Visam la momentul cand o sa scriu o carte atat de buna incat in fata mea o sa se faca o coada de sute, mii de persoane care sa astepte sa schimbe doua vorbe cu mine si sa obtina un autograf.
Citeam carti pe banda rulanta si, deseori, cand dadeam de o carte care imi placea, simteam invidie. “As fi vrut eu sa fiu cel care a scris-o.” – ma gandeam.,
Ironic, in ziua in care am renuntat la visul asta, am fost mai fericit. Tot ironic, iti spun ca acea zi a fost si cea mai trista zi din viata mea, uitandu-ma acum in urma.
Am pierdut mai bine de 10 ani din viata pana sa ma reconectez la visul meu din copilarie. Greu, dar ireversibil, m-am intors la prima mea dragoste si am reinceput sa scriu. Asta s-a intamplat abia atunci cand visul meu (obiectivul pe care mi-l setasem inca de mic copil) nu imi mai provoca durere.
Sunt un caz fericit, pentru ca sunt ceea ce visam cand eram copil si poate chiar mai mult de atat. Insa lectia din spate este terifianta: renuntam la visurile si obiectivele noastre pentru ca in realitate ele ne provoaca durere.
Abilitatea de a “desena” viitorul
Pe langa scris, sunt iremediabil indragostit de propriile mele sisteme de setare si monitorizare de obiective. A fost prima abilitate pe care am deprins-o cu adevarat, din prima zi in care am inceput sa imi fac agenda si sa imi prioritizez propriile mele proiecte si sarcini.
Am inceput cu o agenda in care “desenam” cum vreau sa arate ziua care abia incepea. Apoi dadeam tot ce aveam mai bun din mine, pentru ca la finalul zilei sa imi dau note, daca m-am comportat la nivelul asteptarilor.
A doua zi o luam de la capat.
Apoi am inceput sa “desenez” saptamana care urma – cum vreau sa arate. Apoi luna. Apoi anul. Pana m-am trezit ca imi scriu pe o bucata de foaie cum vreau sa arate viata mea, cine decid sa fiu, ce fac zi de zi, ce rezultate obtin.
Cu o placere aproape sadica o data la cateva luni ajunsesem sa imi scriu “necrologul” singur. Imi imaginam ca la propria mea inmormantare cel mai bun prieten spune cateva cuvinte despre mine si cine am fost pentru el.
Scopul, zi de zi, devenise sa ma ridic la inaltimea “viziunii” pe care o aveam despre mine.
Obiectivele aduc durere
Eu vad setarea obiectivelor (si relatia insasi cu ele) – drept capacitatea de a trece peste durerea si stresul ca, de fapt, ele nu sunt “reale”.
Cu totii vrem, mai mult sau mai putin, aceleasi tipuri de obiective: o masina, mai putine kilograme, o familie, o casa in care sa locuim, o afacere de succes pe care sa o punem pe picioare, o suma de bani in cont, o tara exotica pe care sa o vizitam etc.
Toate aceste “praguri” pe care vrem sa le atingem – eu le numesc “obiective exterioare”. La inceput ne face bine, pentru ca “visam”, suntem intr-o lume a tuturor posibilitatilor si nu exista niciun risc.
Problema vine in momentul in care le atasam un termen limita si timpul trece fara ca realitatea noastra sa ne ofere “dovezi” ca ne apropiem de ceea ce vrem.
Este ca si cum setezi o bomba cu ceas, ea ticaie cu fiecare zi care trece. Anxietate, frustrare, negativism, irascibiliate – o paleta intreaga de emotii negative incep sa isi faca aparitia in interiorul tau.
Iar rezultatul este ca vei evita sa iti mai propui obiective, care sa te dreneze emotional. De ce ai vrea sa suferi, pana la urma?
Sa ne intelegem, vei continua sa “visezi”, pentru ca tu in continuare vrei o viata mai buna pentru tine, vrei in continuare sa fii o varianta mai buna a ta. Atata tot ca vei evita pe cat posibil sa concretizezi acest vis, pentru ca stii ca aduce durere.
In cazuri extreme, simplul gand ca vrei sa obtii ceva te poate demotiva instant si poti cadea in stari depresive. Pentru ca simti ca nu vei putea face fata “drumului”.
Vei renunta sa mai “vrei” si, probabil, te vei minti in spatele afirmatiilor cum ca:
“Eu iau viata ca atare”
“Traiesc in prezent“
Afirmatiile astea sunt de fapt o “masca” prin care te protejezi de durerea obiectivelor care nu s-au indeplinit si care ti-au adus un ocean de frustrare si durere.
In realitate, insa, exprima faptul ca nu intelegi ideea de “obiectiv”, ce presupune el si cum sa il “atingi” astfel incat lucrurile sa curga natural, sa te bucuri de viata, de prezent, de fiecare pas pe care il faci. Nu ai inteles ce inseamna de fapt “obiectiv”.
Ti se pare ca cei care vorbesc de obiective sunt “neoameni”, niste roboti care isi refuza trairile interioare, care nu TRAIESC. Cum altfel ai putea sa ii definesti, din moment ce tu stii cat de dureros este sa iti pui un obiectiv? Crezi ca ei sunt persoane antisociale, care nu traiesc in prezent, fiind cu mintea mereu “in viitor”.
Ce nu-ti spune nimeni despre obiective
Mai intai o sa iti spun ce iti spune toata lumea despre obiective:
– Ca trebuie sa vizualizezi obiectivul, ca si cum deja s-a intamplat – si aici ne cam “pricepem”, pentru ca nu ne costa nimic sa visam frumos. 🙂
– Ca trebuie sa il definesti specific, realist si sa ii atasezi o data la care sa il atingi – aici este ca si cum setezi ceasul de la “bomba” de care vorbeam mai sus
– Ca trebuie sa il desparti pe “borne” (milestones, in engleza) – asta inseamna sa te joci pe un calendar si sa stabilesti etapele principale
– Ca trebuie sa desparti pe sarcini concrete pe care sa le faci – ca sa ajungi acolo
Multi se opresc aici. Am intalnit cazuri frecvente cu oameni care sunt buni la “pus pe hartie”, dar care din momentul in care termina etapa asta, nu mai fac nimic.
