De ce unele tari se chinuie iar altele prospera?

Eram plin de praf, ma balacisem in soare toata ziua aproape. Acum era pe inserat iar bunica-mea inchidea de zor usile, geamurile, tragea obloanele. Cat eram de mic, simteam tensiunea din aer, dar nu stiam efectiv ce se intampla.

“Treci ‘ncoa!” – mi-a ordonat ea, cu vocea taioasa, dar soptita.

Am ascultat-o si am intrat in bucataria de vara, iar usa din lemn vopsit verde, din doua bucati, a fost zavorata in urma mea. Nu inainte ca sa arunce o privire ingrijorata peste gard, la vecini. Nu se vedea nimeni nici dincolo, iar asta a linistit-o aparent.

“Treci inauntru si sa nu scoti niciun zgomot!” – a continuat ea.

M-am strecurat in spatele ei. Casa era modesta, batraneasca. Imediat langa aragaz, direct din bucataria de vara, era o alta usa care dadea in camera in care dormeau cei batrani. Era mica, avea doua paturi, o soba. Intr-unul dormeam eu iar in celalalt bunicii. Cand nu veneau copiii sau nepotii, era singura camera folosita din toata casa. De multe ori, chiar si vara, restul casei mi se parea ca aduce cu un frigider.

Doar camera aia mica mustea de caldura si agitatie, de cele mai multe ori. Iar inauntru era bunica-miu:

“’Tu-i muma’n cur! Minte!”

Acum, cand imi aduc aminte, ma bufneste rasul, pentru ca asta a fost prima mea injuratura invatata. ‘Tu-i muma’n cur! Romantic si usor interzis. Daca o spuneam eu imi luam chelfaneala de la cei mari.

“Minte NENOROCITUL!“

La un radio micut, agatat de perete, se auzea o voce pe care o recunosteam oricand. Se facea o analiza economica a tarii – sau, mai bine zis, se argumenta faptul ca tara o duce bine si ca nivelul de trai a crescut, ca romanii o duc bine. Iar bunica-miu fierbea. Avea parul carunt, statea un pic cocosat, in fund, pe pat si, din cand in cand, se ridica si azvarlea ocare strangand pumnul. Doar ca sa se lase din nou pe pat.

Este o imagine care m-a urmarit toata viata. De fiecare data cand la radio vorbea conducatorul nostru mult iubit pe la vreun congres, toata casa se transforma intr-o pestera. Se stingeau luminile, se inchideau usile, se trageau obloanele. Bunica-mea iesea afara din casa si se plimba in jurul ei, uitandu-se in stanga si in dreapta, nelinistita sa nu fie auzit nebunul de catre vecini.

De-afara era liniste, dar casa fierbea. Pentru ca bunica-miu isi cunostea trecutul, stia prezentul si remarca absurditatea declaratiilor. De multe ori era ca o statuie, ca si cum gandurile lui erau departe. Atata tot ca statea putin incruntat si din ochi aproape ca ii ieseau flacari.

Pentru mine era un spectacol.

“Dar ce se intampla, mamaie?” – am intrebat-o pe bunica-mea, inainte sa intru, mirandu-ma de cat de repede se petreceau lucrurile.

Cu jumatate de ora inainte mancam la masa cu bunicul, radeam amandoi, ma alerga prin curte. Iar apoi se transforma in nebunul asta, care aproape ca nu ma mai recunostea si care se batea cu aerul. Iar bunica-mea ma repezea instant cand o intrebam.

“Tu sa taci din gura! Si sa nu spui nimanui ce face tac-tu mare. E nebun!“

Dar ocarile continuau in camera cu lumina stinsa, iar bunica-mea acum isi mai baga din cand in cand capul pe usa si i se vaita.

“Mai incet, Nicule, ca ne aud vecinii!”

Asa am trait eu comunismul. Cu ochii mari, neintelegand prea multe, dar fascinat de pasiunile nascute in urma unei voci de la radio care, de multe ori, insira tonele de grau recoltate sau exporturile incredibile pe care le realizam. Chestii total plicticoase pentru mine, de altfel.

Ani buni mai tarziu, dupa caderea regimului, dupa entuziasmul initial, bunica-miu a redevenit la fel de acid ca intotdeauna cand venea vorba de politica. Asculta stirile, era la curent cu tot ce se intampla la nivel de tara, remarca absurditatea declaratiilor in continuare si avea o gandire foarte critica.

“Au cazut comunistii, tataie!” – i-am spus la un moment dat, imediat dupa revolutie. “Nu esti fericit?“

Mi-a raspuns cu un zambet amar pe fata, lasand privirea in jos in timp ce vorbea cu mine, ca si cum s-ar fi simtit vinovat:

“Esti prea mic sa intelegi… Astia sunt mai comunisti ca aia de dinainte!“

Dupa alti cativa ani l-am prins la poarta, manca seminte dintr-o turta de floarea soarelui, tacut. Deja mai crescusem un pic, asa ca mai intelegeam si eu una alta. E o imagine dezolanta pentru mine, pentru ca simteam ca si-a pierdut orice speranta. Cand venea vorba de politica acum lasa privirea in pamant si nu mai riposta, ca pe vremuri.

