Stii vorba asta: “Sunt zile si zile”?
Eu, personal, cred in ea. La modul ca dorinta mea este ca fiecare zi sa fie cu motoarele turate la maxim, inaintand portiuni imense din teritoriu, recuperand kilometri intregi din distanta pe care o am de parcurs catre obiectivele mele.
Eventual sa imi placa la nebunie traseul. Sa ma bucur de tot ce mi se intampla. Sa fiu fericit.
Sa modific realitatea in care traiesc cu puterile unui alchimist modern, care poate sfida legile fizicii.
In caz de blocaje exterioare sa ridic scutul deasupra umarului precum un soldat roman, asteptand impactul fara sa clipesc macar.
Sa fiu supererou intr-o lume care imi permite asta, a misterelor.
Sa pot citi mintile celor cu care interactionez.
Sa inspir oameni care vor sa se lase inspirati.
Sa ridic oameni printr-un sigur gest sau cuvant, oameni care pana mai ieri erau coplesiti de propriile probleme si greutati.
Dar sunt zile si zile 🙂
Oricat de bine m-as pregati, oricat de disciplinat as fi, oricat de bine mi-as gestiona energia, apar zile in care nu imi place ce fac.
In care mi-este greu si sa ma dau jos din pat.
In care realitatea din jurul meu pare metalica, matematica, rece, straina de mine.
in care visurile mele par mai indepartate ca oricand.
In care ma simt pierdut, fara chef, fara pic de energie si cu o aversiune puternica fata de ORICE.
Zile in care, desi deschid agenda, desi imi fac ritualurile, aceleasi care pana ieri ma transformau intr-un supererou, azi nu functioneaza. ZIle in care desi imi propun, nu fac. Sunt zile in care mintea se incapataneasca sa nu ma asculte, sa nu se concentreze, sa fuga aiurea.
Zile in care cea mai buna solutie este sa ma ascund in canapea si sa ma uit la lustra aprinsa, in mijlocul zilei. Fiindu-mi prea lene sa ma duc pana la intrerupator. Zile in care nu am chef nici macar sa dorm, nici macar sa lenevesc.
Zile care nu sunt ale mele, in care nu ma regasesc.
Pentru ca “sunt zile si zile”, nu?
“Incep maine!“
Zilele astea proaste, in care simt aversiune fata de orice sarcina, obiectiv, program, termen limita sau tehnica, unealta, care sa ma scoata din letargie – sunt ce am in comun cu cei carora nu le este natural sa se “organizeze”. Cei care nu sunt disciplinati de fel si carora numai ideea de “rutina” sau sentimentul ca se repeta ceva sau ca sunt fortati sa faca ceva ii face sa renunte si sa fuga, mancand pamantul.
“Niciodata nu fac tot ce imi propun in agenda, asa ca nu folosesc una.” – aud deseori.
“Am luat o agenda, mi-am facut planul pe un an de zile inainte, apoi mi-am propus in detaliu ce sa fac in perioada urmatoare, ca sa imi ating viziunea. Am simtit ca alerg la maraton. Dupa ce am facut toate astea, am inchis agenda. Nu am mai deschis-o niciodata, ca si cum mi-ar fi frica sa ma apuc.”
“Eu sunt creativ, nu pot nici macar sa ma trezesc la aceeasi ora in fiecare zi, asa ca am ales sa iau viata cum vine.“
“Cu cat vreau sa fiu mai disciplinat, cu atat mai putin disciplinat sunt.”
“Cu cat testez mai multe, cu atat mai obosit sunt si cu atat mai putin chef am sa inaintez.”
Replicile de mai sus sunt doar cateva care imi vin prin email sau in conferinte, cand ofer unelte peste unelte care te ajuta sa obtii claritate pe proiectele tale si sa inaintezi, indiferent de blocajele pe care le intampini pe parcurs.
Dar, aproape mistic, uneltele astea (cunoscute cel mai des ca fiind “de productivitate”), in loc sa te transforme in supereroul ala pe care nu il poate opri nimeni, te poate transforma intr-un nebun care fuge de viata asta atat de inchistata in reguli, se duce intr-un bar si cere o bere spunandu-si:
“Azi ma odihnesc, incep maine.”
Asta desi stie ca maine va face tot ce face si azi. Adica va fugi.
Zi de zi pana va ajunge la concluzia ca asa este el. Si ca exista oameni care sunt rigizi, soldatoi care pot rezista in cazarma fara nicio problema. Si creativi, ca el, care nu pot sta locului pe un scaun, decat daca au alcool in fata.
Cea mai buna metafora despre productivitate si disciplina, atat pentru “creativi”, cat si pentru “soldatoii rigizi”
Ca sa fiu clar, eu nu sunt de acord cu aceasta impartire a lumilor intre “creativi” si “soldati”, intre “artisti” si “mecanici”, intre “poezie” si “matematica”.
In primul rand pentru ca exista matematica si in poezie, asa cum exista poezie si in matematica. Dar si pentru ca, de cele mai multe ori, cand incepi o fraza cu “asa sunt eu”, ea devine o scuza, un motiv de a fugi, de a nu evolua. Faptul ca esti sau nu productiv, ca esti sau nu disciplinat, ca ai sau nu energie pe un proiect – se leaga de relatia pe care o ai cu mintea ta, cat de bine te cunosti, cat de bine iti recunosti emotiile, anxietatile, fricile.
Pentru asta vreau sa iti propun o metafora care sa te ajute sa intelegi mai bine rolul tehnicilor de productivitate si de ce nu functioneaza pentru tine (si de ce sunt zile intregi cand nici pentru mine nu functioneaza).
Imagineaza-ti, pentru o secunda, ca mintea ta este o entitate separata de tine. As vrea sa intri putin in jocul meu, pentru ca ceea ce iti voi zugravi s-ar putea sa ti se para suprarealist.
