Experimentul „Ochi caprui – Ochi albastri”

29 Mar

 

“Russel m-a jignit. L-am lovit… L-am lovit in stomac…“

Vocea lui John este gatuita de emotie, aproape ca se balbaie. Nu se poate uita inainte, deseori isi duce mana la gura, vorbeste cu greutate, pentru ca ii vine sa planga. Scena este incarcata de tensiune, simte ca i s-a facut o mare nedreptate. Se simte incoltit.

Pustiul este blondin, pare foarte inteligent si are trasaturi foarte frumoase pentru varsta lui. Are o singura problema de la care i se trage conflictul. In clasa zumzetul celorlalti copii creste.

Profesoara, cu o voce puternica, ferma, insensibila chiar, il interogheaza.

“Cum te-a jignit?“
“Ochi caprui. Mi-a spus ochi caprui.”

John raspunde printre suspine, cu vocea sfarsita aproape. Nu, nu suntem intr-un film distopian. Suntem in anul 1968, pe invatatoare o cheama Jane Elliott si are de gand sa duca tot experimentul asta pana la capat, chit ca ceea ce face pare, pentru persoanele emotionale, o adevarata cruzime pentru cei mici.

Dar rezultatele muncii ei vor ajunge a fi predate in orele de psihologie comportamentala, in incercarea de a intelege cum iau nastere rasismul, prejudecatile si violenta in societate. Dar si cum se modifica perceptia asupra realitatii in mai putin de 15 minute, chiar.

Ne intoarcem in clasa. Zumzetul creste, unii copii scot sunete batjocuritoare, altii ii iau apararea furiosi.

“Ce este in neregula cu ochii caprui?” – Intreaba Jane.
“Inseamna ca suntem prosti” – raspunde alt copil, si el suspinand, acoperindu-l pe John. “Este la fel ca si cum ai spune >negrotei< unui om negru.“

Aproape ca nu iti vine sa crezi ca raspunsurile sunt cele ale unor copii de clasa a 3-a. Jane preia din nou comanda. Se uita la John, care abia mai sta pe scaun si se uita direct in fata, cu privirea pierduta.

“De-asta l-ai lovit?”
“Da…”, raspunde John, facand eforturi mari sa isi opreasca lacrimile si sa nu se arunce la pamant de puterea emotiilor care il incearca.
“L-a oprit sa te mai jigneasca?“

John intai da din cap a negatie, inainte de a raspunde abia soptit, din spatele mainilor care ii acopera gura.

“Nu.“
“Te-a facut sa te simti mai bine cand l-ai lovit?”

John nu raspunde. Vocea lui Jane este autoritara pentru ca vrea sa auda o marturisire completa, dar John reactioneaza cu incetinitorul, asa ca il mai intreaba o data.

“Te-a facut sa te simti mai bine in interior?“
“Nu”, raspunde intr-un final pustiul, dand din cap pierdut, confuz si furios in acelasi timp.

John marturisea la sfarsitul experimentului:

“Modul cum se comporta ceilalti cu tine te face sa nici nu vrei sa ripostezi. Nu iti mai vine sa faci nimic. Este ca si cum ne-au luat cei mai buni prieteni de langa noi si i-au transformat in niste fiare.“

 

Experimentul “Ochi caprui – ochi albastri“

Pe 4 Aprilie 1968 s-a intamplat un eveniment in SUA care a marcat-o profund pe Jane Elliott: Martin Luther King Jr., celebrul activist de culoare, adeptul miscarii nonviolente impotriva rasismului, omul care aduna sute de mii de oameni atunci cand sustinea un discurs, fusese asasinat.

Jane era o simpla invatatoare, pe atunci, a unei clase de a 3-a, cand s-a hotarat sa predea o lectie despre rasism copiilor ei intr-un mod care avea sa ramana mai tarziu in istorie.