“Nu inteleg – de fiecare data cand imi fac agenda sau imi setez un obiectiv, simt o nevoie aproape incontrolabila ca sa nu mai fac nimic pe urma. Am ajuns la concluzia ca realizez mai multe fara sa imi propun ce sa fac, decat daca imi propun. Scriu zeci de pagini despre obiectiv, cum o sa il ating, ce trebuie sa fac – si apoi deschid calculatorul si ma joc ore intregi ca sa refulez.“
Bogdan C.
Comportamentul de mai sus este mult mai frecvent decat ai vrea sa recunosti. Este semnul ca deja obiectivul provoaca durere, cand este pus fata in fata cu “realitatea”. Asa ca eviti sa actionezi, ca sa nu amplifici aceasta stare.
Pentru ca urmatorii pasi pe care ar trebui sa ii “urmezi” tin de actiune concreta – ca sa avansezi pe planul initial, de revizuire a sarcinilor, pe parcurs, de monitorizare a evolutiei. Ori asta inseamna ca ai apasat pe butonul care face ca ceasul sa “ticaie”.
Ce nu iti spune nimeni insa, este ca nu poti controla “obiectivul” pe care il vrei, asa cum nu poti controla “rezultatele” pe care le vrei in viata.
Toata literatura de dezvoltare personala despre setarea obiectivelor te face sa crezi ca doar prin simplul fapt ca iti setezi obiectivele si urmezi un plan bine stabilit – controlezi obiectivul.
Iar cand el nu da semne “ca se intampla”, devii si mai stresat.
Este o fraza mult mai profunda decat pare la prima vedere. Eu, personal, am avut nevoie de ani de zile ca sa inteleg acest adevar:
Nu poti controla rezultatul, poti doar influenta procesul care maresc sansele ca acel rezultat sa apara.
Diferenta dintre obiective si proces
Am folosit in prima parte a articolului sintagma “iremediabil indragostit de propriile sisteme de setare de obiective.“
In realitate nu are treaba cu setarea de obiective. Odata ce le setezi, ele devin doar o “directie” si nimic mai mult. Ba mai mult, fac tot posibilul ca sa uit de obiectiv, oricat de stupid ar suna la prima vedere.
Pentru ca nu “ochii tinta la obiectiv” iti aduc rezultatul, ci ceea ce faci pana acolo. Si daca stai cu ochii prea mult la obiectivul pe care il vrei, inconstientul tau iti va spune: “Nu se va indeplini, pentru ca nu il controlezi.“
Cand setezi un obiectiv este ca si cum ai pune o samanta in pamant. Oricat de mult ai vrea sa crezi opusul, doar faptul ca ai pus-o in pamant – nu inseamna ca o sa creasca. Pentru ca tu nu CONTROLEZI incoltirea semintei respective.
Tu poti controla doar actiunile care cresc sansele ca acea samanta sa creasca (sa o plantezi in pamant fertil, sa o uzi, sa ii asiguri lumina si ingrasaminte, sa o feresti de daunatori).
Obiectivul – iti da doar samanta pe care o tii in palma.
Ce faci zi de zi – inseamna procesul care poate duce (sau nu) catre transformarea acelei seminte intr-o planta matura.
Asa ca trebuie sa te “indragostesti iremediabil” nu de obiectivul tau, ci de proces (procesul insemnand activitatile zilnice pe care le faci si care, insumate, iti asigura sanse mari ca acel obiectiv sa se indeplineasca).
Obiectiv pentru un atlet – poate insemna o medalie la un concurs de anvergura. Proces – inseamna antrenamentele zilnice pe care le face, mancarea pe care o mananca zi de zi (la nivel de nutritie), lichidele pe care le bea, energia pe care si-o conserva etc.
Obiectivul pentru un scriitor – poate insemna o carte publicata.
Proces – inseamna un numar cuvinte pe care le scrie zilnic (acelasi antrenament ca in cazul atletului), documentarea pe care o face, ambientul pe care si-l creeaza, structura pe care o respecta (sau nu) etc.
Obiectiv pentru un antreprenor – poate insemna o cifra de afaceri crescuta.
Proces inseamna actunile concrete de marketing & vanzari pe care le face, zi de zi, imbunatatirea continua a sistemului de customer service si fidelizare a clientilor etc. etc. etc.
Fac aceasta diferentiere, pentru ca pana nu esti IREMEDIABIL INDRAGOSTIT DE PROCES (de ceea ce duce catre obiectiv), vei simti durere.
Cand nu iti mai pasa de obiectiv si transferi toata afectiunea si iubirea de care esti capabil – catre actiunile marunte care duc (sau nu) catre rezultatul pe care il vrei, abia atunci stii sa “operezi” cu obiectivele.
Campionii in sporturile de performanta nu sunt cei care vor sa castige (pentru ca toti “vor” si isi “propun”), ci cei care ajung sa iubeasca pasii care duc intr-acolo si care elimina emotiile negative de pe acest traseu. Si cei care apreciaza o prestatie superioara din partea lor, indiferent daca aceasta le aduce sau nu “rezultatul”.
Pentru ca atunci cand te concentrezi pe modul de exprimare “pe teren”, rezultatele, mai devreme sau mai tarziu, vor veni. Dar daca te concentrezi pe rezultate, ai un risc foarte mare sa clachezi – pentru ca nu mai esti conectat la prestatia ta, la ceea ce faci, la motivele pentru care faci ceea ce faci.
