Cum „repari” un introvertit?

1 Iun

Nota de inceput: S-ar putea ca titlul sa te scandalizeze, mai ales daca ai minime cunostinte de psihologie comportamentala. O sa te rog sa ai rabdare pana la capatul articolului, pentru ca explic in detaliu punctul meu de vedere.

introversie7
In blugi, adidasi, cu manecile suflecate

S-a intamplat acum mai bine de un an. Am avut lansarea cartii Esenta Eficientei si am luat decizia de a aparea in blugi si adidasi in fata a mai mult de 500 de oameni prezenti atunci la eveniment.

Eram autorul cartii si am simtit nevoia sa fiu autentic in ce fac si cine sunt. Sa nu ma ascund in spatele unui costum, al unei cravate si al unor pantofi stralucitori, in numele „impresiei” pe care o transmit celorlalti. Nu as fi fost eu acel om.

A fost unul dintre evenimentele cele mai reusite, din punctul meu de vedere. La finalul discursului auditoriul m-a aplaudat minute intregi, oamenii au venit sa se pozeze cu mine, au stat la coada pentru autografe.

La final am avut cateva persoane care m-au abordat si care mi-au spus cat de mult conteaza prima impresie si ca ar trebui sa fiu mai atent la aceste aspecte.

De-a lungul timpului, in numele primei impresii, am fost deseori luat la rost. Ca nu privesc pe cel din fata mea direct in ochi, ca am o prezenta stearsa atunci cand sunt intr-un grup de persoane necunoscute, ca sunt rece si inabordabil. Am fost descris drept o persoana „rece, dar prietenoasa”, calculata, pragmatica, fara o carisma adecvata statutului pe care l-am capatat de-a lungul timpului.

Sunt o persoana „semi-publica”, zeci de mii de oameni ma citesc pe blog iar in ultimii ani am interactionat cu alte mii de oameni la evenimentele pe care le-am organizat. Este motivul pentru care scriu acest articol.

Am vazut multi introvertiti care nu obtin rezultatele pe care ar putea sa le obtina, pentru ca in mintea lor – oamenii de succes sunt cei “galagiosi” (fara sa vreau sa lovesc in vreun fel pe cei extrovertiti si modul lor de a fi). Este o capcana logica in care cadem, pentru ca de fiecare data cand deschidem televizorul sau urmarim niste materiale video/interviuri cu oameni de succes, probabilitatea ca ei sa fie extrovertiti este destul de mare (altfel ai citi o carte despre ei sau un interviu in forma scrisa).

Adevarul este ca introversia sau extroversia nu iti limiteaza in niciun fel potentialul, decat daca incerci sa copiezi un alt mod “de operare” decat cel nativ tie. Cu alte cuvinte – introversia te poate limita in drumul tau doar daca ai ca si model un extrovertit extrem pe care incerci sa il copiezi. Succesul este personalizabil si poate fi obtinut de fiecare in parte in felul propriu.

Realitatea spune, uitandu-ma la modul cum interactionez si ce fac efectiv in grupuri diferite de oameni, ca nu “stiu” sa ma comport in societate. Cel putin nu asa cum ne dicteaza diverse “dictoane” care ne invata cum sa ne comportam astfel incat sa “avem succes”.

Sunt o persoana retrasa, imi place sa petrec timp singur, cu mine si cu gandurile mele. Deseori ma vezi la o masa, in oras, band o cafea sau luand o gustare, de unul singur (fara sa am companie). Apreciez momentele mele de contemplatie si introspectie si nu le-as da pe nimic din lumea asta.

Mitul primelor 30 de secunde

introversie4Se pune foarte mare emfaza pe “prima impresie”, care in realitate este doar apanajul lumii galagioase si rapide in care traim, dar fara sa fie o masura a succesului personal…

Se spune ca o prima impresie o faci in primele 30 de secunde din momentul in care cunosti pe cineva si ca nu mai poti intoarce acea impresie, odata ce ea s-a format.

In realitate am intalnit mai multe persoane care nu faceau o impresie buna in acele prime “30 de secunde” fatidice, dar care, in realitate, erau cu adevarat “performeri” pe domeniul lor sau persoane foarte profunde.

Dau un singur exemplu, reprezentativ, cand la un eveniment, m-am pus pe scaun langa singura persoana care nu avea “vecini”. Cumva toti cei din jur o ocoleau, pentru ca parea “inabordabil”. Ne-a luat mai mult de 2 ore ca sa schimbam cateva cuvinte, insa la finalul zilei aflam ca este multimilionar si deveneam prieteni la catarama.

Important este cine esti si ce faci, nu acele 30 de secunde in care trebuie sa dai “tot ce ai mai bun din tine”, fara sa existe o a doua sansa de “revenire”.

De asemenea, exista foarte multe mituri legate de introvertiti. O persoana introvertita este rapid judecata ca fiind rigida si ca nu se poate relaxa. Si aici se poate vorbi de o definitie a ce inseamna „relaxare” avand o semnificatie diferita pentru fiecare in parte. Pentru o persoana extrovertita poate insemna sa danseze pe o masa ori sa fie inconjurat de cinci oameni care rad incontinuu la ceea ce povesteste el. Pentru un introvertit poate insemna o carte citita la prima ora a zilei sau o dupaamiaza petrecuta cu cineva drag.

Ce auzi ca introvertit? Ca ar trebui sa fii: mai relaxat, mai comunicativ, sa zambesti mai des, sa traiesti mai mult in prezent, sa iti dai voie sa „simti” mai mult. Introvertitii (cei cu adevarat introvertiti) sunt priviti drept persoane isi blocheaza trairile si nu „simt” o paleta larga de emotii.

Nimic mai putin adevarat – introvertitii, in realitate, sunt senzori emotionali extraordinari si nu au nevoie de o expunere prea mare la stimuli exteriori ca „traiasca” experienta. Mai mult, acesti stimuli exteriori ii obosesc (le ard sigurantele) si au nevoie de timp ca sa proceseze cele intamplate. Pe cand extrovertitii sunt dependenti de dopamina si cauta constant metode de a o crea, in mod repetat.

Sunt ca doua „softuri” diferite de operare si niciun om nu ar trebui judecat pentru ca foloseste un soft sau altul. Introvertitii au o traire interioara mult mai bogata, pe cand extrovertitii au o traire exterioara mai bogata.

introversie1

Ce este introversia, de fapt?

Primul care a definit cele doua moduri de operare a fost Carl Gustav Jung la inceputul secolului trecut. Cea mai mare confuzie care se face cu privire la introversie este cea conform careia tine de socializare si sociabilitate. In realitate un introvertit poate fi extrem de sociabil, asa cum exista extrovertiti care sa nu fie sociabili (gandeste-te la membrii gastilor de cartier care isi transforma caracterul extrovertit in agresivitate si devin antisociali).

Introversia si extroversia se refera la modul cum iti incarci bateriile (si nimic mai mult). Un introvertit isi incarca bateriile din solitudine si devine din ce in ce mai obosit pe masura ce este inconjurat de oameni si „galagie” sociala. Un extrovertit isi incarca bateriile din aceasta galagie sociala si din oameni si tinde sa isi piarda din energie cand se afla in solitudine.

De asemenea Jung spunea ca nu exista introvertiti si extrovertiti „puri”, majoritatea dintre noi situandu-ne undeva la mijlocul celor doua extreme. Cu toate astea exista persoane care au o preferinta vizibila catre extroversie si persoane care se simt mai bine in softul de operare intern (al introversiei).

De aici apar foarte multe diferente de comportament.

Ce spun noile studii despre introversie si extroversie?

Unul dintre cele mai interesante studii legate de introversie a fost facut de catre Marti Olsen Laney, psiholog si autor al cartii „Avantajul unui introvertit”. A putut sa dovedeasca prin scanari facute pe creier pe mai multi subiecti din cele doua categorii – ca sunt folosite cai neuronale diferite care dau comportamente si trairi diferite.

Introvertitii sunt foarte sensibili la dopamina si prea multi stimuli externi ii obosesc, avand nevoie de timp ca sa proceseze „informatia” primita. De partea cealalta creierul extrovertitilor se „hraneste” cu dopamina, fiind putin sensibil la ea, prin urmare avand nevoie de o cantitate mult mai mare ca sa poata procesa emotional experientele traite.

De aici diferentele:

  • extrovertitii au nevoie constanta de locuri, experiente si oameni noi – tocmai ca sa creeze aceasta dopamina, devenind dependenti de ea in detrimentul introspectiei (a ceea ce numim traire interioara)
  • creierul introvertitilor functioneaza diferit, sangele curgand in special catre parti ale lui care sunt implicate in procese precum – amintirile, procesarea informatiei primite, planificarea, trairea interna a emotiilor (fara stimuli exteriori); asta se intampla in detrimentul a ceea ce numim noi „actiune” – experimentare fizica.

Nu spun ca e un lucru rau sau bun, ci doar ca sunt doua „softuri” diferite de operare. Nu este in folosul nimanui sa folosim cu totii un singur soft, fiecare dintre cele doua tipare avand avantajele proprii pana in punctul in care incearca sa opereze pe softul care nu ii este „nativ”.

Ce spun statisticile?

Am fost surprins sa vad oameni care pot opera in ambele „softuri”, fiind si introvertiti si extrovertiti, ei intrand in categoria ambivertilor. Ei au caracteristica de a se adapta in functie de mediul in care traiesc, fara mari probleme. Cu alte cuvinte – daca ai in jur multe persoane extrovertite, atunci ca si ambivert, te comporti fara nicio problema ca un extrovertit nativ.

Societatea moderna bazandu-se, in ultima vreme, pe tehnologie – care a inlesnit foarte mult interactiunea, viteza de reactie si experimentare (prin urmare „galagia sociala”), introvertitii incep sa iasa din ce in ce mai mult in evidenta ca si exemple negative. De ce? Pentru ca nu reusesc sa tina pasul cu nivelul mare de dopamina creat de societate.

Asta inseamna ca par obositi din ce in ce mai mult, au nevoie de mai mult timp sa isi revina, sunt retrasi si priviti drept persoane „inadaptate social”.

Mergand pe aceasta linie, sunt trei categorii de persoane:

1 – „Galagiosii” (sau extrovertitii) / aproximativ o treime

Sunt cei care se bucura de nivelul mare de dopamina exercitat de mass media si societate. Ies in evidenta, apar pe toate canalele si par a nu obosi niciodata. Din pacate si un standard de comportament la care, daca nu te adaptezi, inseamna ca esti „anormal”.

De asta apar si multele zicale oferite de literatura de dezvoltare personala, care te indeamna sa fii un „galagios”:

  • Ai grija la prima impresie pe care o faci (prima impresie este apanajul aproape exclusiv al unui extrovertit in cautare de dopamina si de noi si noi experiente sociale)
  • Zambeste mai des! (introvertitii au tendinta sa fie „sobri” cand dau de experiente noi, pentru ca le goleste rezervorul de energie)
  • Relaxeaza-te!
  • Da-ti voie sa simti! (introvertitii isi ard sigurantele repede si dau impresia ca blocheaza emotiile sociale)

2 – Imitatorii (sau ambivertii) / aproximativ o treime

Sunt cei care s-au adaptat usor la societatea din ce in ce mai „galagioasa” si care trec drept extrovertiti, pentru ca ii imita pe primii.

3 – „Tacutii” (sau introvertitii) / aproximativ o treime

Sunt cei pe care societatea moderna ii oboseste din ce in ce mai mult si care dau impresia ca nu sunt adaptati realitatii in care traiesc. Sunt bombardati frecvent cu mesaje despre cum ar trebui sa se comporte si sunt considerati „usor” defecti din punctul asta de vedere, fiind in minoritate.

De aici si foarte multe mituri legate de „omul de succes”, de care vorbeam in prima parte a articolului.

introversie5

(in poza de mai sus regasesti cateva figuri legendare care au o trasatura comuna: cu totii sunt introvertiti)

Miturile despre introvertiti care te impiedica sa ai succes:

Mitul nr. 1 – Introvertitului nu ii place sa comunice

In realitate introvertitului ii place sa comunice, cu simplul amendament ca are nevoie de un scop al conversatiei (spre deosebire de extrovertit, care poate initia fara nicio problema conversatii doar de dragul lor).