“Entitate“ este un termen mult prea abstract. Imagineaza-ti ca in interiorul tau traieste o alta fiinta.
Imagineaza-ti ca mintea ta este precum un cal salbatic. Calul asta nu a fost imblanzit niciodata, nimeni nu l-a calarit in viata lui, nu stie ce este acela un ham si se ridica rapid in doua picioare, nechezand nervos, atunci cand cineva se apropie de el.
Tu esti proprietarul calului: nu il poti vinde, nu il poti schimba. Este singurul cal pe care il ai si singurul mijloc de locomotie de care dispui.
Acum, daca te vei arunca pe spatele lui si, in rest, il lasi complet liber, te vei duce cu el oriunde va vrea el. Va tresari cand iti va simti greutatea si va zvacni in galop, tremurand si frematand. Iti spun de pe acum ca nu se va opri prea curand si ca aproape te va ignora. Vei cutreiera mari, munti, campii, vei ajunge pe marginea prapastiilor. Vei traversa rauri cateodata mai adanci decat voi doi la un loc, asa ca va fi nevoie sa inveti sa iti tii respiratia. Vei dormi sub cerul liber, vei fi plouat, vanturile te vor mana de la apus la rasarit, de la miazazi la miazanoapte.
Oricat de idilic suna, nu ajungi in stilul asta acolo unde iti doresti tu, ci unde te duce el. Plus ca esti conditionat de exterior, pentru ca armasarul este un animal salbatic, reactioneaza la fulgere, la zgomote puternice, nu intelege neaparat ce i se intampla, este liber, dar intr-o goana continua.
Pe de alta parte daca il legi cu funii groase si il tii intr-un tarc, fiind salbatic, se impotriveste, se cabreaza, se trage, se smulge, are sansa sa se raneasca si are sansa sa te raneasca si pe tine. Funiile il vor taia in piele si in carne, vei vedea sange cum ii curge pe picioare, in jos, spre copite. Animalul este speriat si sufera, iar tu impreuna cu el, pentru ca nu il poti struni. E invatat cu libertatea iar tu vrei sa ti se supuna. E un conflict deschis intre voi, o lupta pe viata si pe moarte.
Vreau sa mergi si mai departe cu metafora asta. Repet, este calul tau, nu ai altul, nu il poti schimba sau vinde. Calitatea vietii tale depinde in mare masura de modul in care te intelegi cu el.
Daca vrei sa il imblanzesti pe calea dura, tinandu-l legat si inchis, va ceda la un moment dat. Spiritul i se va frange si va ajunge sa faca ceea ce ii spui tu. Dar nu va mai avea nerv, va fi o umbra a ceea ce era in mod normal. Poate fi si o metafora a plafonarii, dar si a depresiei. Nu te vei putea baza pe el, te va duce de colo colo, doar pe distante scurte, si va dormi mult, fara sa aiba pofta de mancare.
Mintea ta este precum calul salbatic, un organism viu si sensibil la orice masuri coercitive il supui. Daca simte ca il constrangi in orice fel, se va lupta cu tine si se va rani exact precum calul din scena de mai sus.
Si cum il imblanzesti atunci? Cum ti-l apropii? Cum deveniti o echipa?
Simplu, la inceput nu il tii legat strans, ci il legi de o funie MARE si il lasi sa zburde. El este liber, dar exista o funie totusi, foarte larga, la capatul careia esti tu. Cand se obisnuieste putin cu prezenta ta, mai scurtezi funia cu un metru. Si faci asta cu multa rabdare, pana ajunge langa tine. Iar el se va simti liber, chiar daca il tii acum strans de haturi si tu esti calare. Pentru ca aceasta imblanzire s-a facut progresiv, calul tau inca are nerv in el, inca vrea sa alerge tare, inca mai vrea sa cutreiere vaile. Diferenta este ca vrea sa alerge in directia in care vrei si tu, pentru ca acum sunteti unul si acelasi. Sunteti parteneri. Iar el vrea sa cutreiere vaile tale, pentru ca are incredere in tine.
Dar atentie! De fiecare data cand crezi ca relatia voastra este indestructibila, situatia se poate schimba dramatic. Calul poate simti iar ca il limitezi, ca ii iei libertatea, se poate schimba la 180 de grade, se poate razvrati si te poate, chiar, respinge. Si cu cat mai mult ii vei vrea acum sa ii spui unde sa mergi, cu atat mai salbatic va (re)deveni.
Asa ca atunci cand simti asta, va trebui sa dai usor drumul funiei, din nou. Sa simta libertatea, sa isi recapete nervul.
Metafora explicata
Toate tehnicile pe care le folosesti, agenda, programul strict, termene limita, obiectivele, pasii de actiune – reprezinta funia, tarcul, biciul sau nuiaua pe care le folosesti ca sa imblanzesti animalul.
Daca ieri “calul“ tau (mintea) obisnuia sa cutreiere muntii si azi il inchizi, va deveni violent si se va rani, incercand sa se elibereze (si te va rani si pe tine in procesul asta, daca ii stai in cale).
Tehnicile de productivitate se folosesc in functie de starea de spirit a calului, in functie de cum se simte el, de ce vrea el, pastrand mereu un pas in fata. Daca ieri a fost liber, azi trebuie sa il lasi liber si sa scurtezi doar un pic funia, insesizabil, cat sa se apropie de tine.
Sa fii productiv si performant este o stare perpetua si organica. Mintea este precum armasarul care, desi iti este companion si si-ar da si viata pentru tine, sangele ii clocoteste si, noaptea, viseaza ca alearga in lumina lunii, singur, pe margini de prapastii, prin apa raurilor, printre copaci – fara tine. Iar cand simti asta, il lasi ca sa isi ia doza de nebunie, avand rabdare si tinand funia de celelalt capat.