S-a uitat la mine si mi-a spus doar atat, ca sa incheie o conversatie de care nu mai avea energie:

“O sa dureze mai mult decat credeam…“

Se referea la situatia economica a tarii. Dar tristetea din ochii lui aduceau un mesaj pe care l-am inteles mult mai tarziu. Vocea lui abia tarsaita imi spunea, de fapt, ca nu crede ca o sa mai apuce vremurile la care sperase zeci de ani. Pe cele pe care le tinea minte si le traise de dinainte de al doilea razboi mondial.

Vrem mai repede!

Deznadejdea asta “postdecembrista” am vazut-o in ochii multor oameni. Vrem ca lucrurile sa mearga mai bine, sa avem spitale, sa avem autostrazi, sa avem salariu care sa fie peste media europeana, sa avem profesori bine pregatiti si un sistem educational performant, sa avem legi care sa favorizeze mediul antreprenorial, coruptia sa fie scazuta…

De multe ori cand intru in conversatii pe tema asta, replicile sunt aceleasi:

“Eu traiesc acum! Stiu, copiii mei s-ar putea sa traiasca mai bine. Dar mereu se traieste bine in viitor. Vreau mai repede!“

Din pacate nerabdarea asta duce rapid catre un sentiment personal de inutilitate si o atitudine fatalista. Incepem sa gasim vinovati. Ca e de vina sistemul, politicienii, multinationalele, democratia sau aia de l-au omorat pe Ceausescu. Mai rau, ca sunt de vina romanii. Si vad cu ochii mei acest fatalism mioritic care spune, printre cuvinte, ca noi nu suntem facuti sa o ducem bine si ca suntem codasii Europei.

Asa ca deseori m-am intrebat – ce face ca o tara sa fie saraca si alta bogata? Oamenii? Sunt romanii mai prosti decat restul lumii? Geografia? Resursele? Istoria?

Despre saracie

In primul rand, ca sa pot raspunde la intrebarea asta si sa gasesc criteriile care influenteaza o tara sa fie saraca sau bogata, este nevoie sa definesc ce inseamna “saracie”, pentru ca este un termen extrem de relativ, de la o tara la alta, de la un continent la altul.

Nu stiu daca esti de acord cu mine, dar este o diferenta enorma intre “saracia” perceputa de un european si saracia perceputa de un african, spre exemplu. In Europa saracia este reprezentata de cele mai multe ori de o rata de somaj mare si de lipsa acuta a lichiditatilor (a banilor) pe o perioada de timp. Rareori inseamna lipsa acoperisului deasupra capului sau lipsa efectiva a mancarii. In Africa, in schimb, saracia inseamna lipsa de acces brutala la un camin, la mancare, la apa sau haine.

Aceasta diferenta de perceptie trebuie expusa, ca sa intelegem ideea de saracie la nivel global. Romania in 2016 ocupa locul 58 in lume (din 186 de tari luate in calcul) la venitul brut pe cap de locuitor, conform Fondului Monetar International. Iar intr-un index al prosperitatii, in care sunt luate in calcul si accesul la educatie, la un sistem medical adecvat, libertatile individului, siguranta personala (etc.), Romania ocupa locul 50 din 149 de tari luate in calcul, conform institutului Legatum, cu o crestere de 15 locuri in ultimii 6 ani.

Din punctul asta de vedere, la nivel mondial Romania se afla in prima treime ca nivel de venit brut pe cap de locuitor (sau chiar si ca prosperitate).

Pe de alta parte daca luam in considerare doar Europa, Romania sta ceva mai prost: aproximativ locul 31 din 45 de tari luate in calcul.

Daca marim nivelul de detaliu si luam in considerare Uniunea Europeana, abia atunci stam prost – suntem penultima, doar Bulgaria fiind “mai saraca” decat noi.

Nu vreau sa te plictisesc cu date inutile. Concluzia este ca la nivel mondial suntem in prima treime (sau aproape de prima treime) a celor mai prospere natiuni. La nivel european abia suntem la coada clasamentului.

Partea pozitiva insa este progresia pe care a avut-o Romania in ultimii ani. In contextul in care multe tari au stagnat sau au dat inapoi, noi am impins lucrurile si in continuare le impingem. Doar ca avem mult de recuperat.

Tipuri de saracie

Avand in vedere justificarea de mai sus, in termeni economici se vorbeste de doua tipuri de saracie:

• saracia relativa: care se raporteaza la statutul economic al celorlalti membri ai societatii. Cu alte cuvinte esti “relativ sarac” atunci cand standardul tau de viata este scazut raportat standardul de viata dat de contextul social in care traiesti.
• saracia absoluta: care se raporteaza la suma de bani de care ai nevoie ca sa ai acces la cele mai elementare nevoi umane – acoperis deasupra capului, mancare, apa si haine. La nivel mondial ea este stabilita la 1$ / zi. Sub acest prag te situezi in aceasta categorie.