Mitul nr. 2 – Introvertitul nu poate vinde

La prima mea afacere functionala eu ma ocupam de vanzari 100% si aveam cifra de afaceri de cateva sute de mii de euro pe an. Extrovertitul poate ca e nativ catre comunicarea orala si poate obtine rezultate foarte bune in vanzari, insa introvertitul de multe ori poate performa in vanzari pentru simplul fapt ca are un scop in acea comunicare (si nu se pierde in detalii).

De asemenea, vanzarea efectiva este mai mult o procedura si o stiinta, decat o simpla conversatie, iar introvertitii acorda o importanta mai mare acestor procese si scopului final.

Mitul nr. 3 – Introvertitul nu poate face networking (deci nu poate lega parteneriate puternice)

Extrovertitul pune accent deseori pe cantitate si, intradevar, in prima faza poate avea un avantaj la nivel de conexiuni pe care le poate face. Introvertitul pune accent pe calitate si tine minte detalii pe care un extrovertit de multe ori le pierde din vedere, motiv pentru care poate fi cel putin la fel de eficient si aici.

Mitul nr. 4 – Introvertitul evita sedintele de grup si procesele de brainstorming

Extrovertitii pot cadea in capcana de a prelungi sedintele de dragul interactiunii, uitand scopul efectiv al sedintei. Atata timp cat exista un scop al sedintei respective, introvertitul poate scoate maxim dintr-o sedinta.

Mitul nr. 5 – Introvertitul nu poate fi un antreprenor / manager bun

In ciuda parerii majoritatii, nu exista un tipar de antreprenor care sa fie „standard”. Daca am in fata 1000 de oameni, fiecare dintre ei poate fi un antreprenor construind afacerea in jurul personalitatii proprii. Legat de modul de a vedea afacerea, introvertitul are avantajul ca se poate transpune in pozitia de „observator” al afacerii destul de usor si poate interveni acolo unde e nevoie. De asemenea, introvertitul este mai inclinat sa ofere libertate angajatilor proactivi, care vin cu propriile solutii si cai de actiune, pe cand extrovertitul are tendinta sa „intervina” prea mult, din entuziasm.

Mitul nr. 6 – introvertitul nu poate fi un bun orator (vorbitor in public)

Vorbim iar de tipuri diferite de vorbitori. Extrovertitul poate fi mult mai natural pe subiecte pe care nu le stapaneste, in schimb introvertitul are nevoie de o perioada de „pregatire” mai mare si poate deveni un orator excelent pe subiecte pe care este specializat. Singura conditie este sa nu copiezi modele de succes care nu ti se potrivesc (sau daca o faci, sa o faci in cunostinta de cauza)

introversie2

Pe ce ar trebui sa se concentreze un introvertit?

1. Sa fii autentic in ceea ce esti si ce simti!

Asa cum extrovertitii au nevoie de un pic de haos si galagie in viata lor, introvertitii au nevoie de calm si echilibru. Problema intervine in momentul in care introvertitul nu se simte confortabil cu cine este el in societate si incepe sa poarte masti (care fie vorba intre noi, il obosesc teribil). Joaca un “rol” in scopuri pur “defensive”, ca sa poata face fata situatiei.

Asta vine dintr-o cultura extrovertita a modului cum ar trebui sa te comporti in diverse situatii sociale. In realitate nu trebuie sa te comporti in niciun fel. Atata timp cat atitudinea ta spune: asa sunt eu si sunt impacat cu asta, lumea te va aprecia si va accepta cine esti.

Eu, personal, si acum duc o lupta cu mastile in societate, insa aceasta simpla constientizare ma ajuta sa le dau la o parte si sa fiu “uman” in relatiile cu ceilalti si cu mine, dar si sa ma simt bine in pielea mea, fara sa ma dau peste cap.

2. Sa inveti sa jonglezi cu “zona de confort”

Zona de confort, in cazul asta, insemnand locurile familiare, experientele familiare si oamenii familiari. Un introvertit are nevoie de relativ putina expunere la situatii atipice, ca sa traga lectiile de care are nevoie si ca sa simta ca “traieste” cu adevarat.

Problema intervine in momentul in care nu stii sa managerizezi aceasta “zona de confort”:

  • cand nu iesi din ea timp indelungat (si in felul asta iti refuzi evolutia)
  • cand, din dorinta de a fi acceptat de catre ceilalti, stai prea mult afara din zona ta de confort (si nu te mai conectezi la cine esti, la liniste si calm – iar bateriile de energie sunt continuu scazute)

Care este “masura” fiecaruia de experiente “familiare”/“nefamiliare”? Din punctul meu de vedere, orice exces este toxic, astfel incat recomand celor care au tendinta sa “exagereze” intr-o directie sau alta, sa apeleze la principiu 70/30: 70% din timp sa se comporte “nativ” (extrovertitii – in “galagie” si introvertitii – in “liniste”), iar in restul de 30% din timp sa faca “expeditii in cealalta realitate (extrovertitii – in “liniste” si introvertitii – in “galagie”).

Sa nu uitam insa ca fiecare este diferit si este datoria lui sa descopere cine este si ce functioneaza pentru el, dincolo de formulele care apar in literatura de specialitate despre cum sa te comporti.

Pana la urma, cu ce sunt eu mai diferit de cei care te critica si iti spun ce sa faci, daca iti spun ca asta este “calea”? Testeaza, descopera singur si construieste-ti propria realitate cu care sa te simti confortabil.

3. Sa inveti sa actionezi cu “scop” (sau cu obiective)

Introvertitii sunt naturali in momentul in care au un scop in ceea ce fac (incepand cu o actiune pe care o intreprind, dar si o conversatie pe care o poarta). Cat timp au un scop in minte, atunci sunt “pe directie”, in momentul in care scopul dispare, devin pierduti si nu mai stiu ce cauta in acel loc.

De aici intervin si foarte multe mituri: ca introvertitilor nu le place sa vorbeasca, spre exemplu. Este total gresit, daca prinzi un introvertit pe un subiect pe care il stapaneste sau are un scop in conversatia respectiva (al lui sau comun cu interlocutorii), atunci nu mai scapi de el. Nu intelege importanta conversatiei “usoare”, fara scop: il dezorienteaza si, de multe ori, demoralizeaza.

Dar asta se reflecta, repet, in tot ce face un introvertit. Extrovertitii lucreaza mai greu pe “obiective”, pentru ca sunt atrasi de alte subiecte si pierd din vedere scopul final. Introvertitii devin imbatabili in momentul in care inteleg cum functioneaza, dar si cum sa se raporteze la “scop”, la ceea ce vor, cum sa isi defineasca un obiectiv, cum sa intre in stare de flux etc.

4. Sa inveti sa planifici

Daca extrovertitul se simte bine trecand din actiune in actiune, pentru ca dopamina “lucreaza”, pentru un introvertit – actiunea in sine este un moment de maxima importanta. De ce? Pentru ca nu poate sta foarte mult pe acest “teritoriu” al dopaminei, la care este sensibil.

De aceea un introvertit ar trebui sa stea mai mult timp pe planificarea unei actiuni decat pe executia ei. In felul asta se va simti confortabil cu ce urmeaza sa faca si, de cele mai multe ori, va face acea actiune ireprosabil. Extrovertitii “actioneaza” cantitativ, introvertitii “calitativ” – si de cele mai multe ori rezultatul este acelasi. Modul de a ajunge acolo este diferit, atata tot.

De asemenea, introvertitul, dupa o actiune, are nevoie sa proceseze ceea ce s-a intamplat. Daca sare in alta actiune imediat, risca sa nu mai poata procesa “lectia”, sa piarda “firul” si sa fie nevoit sa se realinieze la ce face.

5. Sa dai importanta rolului de “observator”

Se leaga si de capacitatea de planificare. Extrovertitii sunt foarte buni “actori” pana in punctul in care se confunda cu rolul. Introvertitii, avand procesul introspectiei in sange, au o viziune de ansamblu mult mai buna. Sunt senzori mai buni pe ceea ce se intampla, pentru ca sunt detasati de ceea ce se intampla.

In felul asta au un control mai bun asupra proceselor si pot lucra “asupra lor”. Cand esti in “rol”, nu poti vedea piesa de teatru pe care o joci. Cand esti observator, vezi piesa in ansamblul ei si o poti “regiza” mult mai bine.

6. Sa INTELEGI ca esti normal si ca ai puteri supranaturale 🙂

Cea mai mare problema a introvertitilor este ca au auzit de-a lungul vietii lor foarte multe critici despre cum ar trebui sa fie si sa se comporte. Atat de multe incat incep sa se creada defecti, inadaptati – dar si sa faca tot posibilul sa se comporte asa cum li se spune ca este normal.

Introversia este confundata cu o afectiune psihica sau cu o caracteristica negativa a personalitatii unui om. Iti dau aici un exemplu foarte simplu despre cum trateaza mass media diversele situatii:

  • in cazul unui delicvent (criminal), de cele mai multe ori, daca acesta are fire introvertita, vei auzi acest lucru in mod explicit: “era o persoana retrasa, putin comunicativa, introvertita”. Asta conduce la ideea ca o radacina a “problemei” in sine este introversia.
  • cu toate astea, in cazul unui delicvent (criminal) extrovertit, niciodata nu vei auzi in mod explicit acest lucru. De cele mai multe ori vei auzi ca persoana respectiva “este o persoana antisociala, agresiva, cu un trecut tumultos si cu multe scandaluri la activ”. Nu vei auzi niciodata ca se face vinovat de “extroversie”.

Iar exemplele pot continua. In experienta mea de coach am intalnit deseori parinti care se aratau ingrijorati de faptul ca al lor copil era “introvertit”. M-am ingrozit in momentul in care am auzit replica “putem sa il reparam daca ne concentram pe asta” in aceeasi fraza cu termenul respectiv. Nu am auzit parinti plangandu-se de faptul ca au copil extrovertit, ci mai degraba am simtit mandrie din partea lor. Pe cand in cazul introversiei am simtit ingrijorare, vina sau o oarecare rusine.

Daca tu, ca barbat, nu ai succes cu femeile si esti introvertit, atunci ti se va spune in mod explicit ca esti prea introvertit si ca asta este problema. Daca esti extrovertit – vor fi folositi alti termeni: superficial, badaran, obositor etc.

Ce incerc sa spun – societatea ne impinge pe noi, introvertitii, sa nu ne simtim bine in pielea noastra. Sa ne simtim vinovati pentru cine suntem si sa ne “vindecam” comportamentul. In realitate – avem nevoie de introvertiti cel putin in aceeasi masura ca si de extrovertiti. Simpla constientizare a faptului ca introversia nu este o afectiune, ci dimpotriva – ascunde in spate niste “nestemate”, daca esti dispus sa le gasesti, te ajuta foarte mult.

Cam atat despre introversie, stiu ca a fost un articol lung, insa scopul meu a fost in constientizarea faptului ca suntem diferiti si ca avem o datorie “civica” sa ne acceptam asa cum suntem, fara sa incercam sa ii schimbam pe cei din jurul nostru doar pentru ca nu se “conformeaza” unui standard.

Sunt curios de parerea ta si de experientele tale,
daca si tu ai in jur oameni care iti spun cine esti si cum sa te comporti.

Cu drag,
Daniel Zarnescu

_DSC0304

 

 

 

 

 

PS: Nu uita sa dai un share la finalul articolului. Daca ai un prieten introvertit, trimite-i articolul asta. Exista o sansa sa il ajute foarte mult.

PPS: Da-mi un comentariu si spune-mi experienta ta de „introvertit” (in cazul in care esti unul). Sau spune-mi pur si simplu ce parere ai, indiferent de categoria in care te afli (daca te afli).

 



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

99 thoughts on “Cum „repari” un introvertit?