Suferinta interioara este un semn bun 🙂
Iti spuneam la inceputul articolului ca “obiectivele” de tip: o masina, o casa, o promovare, mai multi bani – eu le numesc “obiective exterioare”.
Obiectivele interioare si cele care conteaza cu adevarat – se refera la cine esti tu si cum te simti pe tot acest traseu. O sa vin la finalul articolului cu un mic exercitiu care te poate ajuta in aceasta directie.
Ce vreau sa iti spun – este ca atunci cand te concentrezi pe proces, ai sanse mari sa ajungi la o stare “de flux”. Este borcanul cu miere al oamenilor care lucreaza cu obiectivele. Starea de flux este considerata una dintre cele mai inalte forme de fericire din lume.
Timpul se dilata, esti perfect conectat la ceea ce faci, devii creator, esti inspirat, autentic, entuziast.
Poti rapid sa iti dai seama daca cineva este in stare de flux – pentru ca de obicei se vede in “rezultatul final”. Un text dintr-o carte sau dintr-un articol care te tine cu sufletul la gura sau care te baga in transa, cel mai probabil a fost scris in stare de flux (nu pentru ca si-a propus sa scrie, ci pentru ca a gasit placere in scris si s-a conectat cu adevarat la ceea ce face).
Un boxer care domina ringul si isi invinge adversarul – este o persoana care a intrat in stare de flux.
O echipa de fotbal care joaca incantator si, oarecum, la nivel de automatism, precum un organism care se dezvolta pe teren – este o echipa de fotbal care a gasit placere, prin cei care care o compun, in ceea ce fac.
Iar cand in interiorul tau simti suferinta si blocaje, este un semn bun. Pentru ca este granita pe care daca o “depasesti” – te duce catre stare de flux.
De multe ori cand vreau sa scriu un articol, ma simt inconfortabil. Imi vine greu sa ma “pornesc” – dar deja stiu ca este o conditie inerenta care duce catre “placere”.
Asa cum un maratonist poate alerga cu adevarat abia cand a depasit suferinta interioara pe care o simte la inceput.
Acest joc “interior” este de fapt scopul real. Obiectivul pe care ti l-ai propus initial este doar reprezentarea “exterioara” a ceea ce ar trebui sa simti pe parcurs si SA FACI pe parcurs.
Autenticitate in ceea ce faci
O persoana care intra in stare de flux este o persoana autentica, in primul rand. Autenticitatea in cazul asta se traduce printr-o diferenta minima intre ceea ce spui sau crezi ca esti si ce faci pe parcursul procesului.
De asta setarea de obiective poate fi, de multe ori, blocanta – pentru ca se creeaza o distanta intre cine esti si ceea ce vrei sa fii.
Cea mai buna metoda ca sa fii autentic este sa te ridici la nivelul celui care “obtine” rezultatul dorit.
Un exercitiu introspectiv care te poate pune pe picioare consta in raspunsul la cateva intrebari simple:
1 – Ce vrei sa obtii ? (ca sa setezi directia)
2 – Care sunt calitatile si comportamentele pe care le are o persoana care atinge obiectivul asta?
3 – Numeste 3 actiuni CONCRETE sau comportamente pe care le poti face ASTAZI ca sa demonstrezi ca ai aceste calitati?
Daca raspunzi la intrebarile astea zilnic si te concentrezi pe actiunile respective, oricat de mici ar fi, creste sansa sa te poti conecta cu adevarat la “drum” si sa te “indragostesti iremediabil de proces”.
Pentru ca o persoana care are o relatie buna cu obiectivele lui este, in esenta, o persoana care se comporta ca atare.
Cu drag,
Daniel Zarnescu
PS – Daca vrei sa te educi si mai mult in ceea ce priveste setarea de obiective, monitorizarea si atingerea lor, apasa pe linkul de mai jos:
http://construimimperii.ro/carte/jurnalul-generalului/
PPS – Da-mi o mana de ajutor. Da-mi un exemplu mai jos de situatie in care un obiectiv ti-a provocat durere / stres / frustrare. Spune-mi cum s-a intamplat, ce ai simtit si cum ai reusit sa treci mai departe de blocajele pe care le simteai.
Am avut acum 7 ani nunta. Am stabilit obiectivul cu 6 luni inainte. Unii au spus ca a fost putin. Am invitat oamenii pe mail in marea majoritate. Cu o saptamana inainte aparent nu mai aveam nimic de facut. Am inceput sa am dureri in tot corpul. Nu mai trecea odata saptamana. Am visat nunta intr-un fel. Minimalist nu iti imagina altceva. Mireasa la nunta mea a fost sotul, a intarziat era emotionat pana in panzele albe. Am stat treji inainte de nunta si in total 78 de ore. Am plans si ras amandoi, am dansat mult, am reusit sa mancam. Obiectivul care a provocat durere a fost faptul ca ne-am dorit sa ne platim singuri tot. Am reusit abia in momentul in care am renuntat la toate obiectivele pentru nunta. Cu 10 zile inainte jumatate din invitatii la nunta sau rudele lor apropiate au ramas fara job cu acel moment celebru Boc. Atunci ne-am spus ca noi o sa ne distram si o sa dansam indiferent de situatie. Chiar am facut glume ca vom avea loc de desfasurare pe ringul de dans. La final am platit nunta, am plecat acasa cu mancare pt 6 luni, uktima sticla de bautura am deschis-o acum un an. Si ne-am distrat
De fiecare data cand cineva imi spune ca nu se poate organiza, il intreb:
“esti insurat?”
Daca raspunsul este da, am de unde sa plec. Pentru ca la propria nunta oamenii de obicei se depasesc.
Daca imi raspund cu nu, ii intreb atunci cand au plecat ultima oara in concediu. Pentru ca 9/10 oameni isi planifica al naibii de bine concediile, desi se vaita ca nu se pot organiza pe plan profesional. In realitate e acelasi lucru.