Mergand pe linia acestei metafore, atunci cand aud replici precum “agenda nu functioneaza”, nu aud decat faptul ca vrei sa frangi spiritul unui cal salbatic, in loc sa il imblanzesti. 😃
Cum imblanzesti “calul” – metoda practica !
Trebuie sa tii minte ca funia cu care este legat este in mainile tale tot timpul. Si ca tu decizi cat de scurta este. Dar daca nu esti productiv deloc, calul tau vrea libertate, asa ca trebuie sa ii lasi toata funia, sa poata sa alerge liber, tinandu-te doar de capatul ei.
Sunt trei reguli mari si late ca sa ajungi sa il calaresti, sa fiti una si aceeasi persoana si sa puteti alerga la intensitate maxima, in directia in care iti doresti tu, si nu direct intr-o prapastie.
1. Fa mai putin!
Scopul nu este sa faci calul sa sufere! Si stii cand se intampla asta, pentru ca il vezi ca se cabreaza si trage de funie, ca sa scape. Cand devine iritat. Scopul este sa il faci sa se obisnuiasca cu tine. Si la inceput va trebui sa te vada de la sute de metri distanta si sa simta ca poate pleca oricand.
Regula este: Fa mai putin decat iti propui sau poti, in mod deliberat!
Daca nu ai alergat in viata ta pe banda, sa vrei sa alergi azi 10 kilometri – inseamna sa ranesti un animal superb, bagandu-l intr-un tarc fara sa fie obisnuit cu asta. Asa ca “largesti funia” si alergi – nu un kilometru, pentru ca stii ca se va cabra si se va speria. 500 metri. 300 metri. Tu decizi cat de putin poti face fara sa sperii animalul.
Daca vrei sa scrii o carte si iti propui sa scrii 2000 de cuvinte azi, dar in ultima saptamana/luna – nu ai scris nimic, “acest” cal este salbatic. Si va trebui sa scrii 300. Poate 200. Poate chiar 100. Important este sa fie sub pragul de durere. Sa se simta liber.
Pentru ca daca treci de acest prag, vei lupta cu propriul tau cal, sperand ca il imblanzesti mai repede decat poate el sa suporte “captivitatea” – si amandoi veti suferi.
Daca vrei ca azi sa fii productiv, dar ultimele zile nu ai fost, si calul asta este salbatic. Si poate ca in trecut ai bifat 17 sarcini pe ora, in timp ce tineai telefonul cu o mana, ca sa poti delega alte sarcini, si cu cealalta mana tastai un email pe laptop. Acea perioada face parte din trecut, atunci cand tu erai una cu calul tau si alergai pe campii starnind nori de praf in urma si reactii de uimire si admiratie pe fata spectatorilor. Dar astazi calul tau este salbatic! Si nu va suporta 17 sarcini pe ora, se va ridica pe doua picioare si va cauta sa te calce in picioare. Va vrea sa rupa funia. Va simti durere. La naiba, nu va suporta nici 17 in toata ziua. Nici 5 macar. El trebuie sa se reobisnuiasca cu tine. 2 Sarcini sunt de ajuns. Una poate. Si cea mai simpla. Ca sa stie ca e liber si tu sa il simti, totusi, la capatul funiei.
Este un joc al rabdarii si al increderii.
2. Fa mai incet.
Daca tii de sfoara si, chit ca vrei sa tragi de ea doar jumatate de metru, ca sa o tii intinsa (a se traduce “chit ca vrei sa faci putin”), daca tragi de ea brutal, dintr-o miscare, vei speria calul. Se va ridica in doua picioare, va trage de funie, va cauta sa se elibereze.
Trebuie sa tragi aer in piept si sa aproprii funia, milimetru cu milimetru, intr-o fereastra de timp ce poate parea o infinitate, pana ajungi la jumatatea aia de metru pe care o castigi azi cu el.
Adu-ti aminte ca ieri era salbatic si liber 100%. Deja te simte si vrea sa stie ca nu ii faci rau. Lasa-te usor, intr-un genunchi cand scurtezi INCET lungimea funiei, ca sa vada ca nu esti un pericol.
Asta se traduce ca alegi sa alergi aia 300 de metri (pentru ca stii ca la 500 te vor durea muschii) nu in 5 minute. Trage aer in piept si parcurge-ti metrii respectivi in jumatate de ora. Poate o ora. Misca-te incet deliberat. In loc sa alergi, mergi. In loc sa mergi, paseste. Azi faci incet si te bucuri de aceasta lentoare, pentru ca poti vedea calul tau cum se bucura de libertate, in timp ce se apropie de tine.
Daca vrei sa scrii 200 de cuvinte azi, sa scrii incet inseamna sa nu o faci in 10 minute, in jumatate de ora sau o ora. Inseamna sa scrii cuvintele respective in jumatate de zi, poate chiar o zi intreaga. Important este sa fii putin mai aproape de cal si sa fiti amandoi confortabili cu asta.
Daca vrei sa faci o sarcina, cea mai simpla (respectand prima regula), nu incepe totusi furtunos, sperand sa o dai gata in 2-3 minute. Propune-ti sa o faci incet in mod deliberat, oprind practic timpul in loc si incercand sa te conectezi cu activitatea asta de imblanzire a propriului eu.
Pentru ca acel cal esti tu, in definitiv.
3. Fa zilnic asta!
Faci mai putin decat vrei si poti,
si faci mai incet decat vrei si poti.
Pare total contraintuitiv.