“Eram extrem de indurerata, nu imi venea sa cred ce se intampla. Si am vrut sa am o discutie cu copiii despre rasism. Dar cum puteam sa vorbesc cu ei astfel incat sa si inteleaga mesajul, cand erau cu totii albi, de clasa mijlocie, ca si mine de altfel. Nu am dormit in noaptea aia, pentru ca eram extrem de afectata. Si mi-am spus – o sa fac ce a facut Hitler.

O sa creez o >rasa superioara< in clasa pe baza unei caracteristici pe care nu o poti controla. Si la fiecare rasa superioara exista o rasa inferioara, deci puteam sa ma joc cu tema raului si a binelui la un nivel profund, astfel incat si un copil sa inteleaga cat de irational este rasismul. Am ales ca aceasta caracteristica sa fie culoarea ochilor. Culoarea ochilor, ca si culoarea pielii, este data de melanina din corp, ceea ce duce la concluzia ca rasismul nu este logic. Sa judeci un om pe baza chimicalelor din piele nu are nicio baza reala.“

A doua zi Jane Elliott, dupa ce a vorbit cu copiii despre rasism, efectele lui, cum ia nastere – le-a spus ca vor juca un joc prin care cu totii vor trai, de o parte sau de cealalta a rasismului. Dupa care a decretat, de pe o voce infioratoare aproape, ca toti copii cu ochi albastri sunt superiori, mai buni la invatatura, mai destepti. Le-a spus ca din acel moment nu mai au voie sa stea amestecati in clasa, nu mai au voie sa se joace impreuna. Mai mult de atat, le-a dat esarfe albastre pe care toti copiii cu ochi caprui sunt obligati sa le poarte, ca sa fie recunoscuti ca fiind inferiori.

“O clasa minunata, cooperanta, extraordinara – s-a transformat intr-una plina de ura, de discrimare, violenta, cruda, dispretuitoare. Asta in mai putin de 15 minute de la explicarea regulilor.

Ce a urmat a fost socant: personalitatea copiilor s-a schimbat intr-un mod dramatic. Copiii superiori au devenit aroganti, batjocuritori, dar si plini de incredere si inteligenti. Iar copiii inferiori au devenit timorati, lipsiti de incredere, chiar resemnati.“

Experimentul a capatat ecouri la nivel national dupa ce ziarul local a publicat marturiile tuturor celor implicati, a copiilor din clasa ei, a parintilor, a colegilor profesori. Experimentul s-a dovedit atat de puternic incat Jane Elliott a fost invitata mai departe sa il sustina inclusiv cu adulti, a ajutat-o sa devina o figura proeminenta impotriva rasismului si a prejudecatilor si sa isi rafineze metoda zeci de ani, pana chiar in zilele noastre.

In 1992 facea acelasi experiment in emisiunea lui “Oprah Winfrey”, pe publicul acelei emisiuni. La intrarea in cladirea unde se filma emisiunea, publicul era impartit in doua grupe: cei cu ochii caprui si cei cu ochii albastri. Doar ca de data asta cei cu ochii albastri aveau sa fie “rasa inferioara”.

Cei cu ochii albastri au fost lasati afara, sa astepte in picioare, timp in care celor cu ochii caprui li s-au dat sucuri, gogosi de mancare, li s-a pus muzica si li s-au dat fotolii confortabile pe care sa astepte. Dupa care au fost pusi in sectiuni diferite in public, fara sa li se spune si “de ce” se intampla toate lucrurile astea. La final o Jane Elliot ceva mai batrana a jucat perfect rolul “dictatorului“, explicandu-le ca ultimele studii arata ca oamenii care au ochi albastri au IQ mai mic si ca sunt inferiori celor cu ochi caprui.

Oricat de stupid ar parea, Jane si-a jucat atat de bine rolul, incat publicul s-a angajat emtional imediat. Cei cu ochii albastri au reactionat agresiv – iar cei din sectorul ochilor caprui, cu putina intarziere, in care nu intelegeau ce se intampla, au inceput sa ii ia apararea, apoi sa ii atace pe cei cu ochii albastri.