Salut! Eram frustrat si invidios pe cei care erau mai buni in domeniul meu , programare . Ma simteam inferior , deoare nu-mi iesea uneori problemele de algoritmica sau unele proiecte . Din pacate nu am dat 100% . Am in plan sa realizez un statup in Silicon Valley . Deja lucrez la 3 proiecte .Voi da 100% ! Succes!
Cand vine vorba de start-up-uri, e nevoie de 101 %. 🙂
Cand invidia este inlocuita cu admiratia, se deschid si “canalele” ca sa invatam de la altii mai destepti ca noi. Cand invidiem pe cineva, ii respingem indirect lectiile valoroase pe care le putem lua de la el. Pentru ca orice om pe care il admiram sau invidiem sunt oglinzi ale noastre (variante care deja au calatorit in directia in care vrem si noi).
Ce ma bucura cel mai tare, citindu-ti mesajele, este ca subiectele sunt aproape sincronizate cu ideea/etapa pentru care imi canalizez cel mai mult timp chiar in ziua respectiva.
Am constientizat si urmaresc treaba asta de cateva saptamani. La inceput mi se parea ciudat ca atingeai subiecte de care ma ocupam si eu personal, pentru mine, in acelasi timp… dar de fapt este ok, natural.
Ne credem prea destepti ( ma refer strict la mine acum) ca sa recunoastem ca exista, independent de vointa noastra, si legi pe care nu le-am invatat la ora de fizica, pe care nu le putem masura cu… microscopul. Si care nu trebuie neaparat demonstrate si teoretizate si… cel mai misto este de fapt sa ne simtem bine, nu?
Cu mine esti pe drumul tau cel bun cu subiectele pe care le propui. Ne revedem cu drag la fluxul tau viitor 🙂
Multumesc 🙂
M-ai palit cu exemplul cu samanta. Anul trecut colegul meu de locuinta a plantat gazon in curte. In primavara asta a iesit doar jumatate. Partea dreapta are iarba, iar partea stanga nu are. Si ne-am setat ca obiectiv sa avem gazon in toata curtea. Asa ca am schimbat pamantul acolo unde nu era fertil, am pus samanta, si il udam zilnic. Iar unul dintre cele mai faine momente ale zilei e cand ajung seara acasa, pun muzica, deschid geamul, deschid o bere si ud ceea ce va fi odata gazonul. Daca iese anul asta, perfect. Daca nu iese, la anul stiu ce am de facut, si stiu ca o sa fie placut.
Mi-a placut abordarea din articol, excelent scris!
Buna! Super tare articolul. Mi-a placut perspectiva din care e scris. O impartasesc. M-ai facut si sa rad de cateva ori 🙂
E cel mai bun articol despre obiective de pana acum. Si aici includ si cartile citite. Vorbeste de la suflet la suflet, sincer si motivant.
Chiar acum 2 zile m-am confruntat cu asta. Trebuia sa scriu 3 proiecte si stiam asta de 3 saptamani. Si totusi amanam. Si chiar cu o zi inainte eu faceam altceva. Mi-a luat ceva sa ma linistesc si sa ma gandesc la cum vreau sa arate si ce vreau sa fac. Si m-am trezit in ultima noapte si le-am scris cu placere si bucurie si a doua zi a fost perfect.
Tatal meu. Este o masina de obiective propuse si indeplinite. E realist, gandeste in detaliu si vizualizeaza. Acum o luna mi-a spus ca vrea sa-mi faca un leagan in curte. Nu l-am crezut. Tot venea, masura, suda putin intr-o zi, putin in alta, vopsea cand era cald. Si intr-o zi era gata! Am fost uimita. Iar el spunea cu mandrie ca e asa cum si-a dorit, fiecare detaliu. Si cel mai important, imi spune mereu: cand iti doresti ceva din suflet, se indeplineste. El stie asta si m-a invatat si pe mine. Doar ca eu am o problema cu amanarea. Asa ca, felicitari pentru ca esti o persoana ancorata in obiective si pentru ca ne inveti si pe noi. Mi-a placut mult articolul, il voi printa si-l voi reciti. Toate bune,
Elena
Salut!
Excelent articol. N-am constientizat niciodata faptul ca setarea unui obiectiv aduce cu sine presiune, cauzata in special de ticaitul ceasului. Uitandu-ma in urma imi dau seama ca de fiecare data a fost asa, si in mod inconstient m-am concentrat pe actiune (ca intr-o cursa lunga de alergare in care te concentrezi doar la urmatorul pas, incercand sa uiti ca mai ai multe mii de facut) avand obiectivul putin in ceata. Zilele trecute am renuntat (amanat) realizarea unui obiectiv legat de hobby-ul personal. Am investit timp de mai multe luni, 10-12 ore de munca saptamanal, acum este nevoie de 15-20 ore saptamanal pentru urmatoarele 11 saptamani pentru a-l duce la bun sfarsit. Desi am renuntat de mult la televizor, iesiri cu prietenii, si imi dramuiesc timpul la maxim, am inceput sa obosesc. Acasa nu ma mai relaxez, gandindu-ma doar la ce mai am de facut (am 2 copii de 2 respectiv 7 ani) la care se adauga presiunuea job-ului (sunt un corporatist tipic 🙂 , cu o echipa de coordonat) . Am simtit o mare eliberare in ziua in care am renuntat la ideea de a participa la acea competitie, acesta era obiectivul, dar nu pot opri procesul :). Inca ma trezesc dimineata sa-mi fac antrenamentul, si caut orice fereastra de timp pentru am mai inghesui o sedinta de inot, pedalat sau alergare. Se pare ca in acest caz procesul a devenit parte din mine si el continua, chiar daca eu am decis ca renunt la obiectiv. Este greu sa te urnesti si sa persisti intr-o actiune de lunga durata, insa odata ce te-ai angajat 100%, ai dat drumul la ceas si ai parcurs o buna bucata de drum, este cel putin la fel de greu sa te opresti fara suferinta. O sa profit de starea de flux din timpul procesului, fapt care ma relaxeaza, si o sa-mi scot din cap obsesia atingerii obiectivului.