Dar asta se intampla pentru ca imblanzirea unui cal nu se face intr-o zi, ci se face in functie de cat de tare fierbe sangele in el. Nu exista o formula care sa iti spuna “in 7 zile de facut putin si incet, vei ajunge sa faci mult si repede”. Nu ai de unde sa stii. Procesul in sine este direct proportional cu experienta pe care o ai de a imblanzi caii. Daca ai mai facut asta, in 2-3 zile calul e al tau si gata sa te urmeze, sarind transee, printre schije si obuze. Daca nu ai mai facut asta, va dura probabil mai mult.
Scopul este ca maine, cand esti iar fata in fata cu calul tau, sa verifici funia. Si sa o tragi inca jumatate de metru mai aproape de tine (poate chiar un metru). Si sa faci si asta incet, ca sa nu ranesti calul. Si cand simti rezistenta, sa lasi funia sa plece.
Zi de zi facand asta, calul se va obisnui cu tine, va capata incredere in tine.
Iar rezultatele sunt uimitoare, pentru ca daca ajungi sa fiti contopiti intr-o singura fiinta, cu aceeasi dorinta si cu energie maxima, nimic nu te mai poate infrange.
Trebuie insa sa tii minte trei lucruri, la a treia regula (“Fa zilnic asta!”):
* oricat de liber lasi calcul sa alerge, tu ai capatul funiei si tu decizi cat il lasi azi, in functie de rezistenta pe care o intampini
* scopul tau este sa urmaresti o progresie in toate zilele astea. De asta este important ca zi de zi sa tragi incet de funie, in mod constient. Pentru ca daca faci asta zilnic, aproape pe nesimtite te vei trezi cu un exemplar superb, chiar in fata ta, privindu-te cu ochii lui mari si intrebandu-te, fara cuvinte: “Alergam azi? Esti pregatit?“
* oricat de bine alergi in cursa asta, oricat de aproape te simti de el, exista o sansa ca noaptea sa deschida ochii, sa vada reflexia lunii, sa intoarca privirea si sa vada ca este inchis intr-un tarc. Si sa vrea sa alerge liber pe campii, fara tine. E chemarea strabunilor, chemarea salbaticiei. Iar daca tu simti asta, oricat de greu iti va fi, va trebui sa dai drumul iar la funie, cat de lunga este ea. Va trebui sa o iei de la capat, acelasi proces.
Daca vei tine minte aceasta metafora, nicio unealta de productivitate (funie) nu ti se va mai parea prea rigida sau ca nu functioneaza, ci vei realiza ca de fapt este prea scurta azi pentru calul tau.
Cu drag,
Daniel Zarnescu
P.S. Lasa-mi un comentariu mai jos si spune-mi ce parere ai despre metafora de mai sus. Daca a trezit in tine
P.S. Daca ai ajuns pana la final, avand in vedere ca este un articol lung dupa standardele “moderne”, inseamna ca esti interesat de modul cum functioneaza mintea ta, ca si cheie pentru eficienta, obiective atinse si prosperitate.
Suntem pe ultima suta de metri cu lansarea cartii “Mentalitate – codul manecilor suflecate si al razboinicului modern”, a doua carte a seriei “Construim Imperii”.
623 de pagini la interior (!!!) cu strategii si tactici care sa te ajute sa obtii productivitate pe proiectele tale, fara durere…
in curand…
E foarte frumoasa metafora asta, dar mai ales utila pt ca ma ajuta sa vad in mine, in mintea mea un aliat in loc sa ma invinovatesc. Si mi-am mai dat seama astfel ca orice pas facut, oricat de mic ar fi el, e un pas inainte prin care ma apropii de ceea ce vreau. Mersi, Daniel
Ma bucur ca te ajuta. Multumesc mult 🙂
Sunt foarte curios, in medie, cam cate zile sunt “rele” si cate sunt “bune”. Iar zile “obisnuite” cam cate sunt? Se intampla sa ai ceva cifre?
Intreb pentru ca imi amintesc cum spuneai in alta parte, ca o persoana productiva atunci cand isi face agenda, nu bifeaza 100% din ceea ce si-a propus.
Si asa ajung la intrebarea: ce este de fapt o persoana productiva? Cum recunoastem o persoana productiva? Are rezultate rare si mari? are rezultate mici si dese?
Cifre, cifre, cifre 🙂
O sa incerc sa iti raspund, dar tot ce iti spun este subiectiv, fiind observatii facute pe propria persoana. Dar, oricum, tin sa precizez ca nu exista “zile bune” si “zile rele” in momentul in care metafora descrisa mai sus face parte din tine. (totul incepe sa aiba sens, si zilele mai putin productive si cele foarte productive).
Cate in medie sunt zile rele? – 1/10 cred ca e un raport realist la mine. Zilele mai putin productive devin mai pregnante si mai “multe”, mai “legate” intre ele – intre proiecte, cand mintea inca se adapteaza la ceea ce urmeaza sa vina. Asta inseamna ca am inclusiv saptamani “mai putin productive”, daca am avut proiecte foarte mari, care s-au incheiat.
Zile bune – 1/10 , poate 2 din 10. Dar la fel, am inclusiv saptamani intregi de zile “foarte productive”, cand ma apropii de un final de proiect. 🙂
ZIle “obisnuite” – restul zilelor. Cu amendamentul ca o zi obisnuita la mine este, poate, o zi incredibil de productiva, de eficienta, pentru altcineva.
Legat de agenda – daca bifezi 100% din ce iti propui intr-o zi, inseamna ca te limitezi singur. Eu, in medie, fac cam 60-70% din ce imi propun (intr-o zi obisnuita spre buna). Rareori fac 100%.
Din punctul meu de vedere o persoana productiva este:
– o persoana care stie sa spuna nu (distragerilor, oportnitatilor, galagiei exterioare si sarcinilor insignifiante)
– care se dedica in mare parte unei singure sarcini sau categorii de sarcini pe zi (dar unde intra in stare de flux)
– care valoreaza timpul de calitate petrecut cu el insusi
– si care este prezent “la datorie” zi de zi, oricat de putin ar inainta in ziua respectiva
– o persoana care isi recunoaste emotiile negative, fricile, anxietatile – si nu se lupta cu ele (foarte important), ci dimpotriva, le observa si se adapteaza in functie de ele.