  1. Exista o granita foarte obscura si e foarte usor sa confunzi introversiunea cu afectiuni care nu au nicio legatura cu acest aspect, decat poate indirect – gen anxietatea sau depresia.
    Problemele de comunicare ale unui introvertit nu ar trebui sa fie atat de mari pe cat se crede la prima vedere; daca el poate sa se implice in conversatii ‘banale’, problema fiind doar faptul ca nu acestea nu il incanta sau ca il plictisesc, cel mai probabil persoana e introvertita. Insa, daca ea se fereste de comunicare pentru ca simte o anumita teama de exemplu, probabil e o alta problema, si nu e de vina introversiunea ca trasatura de personalitate.

    Chiar in exemplul tau cu copilul care trebuie reparat – de unde poti sti ca acesta nu a trecut prin vreun soc emotional, ceea ce l-ar fi determinat sa isi dezvolte anumite mecanisme de represiune/izolare (fara sa isi dea seama), care se pot manifesta tocmai printr-o reticenta in comunicare, care e destul de similara la urma urmei cu cea ce presupune introversiunea din acest punct de vedere?

    E foarte usor pentru extrovertiti sa confunde introversiunea cu o problema reala, dar treaba aceasta merge in ambele sensuri: e foarte usor sa confunzi probleme reale cu introversiunea, si un articol de acest gen ar trebui sa atraga macar printr-o propozitie atentia asupra acestui aspect.

    • Gandeste-te ca ai o nevasta pe care o suspectezi ca te inseala. Dupa ani de zile de scandaluri si replici demente, femeia s-ar putea chiar sa isi ia in serios rolul si sa devina acea femeie pe care o banuiesti.

      99,99% sunt perfect sanatosi, frumosi si au tot ce le trebuie ca sa reuseasca in viata si sa fie fericiti. Exceptia care incalca regula de cele mai multe ori o incalca pentru oamenii se comporta cu ea ca si cum ar avea probleme reale. Iar la un moment dat le dezvolta.

      Copilul in cazul de mai sus nu avea nimic. Dar exista o sansa mare sa dezvolte, daca incepeam sa il suspectam ca e anormal o perioada indelungata de timp.

      Nu sunt detectiv de probleme, pentru ca am invatat de-a lungul timpului ca nu ajuta la nimic.
      Stii vorba aia, cand esti ciocan, ai impresia ca toate obiectele din jur sunt cuie.

    • „Exista o granita foarte obscura si e foarte usor sa confunzi introversiunea cu afectiuni care nu au nicio legatura cu acest aspect, decat poate indirect – gen anxietatea sau depresia”

      „Insa, daca ea se fereste de comunicare pentru ca simte o anumita teama de exemplu, probabil e o alta problema, si nu e de vina introversiunea ca trasatura de personalitate.”

      Fara nicio suparare, dar va contraziceti domnule Corneliu.

  2. „Sunt o persoana retrasa, imi place sa petrec timp singur, cu mine si cu gandurile mele. Deseori ma vezi la o masa, in oras, band o cafea sau luand o gustare, de unul singur (fara sa am companie). Apreciez momentele mele de contemplatie si introspectie si nu le-as da pe nimic din lumea asta.” – aici ai vorbit doar despre mine..speram sa aud ceva si despre TINE! 🙂

  3. Se intampla nu cu multi ani in urma, cand l am descoperit pe
    Jung si testele de personalitate … si asta a fost in urma unui
    articol de pe blogul tau. Faptul ca citeam parca despre mine
    mi a luat o piatra de pe suflet fiindca pana atunci desi
    aveam o parere buna despre mine, simte ca ceva e diferit.
    Pe vremea aceea , fostul prieten si prietena mea cea
    mai apropiata, erau extrovertiti si pur si simplu ma simteam
    neinteleasa si criticata uneori de ei in special pe partea de
    sociabilitate. Faptul ca mie imi ajungea relationarea cu cateva
    persoane la care tineam sincer, nu putea fi inteles.
    Timpul a trecut si cu cat ma descopeream mai mult cu atat
    mai bine ma simteam. Acum sunt chiar mandra ca sunt asa.
    O caracteristica de necombatut al introvertitilor e faptul ca suntem
    Oameni profunzi. Obisnuiesc si acum sa mai observ
    diferenta de nivel intr o conversatie dintre cele doua tipuri.
    De aceea in prezent mi am facut un cerc de prieteni din
    Ambele tabere pt ca fiecare ma completeaza intr un mod
    …. cat mai complet.
    Cu ce ma mai lupt si acum, e timiditatea care apare uneori
    intr un cerc mare de oameni, in special necunoscuti… intru intr-un fel
    de „safe mode” pana ma obisnuiesc ,apoi lucrurile se mai
    calmeaza in interiorul meu.
    Foarte bun articol!

  4. Excelent articol Daniel!
    Subscriu la ceea ce spui si pentru ca ma consider si eu (in esenta) un introvertit. O alta perspectiva este aceea ca aceste interactiuni mai pot fi privite si ca tranzactii energetice: unele te incarca si altele te descarca… si de aici si un calcul „economic”: investesc in relatii care ma incarca si le diminuez pe cele care ma descarca.
    Spor mare in continuare!

    • Interesant. Cred ca introvertitii fac calcule de genul asta, pentru ca si eu imi aleg oamenii in functie de ce imi ofera la nivel energetic. Cand aveam 20 de ani am facut o lista cu toti prietenii pe care ii aveam si am inceput sa tai din ei in functie de cat de mult ma „demoralizau” prin negativism si stil de viata.

      A fost momentul in care am hotarat ca oamenii cu care ma inconjor sa fie de calitate, dar si momentul din care am inceput sa cresc profesional si personal.

  5. ce credeti, unde ati plasa granita intre introvertiti si persoanele cu Sindrom Asperger? sau care este diferenta intre acestia?

    • Nu exista nicio granita 🙂 Din ce stiu eu, fara sa fiu specialist in domeniu, sindromul Asperger este o forma usoara de autism, care nu are legatura cu introversia sau extroversia (din ce stiu exista inclusiv persoane extrovertite cu Asperger – poti sa dai un mic search pe google ca sa vezi diferentele).

      Introversia este o dimensiune principala, alaturi de extroversie, a teoriei personalitatii umane. Jung, care a dezvoltat aceasta teorie, spunea ca noi toti avem ambele laturi dezvoltate, si extroversie si introversie, doar ca unele persoane au o afinitate mai puternica spre una dintre cele doua dimensiuni.

      • multumesc. eu stiu un pic mai mult depsre autism ( fiica mea are autism) si SA, dar am vrut sa vad pererea dvs. Asta pt ca in articolul dvs., pe care, dealtfel, l-am apreciat, sint multe lucruri care te duc cu gindul la persoanele cu sindrom Asperger. Iar unii oameni care va citesc si au sindormul Asperger, nediagnisticat, pot sa spouna ca sint doar un introvertit si atit, cu ceva efort o sa ma descurc, o sa invat cum sa iau viata in piept, o sa gasesc eu strategii de adaptare. O vreme poate sa mearga efortul asta continuu si intens de adaptare la cerintele celor din jur, dar e foarte posibil ca esecurile repetate de a face fata presiunilor sociale sa il darime si sa ‘se aleaga ‘ in timp si cu niste probleme psihice, ex depresie, anxietate, tulburare obsesiv compulsiva,. Omul ala are nevoie de sprijin specializat. Si nu ma refer la psihiatru neaparat.
        Intre un introvertit ‘simplu’ si o persoana cu Asperger exista o diferenta ‘calitativa’ a ‘dificultatilor’ introvertitului, magnitudinea si intinderea lor este diferita. tulburarea e pervaziva, afecteaza totate domeniile vietii. Uneori oamenii pot fi considerati ‘doar ‘ introvertiti, desi ei au Asperger, cu care exista similitudini ‘de forma’. Dar ei pot face fata vietii de zi cu zi prin simplul efort de vointa/heirup, „hai ca poti! fii si tu mai infipt’. Scriu acest reply pt ca militez pt recunoastrea de catre cei care pot avea dificultati de acest fel sa le recunoasca si sa caute sprijin.

  6. Multumesc Daniel! Exceptional articolul si nu cred ca a fost prea lung. M-am regasit 100% in el.
    Pentru mine a fost ca o confirmare a concluziei la care am ajuns pana in prezent, aceea ca sunt normala asa cum sunt si ca nu sunt defecta, in ciuda acuzatiilor unora.
    Cunosterea de sine ma preocupa din adolescenta, si am constatat curand ca sunt o introvertita. Fiind tot timpul in cautarea echilibrului, mi-am impus sa accept din cand in cand provocarile care ma scoteau din zona de confort. Erau si uneori mai sunt si acum, ca niste pastile amare pe care le iau, constienta fiind ca ma ajuta sa evoluez. Diferenta acum fata de inceputuri sta in faptul ca acum sunt mai relaxata, mai impacata cu mine insami si astfel reusesc sa fiu mai autentica Asta poate si pentru ca mi-am dat seama ca nu voi putea ajunge niciodata in „tabara opusa” si ca nici nu are sens sa incerc asa ceva, ca pot reusi in viata si prin felul meu de a fi.
    De fapt, ceea ce ii impiedica pe introvertiti sa performeze nu este faptul sa sunt introvertiti, ci perceptia lor negativa despre aceasta, iar articolul tau le poate fi de un real folos pentru a schimba aceasta perceptie. Felicitari!
    Te urmaresc cu interes in continuare.