Articolul a venit la fix!
Inseamna ca ai implementat un obicei destul de bine. 🙂
Mult succes!
Mi-am dorit intodeauna sa am niste banuti de buzunar, fiind student la medicina si sportiv de performanta. Dar experienta mi-a arata ca un job imi dadea banii, dar nu mai dadeam randament nici la scoala, nici la antrenament. Asa ca mi-am setat ca obiectiv sa fac bani din poker.
Am invatat, am jucat, am castigat, dar inca nu eram in bani. Castigam putini si nu imi era teama sa-i pierd. Eram chiar aproape sa am indeajuns cat sa-i scot. Apoi a venit o perioada in care pierdeam aiurea cu cele mai bune maini. Inca nu imi pierduse-mi toti banii (de pe platforma) , dar mi-era o teama grozava de a mai juca, pentru ca exista riscul sa-i pierd pe toti. Si odata cu ei, visul meu.
Articolul acesta m-a ajutat sa trec peste si am decis sa ma angajez pana la urma. Situatia financiara si asa imi limiteaza rezultatele la facultate si sport. Cel putin in felul acesta voi scapa de frica de a ramane lefter si voi putea invata si juca mai increzator; pana reusesc sa ma echilibrez financiar prin poker. Sunt multi romani care au reusit. Cu siguranta pot face si eu asta 🙂
Salut, am avut ca si obiectiv sa imi cumpar casa, asta se intampla in 2004, de fapt era vorba despre un duplex in care urma sa locuiasca sora mea cu sotul ei si copilul lor I jumatatea cealalta.Asta mi-a fost impulsul sa plec din tara , sa muncesc acolo ,sa imi sacrific tineretea printre straini ,incepusem sa trimit bani in tara care veneau pusi in contul a mai multor membri ai familiei mele , ca asa era mai convenabil , insa ne-am decis sa intrerupem depunerea de bani pt a dezchide o afacere ( o fermaa) imaginandu-ne ca in acel fel scurtam din timpul pana la obtinerea obiectivului dar nu a fost sa fie cu succes aceasta decizie deoarece nu am reusit nici sa scoatem toti banii depusi si ferma nu a rezistat prea multe luni pt ca cine se ocupa de ea ne fura productia …asa ca am decis sa nu mai ma sacrific ca nu se merita sa pierzi anii tineretii doar muncind pe branci fara sa te gandesti si la sufletul tau si corpul tau care imbatraneste cu gandul doar la cum sa faci bani.Merci de sfaturile construente si succes pe mai departe!
Cu siguranta si tu, cand ai scris articolul acesta, erai in stare de flux , la ora aia nici nu se putea altfel 🙂
Poti sa-ti consideri obiectivul atins: m-ai tinut cu sufletul la gura, m-au trecut fiorii, am avut revelatii, am intrat in transa. Excelent!
Mi-a placut articolul.Multumesc!
http://www.stevepavlina.com/blog/2016/03/move-a-skill-to-a-different-part-of-your-brain/
Buna!
Aproape intotdeauna cand citesc un articol legat de atingerea obiectivelor este vorba de obiective materiale, si de fapt mai mult financiare. Peste tot scrie ca trebuie sa te bucuri de proces, sa te detasezi, sa-ti placa procesul si sa accepti ca de fapt nici nu stii sigur daca il vei atinge (chiar tu spuneai ca oricum nu-l poti controla). Deci e posibil sa faci eforturi grele si lungi in zadar. Acum intrebarile mele sunt urmatoarele: ”Daca obiectivul este vindecarea de o afectiune care ti-a transformat viata intr-un iad, intr-un cosmar, foarte multi ani de zile? Sau rezolvarea unei probleme care ti-a distrus viata (nu conteaza natura problemei) si din cauza careia zeci de ani ai suferit? Sau daca esti sarac, traiesti pe strazi si obiectivul tau este sa scapi din acea situatie dramatica, acea saracie totala? Cum naiba sa simti bucurie pe parcurs? Cum sa te detasezi cand problema e acolo si-ti provoaca suferinta cumplita? Cum sa uiti de obiectiv cand boala, sau saracia, sau foame sau frigul sau suferinta sufletesca sunt deja imposibil de supoartat? Cum sa te incuraje fraze care spun ca oricum nu se stie daca atingi obiectivul pt ca nu-l poti controla, poti controla doar procesul. Adica sa te straduiesti degeaba? Si in ce, concret, consta procesul, pasii pe care ar trebui sa ii gandesti in mintea ta ca sa-ti atingi obiectivul, daca obiectivul este vindecarea de o boala pe care n-ai reusit sa o vindeci ani de zile? Ce bucurie sa simti? Cum s-o simti pe parcurs cand tu simti durere fizica sau sufleteasca zilnica? Cum sa-ti placa procesul si sa te bucure mai mult si sa fie mai important decat atingerea obiectivului in sine?” Imi cer iertare pt ce voi spune acum, dar astea sunt porcarii care nu fac decat sa descurajeze total un bolnav care gasise, in sfarsit, o speranta in articolele de dezvolatere personala sau cele psihologice. Prima data i-a luat speranta medicina, apoi acest gen de articole. Te intreb pe tine, in mod personal, daca ai avea o durere de masele insuportabila care te-ar tine de vreo 10 ani de zile, si vin eu si-ti spun ca ar trebui sa-ti setezi obiectivul de a te vindeca, dar trebuie sa te detasezi, sa uiti de obiectiv si, desi este foarte posibil dupa inca vreo 10 ani de facut la procese concrete impartite in pasi conctrei de actiune, durerea sa nu dispara, dar tu trebuia pe parcursul acestor ani sa te bucuri de proces. Iar daca n-ai reusit sa-ti atingi obiectivul, nu-i bai, doar te-ai bucura de proces, ca a fost al naibii de frumos sa traiesti zi de zi, 10 ani, cu dureri cumplite, pe care tu faci eforturi sa le ignori, iar in tot acest timp gandesti, dezvolti, aplici strategii, le modifici cand vezi ca nu dau rezultate, iar gandesti altele, le imparti pe pasi, etc. Iar la final, asta e, n-ai reusit sa-ti atingi obiectivul, dar macar ai urmat cu sfintenie tot ce ai citit pe paginile de dezvoltare personala, ai cumparat carti care sa te ajute, dar care mai mult te saboteaza. Si daca de atata durere organismul cedeaza si dai coltul, macar mori fericit ca ai facut tot ce ai putut sa-ti placa procesul pana la ”neatingerea” obiectivului. Nu?