Waw, o poveste care te tine cu sufletul la gura pana la final 🙂
Intr-o societate in care auzi foarte des cuvinte ca productivitate, termen limita, sarcini, bife, criza de timp, stresul generat de acestea sigur nu face bine, simti ca niciodata nu esti suficient de bun.
Si asta pentru ca de fapt de lupti zilnic cu mintea ta in loc sa fiti parteneri.
Imi place foarte mult metafora cu imblanzirea calului salbatic, articolul asta ma ajuta sa inteleg si mai bine ca orice activitate/situatie/sarcina se rezolva prin simplitate, rabdare si perseverenta, lasand incrancenarea si stresul pe locuri de retrogradare 😉
Multumesc mult Daniel, astept cu nerabdare sa citesc cartea Mentalitate!
O metaforă care oferă productivității o „rețetă” ….ALTFEL!!
Felicitări pentru formulă!
Eu aș pune pe locul 1 regula “Fa zilnic asta!”, deoarece consider că perseverența este esențială.
Wow! Superba metafora. Si foarte foarte plastica. Am sa incerc sa o folosesc pe viitor, in loc sa ma acuz ca nu sunt productiva, am sa ma gandesc cum trag de funie incet, jumatate de metru, in fiecare zi, pentru a ajunge din nou in sa. Multumesc foarte mult
Daniel, rareori comentez la articole. Însă asta este atât de bun încât am ținut să îți spun mulțumesc 🙂
Multumesc mult pentru apreciere. Conteaza foarte mult.
Genial. Made my day.
Muncesc demult la imblanzirea mintii si performanta in productivitate. Mi.a iesit. Arat si altora. Cine face ce si cum e cazul reuseste. Cine nu, are scuze. Si atat. Metoda ta e f ok. Are insa un cusur, e lenta.
Multumesc pentru articol.
Nu exista metoda mai rapida de a fi performant si consistent in ce faci – decat prin a construi obiceiuri si ritualuri care sa iti sustina actiunile care, teoretic, te duc la rezultatul pe care il vrei (sa iti creezi o realitate care sa iti sustina ridicat nivelul de performanta).
Ori obiceiurile si ritualurile se construiesc pornind de la minim si lent. Pentru ca stii ca daca o iei pe calea asta, in momentul in care au intrat in ADN-ul tau, numai lent nu esti. 🙂
Daniel,
metafora ta m-a dus cu gandul la parteneriat.
Am deliberat ca, in ceea ce ma priveste, relatiile importante din viata mea sunt cele de parteneriat. Indiferent ca sunt relatii de familie (parinte – copil, relatie intre soti sau alti membrii ai familiei), de prietenie, de afaceri, de pasiuni… pentru win-win este nevoie de parteneriat.
Si asta tocmai pentru faptul ca, exact cum mentionai, este nevoie de respect, incredere, rabdare. Reciprocitate. Simetrie.
Iar funia (vizibila sau nu) reprezinta, categoric, conexiunea si nu constrangerea.
Sunt de acord cu echilibrul care nu trebuie doar creat ci si mentinut. De altfel, provocarea sta in a mentine. A imbunatati.
Iti multumesc si pentru acesta viziune.
Foarte bun articolul, parca am devenit putin mai intelept dupa ce l-am terminat. :))
Voi fi precum Alexandru calare pe al meu cal “Magnificul”(numele calului meu) cucerind lumea in lung si lat !
Nimic nu ajunge mai repede la mintea si sufletul omului decat metafora .Si munca mea e legata de descifrarea unor limbaje metaforice .Metafora ta mi a adus aminte de un basm din copilaria mease numea Loredana si Pegasul innaripat .carte pe care nu am mai gasait o nicaieri dar pe care mi am gravat-o cred undeva adanc in mintea si sufletul meu pentru ca mi am dorit sa ajung ca idealul meu si sa calaresc un pegas innaripat .neimblanzibil aparent .Mi a luat multi ani dar in mare parte am reusit .Si evident ca are zile cand vrea sa fie liber de fapt fara ele nu poate trai .E esenta zilelor cand trudeste cu mine din greu ..Exceptionala metafora ! Sa fii binecuvantat !
Metafora este foarte bună și uitându-mă în trecut, făcând mai încet, mai puțin și zilnic mi-am făcut cadou și productivitatea și bucuria de a lucra. Însă și pauzele au jucat un rol crucial la mine. Cu cât îmi adorcam mici pauze la intervale de 30-60 de minute, cu atât reușeam să am starea și plăcerea de a-mi îndeplini obiectivele.
Salut Daniel,
E buna povestea, iar unii oameni adora povestile si vor retine mai bine tehnica…
Sunt si altele macar la fel de motivationale si ne pot modela si ajuta in viata.
Exemplele bune, pilde, vorbe de duh si chiar proverbe ne fac deseori, daca le alegi cu atentie si ti-ai definit principiile dupa care te ghidezi, te pot duce departe, acolo unde doar ai visat odata…
Daca crezi ca poti sau nu poti in ambele cazuri ai dreptate fara dubii.
Daca trebuie sa sari peste o prapastie trebuie sa ai determinare, sa-ti invingi fricile caci altfel chiar daca tu poti sari peste ea in mod normal, daca ai contradictii in minte frica te va frana si vei cadea in ea….
Si mie imi place sa scriu, stiu ca mai am de cizelat stilul dar cand imi dau drumul nu ma mai opresc si cu atat mai multe imi vin in cap…
Respect ceea ce faci si te felicit!
Toti avem nevoie de un impuls in anumite momente!
