Cum devii o victima si nu iti mai asumi responsabilitatea pentru rezultatele tale!

6 Iun

Marturisesc ca am fost in trecere pe la birou zilele astea. Mi-am facut agenda, m-am uitat in gol pe pereti cam o ora.. si am deschis un joc (pe care il joc extrem de rar) si l-am jucat pana seara. Apoi am fost la un film la cinema.. am ajuns acasa si m-am trantit in pat.

Se intampla rareori pentru mine.. Cu o zi inainte m-am oprit dinspre Predeal la Targoviste sa ma odihnesc putin.. si am avut surprinderea sa adorm pe o patura, pe iarba, in timp ce citeam o carte, in mijlocul zilei..

Oboseala mentala acumulata dupa evenimentul MIB este destul de mare, am invatat lucruri importante despre natura umana, dar si despre noi, ca traineri. Am fost pentru ceilalti mentori, antreprenori, psihologi, prieteni… Am vazut inca o data potential mare ascuns in firi extrem de introvertite, care au nevoie doar de o directie.. sau blocaje mentale incredibile in oameni care la prima vedere sunt firi foarte deschise si puse pe treaba.

Un amanunt am vazut, totusi, incercand sa diferentiez oamenii care au succes si oamenii care nu au. Cei care au succes actioneaza si vad pe parcurs ce se poate intampla (se provoaca in a gasi solutii). Oamenii care nu au succes cauta motive sa nu actioneze, sa faca pauze, muncesc foarte putin (desi ei cred ca munca lor este consistenta).

De cele mai multe ori aceasta batalie se petrece la nivel mental, inconstient.

Si totusi.. care este diferenta intre omul care actioneaza si omul care este pasiv (care se lamenteaza si prefera sa astepte, sau sa se invarte in cerc)?

Raspunsul este extrem de simplu (dar nu este un raspuns universal). Omul pasiv, care nu are succes, desi il vrea.. s-a identificat cu pozitia de victima si asteapta ajutor din afara.

Primesc multe mailuri in care mi se cere ajutorul, multe in care mi se cere inclusiv ajutor banesc. Diferenta dintre un om care face treaba si unul care este in pozitia de victima este foarte mica (de multe ori imperceptibila). Cel care face treaba intai vorbeste despre actiunile si rezultatele avute si cere o directie.. Cel din pozitia de victima vorbeste despre el si despre conjunctura dificila in care este.

Eu am plecat foarte de jos, insa rareori mi-am pus problema sa astept ajutor din afara. Mi-am facut o strategie pe care am urmat-o pas cu pas, cu indarjire, tenacitate si in acelasi timp flexibilitate. Au fost cateva momente in viata mea cand aveam impresia ca am intalnit oameni care imi vor da un sut in fut si care ma vor ajuta, insa tot miscarea m-a ajutat sa depasesc blocajele. Daca intram in pozitie de victima, acei oameni de actiune se delimitau de mine.

De ce?

  • Oamenii de succes nu „freaca menta”.
  • Oamenii de succes nu se intalnesc la o bere ca sa se lamenteze, ei se intalnesc pentru a discuta despre miscare si planuri de viitor.
  • Oamenii de succes nu se pizmuiesc si nici nu se judeca. Oamenii de succes se recunosc si se respecta dincolo de simpatii/antipatii personale.

Vorbeam insa de pozitia de victima…

1) Victima intotdeauna crede ca are o situatie „speciala”, oricat de multe exemple asemanatoare ar fi

Tot ce auzi din gura lui este: „Eu am o problema mai aparte (nu ca a voastra) si necesita o analiza indelungata. Nu reusesc sa trec peste problema, pentru ca la mine este mai greu. Veti avea mai mult de furca cu mine, trebuie intai sa intelegeti situatia dificila prin care trec eu.”

Bineinteles ca daca ii dai un raspuns personalizat, dar simplu, care se poate aplica in multe cazuri, victima se insenineaza si merge mai departe pana la urmatorul „blocaj”. Mai important este insa pentru mine, ca trainer, sa ii atrag atentia ca face acest lucru in mod repetat si sa il provoc sa fie proactiv, sa iasa singur din capcanele pe care si le intinde.

Exista pasivitate si actiune. Cand incepi fraza cu „la mine problema e un pic mai aparte”, poti fi sigur ca rareori problema respectiva e aparte, ci ca preferi sa te delimitezi de ceilalti care gasesc solutii la problemele lor. De ce? Pentru ca atunci cand nu reusesti sa treci peste propriile blocaje, sa poti spune celorlalti: „V-am spus ca sunt special? La voi este usor, la mine este greu!”

Totul este relativ…

2) Victima isi da cu parerea cu privire la pozitia celorlalti, dar cand vine vorba de el insusi, brusc nu mai are nicio parere, ci doar scuze. La ceilalti se poate, la el nu se mai poate.