Am simtit nevoia sa fac aceasta diferenta pentru a putea vedea imaginea de ansamblu a ce reprezinta o tara “saraca”. Da, in Romania sunt aproximativ 40% gospodarii care nu au acces la canalizare (au wc-ul in curte), dar nu asta determina saracia la nivel mondial. Si nu ne impiedica, la nivel individual, sa ne luam destinul in propriile maini.

Cauze “abrupte“ care duc la saracie

Exista cateva evidente care nu pot fi eliminate sub nicio forma, atunci cand vine vorba de saracia unei tari (sau saracirea ei).

RAZBOIUL – este una dintre abrupte cauze. In Ucraina, spre exemplu, conflictul armat indelungat a dus tara pana in punctul in care este pe penultimul loc din Europa ca si venit brut pe cap de locuitor (doar Moldova este mai saraca, in momentul asta, dar din cu totul alte motive). Siria este un alt exemplu, ea nici macar nemaifiind luata in calcul in statistici. Irak la fel. Din punctul asta de vedere saracia poate fi considerata si un copil al razboaielor.

EMBARGOURILE ECONOMICE – sunt alta cauza care saracesc rapid o tara. Exemple evidente sunt date de Coreea de Nord, complet izolata de catre restul tarilor din punct de vedere economic sau Rusia, care intampina mari probleme financiare de cand Uniunea Europeana si SUA i-au impus restrictii economice drastice, ca raspuns la anexarea Crimeei.

Cel mai recent exemplu este si cel mai surprinzator: Qatar, cea mai bogata tara a lumii, are mari probleme din cauza blocadei economice impuse de nu mai putin de alte 7 tari arabe. Nu este rolul meu sa explic cauza acestui conflict, dar pot sa spun impactul direct pe care il resimte bogata tara araba: compania aeriana Qatar Airways, una dintre cele mai mari din lume, are toate traseele deviate, pentru ca nu pot intra in spatiul aerian al majoritatii vecinilor din golf, rezervele de mancare sunt la cote minime, pentru ca tara se baza in special pe importuri iar Campionatul Mondial de Fotbal din 2022 risca sa fie mutat, pentru ca cele 8 stadioane aflate in constructie in tara sunt puternic afectate de aprovizionarea de materiale, care se facea in special prin Arabia Saudita, cu care acum are granitele inchise. Iran, printre ultimii prieteni ai Qatar, ca raspuns la cererea directa de ajutor, trimite zilnic transporturi aeriene cu peste 100 de tone de mancare. Stabilitatea zonei in care se afla tara ta si relatiile diplomatice – conteaza foarte mult, atunci cand vine vorba de o economie infloritoare.

CALAMITATILE NATURALE – sunt iar o sursa de saracire abrupta a unei tari. Cutremure, huracane, tsunami-uri – pot crea instabilitate la nivel national cel putin de aceeasi scala precum un conflict armat. Cel mai cunoscut dezastru natural din istoria moderna a omenirii este cutremurul din 2004 din Oceanul Indian care a dus la o serie de tsunami-uri devastatoare propagate pe tarmurile a nu mai putin de 14 tari, cu valuri de pana in 30 de metri inaltime care au omorat aproape 300.000 de oameni. Din fericire comunitatea internationala se uneste mult mai rapid in astfel de cazuri – iar in 2004 au fost stranse ajutoare in valoare de 14 miliarde de $ care sa ajute zonele afectate, dar si economiile lor.

Se spune ca in fata naturii dezlantuite pana si razboaiele ingheata.

Stereotipiile

Dar dincolo de cauzele evidente, care nu necesita explicatii “stiintifice”, oamenii afectati de saracie au fost si sunt un subiect intens al stereotipiilor. Exista doua mari curente de gandire in aceasta directie:

• omul este stapanul propriului destin, asa ca prin puterea proprie reusesti sa te ridici indiferent de conditiile exterioare
• omul este victima contextului, iar daca nu esti in tara potrivita, oricat te-ai zbate, este imposibil sa iti depasesti conditia initiala.

Ambele curente sunt extrem de toxice. Pe de-o parte, atunci cand crezi ca omul este stapanul propriului destin, exista tendinta de a portretiza un om afectat de saracie ca fiind un om lenes, prost sau chiar hot. Si daca saracul este lenes, atunci tarile sarace sunt si ele … pline de lenesi, prosti si hoti. Mai mult de atat, exista un curent rasist in directia asta care explica saracia majoritatii tarilor africane prin incapacitatea rasei negre de a se guverna singura, de a fi productivi sau inovativi.

In cealalta directie, cand crezi ca prin propriile forte nu poti ajunge dincolo de propria ta conditie – aici se dezvolta fatalismul si victimizarea. Ele duc la un sentiment puternic de inutilitate personala, dar si la incapacitatea de a imbunatati realitatea in care te afli.

Prin articolul asta incerc sa surprind nuantele de gri atunci cand vine vorba de prosperitate si bogatie. Dar pentru asta este nevoie sa facem un pas si mai in spate.