Mi-ar place mult sa colaboram!
Eu am inceput, timid ce-i drept, la un blog despre cum sa iti organizezi viata asa cum o visezi ca vrei sa fie: prospera, cumpatata, in armonie cu natura dar si cu ceilalti, eco, detasarea de valorile strict materiale dintre care multe superinutile.
Despre wellness, sanatate si valori adevarate de care ne-am indepartat foarte mult si acum ne resimtim…
Ar fi foarte multe de spus dar vreau sa ma limitez la atat pentru moment.
Cu prietenie,
Daniel N.
Suoerba analogie! Ca in fata unui tablou de maestru, hergheliile noastre ne poarta in toate directiile, multe stiute numai de noi, altele nici atat…
Buna Daniel. Metafora este geniala…ai dreptate; toti stim ca e asa …doar ca tu ai descris foarte detaliat procesul in care de cele mai multe ori ne regasim cu toii.
Cred ca nestiinta imblanzirii calului -ca sa nu mai zic de lipsa constientizarii ca exista un cal si ca acesta trebuie imblanzit- se datoreaza faptului ca vrem sa parem DINTR-O DATA mai buni si mai eficienti decat suntem. Asta se datoreaza unei imaturitati emotionale pe care nu o gestionam si nu o vindecam la timp, sau deloc.
Uitam sa fim ingaduitori cu noi, ne propunem teluri foarte mari entuziasmati de emotia simtita cand ne gandim cum ar fi daca le-am realiza….si uitam ca este bine sa facem pasi mici ZILNIC pentru a ajunge sa finalizam telul, proiectul. Avem senzatia falsa ca un target urias ne ajuta sa facem pasi zilnici uriasi…ori, nu e mereu asa; trec zile intregi cand nu facem un pas in directia dorita, tocmai pentru ca ne-am speriat de multitudinea sarcinilor care trebuiesc facute pentru a atinge telul…nu am impartit elefantul in bucati mici…si asta doare, frustreaza si ne face sa renuntam.
Imi place cum ajuti tu mentalul nostru -al cititorilor tai- sa inteleaga ca niciodata nu e pierduta calea. Putem decide oricand sa o luam de la capat si sa invatam sa facem bine ceea ce avem de facut.
Multumesc pentru tot ce transmiti, impartasesti si ne daruiesti.
Unde ai fost Daneil pana acum? Daca faceai articolul asta acum 2 luni ma scapai de multe griji si aveam o solutie buna problemelor 🙂 E cel mai tare articol de pana acum. Acel cal salbatic il simt in fiecare zi, e foarte greu de strunit dar nu stiam ca exista pana acum. Multumesc!!! Astept cartea cu nerabdare… si da, am citit pana la capat!
De obicei nu prea sunt cu metaforele și stilul poetic, dar asta chiar m-a atins. Asta are sens. E clarificatoare – și m-a făcut să văd altfel modul în care FAC sau FUG de ceea ce am de făcut – mă ajută să am mai multă rabdare cu mine sau să apăs pe accelerație atunci când trebuie, cât trebuie.
Ce ușor e totul când știi cum le îmbraci – noroc că le mai îmbraci tu și pentru noi 🙂
Multam’
Intrebare: Un cal odata imblanzit cum poate sa (re)devina salbatic?
Reciteste ultimul punct de la penultimul aliniat al mesajului.
Imi place mult metafora folosita pentru ” imblanzirea” mintii mele, de fapt am senzatia ca ne imprietenim in loc sa fim mai mereu in razboi. Multumesc.
Abia astept cartea “Mentalitate”
Multumesc Daniel ! Ai reusit inca o data sa ma readuci pe linia de plutire.
Te salut Daniel!
Sincer,a trecut ceva vreme de cand nu te am mai citit…cu toate ca am citit toate cartile scrise de tine…mai putin ultima carte “Performanta” care totusi se regaseste in bibleoteca mea 🙂
Imi place atat de mult metafora ta incat mi au dat lacrimile regasindu ma in acest “Imblanzitor” si comparandu mi eul cu un cal salbatic !! Foarte tare frate 👍
Nu stiu daca ca si cititor al tau am dreptul sa ti dpun asta dar am vazut un progres fantastic in articolul tau.Ai fost bun mereu,dar cu acest articol am simtit ceva deosebit…necitindu-te de vre-o 2 ani incoace.
Sunt sigur ca o sa te bucure aceasta afirmatie…M-ai ajutat enorm de mult in drumul meu spre implinire..nu mi am atins inca “golul”…dar am facut un progres fantastic si iti multumesc pentru asta 👍
PS promit sa parcurg curand si
“Performanta”
Te salut Daniel
A trezit in mine curiozitate si nevoie de cunoastere pentru ca doresc sa am rezultate mai bune si tot timpul am fugit de planificari etc.
Multumesc!!!
Astept cartea!
Salut Daniel,
Jos palaria la articolul de astazi. Nu stiu de unde iti vin toate aceste concepte, dar ma bucur ca iti vin si ca rezolva probleme reale la vremurile care le traim.
Superba metafora. Vad cu totul altfel parteneriatul cu mintea mea (atat de sabotatoare uneori).
Totusi sunt curios ce s-ar intampla daca periodic (o zi/sapt de exemplu) am lasa calul liber sa zburde si pe urma ni l-am apropia cu doi metri/zi in loc de unu. Ma refer la a ne oferi acea libertate dinainte de a simti nevoia acerba de libertate (sau a bea apa inainte sa ne fie foarte sete).
Ramane de experimentat. Mersi fain Daniel pentru un alt articol venit direct pe problema mea actuala 🙂
Mi-a placut mult!