  7. Buna! Vreau sa iti spun ca mi-a placut foarte mult articolul tau, ca m-a ajutat sa ma inteleg mai bine. In ultima vreme am avut o perioada putin mai grea din punct de vedere emotional, si asta m-a facut sa ma simt… in plus, acolo unde altadata ma simteam libera sa fiu eu insami. Acum jumatate de an m-am mutat in alt oras. Am inceput intr-un fel de la zero. Si am fost fericita simtind ca ma integrez bine in acest loc. Mi-am facut prieteni de care ma simteam foarte apropiata, in special doua prietene, dintre care una este foarte vorbareata, deschisa, extrovertita, iar cealalta este mai linistita, mai visatoare, si la care tin enorm si acum. Timp de cateva luni, din cauza tuturor experientelor noi pe care le-am trait, am uitat pur si simplu sa imi mai pastrez timp si energie si pentru mine. Dar la un moment dat a trebuit sa iau o pauza. Din cauza ca simteam nevoia sa fiu singura uneori, persoanele de care eram foarte apropiata inainte au crezut ca vreau sa le indepartez. Dar eu nu am vazut asta atunci. Pentru ca am devenit mai absenta, adica nu mai ieseam peste tot cu grupul de prieteni, nu mai stateam ore intregi sa povestesc si sa vorbesc despre tot ce imi trecea prin minte, s-au indepartat de mine. Nu mi-am dat seama de asta decat dupa ce, avand bateriile din nou incarcate, am revenit la cum eram la inceput. Doar ca, desi eu nu simtem ca m-am schimbat, totul imi parea strain. M-am gandit ca doar eu simt chestia asta, ca eu ma port diferit, asa ca am incercat sa trec peste gandurile astea si sa continui ca inainte. Dar simteam ca distanta dintre noi se facea tot mai mare, iar acum, desi stiu ca ar trebui sa le spun despre asta, nu mai pot. Imi este destul de greu sa ma deschid fata de o persoana, iar atunci cand simt ca ceea ce spun si simt eu nu are nici o importanta pentru ea, pur si simplu nu mai pot sa ii vorbesc fara sa ma gandesc de o mie de ori inainte de a spune un singur cuvant.
    Am mai intalnit si eu mentalitatea ca daca esti introvertit, esti defect, insa nu le-am dat importanta unor astfel de persoane. Dar atunci cand cineva la care am ajuns sa tin foarte mult isi schimba modul in care ma priveste si ma face sa ma simt defecta, vinovata, ca sunt asa cum sunt eu, nu pot trece peste. Pentru ca, fara sa vreau, ma afecteaza ceea ce crede despre mine. Si uneori ma gandesc ca ar fi mai bine sa nu ii mai dau importanta, dar odata ce am lasat-o pe acea persoana sa se apropie destul de mult de mine, am avut incredere in ea incat sa o las sa ma vada asa cum sunt, nu pot sa renunt la ea, chiar daca asta inseamna sa sufar si sa ma simt defecta.
    Cred ca imi e mai greu sa le vorbesc lor acum decat mi-ar fi sa ii vorbesc unei persoane complet straine. Din cauza tuturor lucrurilor si momentelor prin care am trecut. Pentru ca am fost prietene, iar acum suntem straine. Tot timpul spun ca lucrul pe care il urasc cel mai mult este sa ascunzi adevarul. Dar eu ce fac acum? Incerc sa ma conving ca lucrurile nu sunt chiar asa de rele cum par. Ma mint singura. Si stiu ca nu as avea nimic de pierdut daca le-as intreba. Daca m-ar lua in brate si mi-ar spune ca e ok, totul ar fi bine. Daca mi-ar spune ca nu mai tin la mine, macar as sti asta si nu as mai continua sa ma torturez singura, incercand sa imi dau seama ce sa fac.
    Cred ca motivul pentru care imi e atat de frica sa le pierd este ca fara ele as fi singura. Pentru ca pentru mine e obositor sa ma impart intre mai multe persoane. Ele doua erau perfecte pentru a ma face sa ma simt fericita. Nici prea mult, nici prea putin. De aceea, nu am mai cautat alte persoane de care sa ma apropii. Bineinteles ca sunt mai multi cu care ma inteleg bine, cu care mai vorbesc, dar nu ii simt aproape. Nu simt ca as putea sa ii sun la 2 noaptea si sa le spun ca am nevoie de o imbratisare.
    Pana acum am fost fericita fara sa am acele persoane. Pentru ca nu poti simti lipsa a ceva ce nu ai avut niciodata. Dar acum, dupa ce stiu cat de protejata si puternica ma simt cand cineva crede in mine, imi e greu sa imi gasesc din nou echilibrul. Mi-am construit viata de aici impletita cu a lor. Iar daca ele ar disparea, mi-ar fi greu sa incep din nou sa cred in mine. Pentru ca, fara sa vreau, felul in care ma simt este influentat de ce cred cei din jurul meu. E ca o oglinda. Daca simt ca persoanele din jurul meu ma apreciaza, am si eu incredere in mine. Daca simt ca nu sunt importanta pentru nimeni, ma voi indeparta si mai mult de toata lumea. Pentru ca nu sunt destul de puternica sa stau langa cineva atunci cand stiu ca sunt in plus, ca nu contez pentru acea persoana.
    As vrea sa fiu mai puternica, si sa nu mai las toate gandurile astea sa ma afecteze, dar nu pot. Cel putin nu inca. Trebuie sa imi gasesc din nou echilibrul, sa gasesc din nou increderea in mine de care am atat de mare nevoie. Nu vreau sa simt ca trebuie sa ma schimb, sa ma repar, ca sa fiu acceptata de cei din jur. Trebuie sa gasesc din nou lucrurile care ma fac fericita, si sa nu mai incerc sa fiu altfel de cum sunt, sa traiesc dupa alte reguli decat cele pentru care am fost facuta. Ceea ce ai scris aici m-a ajutat sa vad ca nu trebuie sa imi para rau ca sunt introvertita, ca nu trebuie sa incerc sa ma schimb. Bineinteles ca intotdeauna voi incerca sa devin o persoana mai buna, insa articolul tau m-a ajutat sa ma simt din nou mai confortabil cu cine sunt eu acum.

  8. Buna Daniel,
    Mi-a placut foarte mult articolul, ma simt introvertita, sunt denumita introvertita, am incercat de-a liungul anilor: copilarie, adolescenta, tanara, mama…- sa fac ” ceea ce trebuie” conform unor reguliu de „normalitate si corectitudine”. M-am luptat ani de-a randul cu propria-mi persoana, nestiind aproape niciodata daca am procedat bine sau nu, daca am facut un lucru corect sau gresit…. De ceva vreme, aproape 1 an de zile, incerc sa ma descopar sa vad CINE SUNT EU! Inca nu am aflat, sunt si in proces de reorientare profesionala, incerc sa gasesc ce anume imi place, ce imi doresc de la mine si de la viata in general, de la familia mea…. este greu cand traiesti ani buni (20-30) incercand din rasputeri sa traiesti pentru ceilalti si sa faci doar ” ce trebuie si este corect”!)
    Multumesc mult pentru articol si sper ca voi mai avea parte de multe alte surprize placute in continuare din ceea ce scrii.

  9. Salut Daniel,

    excelent aricolul, m-am descoperit in ambele roluri si am constientizat ca sunt nativ introvertit ,
    iar modelul unui parinte m-a obligat sa ma simt normal ca un extrovertit.
    iti multumesc ca ai adus lumina in intelegere si de acum voi putea sa joc mai bine rolul de extrovertit si sa nu ma rusinez de faptul ca sunt intro
    by

  10. Salut. Te urmaresc de ceva timp, am fost din pacate doar la una din conferintele tale de pana acum si iti citesc articolele de fiecare data cand postezi. Toate ca toate, dar articolul asta m-a facut sa te iubesc :)) bai omule, ai pus si mama si tatal punctelor pe i. Sunt introvertit pana in maduva oaselor si m-am recunoscut in tot ce ai scris. M-ai lasat masca efectiv.

    Super articolul, la mai multe de genul!

    • Multumesc mult. Si eu sper sa mai vin cu articole complexe precum asta, insa se pare ca imi ia din ce in ce mai mult sa scriu unul. Pe asta l-am scris in trei zile. Mi-e dor de perioadele cand scriam un articol in 2-3 ore. 🙂

      Dar pana la urma articolele de genul asta imi aduc o satisfactie imensa.

  11. Buna Daniel!
    Eu sunt de felul meu introvertita si s-a intamplat de multe ori sa mi se spuna, in special din partea mamei ce trebuie sa fac si cum sa ma comport. de obicei am facut tot cum am vrut si am simtit eu. pentru mine e important ce cred eu despre mine insami

  12. Buna Daniel!
    Eu sunt de felul meu introvertita si s-a intamplat de multe ori sa mi se spuna, in special din partea mamei ce trebuie sa fac si cum sa ma comport. de obicei am facut tot cum am vrut si am simtit eu. pentru mine e important ce cred eu despre mine insami

  13. Mulțumesc mult pentru descriere si pentru faptul ca m-ai făcut sa ma simt normala , înțeleasă si sa ma accept cu voioșie . Mulțumesc pentru strategii , idei si pentru toate articolele din care am avut mereu ce invata si reflecta asupra . Te admir si te îndrăgesc tot mai mult . Jos pălăria pentru toate realizările tale !

  14. Super articol, Daniel!
    Mi-am revazut o gramada de momente de cumpana pe care le-am avut de cand ma stiu si pana acum. Momentele cele mai fericite au fost cele in care am obosit si am renuntat sa vreau sa fiu cum imi sugerau cei care incercau sa ma ‘repare’.

  15. Buna, acest articol parca a fost scris pentru mine si mi-a fost dat sa-l citesc tocmai acum cand ma simt cea mai neinteleasa si singura fiinta de pe pamant, poate suna ciudat dar asta simt
    am acceptat un job de casier la insistentele celor apropiati si din singura ratiune personala ca asa imi pot castiga mult doritii bani personali si odata cu ei sentimentul ca fac ceva ce da valoare.nu mi-am dorit niciodata sa lucrez cu bani, avand parca o frica ca i-as putea pierde si nu am resursele de ai pune la loc, nu mi-a placut niciodata agitatia, obosindu-ma si secandu-ma practic de forta, iar job-ul acesta presupunea interactiune, viteza, stres
    eu sunt o persoana calma pe exterior dar cu trairi interioare puternice ce apoi se manifesta cu efecte asupra corpului
    imi incarc bateriile in singuratate, stand de vorba cu mine, scriind, avand nevoie de aceste momente ca de aer, scrisul reprezentand pentru mine o forma de eliberare si o pasiune prin care imi doresc sa cunosc si sa fac cunoscute trairile oamenilor, scrisul oferindu-mi cea mai mare satisfactie pana in acest moment, prin volumul meu de versuri, un volum in scop cartitabil, scos pentru sprijinirea copiilor de cancer
    nu stiu cu adevarat ce as vrea sa fac, cert este ca azi mi-am dat demisia dupa ce am inceput sa tremur din cauza stresului de la job, am simtit ca nu mai pot si nu mai vreau
    mama mea mereu m-a comparat cu altii, spunandu-mi ca altii au putut sa faca munca asta, eu de ce sa nu pot, ca doar nu sunt mai proasta
    cert este ca acum sunt cuprinsa de tristete, nu ma mai inteleg, nu stiu ce pot si ce nu pot, ce vreau si ce nu vreau, simt doar ca aceasta experienta va ramane o piatra grea pe sufletul meu, scazandu-mi increderea in sine si curajul de a incerca alta experienta
    azi pot sa spun ca ma simt o rata
    nu stiu daca nu sunt in stare sa fac munca asta sau nu-mi doresc, cand sunt strsata, agitata, grabita de cineva nu mai gandesc, nu mai judecat, parca plutesc si fac gafe, oricat de pregatita as fi, oricate lucruri as sti, stresul ma paralizeaza
    m-ar ajuta mult un sfat, o parere de la tine cu privire la aceste lucruri si la perspectiva viitorului pentru mine si cei ce-mi seamana
    multumesc pentru articol

    • Florina, desi presiunea psihica, venita atat din interior cat si din exterior, pe care o resimti in urma renuntarii la un job care nu ti se potriveste este mare, (stiu asta din propria experienta) acordati fara sa eziti creditul ca ai luat decizia potrivita pentru tine. PUNCT la aceasta problema.

      Nu ai de ce sa-ti scada increderea in sine, nu esti mai proasta, nu esti ratata, nu esti mai slaba, esti doar altfel, mai sensibila, mai creativa mai libera, esti tu insuti si ai tot dreptul din lume sa fi asa. PUNCT la toate gandurlle de subestimare si invinovatire.

      Pur si simplu nu erai in locul potrivit pentru tine si ceea ce esti tu.

      Nu trebuie sa privesti decat catre viitor, doar ca ai nevoie de o alta viziune asupra locului si rostului tau in lume si … curaj.

      In ceea ce priveste viziunea asupra locului si rostului exista doua tipuri de oameni: cei care isi cauta rostul si locusorul din lume in care sa se potriveasca si ei si cei care potrivesc lumea dupa ei si care au ceva de zis si de lasat valoric pentru ceilalti in urma lor.

      Problema este ca acestia din urma sunt in general oameni mult mai sensibili si ca au nevoie de un curaj si inredere in sine pe masura sensibilitatii lor, iar pentru aceasta au nevoie de multa incurajare sensibila 🙂 din partea celorlati si tarie interioara.

      Nu vei gasi usor calea ta, nu vei primi intodeauna incurajare sensibila de aceea ai nevoie de multa tarie interioara, pe care o vei gasi in energia data de pasiunea pentru valorile in care crezi.

      Doar aceasta energie te poate alimenta pe drumul catre tine insuti cea implinita in aceasta lume si cu o activitate (nu doar job) care sa completeze sau sa potenteze ceea ce esti si ce doresti sa fie amprenta ta in aceasta lume.

      Iar pentru aceasta ai nevoie de o disciplina interioara si un nivel de organizare a vietii mai bun care sa-ti aduca autocontrol, o sensibilitate productiva si o capacitate de a gasi solutiile potrivite la problemele vietii precum ar fi jobul sau activitatea antreprenoriala care sa-ti ofere libertatea de a fi tu insuti.

      Deci ai curaj si cauta cu rabdare si consecventa (uneori de ani de zile) solutiile (la plural) ce par potrivite. Pana la urma una sau mai multe din ele vor fi cele de care aveai nevoie si lucrurile se vor aseza pe drumul tau.

      Implinire!

      • Si eu il felicit si ii multumesc lui Giani pentru comentariul valoros pe care l-a facut. Mi-a placut atat de mult ce ai scris, Giani…ca l-am citit cap coada de cateva ori sa fiu sigura ca „procesez” tot…sper sa nu-l invat pe dinafara :))) (cu toate ca n-ar fi rau) :))). Un raspuns mai mult decat bun, maret chiar! 🙂

        PS: Sper sa reusesc si eu intr-o zi sa-mi exprim parerile cu atat acuratete si intelepciune.

