Impresii dupa Bootcampul #9, de afaceri

23 Mai

 

Salut,

Articolul asta este scris la cald, imediat dupa Bootcampul pe care l-am facut la Bran pe teme antreprenoriale si este de fapt o scrisoare deschisa adresata tie, cititorule. Senzatia a fost super, si din partea trainerilor, dar si a participantilor. Am avut norocul sa am langa mine o echipa faina si am simtit mai mult ca niciodata potentialul oamenilor din jur, gata sa explodeze.

Ironic este ca mare parte din echipa o stiu, pentru ca lucram deja de ani de zile impreuna – insa de fiecare data cand ne adunam (suntem din toate colturile tarii), avem de invatat enorm unul de la altul. Eu, ca trainer, am stat cu caietul intr-un colt si am notat o groaza de lucruri pe care le pot implementa, atat in proiectele mele, cat si la nivel de mentalitate si organizare.

Cel mai nou din echipa a fost Dan Gratian, fondatorul 4tuning.ro, un antreprenor atipic si un om cu adevarat extraordinar. Experienta lui si capacitatea de a face omul sa faca primul pas, sa se apuce de treaba au fost adeseori covarsitoare. L-am vazut explicand inceputurile lui, agitandu-se pentru oamenii din fata lui, sarind cateodata de pe un picior pe altul, impulsionand oamenii la cote „alarmante”. Un castig incredibil si un om pe care il vrei aproape.

Pera Novacovici nu mai are nevoie de nicio prezentare, inca din 2007 de cand am devenit asociati in acte, stiam ca e un om care iubeste schimbarea si e continuu proactiv. A impartasit lumii psihologia unui om de afaceri si in ce masura poate oricine sa dea un mesaj clientului, mesaj care sa VANDA.

Bogdan Vaida, pe de alta parte, este un ceas pe care vrei sa il ai langa tine cand te angrenezi intr-o afacere. Nebun dupa planificare si organizare, a impartasit metode si metode de „time management” si a lasat sa inteleaga importanta capitala pe care o are eficienta personala in asumarea unor rezultate de care deseori ne indepartam, in loc sa le imbratisam.

Doru Pelivan mi-e un prieten drag si socheaza de fiecare data cu povestea lui, ridica sala in picioare si explica secretele succesului in cele mai mici amanunte. La 20 de ani e cel mai tanar membru al echipei, DAR copleseste cu maturitatea de care da dovada cand vine vorba de afaceri. Fondatorul „Salinei din Oras”, cu lant de saline in toata Romania, cu prima salina deschisa la mai putin de 18 ani, ATENTIE, in conditiile in care suma din cont nu depasea 3 zerouri in contul personal (in lei). Fiecare piedica a fost o provocare si entuziasmul care il caracterizeaza il pozitioneaza deja intr-un om de succes la o varsta la care altii stau abia pe bancile facultatii si traiesc din banii parintilor.

La final eu am venit cu studiu de caz pe online si cu pasi concreti despre cum se pot scoate bani din blogging in mai putin de 3 luni (!).

Principala lectie invatata de toata lumea participanta este ca succesul in afaceri si startupuri are la baza 2 componente – partea psihologica, problema no. 1 a antreprenorilor aflati la inceput de drum.. si partea de know how / strategie care, poate, este partea cea mai usoara.

Socheaza?

Da, este usor sa scoti 1000-3000-5000 euro / luna din blogging in Romania!

 

Concluzia a fost una surprinzatoare: inceputul depinde de mentalitate mai mult decat de partea concreta a afacerii, care tine de o simpla lista cu bife.

Colegii mei au incercat sa transmita filozofia pe care ar trebui sa se bazeze un antreprenor.. iar eu am adus o matrice logica, o lista de pasi concreti si extrem de usori care odata parcursi te ajuta sa scoti bani in 3 luni de pe urma unui site, fara experienta in domeniu.

Sper ca in curand sa vad cum fiecare din noi respira prin proprii plamani si gandesc cu propria minte, pentru ca banii, repet, sunt cei mai usor de castigat atata timp cat esti pregatit mental sa actionezi. Nu de cum sa obtinem succesul ducem lipsa, pentru ca asta se poate transmite extrem de usor, prin simple liste de sarcini. Ducem lipsa tocmai de mentalitatea de antreprenor.

Pentru succesul tau,

23.05.2011
Daniel Zarnescu

 

 

 



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 thoughts on “Impresii dupa Bootcampul #9, de afaceri

  1. Multumesc Daniel pentru cuvintele frumoase pe care le-ai zis despre mine. Deasemenea multumesc pentru increderea neconditionata pe care mi-ai acordat-o din start!

    Frumos articol!

  2. intr-adevar un boot camp reusit. Nota 10 organizatorilor si celor care si-au impartasit cunostintele cu restul cursantilor.

  3. mai daniel, stai sa vezi data viitoare, cand aduc trambulina…
    astept sa povestiti cum va tineti de obiective, cum ati facut primul pas…
    si nu uitati ca scaunul poate fi sarit, inlaturat, ignorat…. SCAUNUL NU EXISTA !!!

    Multa bafta!

  4. Un bootcamp de nota 10. Felicitari trainerilor!
    Cred ca semintele generozitatii si-au aratat roadele.
    Ca sa folosesc un sablon la moda:
    Tineti-o tot asa!!!

  5. I-mi pare tare rau ca de data asta nu am fost cu voi .Dar la urmatorul BOOTCAMP daca aflu din timp sigur voi fi prezenta.Citind impresiile tare mi-as fi dorit sa fiu acolo ,asa ca parafrazand un partipant*tineti-o tot asa*.