M-am uitat la el in timp ce isi cauta cuvintele. Se vedea ca este sub imperiul gandurilor si ca mare parte dintre ele sunt toxice. Avea parul ravasit, ochii ii fugeau in toate directiile doar ca sa se opreasca intr-un loc fix pentru minute bune.
Cand credeai ca mintea lui s-a blocat, continua sa vorbeasca. Imi spunea de apasarea pe care o simte, de presiunea de la birou, de orele petrecute acolo, de noile parteneriate.
Si intr-un final mi-a decretat solemn:
“Vreau mai mult echilibru! Vreau sa stau mai mult timp acasa. Vreau sa fac mai mult sport! Vreau sa fumez mai putin. Sa mananc mai sanatos. Vreau o pauza sa ma odihnesc.“
Pana la urma era imaginea antreprenorului clasic. Muncea intre 12 si 16 ore pe zi, de luni pana duminica. Isi lua rareori concediu, avea o iubita cu care planuia sa se casatoreasca si sa faca un copil “peste cativa ani”.
Vedea propria companie precum propriul copil, investise foarte multa energie in el. Si acum… pur si simplu obosise, desi lucrurile aratau mai bine ca oricand.
Ce mi se pare amuzant: cand cineva trage ca MIG-ul la propria companie si se vede ca este entuziasmat, ca ii face placere, cei apropiati ii spun “Te invidiez!“ ”Ti-ai gasit vocatia!” sau “Esti fenomen, nu inteleg cum poti!“. Cand aceeasi persoana are sincope, pierde energie, cei apropiati ii spun “Cauta sa fii mai echilibrat putin!”
Si de aici se naste o vina specifica antreprenorilor, in special (dar si carieristilor). Vina proiectata de ceilalti ca muncesti prea mult timp si petreci prea putin cu familia, ca iti iei prea putine zile libere, ca sari mesele, ca nu ai grija de corpul tau.
Cand ai energia sus, ca antreprenor – nu ii bagi in seama.
Cand ai energia jos – incepi sa iti pui intrebari.
Ne intoarcem la tabloul de mai sus. Prietenul meu cu parul ravasit, care cauta solutii cu ochii.
“Vreau mai mult echilibru!“
Am respirat adanc si l-am intrebat:
“De cand nu iti mai place ce faci?“
In mod normal in sedinta aia de coaching ar fi mers 1001 de intrebari legate de echilibrul pe care il voia “clientul”. “Cum poti obtine echilibrul asta?” sau “Cum arata o persoana echilibrata?” sau “Ce inseamna echilibru pentru tine?”. Intrebari care sunt mai “logice” si mai de bun simt.
Cu singurul amendament ca eu nu cred in echilibru. Nu exista! Cand spui ca vrei echilibru, spui de fapt ca dezechilibrul care iti placea la un moment dat nu iti mai place. Si ca ai pierdut “entuziasmul” cumva, pe parcurs. Nicidecum nu inseamna ca vrei cu adevarat echilibru, ci ca vrei inapoi dezechilibrul care te implinea initial.
“De cand nu iti mai place ce faci?“
“Nu inteleg” – mi-a raspuns, surprins.
Am tras aer in piept si am continuat eu, apasand pe fiecare cuvant in parte.
“Din ce mi-ai spus, intotdeauna ai fost conectat la afacerea ta. Intotdeauna ai fost >dezechilibrat<, intotdeauna ai muncit mult, dar inainte nu te deranja asata.
Ba dimpotriva, iti placea viata ta, iti placea relatia ta, iti placea compania ta, iti placea ce faceai. Chiar foarte mult. Si daca inainte erai dezechilibrat si nu cautai echilibrul, inseamna ca nu echilibrul este solutia.“
A ramas in continuare pe ganduri. Dupa secunde bune in care a analizat cuvintele mele, a inghitit in sec si mi-a spus:
“De cand am fuzionat si acum suntem mai multi parteneri, mai multe capete si nicio viziune. Simt ca nu ma mai reprezinta ce fac.“
Cea mai simpla metoda ca sa fii profund dezechilibrat
Spuneam ca eu, personal, nu cred in echilibru. Cel putin nu in modul in care este prezentat – mai ales pe piata de dezvoltare personala. Exista foarte multe teorii. Una dintre ele, spre exemplu, spune ca exista patru axe (numite de multe ori si cele patru inteligente):
- Axa emotionala (aici intra in special partea de relationare si comunicare)
- Axa fizica (aici intra partea de nutritie, sport, sanatate fizica)
- Axa mentala (aici intra partea materiala, a posesiunilor, dar si a cunostintelor si expertizei)
- Axa spirituala (aici intra partea de contributie, de semnificatii, iubire neconditionata)
Ca sa obtii echilibru pe ele, trebuie sa dedici timp si energie pe fiecare in parte. Sa iti propui obiective pe toate planurile.