    • Pe langa comentariul lui Giani, caruia ii multumesc si pe care il felicit, pot sa mai spun doar ca este important sa nu generalizam o singura experienta la toata viata pe care o avem.

      Am avut locuri de munca in care nu m-am adaptat si m-am simtit cel mai prost posibil si locuri de munca in care m-am adaptat si am dat maxim de randament. Chiar si acum am diferite cercuri in care nu ma adaptez. Diferenta acum este ca realizez asta si ma retrag.

      Avem nevoie de un „mediu” si de „oameni” care ne stimuleaza si ne provoaca in a fi mai buni decat suntem, in continua evolutie. Este datoria ta ca sa pleci atunci cand te simti limitata de un loc de munca. Si tot datoria ta este sa iti gasesti „propria cale”, fara sa te invinovatesti pentru diferitele esecuri care apar in viata ta, invariabil.

  16. sint si eu introvertita si m-a ajutat mult articolul tau, sa ma mai descopar un pic,,e asa cum zici tu,,
    acum si eu sint la descoperirea mea,sa vad cine sint, eu ,ce imi place,, si ce nu,,si eu sint in cautarea echilibrului interior,,si vad ca ma simt bine cind imi organizez ziua si fac ce imi propun, si ce imi place ..
    ,ma simt in siguranta, acum ,nu stiam ce e disciplina si organizarea pina acum un an,, ,am trait toata viata emotional si mereu eram in dezacord cu mine,,stateam foarte rau in interior

    acum de cind am inceput sa imi controlez emotiile si gindurile stau mult mai bine,,,ma descarc sa stau mult printre oameni si prefer singuratatea cind ma incarc de energie,,voi urma sfaturile tale ,,in sfirsit am inceput sa am mintea flexibila si sa nu ma mai cert cind am dreptate,,fiecare vede lumea,in felul sau si eu ma bucur ca incet incet reusesc sa am autocontrol,

    ,la mine merge mai greu caci am o virsta,dar totusi merge,,,ma bucur din suflet si sint recunoscatoare ca te-am cunoscut personal si fac cursuri cu tine,,am multe de invatat de la tine
    ,tu nu esti diferit in realitate de cel care scrie,,aici,,esti la fel,,,,esti o persoana care emana pozitivitate si calm,,si inspiri incredere,,

  17. Buna !
    Sunt o persoana foarte sociabila , si ma imprietenesc foarte usor…dar am momente cand vreau sa fiu singura , sa ies in oras singura , sa ma plimb prin parc singura..
    Chiar daca sunt sociabila..cand sunt in centru atentie si trebuie sa prezint ceva acelor oamenii, ma blochez .. si nu mai pot sa zic absolut nimic..sau ma balbai..
    Chiar daca sunt sociabila..si imi plac oamenii cu care sunt in acel moment..simt ca nu sunt pe aceias unda cu ei.. sau simt cum ma inchid chiar daca lor le zambesc..
    Ce as putea face sa nu mai imi fie „teama” cand prezint ceva sau sa nu ma mai inchid..ci sa ma deschid… ?
    Multumesc !

    • Tine de fiecare in parte sa gaseasca o cale 🙂 Mi-e greu sa iti spun tie ce sa faci, pentru ca nu te cunosc.

      In general introvertitii au nevoie sa-si simta interlocutorii familiari ca sa se poata exprima cu adevarat. Rabdare, tutun si experimentare (adica autocunoastere).

  18. Mereu am fost pe cont propriu, pentru ca, din vina mea sau nu, nu prea reuseam- nici acum nu-i mai altfel- sa relationez cu grupuri mai mari de 3 oameni. De aceea preferam sa interactionez cu 1, maxim 2 persoane in acelasi timp.
    Abia acum, la 24 de ani am reusit sa construiesc o relatie faina cu un tip.
    Acum, hiba mea: mi-e greu sa interactionez cu grupurile lui de prieteni, imi doresc sa fiu acceptata, si doresc ca prietenul meu sa-i cunoasca pe oamenii cu care interactionez. Dar la creat legaturi si contexte de socializat sunt putin prastie. Imi ia mult timp pana ma acomodez. Si frustrarea survine din faptul ca, neputand sa ma acomodez rapid, ma simt respinsa.
    Ex: 3 oameni noi vin la noi, el vrea sa iesim cu totii, eu raman acasa ca nu ma simt in largul meu cu oamenii cei noi, pentru ca nu am nicio idee ce le.as putea spune. Ei pleaca, eu ma simt aiurea si.mi dau filme cum ca sunt respinsa.
    Eu constientizez toate astea, stiu ca mare parte din filme au loc in capul meu, dar ma frustreaz faptul ca nu ma misc mai repede.

  19. Foarte bun articolul! Deosebit. Am tendinta sa cred ca as fi ambivalenta pentru ca-mi incarc „bateriile” in familie si in momentele mele de singuratate cand imi place sa citesc, sa dansez, sa meditez…nu ma plictisesc niciodata. Si cand sunt in societate imi place cateodata sa fiu in centrul atentiei, sa fac lumea sa rada sa se simta in largul ei…Ma bucur ca ai scris acest articol, ca am un prieten introvertit si nu stiu cum sa-l abordez…il iubesc foarte mult cred ca tocmai pentru ca este opusul meu, mai centrat pe obiective, mai calm, mai calculat, si cel mai mult pentru ca este profund… ca eu sunt mai energica de fel. Imi plac articolele care vorbesc despre latura umana a omului….mai ales daca le scrii tu.

  20. Cand ma duc la cinema si vad un film bun, mereu sunt suprins la sfarsitul filmului ca zeci-sute de oameni pur si simplu se ridica imediat ce incep ‘credits’ si pleaca. De parca nu au trait nimic acolo si se grabesc sa se treaca la altceva. Eu prefer sa stau acolo, singur, in contemplare.. sa imi amintesc secventele din film care m-au marcat, secventele cand m-am identificat cu emotia personajelor, sa mai raman in starea aceea psihica in care filmul m-a adus. Nu sa rup imediat starea si sa fug la alta treaba.

  21. Mi-ar placea sa scrii un articol in care sa spui cum sa ne purtam si cum sa comunicam cu introvertitii, astfel incat sa nu pierdem legatura emotionala creata cu ei, sa nu-i facem sa se retraga in carapacea lor. Sunt mama unui preadolescent introvertit si uneori ma lovesc de carapacea lui, simt ca nu stiu sa ajung la el. Pe net nu am gasit mare lucru. Sau sa-mi recomanzi cateva carti legate de acest subiect.

  22. Ms mult pentru acest articol. In sfarsit cineva din Romania scrie despre introverti.
    Recomand si cartea Puterea Introvertitilor intr-o lume asurzitoare de Susan Cain.

  23. Well, am citit articolul tau si mi-a placut. Eu am avut o relatie de aproape un an cu un introvertit, care din pacate mi-a lasat un gust amar 🙂 la un moment dat s-a vazut diferenta dintre noi ( eu fiind o extrovertita convinsa ), da-ul meu era nu-ul lui si invers. Eu eram obligata sa-i suport momentele de singuratate ( probabil tot intr-un moment ca asta m-a inselat :)) ).
    Ok. Ideea este ca da, intradevar, introvertitii sunt tratati ca fiind oameni cu probleme. Nu vreau sa supar pe nimeni dar avand experienta cu asa ceva, chiar cred ca e o problema. Si nu cu incarcarea bateriilor in mod diferit ci cu personalitatea
    Introvertitii tind sa se ascunda sub masca asta a singuratatii, ei de fapt mancand nori in acele clipe ( cel putin fostul meu prieten a ascuns foarte bine si faptul ca sufera de alcoolism )
    Introvertitii tind sa nu isi asume faptele facute sau nefacute, imediat apeland la „vreau sa ma relaxez”
    Sustin, iubesc oamenii dar prefer sa ma feresc de cei care intr-un interval de o ora scot doar 3 cuvinte pe gura
    Sunt de parere ca nu ne-am nascut singuri, deci si introvertitii intr-o zi vor fi bombardati de extrovertiti.
    Mult succes in ceea ce faci !

    • teodora,
      te-as sfatui sa nu generalizezi o singura experienta pe care ai avut-o cu un introvertit.

      de obicei intr-un esec legat de relatia de cuplu vinovatia este comuna (nu exista „a fost vina exclusiva a celuilalt). Ceva din tine a provocat inclusiv ceva din comportamentul lui (si viceversa).

      de asemenea, introvertitii nu sunt alcoolici, alcoolicii sunt alcoolici (sunt destui extrovertiti alcoolici). La fel si cei care inseala – sunt destui extrovertiti care inseala, nu are rost sa punem o stampila din punctul asta de vedere pe introvertiti.

      Genul asta de generalizare o aud inclusiv legat de „bogati” (mai ales in Romania, unde exista o stare accentuata de invidie raportata la cei care au succes financiar): „Oamenii bogati sunt cei care fura.” – Nu este adevarat. Hotii sunt cei care fura. Iar hoti exista si printre saraci si printre bogati.

      Asa si cu trasaturile generalizate catre introvertiti pe care le-ai facut in postarea ta.
      Cele mai mari probleme pe care le-a avut omenirea de-a lungul timpului le-a avut tocmai din cauza unor generalizari de genul asta (pornind de la razboiul de secesiune, unde sudistii spuneau ca negrii nu au liber arbitru si ca sunt fiinte inferioare, pana la holocaust, cand evreii au fost vanati pe tot globul de catre marile puteri ale lumii).

  24. Si eu sunt o persoana introvertita de aceea iti inteleg limbajul perfect, parca am vorbi acceasi limba.

    Am avut si mai am probleme de adaptare sociala unde e se vorbesc multe nimicuri, din care nu am nimic de invatat, doar „pierdut timpul”.

    Am invatat sa evit sa hranesc oamenii din energia mea si sa o folosesc doar pentru mine, asa cum imi place (decat sa vorbesc mai bine ma misc cu bicicleta), cui nu-i convine treaba lui, asta sunt, cu calitati si defecte, si imi place de mine sau ma cert.

    Problema mare la care lucrez e sa scot ceea ce am din cap si sa se reflecte in realitate.

    Daca nu ma simt sigura nu actionez. Iar ca sa actionez am nevoie de pasi constanti si zilnic, de liniste. Fara conflict intre ceea ce sunt cu adevarat si ceea ce mise cere ca sa se simte altii bine pe cheltuiala mea emotionala (asta creeaza dezechilibre majore in mine pe toat e planurile.

    Dar linistea e Stapana, si cond o gasesc totul revine la normal si pot sa creez si sa ma redresez.

  25. Buna Daniel,

    Nu stiu cum se procedeaza, citesc multe articole dar niciodata nu simt nevoia sa las un comentariu la sfarsit. Prin urmare, e prima oara cand simt nevoia sa explodez in cuvinte si sa reusesc sa materializez ce simt prin cateva fraze.
    E superb ce am citit.. E genul ala de articol din care ai invatat o mie de lucruri in 15 minute.Cand esti introvertit, treci de banalele replici cu „zambeste mai mult”, „fii mai comunicativ”, „ba, tu iubesti?” s.a.m.d. . Te obisnuiesti, porti o masca, faci sacrificii, se rezolva. Problema e cand ajungi sa crezi ca suferi de sociopatie si atunci intervine chinul psihic prin care treci. Cel putin, asta am patit eu pana cand am realizat exact ce ai scris mai sus si evident, dupa un indelung research pe subiect.
    Nu stiu daca sunt alte lucruri de adaugat, ai cuprins tot si este atat de linistitor sa vezi ca au si altii perspectiva ta.
    Nu sunt atat de familarizata cu ce ai scris pana acum sau cine esti, dar cu siguranta mi-ai deschis apetitul ;). Multumesc!

  26. Wow… esti primul care spune lucrurilor pe nume. Dupa multa literatura self-help citita de mine, ajunsesem sa cred ca am o problema si imi trebuie cat mai multe cursuri ca sa devin „cineva” important, chiar si pentru mine.

    Eu m-am acceptat (tarziu) asa cum sunt, am retinut ca fiecare are ritmul sau… dar cand a aparut fetita mea, am vazut din primele ei luni de viata ca e introvertita, m-am speriat stiind prin ce am trecut eu.