“Dar tu ai ochii albastri, si tu ar trebui sa porti o esarfa ca si noi!” – a rabufnit o femeie cu ochi caprui din public.

“Da” a raspuns magistral Jane “dar eu ma comport ca un om cu ochii caprui. Am un barbat cu ochi caprui, trei copii cu ochi caprui. Oamenii cu ochii albastri au o singura sansa sa se ridice deasupra conditiei lor – sa se comporte precum cei cu ochii caprui.“

Cu greu publicul si-a dat seama ca era de fapt o lectie in timp real despre rasism si prejudecata. De-a lungul a zeci de ani zeci de mii de oameni au trecut, voluntar de cele mai multe ori, prin experimentul “ochi caprui – ochi albastri”.

“Nu te ajuta sa te pregatesti ca sa o infrunti, atunci cand o privesti in ochi. Aceasta batranica va dobori orice scut pe care ti-l pui si orice masca pe care o porti.

Nu poti sa nu simti emotii de jena, anxietate, ura, neputinta – atunci cand Jane ii ia pe ceilalti sau pe tine in deradere, te umileste si te incapaciteaza folosind argumente de cele mai multe ori absurde.

Pentru mai bine de trei sferturi din timp Jane se transforma in cea mai rea, cea mai josnica si ipocrita fiinta de pe pamant. Dar ea este un exemplu pentru noi toti, prin ceea ce ne preda.” – scrie ziarul “Stuttgarter Zeitung“ despre acest experiment.

Concluziile jocului

Daca initial experimentul a fost vazut drept o ocazie foarte buna de a intelege aplicat cum ia nastere rasismul si prejudecatile, in timp de aici au fost extrase si concluzii (principii) comportamentale care sa te ajute sa performezi mai bine in profesia ta.

Subiectii, chit ca erau “superiori” sau “inferiori”, aveau nevoie de un timp aproape minim ca sa internalizeze concluziile exprimate SI SA SE COMPORTE CA ATARE.

Probabil cel mai deranjant aspect este cel al testarii cognitive din timpul experimentului. Cand vorbim de experimentul din anul 1968, copiii “superiori“ au crescut aproape instant in testarile la matematica si la limba engleza, pe cand notele copiilor “inferiori” au scazut la fel de rapid.

O minima diferenta (culoarea ochilor, forma urechilor, lungimea degetelor de la maini sau picioare) poate fi motiv de discriminare cu conditia ca o autoritate sa adauge “valoare” unui grup, in defavoarea altuia.

Psihologia comportamentala ne-a aratat in ultimele decenii ca intre perceptie si realitate diferenta este una extrem de subiectiva. Iar experimentele lui Jane Elliott pot fi duse mai departe pana in punctul in care realitatile pot fi modelate fara a mai fi nevoie ca un anumit grup de oameni sa sufere din cauza asta.

Vezi in privinta asta un alt studiu, cel al lui Robert Rosenthal si Lenore Jacobson, in care au reusit sa „dopeze” mental copii de liceu, mintindu-i pe ei si pe profesorii lor ca sunt, de fapt, genii. Iar dintr-o joaca de genul asta copii respectivi au obtinut un IQ mai mare decat inainte la testari. Ceea ce duce la concluzia ca testele IQ-ul sunt subiective si contextuale, influentate puternic de mediul exterior.

Am scris despre asta > AICI < .

Concluzia este ca avem tendinta sa ne ridicam la nivelul asteptarilor „autoritatilor” din viata noastra. Daca ni se spune ca nu suntem buni de nimic, atunci vom cauta sa „desenam” aceasta imagine despre noi. Iar daca ni se spune ca suntem invincibili, destepti, frumosi, de succes – tindem sa materializam „legenda” din nou.