Cazul unui prieten de-al meu care, la discutiile de grup despre afacerile fiecaruia, el era cel mai vehement in a da sfaturi. Cand am ajuns in cazul lui, a tacut brusc si a anuntat „Da, la mine sunt ceva mai multe probleme.. Nu cred ca putem trece asa usor peste (ca la ceilalti).”

Atunci am zambit si am spus: „Sa inteleg ca nu mai ai solutii?”


Imediat a intervenit Marius Simion, trainer nlp si cursant la MIB, care l-a intrebat „Daca ti-as spune ca eu am o afacere exact ca a ta, ce sfaturi mi-ai da?”

Am reusit sa trecem imediat peste blocaj, pentru ca si-a dat seama ca nu este veridic. Blocajele de obicei sunt false obiectii pentru care nu ar reusi.

3) Victima generalizeaza.

Aveam un exercitiu de gasire a domeniilor pentru fiecare din oamenii prezenti. La un moment dat un domeniu care suna destul de fain era inregistrat deja. Prietenul asta al meu a concluzionat instant: „Logic, toate domeniile bune sunt luate”.

In mod normal nu bagam de seama, dar toate aceste automatisme il faceau sa se indrepte spre propriul blocaj (nu era prima oara). Am aruncat o privire lui Gratian, care a dat din cap aprobator.. asa ca am inceput:

„Toate domeniile bune sunt luate… interesant.. Ti s-a mai intamplat?”
„Da, de multe ori…”

„Imi poti spune de cate ori?”
„Nu mai mi-aduc aminte, stiu ca s-a mai intamplat…”

„Imi poti spune un caz concret in care s-a intamplat?”
„Nu, nu mi-aduc aminte..”

„O data, de doua ori, de trei ori?”
„Au fost situatii..”
„Si nu poti spune ce situatii?”
„Nu mi-aduc aminte..”

„Am putea sa spunem ca nu toate domeniile bune sunt luate?”
„Am putea spune.. dar se intampla in majoritatea cazurilor sa fie luate, cand le vrei”

„Cum poti spune ca se intampla.. daca nu poti da un exemplu concret.. esti de acord cu mine?”
„da… „

„Deci putem sa concluzionam amandoi ca nu TOATE domeniile bune sunt luate?”
„Corect.. putem sa spunem ca nu toate.. „

Bineinteles ca atunci cand am ajuns la el, am gasit un domeniu foarte fain care l-a facut instant sa uite de obiectiile lui si generalizarea facuta. Atata tot ca solutia a venit cu ajutorul celorlalti. Cand ajunge singur acasa, din cauza blocajelor, el nu se va mai misca si va apela tot la noi. De ce? Pentru ca mintea lui il forteaza sa ramana in stare pasiva, in pozitia de victima. Va avea nevoie de un salvator. Salvatorul vine din afara, asa ca daca nu il va intalni, isi va da dreptate: ‘pozitia lui este infinit mai grea decat a celorlalti’.

De ce? Pentru simplul fapt ca e vorba de el.. Mintea refuza sa il ajute sa gaseasca solutii.

4) De cate ori e nevoie sa se intample un lucru pana devine adevar absolut pentru o victima?

Acum cateva luni mi s-a intamplat la un restaurant unde mancam de obicei. Am avut nevoie de doua intalniri intamplatoare cu un prieten ca sa ma surprind ca afirm: „Bai, dar de fiecare data cand mananc aici, dau de tine..”

„De fiecare data” insemna de doua ori din cateva zeci de mese luate acolo. Mi-am dat seama instant ca am generalizat, insa mintea de multe ori ne face feste. Imagineaza-ti ca vezi ceva ca se intampla de 2 ori si tu il ridici la rang de valoare absoluta:

„Toate domeniile bune sunt luate”
„Ca sa reusesti in afaceri trebuie sa ai sprijin financiar”

„Pe mine nu m-a ajutat tata cu bani ca pe altii, de-aia nu am eu succes in afaceri.”

De cate ori nu ai auzit replica: „Pai logic ca el a reusit, a avut bani sa inceapa. Daca aveam banii lui faceam treaba mai buna.”

Nu exista adevar absolut, exista doar convingeri. Unele te ajuta, altele nu.

5) Pozitia de victima: „sunt suma lucrurilor care mi se intampla!”

