INTRO



Acelaşi spital de bătrâni, cu asistente care nu se uită la nimeni, împietrite, cu rude cu durere în ochi şi cu bolnavi suferind. Mulţi dintre ei stau pe patul de moarte şi au la dispoziţie săptămâni până când îl vor schimba cu alt pat, ceva mai tare, din lemn.

Nici azi nu am reuşit să plâng.

Am stat la patul mamei ca un copil cuminte. Ea cu perfuziile şi cu un abdomen umflat, prin care se plimbă metastazele precum râmele în bălegar, provocându-i dureri după dureri.

Eu în genunchi, lângă ea. Ca la rugăciune. Cu capul jos, ea cu mâna pe creştetul meu.

Nu sunt tare, încearcă ea să fie. Simt că ochii îmi lăcrimează, nasul vrea să curgă.. dar nu pot să plâng. Nu trebuie să plâng!

Şi ea mă simte slab şi mă încurajează.

"58 de ani nu am avut nimic. Am fost puternică. Doare. De aş putea să dorm. De joi nu am putut să dorm de durere. Nu mai mult de 1 oră pe noapte."

Stadiul IV.

"Hai mamă, sunt mai bine acum. Du-te acasă."

Mă simt ca un câine hăituit. Mă las mângâiat de ea la marginea patului şi sunt un bărbat înfrânt. Castelul se prăbuşeşte.

"Nu mamă, mai stau puţin lângă tine."

Linişte. Văd cum din perfuzii curg picături incolore, printr-un tub transparent. Oribil. Otrava care intră în corp ca să lupte cu otrava din corp.

"Am crezut că îmi face 3 perfuzii. E bine că îmi face doar una. Marina ce face?"

"E bine, mamă."

"Mai e bolnavă?"

"Nu, şi-a revenit, dar are treabă multă pe firmă."

O văd cum suspină, cum se zvârcoleşte. Dar nu vrea să mă afecteze, şi înghite în sec. Se întoarce puţin într-o parte.

"Păcătoasă boală."

Cum te-ai simţi dacă ai şti că ai corpul plin de cancer, că abdomenul este ireal de umflat, ca la copiii rahitici din ţările subdezvoltate. Că nu ai ce să faci.. Că fiecare şedinţă de citostatice îţi mai dă o lună de trăit în durere.

Să nu poţi să mănânci, pentru că ai dureri insuportabile imediat după.

Să nu poţi să dormi.

Să fii un prizonier al propriului corp.


Printr-un simplu SHARE poți face cunoscută această cauză importantă


Apreciez foarte mult dacă îmi lași un comentariu cu părerea ta despre scene.