Stereotipiile functioneaza pe post de „profetie” de cele mai multe ori. Si daca intelegem asta, putem sa controlam realitatea noastra hranindu-ne cu profetii care sa ne ajute pe noi, in drumul nostru catre excelenta.

Inchei cu un citat al unuia dintre copii cu ochi albastri ai lui Jane Elliott din 1968. Daca inlaturam discriminarea evidenta din mesaj, dam de o incredere debordanta.

„M-am simtit ca un rege. Ca si cum eram stapanul celorlalti, ca si cum eram mai bun ca ei. Eram fericit!”

Cum poti transmite acest mesaj unui copil, sa aiba nivelul asta de entuziasm cand vine vorba de propria persoana, dar fara sa diminueze valoarea celor din jur si fara sa aduca atingere demnitatii altor persoane?

Cred ca asta este intrebarea cu care raman eu din toata povestea asta, fascinanta de altfel. Daca ai un raspuns, o sa te rog sa imi lasi un comentariu mai jos.

Cu drag,
Daniel Zarnescu

PS: Ma apropii de pasi repezi de lansarea oficiala a cartii „Performanta – cum sa opresti timpul in loc si sa misti realitatea in care traiesti”, de pe data de 7 Aprilie 2017.

Pana atunci poti intra mai repede in posesia cartii daca te inscrii la seminarul de doua zile „Performanta”, care are loc in weekend-ul 6-7 mai.

Apasa pe link pentru mai multe informatii:
http://construimimperii.ro/performanta-eveniment/



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 thoughts on “Experimentul „Ochi caprui – Ochi albastri”

  1. Ai observat ca in reclame majoritatea subiecților au ochi albăstri atunci când se doreste obținerea unui comportament de supunere si subiecți cu ochi căprui atunci când se dorește comportament de tip prietenie cu produsul.
    Ceea ce se vorbește rar este vârsta copiilor la realizarea studiului. Era întâmplător optima pentru acea generație. Acum se folosește vârsta de 13 ani. Vezi experimentul balena albastra. Apropo de aplicații practice, de aceea balena este albastra pentru a obține supunere.
    Trecând la un subiect mai placut, acel experiment poate fi aplicat in viata personala inclusiv cu locul in care petreci un anumit timp din viață. Daca îți place patul in care dormi, dormi bine, daca îți place locul de munca, lucrezi eficient. Insa lăsând si mai departe experimentul, poți sa îți faci spațiul mai plăcut cu un element care sa îți atragă ochii odată in zi. Cea mai buna variantă sunt florile la care se poate aplica numărul de aur: trandafiri, floarea soarelui, etc, sau cochilii de melci. Lista poate fi continuata de fiecare. In momentul in care apare căderea de potential , doar privind un asemenea element se poate reveni la starea de învingător in propria viață. Zi frumoasa tuturor, cu soare in suflet

    • Georgiana,
      articolul meu nu are legatura cu culoarea ochilor.

      Daca citesti articolul, Jane Elliott a schimbat de-a lungul timpului si „culorile” si „varsta”. Daca dai o cautare pe youtube vezi workshop-urile ei filmate iar subiectii sunt adulti care in jumatate de zi:
      – traiesti o paleta destul de larga de emotii de care nici macar nu erau constienti
      – ajung sa ia note mai mici la testul final in functie de grupul in care a nimerit (grupul cu care Jane se comporta bine sau cel cu care se comporta prost)

      Mai exista un studiu similar „Stanford” – cu gardieni si puscariasi, in care subiectii, desi erau constienti ca joaca doar un rol si ca fac parte dintr-un experiment social, au ajuns sa se comporte conform rolului si al asteptarilor. (gardienii au devenit violenti, puscariasii au devenit agresivi cu cei care se lasau abuzati etc.)

      Desi initial experimentul trebuia sa dureze 14 zile, a trebuit intrerupt dupa doar 6 zile, pentru ca jocul devenise „prea serios”.