Spre deosebire de „Sunt creatorul propriului meu destin”.
Intreaba orice victima si o sa iti spuna de ce nu a reusit in viata. Omul de succes sau in cautarea succesului o sa iti spuna clar: „era o lectie pe care trebuia sa o invat.” sau „atat am putut atunci”. Victima o sa spuna:

„a venit criza”
„m-a furat asociatul”
„nu am avut noroc”
„ai mei nu au avut bani, am avut o copilarie grea”
„nu am bani sa incep o afacere”
„ma sapa colegii de munca”
„meritam mai mult, am un sef care nu ma suporta”

Ceilalti sunt si ei suma lucrurilor care li se intampla. Doar ca ei au avut noroc, au fost imorali sau au fost ajutati:

„A furat tot ce-a prins”
„I-a dat tac-su bani sa deschida afacerea”
„L-a placut seful”
„Si-a sapat colegii”

Prefer oricand sa cred ca succesul este rezultatul propriei strategii decat sa ma vait ca toti ceilalti au noroc si eu un ghinion vicios, care ma trage in jos. Nu de alta, dar o sa am dreptate. De ce? Pentru ca ma voi comporta ca atare.. si voi astepta un noroc care nu mai vine..

6) E prea usor, sa imi mai pun cateva piedici!

Am un alt prieten care un an de zile aproape nu a facut nimic pe proiectul lui. A venit la MIB hotarat sa faca treaba. Are potential, siteul lui poate fi printre cele mai de succes din cele care vor iesi cu amprenta MIB pe ele. Defectele lui sunt simple. Inainte sa se apuce efectiv sa faca treaba, se gandeste prea mult. Analizeaza, studiaza, calculeaza.. si nu face.

Acum e hotarat sa faca treaba. I se pare usor, deja a facut primii pasi ca sa se puna din nou pe pozitie.

Care e prima lui decizie cand ajunge acasa?

„Mi-am mai luat un proiect pe care sa lucrez in paralel, cat timp il pun pe asta in picioare.”

Cand pana acum te-ai miscat in stilul de broasca testoasa .. daca mai iei si bagaj dupa tine o caramida/doua, inseamna ca nu vrei sa faci treaba efectiv sau ca esti si tu intr-un fel de blocaj mental. Nu cumva sa fie prea usor cand faci treaba, mai bine sa intampini ceva greutati.

Si eu am tendinta asta de multe ori, dar constientizand capcana, acum ma feresc de ea.
Se spune ca poti sa ajungi la 60-70% din excelenta foarte rapid (in decurs de cateva luni). Restul de 30-40% care te pot trimite pe culmile succesului iti poate lua ani. Asta inseamna rutina. Rutina inseamna disconfort. De ce sa nu incepi alt proiect unde poti sa ajungi la 60% din potential rapid? Adica sa atingi placerea rapid, nu sa astepti dupa ea si sa nu mai vina…

Problema este insa ca lumea nu te va tine minte pentru frimituri. Isi vor aduce aminte de tine prin ceea ce le-ai dat lor. Si ca sa dai inapoi, trebuie sa ajungi la 100%. 130%. 200%.

Ma trezeam cu o afacere facuta pe jumatate.. si pana sa o duc la nivelul la care voiam eu, ma trezeam ca deschideam alta afacere (din sentimentul de provocare).
Mi-a trebuit o sedinta serioasa de autoanaliza cu un prieten si mentor ca sa imi dau seama ca fugeam de succes.

7) Victima este lipita molecular de zona de confort

Este cea mai mare capcana in care poti cadea.
Esecul te trimite intr-o zona de confort. Nu vrei sa mai iesi de acolo. Iti creezi si niste blocaje mentale, automatisme care sa nu te mai indrepte spre actiune, ci sa te pastreze „la gura sobei”.
Pe de alta parte, succesul te trimite in zona de confort. Nu vrei sa mai pleci de acolo. Iti creezi si niste blocaje mentale, automatisme care sa nu te mai indrepte spre actiune, ci sa te pastreze „la gura sobei”.

Daca esecul si succesul te tin in zona de confort, inseamna ca secretul evolutiei tine de o continua lupta cu ea. Secretul evolutiei tine de miscare.

8 ) Victima se inconjoara de victime

Esti suma prietenilor tai, nici mai mult, nici mai putin.
La un moment dat observam ca la succes aveam o anumita tipologie de oameni langa mine.. si la esec total alta tipologie.

Nu o sa spun acum ca cei cu care discutam cand aveam un succes personal dispareau cand aveam un esec.
Spun ca atunci cand aveam un esec apareau victimele in jurul meu, care aparent incercau sa ma faca sa ma simt bine.

Insa scopul lor nu era decat sa ma provoace sa ma simt ca ei – victime:

„Se mai intampla!”
„Esti ca noi”
„Ai avut ghinion”
„Ti-am spus ca ajungi in pozitia asta, se intampla..”
„Ti-am spus ca muncesti prea mult. Pentru ce? Uita-te la mine. Eu nu am muncit atat, asa ca nu am cazut atat de tare.”
„Stai langa noi. O sa pierdem vremea, o sa ne plangem de mila, o sa fie fain…”

Prefer oricand un limbaj militaresc.