Saracia unei tari nu este data de lipsa banilor !
(Principala cauza a saraciei unei tari)

Marii experti ai lumii in economie au incercat desfaca nodul gordian al saraciei deja de secole. Adam Smith, Karl Marx, John Maynard Keynes, Milton Friedman, Jan Tinbergen, Muhammad Yunus, Alfred Marshall – si multi altii, de altfel, au dus o munca fantastica de conceptualizare a diverse principii si teorii cu scopul de a construi sisteme economice viabile, unele utopice chiar, sau de a reduce nivelul de saracie absoluta pana in punctul in care tari care aparent nu au un viitor luminos, sa poata sa isi ia destinul in propriile maini si sa asigure propriilor cetateni conditii mai bune de trai.

In secolul al XXI-lea, spre exemplu, se stie ca saracia are prea putin de-a face cu lipsa banilor si ca mare parte din sumele de bani pompate prin diverse programe, cu scopul de a ajuta persoanele afectate de saracie – se pierd.

Indiferent ca vorbim de o tara devastata de lupte interne din centrul continentului african, de una suprapopulata din Asia sau de una de la coada clasamentelor din Europa – se pare ca saracia merge intotdeauna mana in mana cu coruptia.

Atat de mult se amesteca saracia cu coruptia incat ajung sa se confunde intre ele – intr-un final nestiind sa spui daca saracia este o cauza a coruptiei sau un efect al ei.

Cert este ca trebuie luate la pachet.

Insa si aici sunt diferente, in functie de localizarea pe glob pe care o are tara respectiva. In tarile europene, spre exemplu, coruptia se manifesta in special printr-o capacitate extrem de redusa de colectare a taxelor, prin mita generalizata la nivel de institutii ale statului (si nu numai) si prin practici de evaziune fiscala. In tarile africane in schimb, la toate astea se adauga violenta extrema, fiind motivul pentru care programele de ajutorare functioneaza atat de greu. Banii nu ajung la cine trebuie sa ajunga.

Acum cativa ani ma uitam la un interviu al unui preot misionar care isi dedicase viata ajutorarii populatiilor sarace de pe continentul african. Din pacate imi scapa numele, imi aduc aminte doar discursul – motiv pentru care parafrazez ceea ce spunea el:

“Am construit case in Africa impreuna cu voluntari, am sapat dupa puturi, am ajutat populatiile locale sa cultive pamantul. Apoi am plecat in alte parti, ca sa ne continuam misiunea. La un an distanta mai mult de jumatate dintre cei ajutati erau intr-o conditie mai proasta decat la inceput.

Casele nu mai erau ale lor sau erau distruse.“

Gary Haugen, avocat in drept civil care si-a dedicat viata aparand pe cei saraci din tarile sarace, spune ca violenta este atat de prezenta in tarile sarace, incat este imposibil sa iti construiesti o viata decenta, prin propriile forte, mai ales daca esti femeie.

Iar povestea pe care a facut-o publica pentru constientizarea problemei coruptiei este a lui Venus, mama singura din Zambia:

“Venus o ducea bine, pana in momentul in care barbatul i-a murit. A doua zi a fost aruncata cu copiii ei cu tot in strada, pamanturile i-au fost furate, la fel ca si banii si alimentele pe care le detinea. De cine? De propriul vecin, Brutus.

Pe strazi cu trei copii – intr-un final a fost nevoita sa vada cum unul dintre ei moare de malnutritie.“

Concluzia lui Gary Haugen este simpla:

“Poti fi sponsor al unui copil sarac din Africa,
poti sa incurajezi microimprumuturile dintr-o tara saraca,
poti sa trimiti haine si alimente,
poti sa investesti in infrastructura ca sa ridici nivelul calitatii vietii.

Dar niciuna dintre masurile astea nu ajung cu adevarat la persoanele care au nevoie de ele, atata timp cat coruptia si violenta de zi cu zi sunt inca acolo.“

De asemenea Gary Haugen spune ca legile nu ajuta cu nimic in tarile respective, chit ca vorbim de tari din Africa sau Asia, pentru ca ele deja exista. Aplicarea legilor este problema reala. Nu exista politie care sa o protejeze pe Venus de Brutus, desi ceea ce a facut ultimul este ilegal.

Asta este motivul pentru care in lume in 2016 inca mai exista 35-40 de milioane de sclavi in lume, desi sclavia este in mod evident ilegala.

Violenta si furtul – reprezinta o maladie a tarilor sarace care poate fi oprita prin institutiile care se ocupa cu aplicarea legilor (“law enforcement” – in limba engleza). De politie in special. Atata tot ca in tarile sarace politia este subfinantata iar solutia oamenilor instariti este sa isi angajeze firme de securitate care sa le protejeze proprietatile. Atata tot ca saracii nu au bani pentru asta si totul se transforma intr-un cerc vicios. O tara saraca este recunoscuta lejer in functie de cati bani ruleaza firmele de securitate private in comparatie cu politia publica (de peste 7x ca dimensiune).

O comisie a ONU a facut public un raport in 2008 care spune negru pe alb:

“Majoritatea saracilor traiesc in afara protectiei legii.”

