a. Ajunsesem sa ma cred miezul din dodoasca si drept urmare faceam slalom printre masini, in zona Otopeni in special, de fiecare data cand mergeam pe acolo. Pana cand inevitabilul s-a produs si am lovit masina.
Pe moment am fost suparat bineinteles, dar apoi i-am multumit lui Dumnezeu ca n-am omorat pe cineva si ca s-a-ntamplat doar atat.
De atunci merg mult mai responsabil si cred ca mi-am invatat lectia.
* Multumesc! *
Un articol constructiv si util, felicitari !
Am simtit aroganta pe propria piele.
La inceputul anului m-am crezut patinator de performanta insa am alunecat si am cazut cu capul pe gheata si m-am ales cu un traumatism cranio-cerebral.
As traduce umilinta de care vorbesti prin a fi preventiv si prezent in tot ceea ce faci.
Foarte bine spus, dar putini sunt cei care iau in seama daca le zici asa ceva. Tine-o tot asa.
Foarte frumos articol, un deschizator de ochi , felicitari !
Foarte folositor articolul, l-am citit chiar cand aveam nevoie de el.
Personal un mic succes ma poate baga in zona de confort si ma tine acolo mult timp…
Exista atat de multe formule pentru succes, dar psihologia din spate nu ti-o spune nimeni, pana acum… multumesc Abel!
„Drumul catre succes nu te duce cu liftul…” pe traseu ne ma impiedicam, cadem, ne julim, ne luxam, eventual fracturam… dar trebuie sa intelegem ca toate astea fac parte din drumul care succes… trebuie sa platim pretul si sa invatam lectia… si cel mai important: sa nu renuntam! mult succes! super articol!
Salut Daniel! De obicei nu sunt arogant,ba dimpotriva mi se pare ca ar trebui sa risc mai mult,dar de obicei nu comentez un subiect pe care nu-l stapinesc bine si stii cum este ;
nu te intinde mai mult decit plapuma ! ca altfel o iei pe cocoasa.
Este foarte adevarat ce spui dar din pacate sunt foarte putini care si constientizeaza ca au depasit o limita admisa de cei din jurul lor , s-au poate ca le place ,asta pote i-si doresc,traim intr-o jungla in care supravietuiesc doar cei mai inteligenti si mai smecheri!
Mi-a facut placere sa fac acest comentariu! Sa ai o zi de paste minunata!
HRISTOS A INVIAT ! Cu respect ”COSTICA”
Mi-a placut si am simtit pe calea mea aceste stari de aroganta..Frumos si interesant..Respect din partea mea.
Acest articol ,excelent, ne aduce aminte in primul ca sintem oameni in consecinta supusi greselilor mai mari sau mai mici,dar ne trimite intr-adevar la acel minunat slogan”AI INVINS,CONTINUA ,AI PIERDUT CONTINUA”! fELICITARI!
Un articol excelent! cu un titlu perfect!
ce mai buna lectie despre aroganta si umilinta………..
salut! foarte mare dreptate ai… am trecut si eu prin aceste stari!
Daca mi-a placut? Am simtit adevărul din fiecare cuvinţel, l-am recunoscut pe pielea mea, cum s-ar spune. Pentru ca nu o data mi s-a întâmplat să funcţioney cu spor şi cînd am simţit ca intru în flux, m-am oprit pentru a mă admira şi oprită am rămas. Nu e simplă povestea cu aroganţa asta şi nici nu bag mâna în foc că nu o să mai fac niciodată, dar măcar o recunosc la timp şi nu mă las furată de peisaj, cum mi se întîmpla înainte. Am ajuns la stadiul în care mă păleşte admiraţia, mă dezechilibrează, dar nu mă opresc, mă redresey şi merg mai departe. Ufff, că lungă mai e calea, dar şi frumoasă-i!
Mulţumesc mult, să fii binecuvântat!
Foarte utila lectia de viata din acest post, tocmai sunt la inceputul unui proiect iar micile succese incep sa apara, iti multumesc ca ma avertizezi sa nu ma culc pe o ureche cand succesul apare!
Urat.
Am invatat cea mai importanta lecție și pentru asta îți mulțumesc