    Am vrut sa o ajut cat mai repede sa devina sociabila, o expuneam la diverse situatii fara sa imi dau seama ca nu e pregatita, iar tu explici foarte bine ca i se „ardeau sigurantele”.

    Bineinteles ca cei din jur contribuiau la panica mea pentru ca extrovertitii-copii sunt apreciati ca fiind cu o inteligenta net superioara, ba chiar daca sunt si agresivi inteligenta se dubleaza.

    Mediul social – cresa, gradinita, scoala – contribuie din plin la amplificarea starii de introversie. Imi spuneau „uitati ca plange, nu se adapteaza” si atunci am inceput sa lupt pentru ea, sa le spun tuturor ca e ok asa cum e, ca e deosebita, ca stiu ce si cat poate face, uneori le demonstram cu lucrari de acasa ca sa o lase sa se obisnuiasca si sa ii devina mediul familiar sa se poata exprima.

    Esti un deschizator de drumuri, am cautat idei, metode de ajutor si sunt greu de gasit. Tu ai facut primul pas, ai explicat cum arata lumea celor introvertiti si a celor extrovertiti, ca nu e un defect sau o calitate sa fii intr-un fel sau altul.

  27. Iti multumesc pentru articol, Daniel ! Jur ca e prima data cand cineva parca imi ia apararea ! 🙂 M-am saturat sa mi se spuna ” mai iesi si tu din casa, fa-ti prieteni noi, nu are cum sa-ti fie bine singura” . M-am saturat sa fiu taraita in locuri aglomerate si poluate fonic, pentru ca mie imi place linistea padurilor, a muntilor, a raurilor, a pietrelor. Si DA, m-am saturat sa mi se spuna ca nu e sanatoasa solitudinea mea pe care eu o iubesc si-n care pot sa evoluez. Nu folosesc un smartphone, nu exist pe sute de retele de socializare, nu vreau sa ma fortez sa vad film dupa film, sa citesc carte dupa carte (sau cate 3 odata) pentru ca asa e in trend. Am nevoie de timp sa „rumeg” fiecare personaj, fiecare actiune, atitudine, fiecare lectie ce mi s-a dat, sa patrund esenta imaginilor si cuvintelor. Iar daca sunt lasata sa fac lucrurile in felul meu si in ritmul meu, rezultatele sunt spectaculoase. Cred ca 30% din timpul meu reusesc sa ma extrovertesc :). Cu toate acestea, am fost programata sa cred ca „am o problema” si trebuie s-o repar. Acum stiu ca sunt absolut normala si ma accept. De fapt cred ca m-am acceptat mereu, dar ceilalti m-au facut sa ma indoiesc de asta. Te salut cu drag!

  28. Iar sunt la mijloc! Nu gasesc niciun grup cu care sa ma identific si eu :))

    Multa vreme m-a enervat lucrul asta: nu apartin niciunui grup. Credeam ca e musai sa fii intr-un anume fel (si doar asa) ca sa fii remarcabil. Credeam ca daca oamenii nu te pot plasa intr-o categorie, nu e ok.

    Sunt si organizata, si dezorganizata; si serioasa, si vesela; si introvertita, si extrovertita; toate dupa caz. Multumesc pentru articolul asta! Am primit inca o confirmare ca trebuie sa traim viata noastra, nu a altora si, in niciun caz, dupa regulile si tiparele „lumii”.

    Suntem ok asa, cum ne-am format si cum ne simtim bine. De ce ne e atat de greu sa intelegem ca putem face lucruri mari doar valorificand ce avem, fara sa ne complexam aiurea?

  29. Foloseste ce Ai , nu incerca sa Fii ceea ce nu Esti
    Audi pe Asfalt , Tatra pe Noroi
    in cei 4 ani de Liceu am incercat sa fiu Extrovertit
    pe langa alegerea profilului ( Mate-info ) a fost CEA MAi MARE Greseala care am facut-o

  30. Multumesc pentru articol, m-am regasit in tot ce ai scris 🙂
    In ultimul timp am incercat sa fiu cat mai autentica, adica 70% introvertita si 30/% extrovertita si ma simt mai multumita, mai energica.
    Prietenii mei ma cunosc si imi inteleg felul de a fi, in schimb oamenii noi ma eticheaza gresit, ca fiind o persoana rece, inabordabila….si sunt exact opusul. Problema e ca ‘ceilalti’ nu prea stiu multe despre noi, introvertitii….si de aici apar multe interpretari. A, si mai intampin mici probleme cu unii baieti care nu au rabdare cu mine sau nu stiu cum sa mai ia…In fine….unul istet o sa stie 🙂

    Felicitari pentru tot ce faci!
    Cu drag,
    R.

    P.S: e prima data cand iti las vreun comentariu.

  31. Un articol excelent, pe care-l recomand cu caldura tuturor categoriilor!!! 🙂
    Parerea mea este ca din categoria introvertitilor o parte din oameni migreaza spre categoria ambivertilor…………….
    De ce?
    Pentru ca extrovertitii, in general incearca sa-i schimbe pe cei care nu-s ca ei 🙂 Cel putin asa am observat eu.
    Este minunat ca nu suntem la fel pentru ca avem ce invata unii de la ceilalti 🙂

  32. Foarte bun articolul, cu siguranta unul dintre cele mai bune articole pe care le-am citit despre acest subiect. Cred ca e prima oara cand postez un comentariu pe net, insa nu m-am putut abtina sa nu iti laud munca.
    Foarte ciudat este ca m-am regasit la perfectie in tot ceea ce spui despre introvertiti si, chiar daca stiam multe despre subiect, am gasit multe lucruri care m-au ajutat sa imi inteleg mai bine felul de a fi si de a relationa cu cei din jur.
    Felicitari pentru calitatea articolelor si tine-o tot asa!

  33. Combinatie fatala: introvertita cu Sindrom Asperger.
    In orice caz, multumesc pentru articol,, cred ca am sa revin asupra lui de multe ori.

  34. Bună! Mi-a plăcut articolul. Sunt o introvertită și deserori mi se pare că am eu o problemă de nu pot să întrețin o conversație. Citond toate astea mi se pare că chiar ai dreptate, mai e nevoie de oameni din ăștia. Ce e diferit la mine e că eu îmi planific cu entuziasm multe întâlniri cu oameni noi, iar după ce el am și eșuez oarecum la capitolul conversație. Și la capitolul experiențe noi sunt foarte deschisă. Totuși aș vrea niște tips-uri să mă descurc mai bine la capitolul socializare. Într-adevăr, mã simt mai bine stând acasă cu o carte-n mână, dar uneori mi se pare că mã sălbăticesc stând singură, ca să nu mai zic că și oamenii din jurul meu cred aceleași lucru despre mine.
    Toate cele bune! 🙂

  35. Excelent articolul ! Ca introvertit am avut parte numai de critici si sfaturi binevoitoare pt „a ma face bine”. Mai putin pe siteurile de devoltare personala unde am vazut si alte atitudini cu care pot rezona foarte bine.

    In plan profesional am primit destule critici de la extrovertiti pt felul in care fac lucrurile. Norocul meu a fost sa am sefi care au realizat ca rezultatele conteaza si pe termen lung am avut doar de castigat.

    In plan personal am cel mai mult de suferit. Foarte rar am intalnit persoane care sa fie dispuse sa caute „nestemata” din spate, cu atat mai putin femei, pt care procesele astea cognitive de descoperire a valorii unui om sunt sarcini mult prea dificile. Galagia pe care o face un extrovertit valoreaza cat 10 introvertiti si mereu o sa le atraga mai tare. Vrem, nu vrem, lumea e a extrovertitilor.

  36. A fost interesant să aflu în primul rând despre mine faptul că în aparență sunt extrovertită, dar în realitate mă bucur de o singurătate care rareori devine apăsătoare (doar în ziua dinaintea menstruației – sic!), adică sunt şi introvertită. Nu am dovezi ştiințifice, dar cred că cei ca mine au fost forțați sau (de ce nu?) s-au autoeducat să fie aşa. De ce? Pentru că cum altfel ne-am putea ‘întâlni’ unii cu alții? Dacă extrovertiți învață să facă loc şi pentru alții, iar introvertiții se mai forțează să iasă din carapace, atunci sunt şanse ca să se întâmple ‘întâlniri’ care ne îmbogățesc sufleteşte. Şi asta – comunicarea de la suflet la suflet ne face oameni, nu-i aşa? Şi doar aşa putem avea ocazia de a vizita un alt univers, care altfel rămâne paralel… Sper să nu vă supărați – dacă citiți aceste rânduri… – dar două din exemplele pe care le-ați dat nu mi se par a dovedi că sunteți introvertit, ci mai degrabă faptul că vă străduiți să fiți ‘ambele’. Iată de ce cred aşa: un introvertit mai bine se îmbracă conform aşteptărilor, ca să nu iasă în evidență, eventual caută o formulă care ‘nu bate la ochi’. Celălalt exemplu, în care v-ați apropiat de cineva cu care mai târziu v-ați împrietenit… un introvertit ‘get beget’ (cum s-o fi scriind asta, nu stiu…) ar fi stat ca domnul despre care vorbiți. Faptul că ați apărut la o ocazie festivă îmbrăcat sport poate spune lumii ‘sunt aşa cum sunt’, dar poate fi descifrat şi ca ‘puțin îmi pasă de voi, EU contez’. Chiar dacă Dvs. aveți în minte prima când vă îmbrăcați, să nu vă mirați că unii vor descifra din comportamentul Dvs. altceva… şi atunci, în loc să vă lase în pace să vă jucați rolul de introvertit în linişte, o să vă abordeze… Vor avea nevoie ei să-şi confirme că totuşi vă pasă de alții, şi mica ‘rebeliune’ față de normele sociale are alte rădăcini…

  37. buna! foarte fain articolul! iti multumesc!
    eu sunt introvertita…si voiam sa te intreb in legatura cu tinuta, e obligatoriu sa fie tinuta ofice sau merge si in blugi? ma refer sa nu fie oamenii din jur deranjati, ca si mie mi s-a spus despre costum.

  38. Multumesc mult, Daniel, ma regasesc 100% in articolul tau, sunt o introvertita si cu greu am invatat sa accept cine sunt, pentru ca sistemul educational si societatea intr-adevar nu agreeaza introvertitii. Cel mai important mi se pare sa ajungem sa ne iubim si sa ne acceptam asa cum suntem.

  39. Salut, pot spune ca inca nu ma cunosc, inca nu stiu ce imi doresc de la viata si ce asteptari am, acum 1 an de zile am plecat cu prietena mea intr-o alta tara sa incercam sa ne facem un rost, aici am cunoscut diferite tipologii de oameni iar dintre toate persoanele pe care le-am cunoscut nu prea am mai tinut legatura cu nici una, sunt introvertit imi e greu sa am o conversatie cu o persoana pe care nu o cunosc si nu suport de nicio culoare vorbaraia marunta, la un moment dat m-am simtit inghesuit de toata atentia si fiind prima fata cu care am locuit impreuna am inceput sa ma distantez de ea, erau niste prieteni de ai ei aici cu care am creat o oarecare conexiune si ne intalneam aproape in fiecare weekend, insa dupa o perioada am simtit ca e prea mult pentru mine si am inceput sa ma retrag… Din pacate ea nu mi-a inteles nevoia de singuratate si din cauza asta am inceput sa o neglijez si sa nu ii mai ofer atentie, din nefericire cand a vazut ca m-am retras, ea a inceput sa vorbeasca cu altcineva, un barbat mai mare decat ea si bineinteles ca la un moment dat mi-am dat seama ca ceva nu e in regula si am incercat sa vorbesc cu ea, mi-a zis tot ce s-a intamplat dupa care m-a parasit. Cred ca povestea asta s-ar fi putut termina altfel sau poate chiar ar fi putut sa continue daca as fi fost diferit, insa felul meu de a fi ma determina sa ma inchid in mine uneori, sa fiu singur. Acuma la rascruce de drumuri nu mai stiu ce e important si ce nu, scopul era sa facem bani si sa ne construim un viitor impreuna, insa pe mine banii nu ma fac fericit, nu vad din ei un scop al vietii mele. Sunt foarte confuz si sufar din cauza celor intamplate, m-am hotarat sa merg acasa, sa incerc sa schimb mediul si poate sa cunosc pe cineva desi nu ma simt pregatit inca. Toata viata mi-am dorit sa fiu ceva ce nu sunt, si anume extrovertit, imi doresc si simt nevoia sa cunosc oameni noi, sa pot comunica mai mult cu cei din jurul meu dar mereu ma blochez in a nu sti ce sa spun, si asta pentru ca nu ma pricep si nu m-am priceput niciodata la vorbe marunte, sa stau si sa trec de la un subiect la altul fara nicio directie. Partea si mai proasta legata de mine si de ceea ce fac este ca am o personalitate foarte puternica, si am fost tradat si neapreciat motiv pentru care m-am inchis aproape cu totul in mine. Ma plictisesc usor si in capul meu sunt tot felul de ganduri negative si care nu imi dau liniste, mereu ma gandesc foarte profund la tot ce se intampla in jurul meu, la ce spun ce fac insa sunt si foarte impulsiv, iar daca ma enervez sau ceva mi se pare necorespunzator imi este foarte greu sa ma autocontrolez. Ce as putea sa fac sa imi schimb modul de a gandi ? Sa invat autocontrolul, de fel sunt calm si vorbesc frumos cu oricine..

