Cum spuneam, eram cu Marina la o cafea. M-am uitat în ochii ei, apoi pe fundul ceștii de cafea... și i-am spus: "M-am gândit să renunț." Și acum țin minte ușoara dezamăgire de pe fața ei.

"Să faci ce?"
"Nu știu încă."

Ea așa mă cunoștea. Nu-și imagina să mă vadă în altă ipostază decât cea de antreprenor, pe baricade, luptând pentru un viitor mai bun.
Din momentul în care am avut discuția asta cu ea, mi-a luat un an de zile ca să renunț la tot ce construisem. Să îmi plătesc datoriile, să ies cu fața curată, să mă pot concentra pe altceva.

Câteodată să întorci spatele este cea mai bună decizie pe care o poți lua. Să o iei de la zero. Să te reinventezi.

Tot ce făcusem în prima fază a vieții mele, făcusem exclusiv prin forțe proprii. Așa a fost să fie. Partenerii mi-i luam mai slab pregătiți decât mine, munceam cel mai mult din propriile mele companii, oamenii erau niște subansamble, comunicarea era unidirecțională, eram obișnuit să am dreptate tot timpul și îmi impuneam dreptatea de cele mai multe ori.

Eram un luptător. Un învingător cu egoul cât casa. Pentru că egoul mă ridicase până atunci în tot ce făcusem.

A doua etapă din experiența mea a venit din dorința de a simplifica la maxim tot ce urma să construiesc.

Mi-am "desenat" un antreprenoriat bazat pe stilul meu de viață, construit în jurul oamenilor, cu oameni. Am renunțat la angajați și am externalizat tot ce am putut să externalizez către oameni asemănători mie: oameni independenți și pasionați, cu propriile lor firme pe care le conduceau și care erau interesați de rezultate și de ceea ce construiau.

Scopul a fost să creez un sistem care să îmi susțină un stil de viață pe care îl voiam eu, nu impus de propria creație. Așa că am renunțat și la sedii foarte rapid, păstrând o infrastructura minimă, cu parteneri care căutau același lucru: LIBERTATE.

De multe ori propriile noastre creații ne canibalizează creșterea pe care o putem avea în continuare. Cu tot ceea ce căpătasem, mi-am îndreptat atenția în a doua etapă, către oameni, emoții, relații. Sunt relativ nou pe partea asta, de maxim patru șase. Însă rezultatele au fost incredibile și o să vreau sa ți le spun și ție.

Sunt trei părți ale unui om complet (fericit), toate părțile raportându-se la relații, de fapt:

 *THE MAN (relația cu sinele: partea de autocunoaștere, înțelegere a propriei identități, latura de introspecție, de decizii, de generare a propriei discipline)

 *THE CROWD (relația cu ceilalți, partea de emoții, de oameni, empatie, asertivitate, comunicare)

 *THE MISSION (relația cu ceea ce vrei, partea de obiective, visuri, scopuri, partea de vizualizare a ceea ce vrei, de cum te angajezi într-o misiune personală pe care construiești de multe ori de la zero, de capacitatea ta de a obține ce îți pui în minte.

Fiecare componentă îți oferă un anumit comportament și o anumită realitate. Dacă prima componentă este bazată în special pe ego, disciplină și detalii, a doua se bazează pe capacitatea de conectare, relaționare, înțelegere funcționării oamenilor per total. A treia componentă se referă la creativitate, entuziasm, creștere, performanță.

Cum sună să le ai pe toate astea?

Concentrându-mă pe un antreprenoriat bazat pe oameni, am început să descopăr... oameni. Cu propriile visuri, propriile abilități, propriile blocaje.

Cumva suntem învățați să credem că împlinirea este "o poză" (o finalitate), un moment iluzoriu pe care îl atingi și din acel punct nimic nu se mai poate schimba. Însă acea poză nu poate fi atinsă niciodată cu adevărat, pentru că în drumul către atingerea ei... devenim din ce în ce mai deranjați de "viață" și de lucrurile care apar în fața noastră, pe care trebuie să le "managerizăm".

Oamenii împliniți au o caracteristică incompatibilă cu ideea de "împlinire". Au o "foame" aparte în ei care le dă sens. O foame de a se descoperi, de a explora, de a căuta. Sunt oameni de acțiune, oameni care se mișcă, oameni care își trăiesc viața, care sunt pe propria lor cale.

Aceia sunt oamenii fericiți.