Vreau sa-mi cer iertare tie Daniel, ca am scris comentariul anterior intr-un fel atat de dur si plin de suparare! Daca poti trece peste supararea din el si duritatea lui, ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai spune opinia ta vis-a-vis de intrebarile mele. Multumesc!
Si ca sa anulez raul facut de comentariul meu anterior voi incheia cu mesajul din Hoponopono: ”Imi pare rau! Te rog iarta-ma! Multumesc! Te iubesc!”. Este o practica hawaiana care, cred eu, functioneaza.
Dana
Dana, stai linistita, nu am luat raspunsul tau “personal”.
Cuvintele tale sunt scrise, intr-adevar, la suparare si acolo am gasit cateva cuvinte destul de dure.
Trecand peste ele, ce pot sa iti spun este ca tu nu ai raspuns articolului, in sine.
Pentru ca articolul meu facea deseori referire la sportul de performanta si la oamenii performanti – definitia “performer-ului” este “o persoana care face bine ce face si vrea sa obtina si mai mult”. Categoria de obiective de care am vorbit a fost intr-adevar pe “realizari” mai degraba decat pe “reparatii”.
Chiar si coaching-ul este pe trei categorii, in functie de clientii care vin:
– reparatoriu (cei care au o problema si vor sa o rezolve, de aici si denumirea)
– mententanta (persoanele care vor sa isi pastreze o flexibilitate in gandire si care vor sa “vada” oportunitatile care apar in viata lor)
– performanta (persoanele care deja au rezultate, dar vor rezutlate si mai bune)
Tu ai vorbit din paradigma de “reparatoriu” – iar eu am scris articolul din paradigma de performanta. De aici “scanteile”.
In rest, iti pot raspunde punctual la intrebarile tale, daca sunt pe context (adica exista situatii concrete, reale, cu personaje reale si cu probleme reale), dar as vrea sa mutam conversatia pe email. Pentru ca aici nu cred ca o sa imi spui neaparat ce vrei sa auzi si o sa ducem conversatia foarte mult in abstract/metaforic. Iar eu nu o sa pot sa sustin aceasta conversatie decat tot in abstract, lucru care o face inutila. Cel putin pe situatia data.
Am iesit astazi sa alerg, mi-am propus sa stau pe pista 30 de minute si sa trag de mine pana ajung la timpul stabilit. Dupa 2-3 ture simteam deja crampe, imi venea sa ma opresc, ma uitam la ceas si abia trecusera doar 5 minute, iar pana la final mi se parea o eternitate si deja nu ma mai concentram pe ce aveam de facut.
Am continuat sa alerg, cumva mi-au distras mintea de la ce aveam in cap niste copii din jur si m-am trezit ca au trecut primele 15 minute, cele mai grele, si eu inca eram intr-o forma ok, fara crampe si am reusit sa alerg 35 de minute in loc de 30.
Cheers,
Corina
Sunt perfect de acord cu clasificarea obiectivelor in “exterioare” si “interioare”. De multe ori ne axam pe a ne dori lucruri de suprafata. Dar acestea sunt doar mijloace pentru a obtine ce ne dorim cu-adevarat, lucrul pe care ni-l confera indeplinirea acelui obiectiv, scopul final. Daca iti doresti o masina sport, probabil ca pui mult pret pe aventura si probabil ca tanjesti dupa respectul, faima si reputatia de care vei beneficia de pe urma acesteia. Ma-ndoiesc ca o bucata de caroserie, cu un volan atasat si 4 roti te fac sa vibrezi. Aceeasi poveste si la valorile umane: cand spui “imi doresc o familie”, de fapt, iti doresti sa ai parte de trairile pe care ti le furnizeaza o familie, care bineinteles ca difera de la caz la caz, dar, generalizand, se poate traduce prin “imi doresc dragoste, fericire, intimitate, un sentiment de siguranta, confort”.
Salut Daniel,
Sunt un fan inrait de al tau, te citesc de mai bine de 3 ani, si in ultima vreme toate articolele publicate sunt aur curat. Good JOB 😉
O problema cu care ma confrunt in ultima vreme este urmatoarea:
Eu lucrez in vanzari si am un target lunar pe care daca il ating castig aproape dublu fata de o luna in care nu l ating.
la inceput imi placea foarte tare si ma concentram pe proces, gaseam placere in cele mai mici taskuri si am ajuns cel mai bun sefii mai avansat team leader.
O chestie interesanta dupa ce am ajuns team leader a fost presiune in plus si nu mai faceam lucrurile din placere ci aproape exclusiv ca sa mentin titulatura asta .
Intretimp rezultatele nu au mai fost la fel dar lucrul mai rau a fost ca am inceput sa fiu foarte stresat de target sa ma cert cu colegii sa ma demoralizez pana in punctul in care am ajuns ca nu sunt bun ca si vanzator.