„Ce cauti aici? Crezi ca esti primul care cade?”
„Care este primul pas pe care il faci in continuare?”
„Cum poti ajunge si mai departe?”

De asemenea, prefer ca oamenii care ma cunosc sa se delimiteze de mine atunci cand sunt victima.

„Te plangi prea mult. Cauta-ma cand vrei sa facem treaba!”

Cateva concluzii la final

Toti suntem victime la un moment dat. Nu exista o formula prin care sa nu cazi in pozitia de victima de acum incolo. Poti doar sa cauti sa te misti incontinuu.
Cu toate astea iti adresez cateva intrebari:
„Cum se face ca unii oameni se plang si altii cauta solutii?”
„Cum se face ca unii oameni sunt pesimisti si vad motive pentru care nu ar reusi.. si altii optimisti, entuziasti si cauta solutii?”

Mai jos ai interviul de trei minute cu doi psihologi si antreprenori, Pera Novacovici si Marius Simion. Impreuna cautam mereu solutii sa nu stam in zona de confort, sa evoluam mereu. Am fost victime la un moment dat, probabil ca vor mai veni situatii in care ne vom comporta ca unele. Din fericire cel mai probabil ne vom ajuta reciproc sa nu ramanem mult timp pe aceasta pozitie.



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

36 thoughts on “Cum devii o victima si nu iti mai asumi responsabilitatea pentru rezultatele tale!

  1. Ai mare dreptate Daniel.
    Am început în ultima perioadă să fiu mai atent la cum mă comport în anumite situații și să renunț la comportamentul de victimă.
    A devenit iritant de acum să văd când ceilalți intră în postura de victimă și nu mai vor să iasă. Probabil cel mai bun exemplu e cel cu notele de la examene.Colegii mei găsesc mereu scuze: materia prea grea, profesorul prea aspru, e prea cald, prea frig etc.

    Ce poți face să scoți pe cineva din poziția de victimă( de identificat de acum e ușor)? Și cum să o ajuți pe acea persoană să nu se mai victimizeze?

    • Conteaza propria schimbare si sa identifici la tine cand esti in pozitia de victima. Nu are rost sa schimbi pe cineva fara cunostinte de psihologie. Unii oameni nu vor sa fie schimbati iar schimbarea vine din proprie vointa, nu prin supunerea unei ideologii.

      IN loc sa te intereseze colegii sau prietenii, ar trebui sa te intereseze propria persoana. Acolo poti face schimbari incredibile :)

  2. De cand mi-am lansat site-ul am avut 2 perioade in care am venit delasator si imi faceam doar planuri. Ma gandeam ca trebuie sa fac aia, trebuie sa fac ailalta, imi notam ideile si nu faceam nimic!
    Cel mai bine e sa incepi, nu sa astepti pana cand totul este perfect! Detaliile se aranjeaza pe parcurs!

  3. Toata viata am fost in pozitia de victima, adica m-am considerat victima. Inca mai am derapaje dar ma lupt zi de zi sa scap de ele. Am inceput sa gandesc altfel, sa caut solutii in loc sa-mi plang de mila.

    Daniel, esti tare!

  4. Daniel, sunt sigur ca a fost un curs SUPER !

    Intradevar, sunt unii oameni care se comporta ca victime; din pacate nu isi dau seama in ce stadiu sunt si nici nu stiu cum sa faca pentru a iesi din aceasta situatie.

    Sper si cred ca avand ajutor din partea oamenilor ca tine, sau ca Pera si Marius, multi oameni vor afla ce trebuie sa faca pentru a atinge succesul.

    Spor in toate si numai bine !

  5. Interesant materialul..

    Eu am fost o victima sau poate inca mai sunt intr-un fel, si nu din genul special ci putin diferit. Educat de mic prin critica lui „nu e bine”, „nu e normal sa-ti fie frica”, „de ce doar 9” am crezut multa vreme ca nu sunt bun de nimic pt ca multe obstacole care imi apareau stiam ca nu e normal sa fie acolo .. daca sunt acolo e pentru ca nu sunt bun.

    Am avut realizari, cuceriri, performante, .. obstacolele, frica, neincrederea, tot acolo erau. Cu fiecare efort si reusita se adancea si neincrederea. Dupa multa deznadejde si furie, din lupta cu mine insumi,am iesit destul de rau chiar daca nu sunt nici slab de inger, nici prost, nici firav, o buna lectie de umilinta in faptul ca toti suntem oameni si toti avem o limita. Filosofia si psihologia japoneza mi-au deschis ochii, intr-o zi am constientizat ca totul este asa cum trebuie sa fie, mecanismele functioneaza bine, eu am ajuns acolo si nu obstacolele m-au adus. Eu trebuia sa ma ridic si nu obstacolele sa dispara.