Iar intre saraci, femeile, tinerele fete si copiii absorb cea mai mare parte din acest abuzuri.

Din fericire in Europa cazurile descrise mai sus sunt exceptii in ziua de azi. Dar coruptia ramane ca sursa principala a saraciei unei tari – fiind motivul principal pentru care Uniunea Europeana monitorizeaza evolutia tarii noastre prin celebrul MCV (“Mecanismul de Cooperare si Verificare”), care are ca si prioritati reforma in domeniul justitiei si a luptei impotriva coruptiei.

Pentru ca daca vrei sa ataci saracia dintr-o tara, o faci atacand coruptia, astfel incat banii colectati din taxe sau din diverse programe care iti sunt puse la dispozitie sa fie folositi pentru investitii reale in serviciile medicale, educationale, infrastructura, mediul antreprenorial, protectia grupurilor defavorizate si/sau in aplicarea legii efectiv.

Asta este si marele motiv de valva in jurul DNA-ului, pentru ca batalia pentru prosperitate se duce in continuare la un nivel pe care noi il percepem prea putin. Oricum ai lua-o, in clasamentele care masoara bunastarea natiunilor lumii, cele mai corupte tari din lume sunt si cele mai sarace, asa cum cele mai putin corupte tari sunt cele mai bogate.

Ca si un fapt amuzant, unul dintre simptomele unei societati care favorizeaza coruptia se vede in mentalitatea afisata de populatie atunci cand se fac angajari:

• Avem mentalitatea de clan, in cazul tarilor sarace – cand un candidat prieten sau ruda are un avantaj in angajare.
• Versus mentalitatea meritocratica, atunci cand un candidat bine pregatit si cu experienta este favorizat.

In tarile corupte, cand o persoana este pusa in pozitia de a isi alege o echipa (chit ca vorbim de angajari in mediul bugetar sau privat), sansa de a-si alege oameni loiali, dar slab pregatiti creste.

Dar este timpul sa facem un pas si mai in spate. Pentru ca exista factori care determina saracia/bogatia unei tari, unele influentate de oameni, altele de context si de pozitia geografica.

Cei trei factori care determina daca o tara este saraca sau nu

In 2012 economistul american de origine turca, Daron Acemoglu si politologul britcanic James A. Robinson – au avansat o teorie destinata in special politicienilor, economistilor si ONG-urilor care au ca scop eradicarea saraciei – cu scopul de a explica ce anume determina saracia si bogatia in interiorul continentelor si a tarilor.

Cartea scrisa de ei, “De ce natiunile esueaza – originile puterii, prosperitatii si saraciei”, a fost pe larg dezbatuta de catre economistii lumii, primind atat recenzii extrem de pozitive, cat si critici cu privire la mai multe generalizari pe care le fac autorii cu scopul de a-si intarii propriile teorii.

Una peste alta, insa, cartea reprezinta unul dintre cele mai bune ghiduri de pe piata, pe care se pot adapta politici economice si sociale care sa creasca nivelul conditiilor de trai in diverse regiuni ale lumii.

Autorii propun trei factori care influenteaza prosperitatea unei natiuni:

• INSTITUTIILE din interiorul tarii respective (exista institutii “bune“ si “rele”, care ajuta sau nu)
• GEOGRAFIA (conditiile date unei tari, unde se situeaza pe glob, resursele de care dispune, clima pe care o are)
• CULTURA (elementele mostenite ale populatiei si promovate mai departe)

De asemenea autorii inclusiv propun o formula prin care explica cei trei factori si cat de importanti sunt in prosperitatea unei natiuni. Dar despre procentele respective o sa vorbesc la finalul articolului, cand o sa pozitionez inclusiv tara noastra prin prisma factorilor respectivi.

INSTITUTIILE

Primul factor determinant si cel mai important, din punctul de vedere al autorilor. Exista “institutii bune” si “institutii rele”: primele se numesc “inclusive”, ultimele “extractive”.

Institutiile inclusive:

• implica oamenii, ii motiveaza, le ofera sanse egale in fata oportunitatilor aparute
• foloseste talentele si materia cenusie pe care o are la dispozitie pe toate spectrele
• lupta constant impotriva coruptiei din mediul bugetar si de stat si investeste corespunzator in institutiile care se ocupa cu aplicarea legilor
• pune accent pe dreptul la proprietate al cetatenilor si pe respectarea contractelor, odata incheiate (un punct vital in perceptia cu privire la oportunitatile care apar, dar si la investitiile care se fac)
• investeste constant in politie, educatie, sanatate si transport
• este protejat individul de rand, libertatile lui si se pune accent inclusiv pe protectia minoritatilor, a grupurilor defavorizate, mediului antreprenorial etc.
• in general institutiile inclusive pun accent mare pe inovatie si creativitate
• tarile cu institutii inclusive, in general, au pluralism politic si sistemul de guvernare este unul centralizat

Institutiile extractive:

• au tendinta de a extrage “prosperitatea” de la majoritatea populatiei si de a o controla printr-un grup restrans de oameni
• de obicei sunt tari totalitariste (dar nu intotdeauna) si au legi care defavorizeaza minoritatile si in care libertatile sunt in mod evident reduse
• exista mentalitatea de clan in formarea lor (si nu se bazeaza pe talentele oamenilor implicati)
• de obicei legile favorizeaza, prin ceea ce spun ele sau prin modul in care sunt aplicate, grupurile de elita din tara respectiva
• populatia nu are acces la oportunitatile care apar in piata, ceea ce duce la o lipsa a motivatiei per total, la nivel de individ
• contractele nu sunt respectate intotdeauna iar sistemul juridic nu protejeaza partea care sufera daune din nerespectarea lor
• favorizeaza coruptia in toate paturile sociale (coruptia este generalizata), colectarea taxelor este scazuta iar evaziunea fiscala este si ea generalizata
• materia cenusie (talentele) de obicei “pleaca” in alte tari pentru ca nu este pusa in valoare in propria tara din cauza mentalitatii de clan

Este important de inteles ca cele exprimate mai sus sunt tendinte mai degraba si ca nu toate democratiile au institutii inclusive, asa cum sistemele totalitariste nu dezvolta TOATE caracteristicile unei institutii extractive.

Exista cazuri in care tarile cu institutii extractive se dovedesc infloritoare pentru o perioada de timp (exemple fiind URSS-ul sau China, in zilele noastre), dar cei doi autori sunt de parere ca ele au viata scurta si ca duc, de obicei, la puternice crize economice in interiorul granitelor lor.

Exista o deficienta majora a sistemelor politice totalitariste, deficienta care ia nastere si se dezvolta natural, indiferent de intentiile clasei conducatoare sau a persoanei care conduce tara respectiva: elitelor/conducatorilor care detin puterea li se face frica de creativitate si inovatie, pentru ca ast presupune ca ordinea poate fi schimbata.

Teoria avansata este ca un dictator sau grup elitist, oricat de bine intentionat ar fi, inconstient va dezvolta in timp masuri si programe care le sedimenteaza pozitia ocupata. Ceea ce duce la institutii extractive, de fapt si la ignorarea inovatiilor in tehnologie in special.

Gandeste-te, spre exemplu, ca atunci cand conduci o masina, in cazul in care ai un accident frontal, inconstient vei proteja pozitia soferului (pe tine), si vei dezavantaja pe cel de langa tine, oricat de mult ai tine la el. De-asta pozitia pasagerului se mai numeste popular si “locul mortului”.

Este motivul principal pentru care se spune ca “puterea corupe”. Fiind “la conducere”, vei cauta sa iti intaresti pozitia. Intarindu-ti pozitia, sunt sanse mari sa defavorizezi pe cineva care este mai pregatit decat tine SAU care poate deveni mai pregatit decat tine ca sa conduca tara.

Un alt atribut al institutiilor extractive este ca oamenii bine pregatiti si talentele pleaca in afara granitelor, lucru pe care il observam si noi in Romania. Cazul cel mai celebru in privinta asta se refera la o statistica din 2004 care spunea ca in orasul Chicago din SUA sunt mai multi doctori etiopieni decat in intreaga Etiopie.

Pe scurt:

• institutiile bune – lupta impotriva coruptiei, favorizeaza egalitatea in fata oportunitatilor, protejeaza libertatile individului de rand, acceseaza talentele si experienta oamenilor si sunt prietene bune cu inovatia tehnologica.
• institutiile rele – nu reusesc sa colecteze taxe, deci sa investeasca in infrastructura, favorizeaza coruptia ca raspuns la sedimentarea pozitiei de putere pe diverse straturi, restrange libertatile individului de rand, respinge ideea de inovatie si ii este frica de schimbare

GEOGRAFIA

Cand vine vorba de contextul geografic al unei tari, ne referim la trei variabile distincte:

• latitudinea (care determina inclusiv clima)
• conectivitate (deschiderea la o piata mai mare sau accesibilitate la o mare, ocean sau un fluviu navigabil, care influenteaza puternic comertul din tara respectiva)
• resursele naturale de care dispune

Probabil cea mai evidenta observatie, dar si cea mai socanta in acelasi timp este faptul ca o tara cu cat este mai aproape de tropice, cu atat are sanse mai mari ca sa fie saraca.

Clima influenteaza in mod direct economia unei tari, iar motivele sunt multiple:

• tarile tropicale au parte de o agricultura precara si lipsita de productivitate – din cauza bolilor, a unei dificultati ale plantelor de fotosinteza (sunt mai sarace in nutrienti), dar si a mustei tete, care face ravagii printre animalele domestice, dandu-le somnolenta si reducandu-le activitatea; omul in tarile tropicale nu a reusit sa faca trecerea de la munca manuala la munca bazata pe animalele de tractiune asa cum s-a intamplat in tarile cu o temperatura mai joasa si mai putin umeda
• bolile tropicale de asemenea difera de bolile din zonele temperate. In mod normal temperaturile joase din timpul iernii omoara si incetinesc bacteriile si parazitii care se dezvolta in afara corpului nostru, pe cand in tarile tropicale acestea traiesc si se dezvolta pe parcursul intregului an; in acelasi timp “transportorii”, cum sunt tantarii si alte insecte,  sunt mult mai diversificati in zonele tropicale decat in zonele temperate sau reci.