      Pentru mine sunt cateva mesaje in spatele acestor experimente:
      – cat de usor putem sa intram intr-un film distopian „pe bune” (avem nevoie doar de un cadru aferent, cu autoritati si reguli care sa ne permita un anumit tip de comportament)
      – dar cat de important este „anturajul” si „mesajele” pe care le lasam sa intre in mintea noastra (iar asta putem sa controlam noi, ca sa ne maximizam performanta si sa crestem calitatea vietii).

      Realitatea se modeleaza in functie de perceptia pe care o avem; iar perceptia este modelata in functie de informatiile cu care ne hranim. Articolul asta iti arata cat de usor se poate modela o perceptie in mai putin de 15 minute.

  2. Mă amuz când citesc tot felul de teorii și conspirații care cred ca au singurul rol de ne depărta de la cine suntem cu adevărat și ce vrem – ce ne face fericiți. Un om mai deștept decât mine a spus o dată – „atunci când ai prea multe gânduri, stai pe ele”. E autorul articolului. Iar pentru mine ideea lui Daniel e foarte simplă – totul ține de cum aleg eu să văd lumea, de cum îmi construiesc realitatea în care vreau să trăiesc. Și cred că de acolo pleacă tot.
    Indiferent de ce „cârlige” mă folosesc, cât timp eu devin mai fericit, mai productiv, mai entuziast de ceea ce fac și nu trag pe nimeni înapoi, mi-am atins scopul. Nici măcar nu cred că e vorba de competiție aici. E doar despre mine și despre cine aleg să fiu. E de cum mă văd eu.

    Mulțumesc Daniel pentru doza de inspirație si de conștiință pură pe care o oferi. Ne mai trezești și de mai conectezi cu cine suntem noi, de fapt. Fiecare în „lumea lui”.

    PS: Abia aștept SEMINARUL! Am anulat instant alt eveniment la care trebuia să particip când am citit ce pregătești pentru cele 2 zile! Mă bucur ca un copil și număr zilele până la eveniment (asta rămâne între noi :P)
    Îți mulțumesc și pentru surpriza din pachet, când mi-a ajuns cartea. Nici dacă desfăceam un IPad nu eram atât de entuziasmat :))
    Până nu am trăit din nou sentimentele astea, nu mi-am dat seama cât de mult îmi lipseau!
    Mulțumesc!
    Tribul e cu tine!

  3. Sa continuam un pic jocul.

    Oare cum vor ajunge cei carora li se repeta: ai nevoie de ajutor de la stat ca sa fii antreprenor? ai nevoie de ajutor ca treci bacul? ai nevoie de bunavointa sefului ca sa fii evaluat pozitiv?

    Mesajul repetat peste tot: ai nevoie de ajutor, ai nevoie de noroc, ai nevoie sa stii tot ce se intampla are niste efecte.

    Ce consecinte apar in gandirea oamenilor?
    Ce lume construim de fapt? Chiar vrem asta?

  4. Salut Daniel!
    Daca sa zicem ca nu are cine sa ne incurajeze, ba dimpotriva ne trateaza ca fiind inferiori, cum am putea sa ne crestem singuri increderea in noi?
    Adica putem scrie pe o foaie „sunt bun destept, frumos etc” si o citesc pe fiecare zi , da rezultate ?

    • Intrebarea, in cazul tau, este: „cine” te trateaza ca inferior?

      Abia cand raspunzi cu nume si prenume la intrebarea asta o sa iti dai seama ca poti controla „cercurile sociale” si oamenii cu care interactionezi.

  5. Interesant experiment.
    Îmi aduce aminte cât de … dresabili încă mai suntem, și cât de greu lucrează evoluția speciilor.

    La întrebarea ta, Daniel, eu vin si mai adaug și „… fără a creea acelui copil o imagine de sine hiperbolizata, de maniera să creadă că nu exista repercusiuni la acțiunile si atitudinea lui, fără a face din copil un Icar care se va lovi de realitate dur crezând că poate zbura pân la Soare „.