    Exista un mic secret al sfaturilor tale.. trebuie sa vezi cu ochii tai directia. Mental traiesti in lumea pe care ti-o contruiesti, chiar daca ti se dau sfaturi ca cele de mai sus, n-o sa intelegi cu adevarat decat atunci cand faci primul pas pe acest drum si asta inseamna o prima reusita oricat de mica.

    Iti doresc multa inspiratie, vigoare si satisfactie.
    Mai scrie ca imi plac si materialele si atitudinea ta.

    • Mersi pentru raspuns, este o adaugire foarte importanta.

      Perceptia este realitatea, intradevar.
      Directia este cea mai importanta!

  6. superb omule!
    ai mare dreptate
    si ma ajuta extrem de mult ceea ce ai scris.Asa este.Fiecare dintre noi cadem la un moment dat intr-o pasa proasta, intram in zona de confort si nici nu stim ca suntem acolo.Devenim victime si credem ca destinul nostru este sa fim „looseri”.Gresit! Luati atitudine oameni buni! Munciti pentru voi.Aveti potential urias..trebuie doar exploatat!
    multumesc!

  7. Salut!
    Eu mi-am pregatit lista cu scuze ca sa nu ajung la cursul tau. Mi-a parut rau cand s-au terminat inscrierile. Dar a venit Pera cu impulsul lui si nu l-am ratat. Din video-ul de la final, cred ca a fost super tare!
    Succes in continuare!

  8. foarte realiste obiectiile, ma regasesc si eu in pielea „prietenilor” tai mai ales la zona de confort, unde am enorm de lucrat; ca si critica, constructiva vreau sa iti reprosez ca numesti acele personaje reale sau fictive prieteni

  9. Complimente!excelent articol eu m-am comportat ca victima mai mult de 10 ani ,acum sunt o luptatoare am un bussines e obiective precise valoarea adaugata a unei etichete ,pe cand este programata o intalnire simile?mi-ar place foarte mult sa particip dar trebuie sa ma organizez din timp ,multumesc.(stai diventando un mito)

    • Felicitari pentru realizari. Inca nu stim cand vom mai organiza, momentan suntem ocupati cu actualii cursanti tip de sase luni :)

  10. E simplu sa imparti oamenii intre victime si invingatori dar lucrurile nu stau atat de simplu my friend. Daca studiezi psihologie, psihanaliza,psihiatrie vei vedea ca modul de a actiona al zoon politikon nu se desfasoara dupa principii asa simpliste cum eronat cred multi oameni. Pentru schimbare e vorba de re-programare mintala si asta nu se rezolva de azi pe maine. Nu rezolvam nimic daca ii facem pe oamenii de langa noi sa se simta ratati, victime, sau inutili doar pentru ca nu ridica un steag imaginar si se arunca in valtoarea vietii. Ai citit despre selfish gene, despre neuronii oglinda, despre cum ii impiedica ei pe unii oameni sa calce peste cadavre, despre probleme cu un mare ego sau self-worth care te impiedica sa devi un ass kisser veritabil si de succes. Astea nu sunt scuze, le numim „scuze” pt „failure” pentru ca suntem oameni limitati si trebuie sa imbracam tot ce ne inconjoara in lexical, in realitate e vorba de retele neuronale, de programare mentala si de niste ingineri geniali care pot schimba toate astea pe cale stiintifica. Da, dupa seminariile de acest gen Ion se va trezi mai optimist si timp de vreo 2 zile va face lucruri uimitoare pe care inainte nu avusese niciodata curaj sa le faca dar dupa cele doua zile pe care creierul lui le-a considerat o aventura ciudata sau mai rau „system crashing”, Ion’s brain se va reintoarce la programarea lui de o viata si lucrurile vor intra in „normal” adica va deveni din nou un „thinker” si nu un „doer”pentru ca aia e normalitatea creierului lui. E ca si cum i-ai spune unui olog „ia-ti patul si umbla” frustrandu-l si mai mult. Aceste schimbari necesita timp indelungat, timp in care ceilalti, programati mai bine mental , o iau inainte si trec linia de sosire primii.Totul incepe in copilarie, acolo e cheia succesului, acolo incepe programarea, acolo se implementeaza softul. Este adevarat ca omul invata neincetat dar impactul nu mai este acelasi, Si victimele si invingatorii sunt la fel de frumosi si la fel de utili, sunt necesari pentru ca altfel jocul nu ar mai putea fi posibil:)

    • Leni, parerea mea e simpla: numai un psiholog poate crede ca are nevoie de o viata intreaga sa repare o copilarie nefericita. Cu toate astea:

      – e o diferenta intre pozitia de victima si conceptul thinker/doer; am multi prieteni thinker… care nu sunt victime

      – faptul ca tu deja ai tras concluzia cum este cursul facut de noi denota faptul ca esti ‘judgemental’, cel mai probabil pentru ca iti simti amenintata pozitia de psiholog (cu toate ca nu sunt psiholog, ci antreprenor cu ceva cunostinte psihologice); peste 2 zile va da tot de noi (acel cursant), am apelat la cateva unelte care sa il tina pe linie, avem intlaniri lunare si sedinte coaching/mentoring timp de 6 luni de acum incolo. Ti-a fost usor sa judeci insa cursul fara sa stii despre ce e vorba, subminand munca noastra :)

      – nu sunt de acord ca o problema nu se poate rezolva de pe azi pe maine. Asta ar insemna sa ne inscriem toti la cabinete de terapie si sa ne plangem de mila ani de zile :) Surprinzator sa ai o asemenea convingere limitativa. Eu cred ca niste schimbari minuscule aduc rezultate imense in viata unui om, fara sa fie nevoie sa intri cu bocancii in sufletul unui om.

      Si permite-mi sa nu fiu de acord cu tine: eu cred ca lucrurile sunt simple. Faptul ca tu le complici nu inseamna ca cele mai bune raspunsuri sunt cele complicate.

  11. Pera m-a trimis aici, smecherul!… :)
    Eu am problema nr. 6. Sunt perfectionista din fire si simt nevoia sa muncesc pana cad jos. Daca nu e atat de greu nu e bine.
    O sa notez ce ai scris tu – pentru ca eu nu vedeam niciodata lucrurile ASA – iar cand mai apare capcana, sper sa fiu pe faza …
    Thanks.

  12. AI MARE DREPTATE,NU A EXISTAT NICI UN PSIHOLOG CARE SA VINDECE BLOCAJE,DEPRESIE,ATACURI DE PANICA DUPA ZECI SI ZECI DE SEDINTE.DAR ASTA E SI IDEEA ……….SA NU REZOLVE NIMIC DAR SA TOT MERGI……..CA VEI SCAPA……..IN ALTA VIATA…………INSA E NEVOIE DE CLIENTELA.

  13. Mi se pare genital articolul! Citeam si simteam ca vorbesti despre mine. Eu sunt in punctul in care nu ma mai suport! Am inceput sa observ atunci cand ma victimizez si cand ii critic pe altii si imi semnalez mental acest lucru pana cand imi va intra in sistem sa n-o mai fac. Pana acum nu observam penibilul in care ma regasesc de fiecare data cand pozez ca un copil batut de soarta si ratacit… Nu intelegeam de ce oamenii nu ma iau in serios… acum inteleg. Nu spun ca e usor sa fac schimbarile. Acum sunt la punctul in care le constientizez. Cred ca sunt pe drumul cel bun.

    Bravo voua baieti (tie, lui Pera si lui Marius)! Si multumesc! Nici nu stiti cat inseamna pentru mine sfaturile voastre.

  14. Raspunsul la cele doua intrebari cred ca e bine sintetizat in „Whether you think you can, or you think you can’t–you’re right.”(Henry Ford).

    Plus ca ambele stari (si cea de victima care se plange, si cea de om care cauta solutii) aduc beneficii. Numai ca prima varianta aduce beneficiu imediat, motiv pentru care adesea e cel mai usor de urmat. (Pe principiul decat un succes nesigur, mai bine un esec cert. Nevoia de certitudini poate fi la unii oameni atat de mare, incat penibilul acestei afirmatii va fi usor eclipsat de fascinatia pe care o produce ideea de lucru sigur. De unde vine aceasta nevoie de certitudini? Asta e deja o alta discutie…)

  15. Eu credeam ca demult nu mai sunt printre victime… pina cind am citit articolul asta. Cred ca mai am ceva de lucru sa ies din tiparul acela nefast; m-am recunoscut printre cei care merg acasa si nu mai fac nimic, desi sunt motivata si stiu exact ce am de facut… Acum insa stiu si ma voi schimba.