Aceste detalii sunt usor de observat in momentul in care te uiti la o harta. O sa vezi, spre exemplu, in cazul Africii ca cele mai sarace tari se situeaza in zona centrala a continentului, pe cand cele mai prospere la extremitatile nordice si sudice, care au parte de o clima ceva mai temperata.

De asemenea, in America de Nord cele mai prospere tari sunt cele nordice, si aici ma refer la Canada si SUA, Mexicul fiind ruda mai saraca a celor doua, pentru ca are pare de o clima mai calda si se situeaza mai aproape de tropice. America Centrala este formata doar din tari relativ sarace, nordul Americii de Sud iar este formata din tari relativ sarace, data fiind apropierea lor de tropice, economiile reglanduse doar in zona sudica a continentului, cand temperaturile devin temperate.

In top 10 tari la nivel de prosperitate din lume in 2016, in clasamentul facut de Institutul Legatum, nicio tara nu se apropie de tropice. Dimpotriva, avem tari cu clima temperata sau chiar rece – cum ar fi Norvegia, Finlanda, Canada, Suedia, Danemarca etc.

Pe langa clima, a doua categorie care influenteaza prosperitatea unei tari se refera la pozitionarea tarii in raport cu oceanele, marile si fluviile sau canalele navicabile. Tarile care nu au iesire la mare sau la un fluviu navigabil au o sansa mult mai mare de a fi sarace – pentru ca le lipseste mobilitatea / flexibilitatea in ceea ce priveste comertul si sunt mult mai sensibile la problemele diplomatice cu tarile vecine, de care depind.

in America de Sud cele mai sarace tari sunt Bolivia si Paraguay, care nu au acces la mare si partial nici la canale navigabile. Africa este extrem de saracita din acest punct de vedere, pentru ca are un singur fluviu navigabil si nu mai putin de 15 tari care nu au iesire la el sau la ocean. Din cele 15 tari 11 sunt sarace. Cea mai saraca tara din Asia este Afganistan, care, la fel, nu are iesire la mare.

Practic fiecare element bifat dintre cele enumerate influenteaza prosperitatea tarii. O tara tropicala daca nu are acces la mare sau la un canal navigabil, sansele ca ea sa fie saraca sunt si mai mari.

Ultima categorie care tine de contextul geografic se refera la resurse (petrol, diamante etc.). insa ele nu sunt neaparat o conditie pentru a face o tara care le detine bogata, dimpotriva.

Resursele naturale se numesc “intensificatori” (sau “multiplicatori”) si depind in mare masura de instutiile tarii respective. Daca institutiile sunt “bune“ (vezi Norvegia, care are zacaminte mari de petrol), atunci tara va putea beneficia de resursele ei si va fi mai bogata decat in mod normal. Dar daca institutiile sunt “rele”, atunci tara, desi are resurse naturale, ea va fi si mai saraca decat in mod normal (vezi Nigeria sau Angola). In cazul asta resursele naturale devin blestemul celui care le detine, in loc sa fie binecuvantarea care le-ar asigura prosperitatea.

CULTURA

Ultimul factor, cel al culturii, se refera in special la ce ai mostenit de la generatiile anterioare. Din punctul asta de vedere, cu cat ai o istorie mai bogata (in special recenta), cu atat mai “bogat” esti si tu, ca mostenitor direct. Ce au facut generatiile anterioare de lideri, politicieni, oameni de stiinta, artisti, antreprenori intr-o societate determina si potentialul pe care il are generatia actuala.

Mostenirea se refera inclusiv la ce ai primit de la generatiile anterioare din punct de vedere institutional. Se spune, de exemplu, ca o mostenire a unei democratii functionale inseamna cel putin 40 de ani de practica in aceasta directie. Este motivul pentru care tinerele democratii se zbat, pentru ca nu au o cultura in directia asta si risca sa isi intoarca sistemul de guvernare la unul totalitarist.

Asta este si motivul pentru care vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, declara pe parcursul protestelor de la inceputul anului 2017 din Romania si a OUG 13, care ar fi tras tara noastra inapoi in lupta impotriva coruptiei:

“Romania este foarte aproape, prin reformele din justitie si prin masurile anticoruptie, sa ajunga in punctul in care procesul democratic este ireversibil. Adica nu se mai poate intoarce in trecut, in zona comunista sau totalitarista.“

Practic o tara care mosteneste o cultura totalitarista are nevoie de sprijin ca sa dea nastere unei noi culturi, democratice, cu institutii “bune”, inclusive.

De asemenea, ce gandeste o natiune cu privire la saracie si bogatie influenteaza modul cum gandesti tu si este “desenat” de catre generatiile anterioare. Discriminarea sexuala, rasiala sau religioasa – sunt si ele mostenite in cea mai mare parte.