    Am purtat o discutie fix pe tema asta cu un mentor profesional, unde vorbeam despre un coleg.
    Coleg care, deși avea acces la oameni cu experienta in domeniul profesional ales de el (mai ales tatăl lui), desi putea avea un avant profesional fulminant inca din studenție, el a ales să se distreze pe scurt.
    Iar tatăl lui, (aici revin la subiect) îi proiecta mereu imaginea de băiat rupt din soare, il lăuda constant față de ceilalți, cât de vioi si activ este si cat de intens isi trăiește viața.
    Similar experimentului din articol, el era îmbrăcat cu aura de superioritate.

    Rezultatul, dupa ani de zile (cf. mentorului meu) :
    Superficial in muncă, tendință spre aroganță disimulată / sarcasm, are premiza perfectiunii si a simplității in orice task a efectuat / are de făcut, rareori si cu greu asuma greșeli proprii.

    Deci nu știu dacă e așa de simplu de implementat conceptul din experiment pentru dezvoltare personala benefică.

    Eu zic ca, inainte de a conchide clar că acel copil/om a infaptuit acea ” profeție” fabricata despre el, ar trebui facut niste test-drive-uri cu realitatea, field-tets multiple, si pe mai multe paliere (nu doar teste de memorie, exercitii matematica, etc.)(ci si social tests, leadership, productivity test, market test, etc)

  6. „M-am simtit ca un rege. Ca si cum eram stapanul celorlalti, ca si cum eram mai bun ca ei. Eram fericit! – Cum poti transmite acest mesaj unui copil, sa aiba nivelul asta de entuziasm cand vine vorba de propria persoana, dar fara sa diminueze valoarea celor din jur si fara sa aduca atingere demnitatii altor persoane?

    Toate fiintele umane au un „sambure” de dumnezeire fiind cocreatori ai realitatii in care aleg sa traiasca . Cei mai „constienti” dintre noi au datoria de ai ridica si pe ceilalti cel putin la acelasi nivel pentru ca de aceea au si fost inzestrati de divinitate .

  7. Bun gasit,
    e de notat si interesant ca oamenii se pot depasi pe ei insisi daca sunt facuti sa creada despre ei insisi mai bine si mai mult inspre bine (si cred ca merge si invers). Insa, cred ca, din pacate, doar existenta celor „inferiori” ii face sa obtina rezultate mai bune si mai bune rapid.

    daca le zici in mod izolat unor oameni ca sunt buni, prograsul lor va fi mai mic decat cand le zici in public, cand au cu ce se compara, cand eu cui arata ca sunt mai buni.
    Deci, cei „infoeriori” sunt la fel de mult de apreciat, pt ca fara ei, cei „superiori” nu s-ar auto-depasi, nu ar face performanta…

    poate ca nota mea e prea mult generalizanta. Nu am avut intentia asta. Inteleg ca depinde de context, de grupul tinta si de alti factori, insa vreau sa subliniez ca nicidoata copiilor mai slabi intr-o clasa nu li s-a spus: multumesc ca existati pt ca fara voi, nu aveam varfuri, ci aveam o masa de un nivel necunoscut

  8. „Cum poti transmite acest mesaj unui copil, sa aiba nivelul asta de entuziasm cand vine vorba de propria persoana, dar fara sa diminueze valoarea celor din jur si fara sa aduca atingere demnitatii altor persoane?” te întrebi… Cred că prin mesaje pozitive, apreciind punctele forte ale fiecărui copil în parte. Dar mai întâi, ţinându-le tuturor o prelegere despre unicitatea fiecăruia dintre noi, aşa cum într-o familie mama are sarcinile ei, tata pe ale sale…. Cred că fără discriminare, ci dând exemplul unei familii armonioase.

  9. Am si eu un citat inventat de mine 🙂

    ” In viata nu cei care au dreptate reusesc, ci cei care nu au indoieli despre dreptatea lor.”

    🙂