    • Vroiam sa mai adaug ca m-am regasit 100% in acest articol. Cel putin la felul de a fi, si cu toate ca realizez asta si stiu ca trebuie sa devin impacat cu cine sunt, imi este de la greu la imposibil sa fac asta. Am trecut prin multe si, persoane in care aveam incredere si ii consideram prieteni m-au tradat, pana si fata cu care am fost a facut acelasi lucru…

  40. Salut. Numele meu nu are importanta, ma gandesc ca in cazul de fata ce e important e parerea si nu numele si de acea sper sa fim pe aceasi lugime de unda si sa nu fie o dezinteresare in urma acesteia.

    Articolul tau mi sa parut foarte interesant, tot odata foarte adevarat exceptile putine pe care le-am avut fiind deodata spulberate la a doua citire. Sunt complet deacord, Introvertiti si extrovertiti sunt intr-o masura ce se desparte intre 2 ziduri adica nu au nici un punct comun. Eu sunt un introvertit si mereu mi sa facut tot felul de observari legate de comportamentul meu, de felul cum gandesc si de nereusita care in zilele noastre domina foarte mult si aici ma refer la integrare in societate. Oameni incluziv unul dintre parinti tot timpul cand a avut una din ocazile au preferat sa imi bage bete-n roate si sa ma macine cu vorbele „De ce nu esti mai sociabil?” , „De ce nu te distrezi mai mult?” etc. Intr-o zi, am stat si m-am gandit mai mult si am realizat ca intrebarile si incercarile pe care oamenii incluziv parintele imi erau puse pentru binele meu, incercau sa imi faca un bine chiar daca imi faceau rau. Intr-un final am ajuns sa cred ca ceva e in neregula cu mine dar cu toate astea nu vroiam sa ma schimb, „satisfactia” pe care o purtam in propria-mi piele era ceva de care nu vroiam sa scap, ceva ce nu l-as da deoparte pentru nimic, pentru ca facea parte din mine. Ce vreau sa va spun e ca nu conteaza ca esti introvertit sau ca esti extrovertit, totul tine de psihic si daca acesta ajunge sa fie afectat ajungi intr-un loc in care esti complet “singur” si fals. Eu am lasat vorbele deoparte, am inceput sa cred in mine si usor am reusit sa schimb ceva. Introvertia si extrovertia au ajuns pentru mine sa insemne doar niste cuvinte de catalog pentru ca am ajuns sa consider ca nu categoriile ne definesc. Un introvertit poate sa faca ce face un extrovertit dar prin multa munca, pe cand un extrovertit nu va putea niciodata sa faca ce face un extrovertit. Deci am ajuns la idea ca sunt un om special si ca trebuie sa ma mandresc cu asta si sa nu ma transform in ceva ce nu ma reprezinta. Fac ce imi place si las deoparte barfele lumii. Introvertiti ca noi pun mult accent si seriozitate pe subiecte care mai de care si daca se ajunge sa experimentezi cat mai multe subiecte automat cunostinta acumulata te face sa vorbesti. Un om cu cultura si cunoastere oricat de introvertit ar fi niciodata nu va putea sa taca daca isi va da seama ca cunoaste, cel mai importat e sa alegi cercul de oameni si aici ma refer la faptul ca un agitat langa un calm nu va putea niciodata sa se impace dar un calm cu un calm mereu va putea.

    Ideea care e? Lasati deoparte subiectele de genu si incercati sa fiti oameni, sa fiti voi si sa va ganditi intr-un mod in care va aduca benefici. Cunoasterea te face puternic si un om puternic nu mai conteaza daca e introvertit sau extrovertit.

    • Cu totii suntem diferiti, ceea ce e foarte bine.

      Tin sa iti atrag atentia asupra unei afirmatii: „Un introvertit poate sa faca ce face un extrovertit dar prin multa munca, pe cand un extrovertit nu va putea niciodata sa faca ce face un extrovertit.”

      Un introvertit poate sa faca ce face un extrovertit daca isi pune asta in minte, asa cum si un extrovertit poate sa faca ce face un introvertit, daca isi pune in minte. Nu exista „rasa superioara” in niciuna dintre directii.

      Important este sa te cunosti pe tine si sa te „ajuti” sa depasesti obstacolele care iti apar in fata, sa traiesti viata pe care o vrei pentru tine. Dar putem fi oricine ne punem in minte si putem ajunge oriunde ne dorim. Oamenii evolueaza permanent si se schimba permanent.

      Multumesc pentru mesaj,
      Conteaza foarte mult pentru mine.

  41. Am un copil introvert și nu are rost sa enumăr miile de motive care m-au făcut să ajung la aceasta concluzie. E un copil perfect care nu a stricat nimic in viața ei , nu a făcut niciodată o criză specifică copilăriei si care la ora 20:30 , mă trage de mânecă si imi spune : ” Mami,hai mă bagi în pat, pentru că imi e somn” .
    Până sa ii pot înțelege felul de a fi, am luptat mult să o schimb. Acum încerc sa o susțin. Pentru că din pacate foarte tarziu am ajuns să o cunosc. În schimb lupta mea s-a mutat acum, cu cei din jur. Și nu am suficiente arme sa lupt cu persoane care habar nu au cum se mananca acest gen de copii. Ma refer la invatatoare, si dureros dar si la psihologul școli. Cum aș putea eu bara replicile taioase la adresa copilului, de genul : „Stai jos , nu sti să povestesti” ,” Stai jos ca până raspunzi tu trece anul”(Darya isi rezerva intotdeauna timp de gandire inainte de a vorbi) , sau chiar mii de „Esti înceată! ” De asemenea nu imi explic blocajele copilului meu, de fața cu invatatoarea si cu mine . La o intrebare simpla de 3+2 s-a blocat, eu stiind ca mananca matematica cu pasiune si calculeaza chiar de ordinul zecilor (e abia in cl 0 ) .
    Eu am obosit …si schimbarea cadrului didactic nu este o opțiune, nu vreau să o educ invatand-o să fuga de probleme. Discutiile cu Doamna invatator au avut loc de mii de ori…fara rezultat.
    Astept cu drag un articol la fel de lung si pe larg despre COPILUL introvertit.

  42. Da, acum sunt mai mult ca sigur, sunt 100 % introvertit.
    Mereu am crezut ca-i ceva neinregula cu mine. Parintii mei tot timpul ma certau pentru lipsa de interactiune cu colegii mei de scoala/liceu/si din pacate, universitate. Da, acest tipaj va ramane cu voi pentru toata viata. Eram mereu frustrat, ajungeam la momente cand nici eu nu percepeam ce se intimpla in interiorul meu. De ce cand ma duc in ospetie la rude nu le sar in brate ca sa le povesc noutatile din viata mea, asa cum o face fratele meu si o buna parte din verisori. Ramaneam mereu in umbra, filosofand si introspectand usor inafara cercului meu familial.
    Dar este posibila o adaptare la felul nostru de a fi, mai am multe de invata in aceasta directie, insa viata ne este una, si trebuie descoperita, controlata si traita la maxim.
    Daniel, tie iti multumesc enorm pentru acest articol minunat!

  43. MI-a placut articolul tau. Am 40 de ani si pana pe la 36 de ani am crezut ca sunt extroverta. Uitandu- ma inapoi nu cred ca m-am simtit bine in acel rol , pentru ca acum stiu ca a fost un rol, si inca unul pe care uneori l-am jucat foarte prost. E bine sa fii din nou acasa.

  44. Buna!E Putin Mai complicat la mine pana acum cateva luni nu am dat importanta acestui tip de comportament.Dar de cateva luni a inceput sa imi placa de un baiat. El spune ca este introvertit.EU nu stiu in momentul asta und ma incadrez dupa ce am citit articolul pentru ca ma simt cate Putin din toate.Si introvertita si extrovertita si intre.Treaba e ca am nevoie de un sfat.Ca SA ma Poti intelege trebuie sa iti spun povestea si nu pot face asta sich.Ai putea te rog sa imi spui cum putem vorbii in privat.Chiar vreau sa il inteleg pe acest baiat si sa ii fiu alaturi.Este un om foarte special pentru mine dar simt ca se departeaza de mine si chiar nu imi doresc asta.Vreau doar SA imi dau seama ce se intampla cu el si tot ce vreau e sa ii aduc zambetul pe buze dar fara sa ii incalc spatiul personal sau sa il deranjez cand are nevoie sa fie singur.Multumesc

      • Buna seara! Sunt mama unui adolescent de 20 de ani si ma confrunt cu nelinistea unui parinte care nu stie ce comportament sa adopte cu copilul sau introvertit.A fost dintotdeauna un copil cuminte, ascultator, am fost tot timpul mandri de el.Dar undeva, in clasele a V-a, a VI-a am observat ca incepe incet sa se inchida in el, ca nu discuta cu toti copii, ca il deranjau toti ce care vorbeau urat, scuipau, ii umileau pe cei „mai fraieri”.Am tinut mereu aproape de el, l-am stiut sensibil, cum dealtfel am fost si sunt si eu.
        Din generala a ramas cu un singur prieten (si el la fel, chiar putin mai rau) cu care a fost si in liceu. Iar in liceu si-au mai adaugat unul care, din pacate pentru noi, a plecat afara la studii, iar primul, cel din generala, a intrat la alta facultate.Si a avut si prietena cam un an de zile, o colega de clasa.Dar s-au despartit pt ca ea era destul de rece din ce am vazut eu.Oricum, m-am bucurat ca nu a suferit dupa despartire, mi-a fost tare teama…
        Acum este la facultate, a luat BAC-ul cu nota foarte mare si acum a terminat sesiunea al treilea din grupa.Dar nu are niciun prieten!!! Au pe whatsapp grupul grupei, la care este si el, evident, arondat.Toata ziua baraie, scriu copiii tot felul de nimicuri acolo, iar el a postat o singura data cu rugamintea sa-i trimita cineva tema pt ca a lipsit, fiind racit!Nu a avut decat o singura zi lipsa, aceasta cu raceala, in rest merge la toate orele, cu toate ca de 2 ori pe saptamana se trezeste la 6 pt ca incepe la 7:30.Au pauze intre cursuri, de o ora si jumatate cateodata.Copiii merg in gasti, la cafenele, el nici nu vrea sa auda.A fost o singura data si mi-a spus ca s-a discutat doar despre manele si „maestrul Salam”,lucru care l-a scarbit atat incat sa nu mai vrea sa auda.Am uitat sa va spun ca el este rocker, tobosar intr-o trupa rock.Au si concerte, cele mai multe au fost underground, inainte de Colective, dar si aici ia lucrurile extrem de in serios.Nu bea, nu fumeaza, nu-i place sa intarzie, scrie piesele, e perfectionist!Un rocker atipic!
        Nu vreau sa va tin prea mult, sunt sigura ca ati inteles despre ce vorbesc.Azi dimineata am plans putin, il iubesc extrem de mult, este singurul meu copil si-mi doresc din suflet sa fie fericit.Mereu il intreb daca e bine, iar el mereu imi spune sa nu-mi mai fac griji pt ca el este foarte fericit 🙂
        Eu nu stiu daca el se percepe cum e, daca stie ceva despre introvertiti, iar eu nu stiu daca este bine sa-i explic.Va cer dvs. sfatul, cum trebuie sa procedez?