Legat de asta, un alt aspect interesant scos in evidenta de Acemoglu si Robinson este ca, cu cat religia joaca un rol mai important in viata individului de rand, cu atat tara respectiva este mai saraca. Statisticile arata ca tarile in care populatia, in procent covarsitor, numeste biserica/religia/cultul in topul institutiilor in care au incredere, in care populatia crede in puteri supranaturale, este fatalista intr-o forma sau alta sau superstitioasa – au o sansa mai mare de a fi sarace.

Concluzie

In scrierile istoricilor – incepand cu evul mediu si terminand cu cele mai indepartate vremuri ale omenirii – exista un obicei: iarna oamenii colaborau in fata greutatilor si a neajunsurilor, pentru ca vara sa se pregateasca de razboi si de jaf.

In tarile romane turcii rareori treceau Dunarea iarna ca sa ne atace. Asteptau o clima ceva mai calda ca sa isi dezmorteasca oasele si sa simta cum sangele le fierbe din nou in vene. Cei putini care au indraznit sa incalce aceasta regula nescrisa au sfarsit infranti – si ma refer aici inclusiv la doua dintre cele mai cunoscute exemple: Napoleon Bonaparte sau Adolf Hitler.

Clima a jucat un rol important in managementul razboaielor dintre natiuni, asa cum joaca si in nivelul de prosperitate pe care il ating acestea. Paralela poate fi putin fortata, dar sa incerci sa elimini saracia dintr-o regiune bazandu-te doar pe bani, este ca si cum ai ataca o tara nordica in plina iarna.

Tinta intotdeauna este coruptia, pentru ca ea merge mana in mana cu saracia. Daca ai coruptie, nu colectezi bani din taxe, nu poti investi in infrastructura si nu poti creste nivelul de trai.

Pe de alta parte, cand vorbim de saracie, e nevoie sa ne uitam la imaginea de ansamblu, sa vedem contextul regiunii respective, progresia facuta in ultimii ani. Cand am facut saptamanile trecute publice datele Institutului Legatum care ne situa pe locul 50 in lume la nivel de prosperitate (atunci am spus ca “suntem in prima treime a celor mai prospere natiuni ale lumii”), am primit reactii mai acide, mai pesimiste, mai individualiste, mai fataliste ca oricand.

Ca romanii au, in proportie de 40% wc-urile in fundul curtii si ca asta inseamna prosperitate la noi (lucru adevarat, de altfel).
Ca spitalele mai au un pic si cad.
Ca politicienii sunt corupti, ca birocratia este mare.
Ca nu mai avem educatie.
Ca nu avem infrastructura.
Ca salariile sunt mici.

O prietena buna mi-a spus: “Problema cu genul asta de articole este ca o sa ai intotdeauna reactii vehemente. Pentru ca aici avem senzatia ca ne pricepem cu totii.”.

Iar eu vin din nou in fata ta si iti spun: locul conteaza mai putin. Conteaza progresia facuta, iar ea exista. Si este important sa ne uitam la imaginea de ansamblu. Avem abia 27 de ani de democratie, am intrat in NATO si in Uniunea Europeana (slava Domnului, pentru ca in felul asta ne-am asumat reforme puternice), avem an de an aproape cea mai mare crestere economica din Europa.

Legat de cei trei factori care determina saracia sau bogatia intr-o tara, se spune ca:

• Institutiile “bune” conteaza in proportie de 50% (cel mai mult)
• Geografia conteaza in proportie de 30 % (cate 10% pentru latitudine, conectivitate si resurse)
• Cultura (mostenita) in proportie de 20%

Calea este lunga, dar…

• la nivel de institutii – luptam din greu sa fie unele inclusive (bune adica), sa eliminam coruptia ca prim pas catre bunastarea reala – si cred ca suntem pe calea cea buna;
• la nivel de geografie – avem latitudinea buna – cu clima noastra temperata, cu veri secetoase si ierni geroase, avem conectivitatea buna – cu iesire si la mare si cu acces la Dunare, avem si resurse (pe care este bine sa le conservam pana invatam mai bine ce sa facem cu ele).

La nivel de cultura – nu avem, intradevar, generatiile anterioare care sa ne lase mostenire o democratie puternica sau generatii apropiate noua de lideri puternici, artisti, antreprenori etc.

Dar ghici ce…
Noi suntem generatia aia.

Acea generatie care va lasa o mostenire. Abia acum se formeaza. Noi suntem cei care vom lasa o mostenire celor care vor urma, si as vrea sa fie una pe care sa poata si copiii nostri construi.

Daniel Zarnescu

***

PS: nu stiu daca ai ultima mea carte in biblioteca, dar este scrisa cu gandul la generatia pe care o formam si ceea ce putem sa realizam prin propriile forte, suflecandu-ne manecile.

Cartea este prima dintr-o serie de trei volume numita “Construim Imperii”, similar blogului pe care il citesti acum, care adunainca din 2011, newslettere, articole si notite personale despre leadership, performanta sau educatie financiara.

Apasa pe imaginea de mai jos pentru mai multe detalii:
http://construimimperii.ro/performanta-carte/