In Jurnalul Generalului (mai multe detalii despre el ai daca apesi >aici<) – am si eu o astfel de diagrama prin care, cel care completeaza agenda, isi poate determina prioritatile si “energia” pe diverse planuri. In cazul meu – sunt trei arii (similare axelor de mai sus):
- Kama (care tine de experimentare sociala si senzoriala)
- Artha (care tine de bogatie, cariera si cunsotinte)
- Dharma (care tine de contributie si spiritualitate)
Fiecare dintre cele trei arii se duc mai departe in 9 planuri:
- Control emotional (raportat la cine esti, ce faci, vreu – sau persoanele din jurul tau)
- Distractie/Experimentare (prin simturi – experiente, hobby-uri, senzorial, social, erotism, seductie)
- Sanatate (vitalitate, fitness, miscare, sport, nutritie)
- Aspect exterior (ceea ce afisezi, aspect fizic, imbracaminte, lux, stil)
- Bani / Material (Prosperitate materiala, bogatie, financiar)
- Cunoastere (inteleg, plan mental, expertiza, profesie)
- MIsiune personala (vocatie)
- Contributie (ce oferi celorlalti in mod dezinterest – din preaplinul a ceea ce ai, stii si esti)
- Iubire (sau “cei iubiti” – timp autentic si emotii autentice petrecute cu persoanele care inseamna ceva pentru tine)
Problema care apare cu uneltele de genul asta – este ca se promoveaza ideea de ECHILIBRU intre axe si planuri. Se si spune – “vezi unde ai note mici si cauta sa iti pui obiective, astfel incat sa te echilibrezi”.
Cea mai rapida cale sa fii profund dezechilibrat este sa iti propui sa mentii un echilibru intre axe si planuri. Doar incearca – si o sa vezi efectul destul de repede. O sa te simti fara “directie”, fara scop, alergand sa umpli golurile, in loc sa iti umpli viata cu ceva care are sens si semnificatie pentru tine.
Oamenii care indeamna pe ceilalti la “echilibru” ca si dogma sunt ceea ce eu numesc “comunistii dezvoltarii personale”: vor egalitate intre diversele arii ale vietii. Dand resurse tuturor planurilor, nu faci altceva decat sa imputinezi resursele ariei care “te implineste” de fapt.
Suntem “programati” sa fim dezechilibrati (in sensul bun)
In opozitie cu acest “comunism” al resurselor interioara exista ceea ce eu numesc “dezechilibru asumat”. Cititorii de pe ConstruimImperii.Ro sau cei care folosesc agenda Jurnalul Generalului cunosc prea bine termenul.
Nu esti mai putin in viata daca stai peste program la birou ca sa raspunzi la emailuri, asa cum nu esti mai in viata daca stai cu prietenii la un pahar de vin, ca sa respecti eternul dicton “Nu trai in viitor, traieste clipa – este singura care conteaza!”.
Cand o sa incetam cu “dogma” prin care impunem altora cum sa isi traiasca viata? Fiecare dintre noi este dezechilibrat, mai mult sau mai putin. Asta inseamna ca are un plan care este mai important decat celelalte si este dispus sa aloce mai multa energie acolo.
Pentru tineri – dezechilibrul vine pe social si experimentare in special, pentru ca acolo au “foame”. Sunt interesati de seductie, sexualitate, relationare,- dar si diverse activitati specifice varstei. Este normal si este o crima sa ii spui sa se “echilibreze” dupa modul in care vezi tu ca ar trebui sa isi traiasca viata.
Pentru adulti – dezechilibrul vine de obicei pe zona de cariera, bani sau familie. Vor sa castige mai multi bani, sa aiba o casa, o masina, o familie, copii. Este normal.