M-am regasit in ”povestea ta”.Multumesc!
super tare articolul…..cel mai fain pe care l-am citit , mi s-au deschis ochii…..acuma stiu de ce incep foarte furtunos orice obicei,curs ,carte si nu le termin niciodata. deci e mai bine sa fac pasi mici si sa avansez treptat terminand tot ceea ce incep!!!! Multumesc Daniel… astept cartea Mentalitate!!!!
Wow! E cu totul şi cu totul deosebită şi metafora, şi metoda. Super! Acum, chiar cred că am înţeles de ce mai tot timpul eram lipsit de productivitate, stors de energie şi cu o stare de spirit proastă. Mulţam fain!
Super metafora!
Nu m-am gandit niciodata la asta.
Lectia ta vine intr-un moment in care chiar am nevoie sa imblanzesc calul.
Multumesc frumos!
Toate cele bune!
Woooooowwwwwwwwww
Daniel, metafora ta se apropie f mult de taramul spiritual al luptei dintre bine si rau.. In fiecare din noi exista o fire pamanteasca(neamblanzita si nesupusa) si o fire duhovniveasca care stie ce este bine si aspira spre cele de sus. Daca vei vei studia vei vedea ca aceasta batalie este descrisa in Biblie, in epistola catre Romani in capitolul 7.
Sunt intru totul de acord cu paralela ce ai facut-o cu acest cal neamblanzit si puternic care este in fiecare dintre noi si pe care dorim sa-l supunem. Este, daca vrei, un fel de armistitiu sau de cadere la pace cu cine suntem noi de fapt si cu cine conduce. Ar merita sa dezvolti subiectul si poate sa scrii intr-o buna zi o carte pe tema acesti subiect.. Multa pace!
Exact ce aveam nevoie in acest moment, cand simt ca nu mai reusesc sa ma concentrez, si ajung sa citesc postarile tale , sau din cartea performanta, ma impulsoneaza. Si aceasta metafora reflecta realitatea, si e util sa tinem cont de ea si sa ne-o amintim mereu.
Felicitari!!! Imi place sa te citesc
Buna Daniel
hmmm cum sa incep,,,,
deci 1 nu ma-m obisnuit sa scriu agenda nu sunt omul gen “sa vad agenda am timp de tine ”
Eu am ceasornicarul la 6″45 pentru desteptare, dar ma ridic din pat la 7″15–“20
Mie imi este dificil daca seara nu am ce programa pentru maine,,,
revenind la inceputul introducerii ,,,,da am si eu zile proaste,,dar sunt cauzate de lipsa de cafeaua de dimineata, sau daca cineva de dimineata nu este punctual {fara alcol sau persoane amatoare de acest sport}
de 12–15 ani lucrez independet ,,,,,da la inceput a fost foarte greu ,,, munca , intalniri cu clienti posibili ,deplasari fara rezultat{trebuie sa mentionez ca doar limitat la masini de ocazie, cate un bus sau cel mai fericit caz daca prind un prieten liber cu masina EU NU AM SI URASC SOFERIA}
deci adaugand +treburile familiare.
Azi,,,,hmmm cate odata imi vine a rade , daca vreau imi iau ziua de Duminica marti sau miercuri,,,
MULTUMESC DE PROZA este minunata si pentru mine dat fiind ca eu acum incaruntit cu chelie si bicicleta pe nas M-AM PUS PE INVATAT ,,,,,, ce ? de toate de unde se poate invata dintrun buget super mic TOOT ,,,,,
eu aceasta metafora o includ la acest tip de activitate.
MULT MULTUMESC
SEARA PLACUTA
CU RESPECT SINCER
ROBERT
Pe mine m-a atins profund asocierea cu calul. Fiind mare iubitoare de cai. Iar acum incalec un armasar nou, frumos de mori, destept de te-apuca invidia. Suntem intr-o relatie in constructie.
Trebuie sa recunosc ca ti-am “vanat” afirmatiile referitoare la armasari dar…n-am gasit nimc sa zic: baaah, stai ca nu e asa.
Totusi…poate iti foloseste, asta in cazul in care nu stii deja sau n-ai expetimentat, ma refer la pozele postate, e clar ca nu te poti lupta (fizic) cu o masa de fibra si muschi pur de 700-800kg. Atunci cand se trage inapoi, tu fiind la celalalt capat al funiei, cel mai bine e sa faci cativa pasi spre el, calm vorbesti cu el. Funia se detensioneaza, calul se calmeaza si nu mai trage in alta directie, poti reporni comunicarea 😊. Cred ca se potriveste perfect metaforei tale calul vs minte
Mult drag
C
Multumesc Daniel Zarnescu.Este o analogie deosebit de intuitiva , de mare ajutor pentru oricine ,indiferent de experienta proprie de “imblanzitor “. Keep on going ! Succes si inspiratie !
Florin Valentin Nedelcu
Joi 9 noiembrie 2017 -Urziceni
Buna Daniel,
Te felicit pentru dedicatia si “incapatanarea” de a face diferenta pentru romani si (tic tac) in curand sper, pentru umanitate.
De azi ma uit diferit la Cai si cu drag la Calul din mine.
Alexandru
Wow! Chiar mă ajuta! Am terminat de citit și mă gândesc la ceea ce-am citit… Simt ca încep sa mă ,,dumiresc”… Mulțumesc!
Buna . Este un articol Forte bun . AS ZICE ..GAND LA GAND.. DEVII EFICIENT. SI ATUNCI CAND AI RABDARE.
Grozava metafora! 🙂
Prea tare metafora Daniel. Am citit articolul cu maximă plăcere. Și pentru mine a venit la fix, chiar azi este pentru mine o zi mai în care calul vrea să alerge pe câmp.
Buna Daniel. Felicitarile mele pentru acest articol superb, care a venit exact la fix pentru aceasta perioada. Vreau sa iti multumesc din inima pentru ca ai impartit acesta metafora cu noi. Prin metafora data de tine, am constientizat cum functioneaza mintea noastra si asta a fost de foarte mare ajutor pentru mine in evolutia mea ca “salbatic imblanzit”.