  16. Prefer sa cred ca oamenii nu sunt doar niste roboti care pot fi programati intr-un fel sau altul. De multe ori viata pur si simplu se intampla. Da e super, avem miliarde de siteuri motivationale, cu fel de fel de texte, si tot mai multe carti care te invata sa faci orice. Din cauza ca ajungem sa credem cu tarie in niste lucruri, tindem sa spunem si altora, si oarecum sa incercam sa ii convingem ca teoria noastra e cea adevarata, si singura care da rezultate formidabile :)), doar ca nu prea e asa. Tin minte ca o profesoara ne-a spus ca daca la noi vine o persoana si ne spune ca ea crede in ceva anume, noi nu trebuie sa ii schimbam credintele, deci, nu trebuie sa ii spunem ca lucrurile in care crede nu sunt ok, si ca trebuie sa creada in altele care ii vor aduce succes maxim :)). Tocmai pentru ca nu exista nici o teorie adevarata. Exista doar teorii si atat, iar fiecare e liber sa aleaga sa creada in ce vrea el. Nu pentru toti oamenii e usor sa inteleaga asta. Multi cred ca daca ei cred in ceva asa trebuie sa creada toata lumea, ceea ce e fals. Terapeutul e un indrumator. El te ajuta prin diverse intrebari, povestioare, sa intelegi aceasta flexibilitate, si sa vezi tot tu ce ai de facut. Daca eu vreau sa te conving sa crezi in teoriile mele, e ca si cum te-as pune sa porti hainele mele, in care logic ca nu te vei simti confortabil pentru ca nu te reprezinta. Solutia tot de la tine trebuie sa vina, in concordanta cu credintele tale, si cu ceea ce te reprezinta pe tine. Exista 20.000 de teori daca vrei, despre viata, despre cum sa o traim, despre cum am evoluat, despre care sunt lucrurile care ne formeaza, doar ca nici una nu reprezinta realitatea in tocmai, astfel incat fiecare dintre noi isi alege o teorie in care incepe sa creada, si care rezoneaza cu persoana lui. Si totusi oamenii sunt atat de diferiti incat si problemele sunt diferite. Nu cred in chestiile astea generale, si nu cred ca se pot aplica oricui. Poate persoana chiar are o problema mai delicata, mai „aparte” de cat a celorlalti. Si da, fiecare ne privim problemele noastre ca fiind mai deosebite, si nu cred ca cineva ar putea sa ne inteleaga mai bine decat noi insine. Stiu, tine tot de ea sa gaseasca rezolvarea, dar uneori oamenii se simt totusi bine asa cum sunt, si vor doar sa fie ascultati, nu schimbati. :). Si de ce as vrea eu sa fiu altfel? Doar ca asa li se pare altora „normal”?

    • Orice miscare creeaza si o contramiscare la un moment dat :)
      Ai dreptate, atata timp cat (ca si textul meu) nu il consideri adevar general valabil.

      Sunt 3 feluri de ‘ajutor’:
      mentorat (cand cel care te ajuta are experienta, iti da pasii exacti)
      coaching (cand celalalt te ajuta sa gasesti singur raspunsurile, printr-o simpla conversatie bazata pe intrebari)
      consiliere (o imbinare intre cele doua)

      Sunt de acord ca oamenii vor doar sa fie ascultati.
      Doar ca nu ai inteles esenta in cazul asta.

      Oamenii respectivi ma platisera ca ei sa obtina rezultate. Caz in care nu se mai aplica varianta ta.

      Eu a trebuit sa imbin formele de comunicare tocmai pentru a scoate maximum in conditiile date. Daca cineva ma plateste sa obtina rezultate si apoi 3 situatii la rand foloseste automatisme de limbaj ca sa se pozitioneze in victima si sa nu reuseasca, datoria mea nu este sa ii zic „ai dreptate, esti o persoana speciala, faci o treaba buna oricum.”

      De asemenea, daca te uiti la exemplul dat, eu doar l-am facut constient pe o situatia de blocaj.

      Ai spus si tu: unii oameni se simt bine asa cum sunt, vor doar sa fie ascultati.
      Nu era cazul aici si nu am scris articolul pentru astfel de oameni.

      Am scris articolul pentru cei care au un scop si se agata de orice din exterior ca sa nu se miste. In astfel de probleme nu imi permit sa cred ca problema este „speciala”, pentru ca altfel il pierd, se complace, nu se mai misca. Iar scopul meu (repet – pentru care am fost platit) este ca el sa obtina rezultate.

      Comentariul tau este binevenit, dar este binevenit ca o adaugire, nu ca o contrazicere. Pentru ca nu este asa ceva :)

      Am vorbit de situatii diferite.

      ===

      Despre replica de la inceput, insa, nu sunt de acord cu ea decat partial.
      „De multe ori viata pur si simplu se intampla.”

      cred ca mai corect ar fi:

      „Uneori viata pur si simplu se intampla.”

      E o diferenta de nuanta. As mai continua si cu:
      „Depinde de tine daca te ghidezi strict dupa ce se intampla uneori in viata ta, sau contrabalansezi cu propria viziune.”

      Cand ai un vis, nu iti permiti sa gandesti ca viata se intampla de cele mai multe ori. Trebuie sa te ridici si sa traiesti acel vis. (fara sa incerc sa par ca un citat dintr-o carte de motivatie).

      Daca scopul meu este sa devin cel mai bine vandut autor de carte din Romania (de exemplu), ar fi cam contraproductiv sa astept sa se intample viata.