  45. Multumesc pentru articol, a venit la momentul potrivit! 🙂 . Neincercand sa caut scuze, poate introversia afectia relatiile personale? O spun deoarece anumite femei mereu simt nevoie sa aiba langa ele niste „mingi” de ping pong, o groaza de activitati, iesire samd. Toate astea pentru un introvertit sunt KO.

    • Pai – de ce nu intrebi daca nu cumva extroversia afecteaza relatiile personale? 🙂 Este exact ce am spus in articol.

      Daca ar veni la mine, care sunt introvertit, o femeie extrovertita care vrea sa stea in cluburi tot timpul – si nu reusim sa ne conectam… E vina introversiei mele, ca vreau locuri linistite cu ea? Sau a extroversiei ei, ca ma duce numai in locuri agitate? 🙂

      In realitate nu e vina nimanui, e nevoie de putina autocunoastere si nimic mai mult.
      Dar primul pas este sa nu mai dai vina pe introversie pentru faptul ca te obosesc extrovertitii, in incercarea de a te trage constant in lumea lor.

      Nu introversia afecteaza relatiile personale, ci neintelegerea modului cum functionam noi, ca oameni 🙂

      • Intr-adevar, nu am privit niciodata aspectul din celalalt unghi. Iti multumesc pentru raspuns, ii ca si o pastila rosie din filmul Matrix! 🙂

  46. M-am regăsit in articol. Ai reușit sa expui lucrurile extraordinar de bine. Din experiență vorbesc, pentru cine e conștient că este un introvertit poate folosii această capacitate la un nivel incredibil de benefic, lui și celor din jur.

  47. Foarte bun articolul. Din păcate în mediul profesional sunt mai apreciate persoanele extrovertite care știu să se ,,vândă,” mai bine și să iasă în față. De multe ori mi s-a spus să fiu mai vocala, să ies mai mult în evidență, insa nu asta e stilul meu.

  48. Am citit cu mare interes acest articol Nu sunt multe materiale care sa vina in intampinarea preocuparilor noastre legate de comportamentul introvertit, al nostru sau al celor dragi noua.
    Am fost o persoana introvertita si eu, dar am avut norocul de persoane in jurul meu care…,,au tras de mine,, si mai ieseam din carapace … Apoi viata m-a dat asa de tare cu ,, fundul de pamant,, incat acum la maturitate pot fi si extravertita.
    Preocuparea mea majora este fiul meu de 19 ani , cu care am avut din totdeauna o foarte buna comunicare si discutii pe diverse teme. Sunt fericita si onorata sa fiu prietena lui, dar am tras mereu nadejde c-o sa-si faca si alti prieteni de varsta lui. Nu s-a intamplat asta, desi e plecat de acasa de cand a inceput liceul iar acum e la facultate. Nu a avut parte de traume sau alte sicanari din partea colegilor la scoala. A fost un bun coleg, respectat , dar nu s-a imprietenit cu nimeni . Relationarea se termina la sfarsitul cursurilor. La fel se intampla si acum la facultate .
    Sa fie o problema? Ma simt foarte neputincioasa,n-as vrea sa fac ceva gresit, sa-l tot bat la cap sa iasa si el cu cineva, mai ales ca el se simte …confortabil asa, desi din discutiile avute i-ar place sa aiba prieteni , o prietena , dar nu iese din carapace pentru a initia relatii…
    M-am gandit si la sindrom Asperger….
    As aprecia in mod deosebit daca mi-ati da un sfat despre cum sa abordez aceasta situatie …
    Va multumesc !

    • La ce facultate este, poate ii facem sa se cunoasca 🙂 Glumesc…Aceeasi neliniste o am si eu, din pacate nu am primit raspuns de la Daniel.Inca astept.

  49. Articolul e super, m-am regasit in el si ca oricare alt introvertit (parerea mea) as vrea sa aflu raspunsul la schimbare. Mi-ar placea daca as putea comunica mai mult cu colegii de clasa caci cu familia nu am probleme de genul asta.

  50. Recent am descoperit ca fetita mea e introvertit a . După citirea articolului , sper sa reușesc sa o înțeleg mai bine decât am făcut-o pana acum . Mulțumesc pentru sinceritate , introvertitule. Respect

  51. Am descoperit ca sunt introvertit dupa ce m-am despartit de fosta prietena.
    Atunci cand sunt pus in situatia de a interactiona cu o persoana necunoscuta, in special o fata simt efectiv ca ma blochez.
    De multe ori ma tin singur intr-o zona de confort si evit sa interactionez.
    Desi stiu ca numai interactionand cu cat mai multe persoane imi voi face o noua relatie, efectiv nu reusesc…

  52. Foarte bun articolul, cred că e cel mai complet articol despre introversie găsit de mine!

    Mă întreb cum rezistau introvertiţii în armată 🙂

  53. Mulțumesc mult, Daniel! Articolul tău a picat în acel moment când îți vine sa urli ca omul drag te considera ipocrit, stricat, neadaptabil la 40 de ani, doar pentru ca la serviciu sunt extrovertit, și în rest introvertit; asa cum bine ai spus: 30%,70%. Iar oricât am explicat, tot nu vroia sa ma înțeleagă. Mulțumesc de sprijin, Daniel!!!

  54. Foarte fain articolul. Multumesc mult. Mi-a lamurit niste chestiuni. Si eu sunt un introvertit care trece drept sucit, pentru ca incerc sa fiu cat mai autentic, sa spun ceva numai cand am ceva de spus si, intr-adevar, ma plictisesc groaznic discutiile de dregul discutiei, batutul apei in piua, pierdutul vremii in colectiv. Nu stiu sa stau o ora la o cafea, ma plictisesc teribil la telefon si nu-mi vin in minte intrebarile conventionale gen ”cum mai stai cu sanatatea?”, ”ce-ti mai face sotia?” sau ”ce mai face ala micu?”.

  55. Chiar sunt de acord cu parerea ta. 🙂 Și eu sunt un introvertit și încerc să fac față problemelor pe care le am, atât în societate, cât și în legătură cu performanțele universitare. Simt că un mod nepotrivit de a fi față de trăsăturile mele, poate, mă face să nu pot acorda suficientă atenție nici lecțiilor de la facultate, și să nu mă pot concentra la învățat. Sper să mă pot schimba…

  56. Un articol foarte bine scris,felicitari pt munca depusa!Vreau sa spun ca aveti perfecta dreptate cu privire la faptul ca introvertitii sunt un diamant neslefuit.Cine are rabdare sa-i descopere ,sa le cunoasca adevarata personalitate ,sunt niste norocosi.Spun asta,in deplina cunostinta de cauza,sotul meu fiind un astfel de om,cu trairi interioare deosebite,foarte stabil emotional si capabil de o daruire exemplara.Depinde si ce tip de femeie esti,daca iti plac vorbele frumoase,siropoase, declaratiile de dragoste fara acoperire,atunci nu prea ai sanse sa fii cucerita de un introvertit.Rabdarea de a cunoaste un astfel de om ,de ai da posibilitatea sa se deschida, reprezinta calea spre o relatie stabila si fericita.Asadar fetelor,barbatii introvertiti ,in zilele noastre,unde se pune accent pe poleial si superficialitate sunt o comoara ce merita descoperita!

  57. Mi s a spus de multe ori ca nu ma acomodez cu grupul, locul meu nu este acolo, ca sunt prea timid ,, antisocial”. nu neg faptul ca aceste cuvinte m au ranit in acele momente, si dupa ce am citit acest articol , imi dau seama ca de curand m am pierdut printre masti. Am stat foarte mult timp afara cu alte persoane si am incercat sa socializez…dar mereu am apreciat mai mult o carte buna si o cana de ceai acasa. si acest lucru nu e anormal, nu sunt antisocial, defapt vorbesc foarte mult despre anumite subiecte care imi plac, dar nu foarte des.
    Multumesc pentru acest articol, a fost foarte folositor,atat pentru mine cat si pentru prietenii mei =)

  58. Am… avut niste probleme in familie inca din copilarie. Agresivitate verbala si bautura. O ruda de o varsta cu mine ma domina agresiv. Asa am ajuns introvertita. Nu cred ca se naste cineva asa. Mediul ii distruge viata. Am suferit enorm in adolescenta. Colegii mei cei „inteligenti” nu spuneau altceva despre mine decat ca sunt timida, timida, timida. Niciodata nu mi-au spus ca am o calitate. Acum sufar de depresie si imi e foarte rau. De multe ori vreau sa renunt.

  59. MINUNAT articol, daca l-as fi citit in urma cu 9-10 ani ….. imi prindea bine, acum imi demonstreaza (desi nu mai e nevoie) ca nu-s defecta ca introvertita, sau poate folosesc regula 70-30% si ma pliez in functie de evenimentele ce mi se desfasoara ca un mosor de ata.
    M-a incantat replica lui Giani „sa fie amprenta ta in aceasta lume „.
    Universul ce-l avem – va deveni mirific cu fiecare „amprenta”. Sa fiti iubiti.!

  60. Nu prea am auzit de introvertiti si extrovertiti da articolul puncteasa forte multe fete .
    ie mi se spune ca sunt muta , oarba si surda .
    Ca nu stiu sa vorbesc, constipata verbal prosta si alte apelative cu care sincer sunt mai mult ecat abosnuita si am ajuns sa nu le mai aud .
    De aici la surzenie nici nu a fost mult.
    Daca cumva strig deja am un comportament abuziv si am nevoie de tratament……….
    Cu vederea a fost si mai dificil ca numai ce nu trebuia vedeam si cand am refuzat sa mai discut despre ce si cum am adevenit oarba ………
    Asa dupa ce radeau de mine mmult timp sse minunau cum de mai exist si daca aruncam o vorba in vant erau in stare sa spuna ca se face cutremur cu tote ca nici poveste doar imi faceam simtita prezenta…….
    Mai grav a fost cu proprii copii.

  61. Da, m-am regasit fra nici un efort, In capcana de a ma educa au cam picat toti, in special cei din jurul meu care nu mai oboseau. problema a aparut cand au nceput sa ma bata inclusiv proprii copii dupa care au inceput sa spuna ca mi-ar face placere. A fost doar un pas cand mi sa spus ca ce mi s-a administrat este doar inceputul. Asa am alunecat putin si am creat un unghi diferit care ii satisface independent de prezenta sau absenta mea.
    SA ajungi sa raspandesti asa ceva si sa te numesti s crestn mi s-a parut mai mult decat exagerat.
    Problema a aparut cand a trebuit dupa 20 de ani de educatie sa imi imntesc cine sunt. E lent procesul da s-a declansat. Totul a pornit de la bani ii aveam fara nici un efort. Asa mi-am dat seama ca exista Dumnezeu care este mai presus de cele materiale si uneori ne deschide portii peste timp sau vremii. E greu sa stapanesti vremile si stihiile da poti sa constientizezi ca Dumnezeu e cel cre lucreaz acest pamant fie el in nefinta sau intrupat si dragostea fata de noi ca si niste neinsemnat.
    Problema a aprut cand mi-a slabit paza si nu am pazit cum trebuie si nu am ascuns.
    De aici a urmat o degenerare acentuata si ani pierduti. Asa am ratacit prin marea de caractere si forme ale fiintei cu care m-am amagit si inca sper ca o sa imi revin undeva candva.
    Da mi-ai castigat respectul.

  62. Pingback: Mami, nu ești singură - Oana Manu

  63. Un articol frumos si argumentat. Nu mai pare lung pentru ca este bine scris. Am un baiat de 19 ani pe care l -am etichetat ca introvertit. Doream sa aflu cum sa il ajut sa vorbeasca despre ce il framanta. Dar am aflat ceva ce ma face mai bine sa il inteleg.
    Mulțumesc,
    Haricleea

    Spor si inspirație in toate!