In timp ce parcurgeam articolul s-a nascut o intrebare in mintea mea si anume: “De ce vrea calul acesta tot timpul sa cutreiere taramurile dupa voia lui si fara mine?”. Dar la sfarsit mi-ai oferit si raspunsul “E chemarea strabunilor, chemarea salbaticiei.”. Prin raspunsul la aceasta intrebare totul a inceput sa aiba logica. Vreau sa iti spun ca am zambit si m-am simtit foarte usurat cand l-am aflat. Tot acest text l-am scris cu zambetul pana la urechi, fericit fiind, ca am gasit raspunsul.
Iti multumesc frumos inca odata pentru metafora si mai ales pentru raspuns. Mi-ai facut ziua minunata. Mult spor si succes in toate !
Mda, ca de obicei, misti ceva in mine; de fapt sa refolmulez! zgudui ceva inlauntrul meu. Da, asa este! Nici nu conteaza cum reusesti, dar o faci tare bine! Citesc, citesc, si-mi zboara prin fata ochilor exact ceea ce trebuie sa rezolv, ceea ce statea si astepta si nu gasea rezolvare, nu gasea sfat. Desi stiu unele chestiuni, e asa bine cand cineva ti le mai serveste o data pe tava, ti le readuce aminte si te trage de maneca putin, ca sa te trezesti. Asta ai facut tu.
Interesant e faptul, ca desi e vorba de mintea noastra, de interiorul nostru, mie mi s-a aprins beculetul si pe alta latura. Buna treaba cu franghia si eliberarea treptata, o pot aplica si o voi aplica in relatiile cu altii, unde “scartaie”; bineinteles si cu mine insami, deoarece este nevoie.
Iti multumesc din nou!
O noua zi minunata, cu energie si inspiratie!
Cautam cu disperare raspuns la o intrebare care ma “arde” cam de mult, tinand cont de lipsa rezultatelor din viata mea(am 30 de ani):”de ce ma opresc din absolut orice activitate,aleasa chiar de mine, dupa fix 3 zile? Mereu a acelasi scenariu.daca imi fac plan doar cu activitatile si pasii mi se pare prea rigid.daca nu il fac, mi se pare ca nu am traiectorie.cum o dai tot ca…. iese.deci cu siguranta calul meu e mai mult decat salbatic.l-am lasat de capul lui mai ales ca niciodata nu am dat importanta ci am mers pe mana “spontaneitatii” cum o numeam eu.deci practic plecam la vanatoare fara pusca.dar stii cum e vorba aceea “cine cauta, gaseste”.am gasit articolul la limita, tocmai cand era sa izbucnesc si de “mama nervilor” ca nu mai stiam ce sa fac.now i know.iti multumesc din tot sufletu.si da,l-am citit luand notite chiar.sper sa imi si iasa punerea in aplicare.
Si eu am simtit la fel! 🙂 Un articol superb.
Exact la asta mă gândeam zilele astea. Recent ieșit dintr-un job de noapte aveam planuri mari. Că îmi voi schimba regimul total, că mă voi tine de proiectele mele. Motivația a ținut 2-3 zile, apoi productivitatea a scăzut la zero. La început mă autocriticam. Apoi am înțeles că nu funcționează, și am început să îmi dau timp. Îmi propun sa fac aceleași lucruri, nu reușesc să fac nici 10%, insa de data asta nu mă mai critic, dar mă spionez, notez observațiile din fiecare zi, apoi incep din nou. Articolul tau nu a făcut decât să îmi dea dreptate încă odată.
O metafora superba ! Imi place foarte mult ! Multumesc !
Nu am privit niciodată lucrurile așa. Ai dreptate. In momentul asta am pierdut legătura cu “calul meu” . Trebuie sa reîncep îmblânzirea. Mulțumesc!
Te salut Daniel.Un articol care imi place foarte mult si in care ma regasesc.Imi dau seama ca mai tot timpul cand mi-am propus sa fac ceva nu am avut rabdare ,vroiam totul cat mai repede sa se petreaca,”trageam de funie” prea mult,in loc sa imi dau timp sa ma obisnuiesc cu ce vreau sa fac si sa fac zilnic .Asa ca de multe ori consumam energia toata dintr-o data ,Apoi ma simteam coplesit,fara putere,fara vlaga,cu zbucium interior,ranind pe altii in mod direct sau indirect,simteam ca nu sunt bun,ca cine m-a pus sa fac aia,sa spun aia etc si se creea numai confuzie in mintea mea si nu stiam incotro sa merg.Acum inteleg mai bine si actionez mai cu cap.Imi imblanzesc mintea treptat cu grija si cu atentie..Multumesc
Super tare metafora! 😉
Durere o sa fie, dar daca respecti ce ai descris practic nu o mai percepi asa, intelegi starea pe care o simti si treci mai departe.
E a doua oara cand citesc articolul si iti multumesc din nou!
E draguta faza cu calu?
Da daca calul e mort si nu mai circula sange spre creier ca sunt blocate venee carotide si nu iti da nici drumu la O2 cum faci?
Eu tot ma mir cum de nu a putrezit inca de 10 ani de cand este blocatt si nu l-am mai folosit.
Buna Daniel!
Super articolul tau!
Comparatia eu-lui interior cu armasarul salbatic mi se pare geniala.
M-am gandit ca functioneaza si la educatia copiilor.
Pur si simplu , cred ca trebuie sa dai dovada de mult rafinament si subtilitate sa stii sa lucrezi cu tine.
Daca ar fi sa sintetizez in 2 cuvinte ceea ce ai scris mai sus -consecventa si blandete.
Adriana