Acum provocarea prin care trec este regasesc placerea din cele mai mici taskuri sa ma bucur de proces si sa ma detasez de rezult si titulatura de “cel mai bun”.
buna! la mine marea provocare e cu slabitul…stiu ce am de facut, dupa ce incep ma ia frica. am slabit deja 23 de kg si mai aveam dar am ramas insarcinata… deja sunt 2 ani jumate de cand am nascut si nu rezist sa ma tin de slabire mai mult de o sapt
ZICI CA MA PANDESTI DUPA COLT,EXACT FRUSTAREA ,NERVOZISMUL si TOATE EMOTIILE NEGATIVE LA PACHET, PE TOATE LA AM ,IN CEL MAI MIC DETALIU CUM LE-AI DESCRIS,UN EXEMPLU :,FAC PISCINA DE 3 ORI PE SAPT(AMATORIAL)DE CATE ORI MA DUC CU GANDUL,”GATA ZI II SPARG PAIA ,LE ARAT EU,O SA FAC 80 DE CULOARE INTR-O ORA.ASA CA SA LE RUP BOTU…….PRRRRRR DUPA PRIMELE DOUA ZICI CA IMI PUN PLUMB LA PICIOARE,MAI RAU MA IA DRACII,IAR MA ENERVEZ,IAR ZIC CA NU SUNT BUNA DE NIMIC SI MA DAU MARE AIUREA….DAAAAAR APOI AM OBSERVAT CA DACA AM PLACERE CAND SUNT IN APA,CAND MA SIMT PUR SI SIMPLU,CA UN DELFIN(SA NU ZIC BALENA), ZAMBESC INVOLUNTAR DESII MA DOR BRATELE SAU SUNT OBOSITA…TREABA MERGE ALTFEL.ALT EXEMPLU,ACUM 2 ANI MA LOVIT O MAREA PASIUNE,COAFURILE,DA CE MULT IMI PLACEA CA AM FACUT IN TIMP RECORD ZECI DE PIEPTANATURI CARE CAND LE ARATAM LA ALTII ERAU UIMITI…….DA CUM DUSMANU DIN MINE NU MA LASA,AM INCEPUT SA IMI PROPUN OBIECTIVE………SA FAC ATAT SA FAC ASA,PRIETENUL MEU,DAI SI CUMPARA ONDULATOARE,SI TOT FELUL DE TAMPENII CA NICO VA FACE COAFURI…….VAX,ALBINA…..NU AM MAI FACUT NIMIC…..IMI PLACE,LESIN CE IMI PLACE DAR AMAN,,,,,,,,SI APARI TU ZARNESCULE SA SPUI LUCRURILOR PE NUME.ITI MULTUMESC,SI BRAVO ESTI DESTEPT,SUPER DESTEPT!SALUTARI,MA DUC SA VAD UNDE -MI GASEC FLUXUL)))))))
Sunt manager la un lounge bar din afara tarii, intr-o zona turistica, de vara.
Mi-am propus ca obiectiv sa deschid anul acesta pe data de 23.04, adica peste cateva zile. Pentru a realiza lucrul acesta am de indeplinit o multime de lucruri. Deocamdata totul se intampla foarte anevoios din vina mea. Imi este greu sa ma reconectez la starea de anul trecut, si sa “mearga totul de la sine”. Ma trezesc tarziu dimineata, pe timpul zilei ma bucur pt 1 ora de o plimbare cu barca (1h se transforma in jumatate de zi), apoi trebuie sa mananc ceva, si aproape a trecut ziua…Pfff, nu stiu cum sa ma reconectez la stare. Acum obiectivul imi provoaca durere…
E seara tarziu. A fost o zi lunga si grea. Am chemat un meseriaș si ne a reparat o problema din turnare la un tavan. Veche de….10 ani dar ni se propuneau niste variante cu spart, dat cu barosul!!!Nuuuuu! Nu ne deranja dar ii venise vremea! a iesit frumos: rigips, lipici…Am muncit cot la cot cu zugravul. Urmatorul meu obiectiv este o cameră cu alte probleme. As mai fi amânat dar tu, cu articolul tau m-ai convins. Te citesc mereu cu placere si cu foarte mare interes. Uneori deschid maill-ul doar pentru a vedea daca ai un nou articol! Daca nu ai citesc unul mai vechi. Esti prietenul nostru!!!! Vad ca suntem mulți care te citim si pe care ne inspira! Multumim! O seara buna! Rodica
Planul meu este sa demarez propria afacere in domeniul modei. Vreau sa fiu designer, responsabil de tipare si, in prima faza persoana care creeaza piesele vestimentare. Necesit o caruta de cunostinte, la fiecare din rolurile mai sus mentionate. Teoria o invat repede, dar cand vine vorba de practica…. Procrastinez. Fac orice altceva. Stiu ca lucrul asta imi intarzie scopul final, dar pur si simplu nu ma pot abtine.