      Nu exista intradevar certitudinea ca voi ajunge acolo, dar daca nu ma misc in mod sigur nu voi ajunge acolo. Asa ca aleg miscarea.

  17. Baietii cei mai draguti, destepti, creativi si inspirati din lumea velor in jur de 30 de ani, sincere felicitari si mult succes pe mai departe. Va citesc articolele mai ales pt mesajele motivationale, legate de indeplinirea anumitor lucruri, de atingerea unor obiective si de comportamentul social si relational, poate cind o sa vina si momentul pt a face un business cu promovare in online o sa citesc mai atent si alte informatii ale voastre, ca sa-mi construiesc si eu un mic imperiu, care sa dureze macar cit al mongolilor sau al turcilor!! :)):D

    Am vrut insa sa postez acest mesaj, pt ca am ris in hohote, era sa cad de pe scaun, citind inceputul comentariului Cristinei, din 7 iunie: Mi se pare GENITAL articolul!!! :)) :)) :VAI, MAMAAAA, CIT ADEVAR A SPUS CRISTINA, I-A SCAPAT PORUMBELUL.. ASTA E!! :))

    Involuntar, totusi, dar mental si la nivel de subconstient, ea cred ca recunoaste doua lucruri, practic, in care totusi primul din ele este cel esential in exprimarea ei:
    1) Voi chiar ati dovedit ca aveti .. virilitate/ masculinitate in articolul vostru si in modul clar, logic, precis si puternic in care ati prin care ati facut-o (intelegeti voi corelarea cu exprimarea Cristinei!) si ati exprimat asta de la inceput si pina la sfirsit, iar Cristina a ramas clar impresionata (ca sa nu spun extaziata! :)) ) de ceea ce a citit, gindit,, inteles si mai ales simtit din viziunea voastra geni(t)ala!! :))
    2) Voi chiar sinteti niste adevarati barbati, indiferent de culoarea pe care o purtati si indiferent de vocea fiecaruia.. mesajul si constructia lui este una cu adevarat puternica si clara!
    Inca o data, multe felicitari si mult succes pe viitor, SMART MEN IN BLACK!! :d

  18. exceptional articolul!
    Pot sa zic ca ma aflu si eu cu un picior acolo in zona aia de victima. In mintea mea tot timpul caut solutii cand am probleme, le gasesc de cele mai multe ori, dar de multe ori mi-e lene sa actionez, nu imi gestionez timpul asa cum trebuie si trece ocazia de a evolua si a merge mai departe rezolvandu-mi problema respectiva.
    Nu vreau sa crezi ca vreau ajutor din exterior, insa am o problema. Imi doresc din tot sufletul si sunt dispus sa fac ceva, si nu numai, pt a-mi dezvolta un bussines. Cred ca e bine pana aici. Dar nu pot sa imi dau seama la ce ma pricep cel mai bine, si daca o sa gasesc calea potrivita, nu stiu cum sa ma mentin. Tu esti cel mai in masura sa ma ajuti, daca doresti. Nu vreau sa imi dai mura-n gura, ci vreau sa ma ajuti sa gasesc ceea ce imi place si sa imi pot dezvolta un bussines pe treaba asta :) Multumesc astept un raspuns…

  19. Trebuie sa inteleg psihologul,sa ma desprind de el….atunci reusesc intradevar sa obtin rezultate cu mine,sa imi maresc potentialul si valoarea. P.S.-un evaluator caut….sunt in risc de AUTOSUPRAEVALUARE. multumesc,ai citit si nu intelegi nimic…….

  20. Sunt cuvinte,gesturi… care eliberează te trezești pur și simplu plângând. Când ascult= primesc-când ofer= exprim.
    Cuvintele sunt( ferestre sau ziduri)-poezie
    Mă simt condamnată de cuvintele tale,
    Mă simt judecată și respinsă,
    Înainte să plec, aș vrea să știu
    Chiar asta vrei să spui?
    Să vorbesc cu frică sau durere,
    Înainte să ridic un zid de cuvinte,
    Spune, am auzit sau e-o părere?
    Cuvintele sunt ferestre sau ziduri,
    Condamnă sau pot să ne elibereze.
    Cînd vorbesc sau cînd ascult,
    Lumina iubirii prin mine să radieze.

    Sunt lucruri pe care trebuie să le spun,
    Lucruri importante pentru mine,
    Dacă nu mă fac înțeleasă prin cuvinte,
    Mă ajuți tu să mă eliberez?
    Dacă ți s-a părut că te vorbesc de rău,
    Dacă ai simțit că mă port nepăsător,
    Încearcă să asculți printre cuvinte
    Acele sentimente comune tuturor.
    RUTH BEBERMEYER