Solutia? Incerc ce ai propus astazi aici. Ș)
Acum o luna am renuntat la un vis : sa dau examenul de auditor. Ca sa fac acest lucru trebuia sa renunt la alte obiective: crearea unei echipe in firma mea, sa stau mai mult cu copii si sa citesc mai multe carti pentru a invata sa scriu articole pentru site-ul meu. Hotararea de a renunta am luat-o brusc, impulsiv prin intrebarea: de fapt ce vrei Cristino? de fapt ce e important in viata ta? Am avut un gust amar vreo 2 zile pana mi-au aparut informatii, date ca decizia mea e ok. Recent am luat pachetul Jurnalul Generalului pentru a face mai bine cunostinta cu partea asta de dezvoltare personala, mi-au placut mail-urile tale Daniel. Mai am de citit un capitol din Esenta Eficientei, deja aplic un ritual din carte dar nu pentru obiectivul de auditor ci pentru alte lucruri care sunt mult mai importante pentru mine. Scriu de 2 zile in jurnal si sunt incantata de “cumintenia” mea. Si am retinut un lucru: nu-ti alege multe obiective si nu renunta la unele vise pentru altele. Termina unul si apoi te apuci de altul sau cel putin nu incalca promisiunile vietii tale si a vietii altora. Copii sunt importanti pentru mine, firma e importanta pentru mine, viitoarea casa e importanta pentru mine. Auditor pentru ce? Daca pana la anul gasesc un raspuns am sa dau examenul, dar doar daca gasesc un raspuns. Te admir Daniel , cartea ta mi-a deschis noi orizonturi nu spre exterior ci spre interior. Studiez de ceva timp partea asta de dezvoltare personala si cu mana pe inima iti spun ca pachetul asta era exact ce trebuia pentru mine pamanteana ani de zile in mod mascat care s-a transformat in aeriana doar pentru ca nu puteam functiona altfel :))) o sa revin la alte postari cu realizarile mele viitoare. Nu o sa renunt , cartea ta nu o sa ramana pe un raft, jurnalul o sa fie plin la sfarsitul anului. 🙂 Pe curand!
Il urmaresc pe Andrei Rosu. Un om super. Voiam si eu sa alerg acolo cativa km nu zeci si sute(mai aleragasem inainte si m-am accidentat rau–>1 luna de depresie-dar toata suferinta asta a dus la schimbarea felului cum gandesc-dezvoltare personala ). N-am avut parte decat de frustrare si oboseala. Era o diferenta imensa de la 5 km la 100-200 km.
Si am renuntat sa alerg pe moment(totusi sa pot sa alerg e ultimul obiectiv). Am trecut la bicicleta, cateva exercitii de intarire a picioarelor si au aparut semne bune. Pe viitor sper ca lucrurile astea sa ma ajute sa alerg . Sunt sigur
Si totusi sunt oameni care dupa ce au citit trei randuri despre coaching si obiective, reusesc performanta de a trai sub tirania obiectivelor. Cum iti dai seama cand ele au devenit o frana pentru tine ? Cum le poti ajusta din mers ?
As vrea sa iti dau un raspuns care sa fie general valabil pentru toata lumea, dar mi-este foarte greu. Pentru ca fiecare context este diferit, fiecare persoana este diferita si are o alta viziune asupra vietii lui si ceea ce vrea.
Daniel,
Ai scris ca citeai carti pe banda rulanta. Cam cate carti citeai intr-o luna de zile?
Intreb din curiozitate, sa-mi fac o idee.
Mersi!
Și cu toate acestea.. Ce se întâmplă atunci când găsim plăcere în ceea ce facem, numind-o PASIUNE, , ne bucurăm de proces, însă OBIECTIVUL se dovedește a fi imposibil de realizat. De ce? Pentru că suntem total incompatibili cu … Ca și cum un copil studiază matematică, fizică, biologie și chimie din plăcere, visând ca într-o zi să devină un astronaut de succes, dar care este împiedicat de ‘n’ factori, pe parcursului drumului său în viață, de situații si circumstanțe care nu depind de el, în ciuda TUTUROR EFORTURILOR, și care îl determină să renunțe la visul său, stingându-se, încet, și ofilindu-se pe zi ce trece.. Ce sfat îi dați unei mame care își iubește copilul, și care își dorește să îl vadă din nou zâmbind? Ce sfat îi dați unei TINERE care își dorește de mic copil să facă modelling, dar înălțimea îi obstricționează dreptul de a mai spera, la obiectivul propus? Ce sfat îi dați unui OM, trecut de 30 de ani, care consideră că și-a ratat tinerețea, sfârșind nefericit în urma propriilor alegeri, DAR care are CURAJUL să o ia de la capăt.. încercând, din nou, să viseze.. Ce șansă mai au oamenii aceștia ale căror aripi le-au fost tăiate, de soartă.. Ce șanse mai au oamenii aceștia să nu se lase copleșiți de obstacolele întâlnite pe parcursul PROCESULUI, aspirând către OBIECTIV, găsindu-și implicit FERICIREA.. ?
Mirela, mi-am pus foarte multe intrebari 🙂
Daca ar fi sa reduci la una singura, care sa fie despre tine, ca sa pot raspunde, cum ar suna intrebarea respectiva?
te intreb pentru ca nu mi-este clar ce vrei sa auzi de la mine…
Salut,
Din nou, vreau sa multumesc pt.articolele tale.
Eu mi-am propus sa cumpar anul acesta un apartament. Vazusem multe in diferite pati ale orasului. Ba i-mi placea apartamentul , ba i-mi placea zona, dar sa-mi placa ambele, nu gasisem. Stresul ma coplesea, se apropie finalul anului, si eu tot nu am apartament. Intr-un final am decis sa iau unul, destul de bun, dar n-am reusit sa ma inteleg cu proprietarul, motiv pt. care frustrarea mea crestea si mai mult. In aceeasi am vazut un alt apartament, care era tocmai pe placul meu. Asa de mult mi-l doream ca acceptasem aproapre orice cerere a proprietarului, pana cand s-a umplut paharul, si mi-am zis: gata cu atitudinea asta de suferinta, nu mai accept nimic din ceea ce nu vreau , in fond eu nu depind de acest apartament si daca am reusit sa-l gasesc pe acesta, mai pot gasi si altele. Din acel moment nu mai eram sclava obiectivului meu , eram ceea care stie ce vrea dar nu supun persoana mea unor obiective create tot de mine. Cand am incetat sa mai vreau acel apartament cu orice pret, atitudinea proprietarului s-a schimbat si am reusit sa mergem la notar pt avans.
Pingback: Celor care vor sa stie „CUM”! – Construim Imperii