Pentru varstnici – iar este normal sa intre pe zona “spirituala”, pe masura ce se apropie de marele “final”. Este normal sa vrea sa petreaca mai mult timp cu cei apropiati, oricat ar enerva cu insistentele lor pe copiii lor, care nu au timp, pentru ca sunt la varsta la care isi fac “un rost in viata”. Sau pe nepoti, care sunt interesati sa isi satisfaca hormonii care pocnesc in ei precum popcorn-ul, cand il pui pe foc.
Echilibrul autentic este dat de “dezechilibrul asumat” intr-o anumita directie. Acel dezechilibru este de cele mai multe ori ales in functie de “importanta” pe care o are pentru tine si de placerea pe care o simti.
O persoana care prin dezechilibrul pe care il are intr-o directie care il implineste are entuziasm, foame, energie – chit ca pierde 20 de ore la birou muncind pentru un vis, este cu mult mai echilibrat decat tine, cel care il critici pentru asta. Pentru ca nu cantitatea face diferenta.
Daca acorzi timp si energie “matematic” pe fiecare plan al vietii tale, dar nu simti nicio placere, inseamna ca esti mai dezechilibrat decat nebunul care traieste clocotind si exagerand constant in ceea ce face.
Ironia este ca in momentul in care iti alegi “dezechilibrul asumat”, pe urma o sa poti sa te ocupi si de celelalte aspecte ale vietii tale, astfel incat sa te implineasca. Daca prioritatea ta este cariera, intalnirea cu iubita ta, seara, cu un pahar de vin in fata, o sa fie dementiala. Pentru ca esti implinit. Timpul petrecut cu copilul tau o sa fie ca cireasa de pe tort. O sa te duci inclusiv la sala si o sa ai grija ce mananci – si o sa iti iei si o vacanta intr-o tara exotica, atunci cand simti nevoia.
De ce?
pentru ca stii ca iti aduc energie in cariera, unde este prioritatea ta numarul 1. Si fiecare activitate pe care o faci din planurile secundare te ajuta sa ai in continuare entuziasm, foame, energie.
Nu cantitatea de timp conteaza, ci autenticitatea acelor momente.
Si cand simti ca traiesti cu adevarat prin dezechilibrul tau nebun, atunci o sa fii implinit pe toate planurile. Nu cand incerci sa umpli golurile din viata ta, in mod artificial, in numele unui echilibru mitologic, dar pe care nimeni nu il traieste.
Cu drag,
Daniel Zarnescu
PS – Dezechilibrul meu a avut multe nume de-a lungul timpului. In momentul de fata dezechilibrul meu se numeste “ConstruimImperii” si ceea ce am construit in jurul aceste comunitati.
Care este dezechilibrul ala nebun care te implineste pe tine? Lasa-mi un raspuns mai jos si hai sa visam frumos.
Am dus lupte puternice anul acesta pe echilibru. Nu l-am inteles.
E o himera.
E intrebarea aia clasica: “Pot face performanta intr-un domeniu – sa fiu lider, deschizator de drumuri, inovator – si in acelasi timp sa nu imi neglijez sanatatea, prietenii, familia?”
Si alergatul dintr-o parte in alta m-a tinut de fapt pe loc. Si partea proasta e sa eram si mai obosit.
Sunt oameni care le au pe toate si sunt impliniti? Cauti de fapt perfectiunea.
Nu exista asta. Insa oameni impliniti exista. Oameni care au acceptat ca ASTA (oricare ar fi ea) este prioritatea lor numarul 1 si ca restul e secundar.
Asta impreuna cu faptul ca nu exista o finalitate – si dezechilibrul asta de care vorbesti va fi tot timpul altul – dar care poate fi echilibrul cel mai bun pentru mine – m-au readus la viata.
Asa intelegi si disciplina – si performanta – e vorba de dezechilibrul acela perfect pentru fiecare in parte.
Daca citeam articolul asta la inceput de an poate eram in alta parte. Sau poate a venit mai bine acum, ca o incununare a experientelor proprii. Oricum, imi aduce claritate si validare – dupa care umblam cu totii :))
Multumesc, Daniel!
La cat mai dese si mai bune!
Sa alergi dupa echilibru, dintr-o parte in alta, nu te face echilibrat. Dimpotriva 🙂
Salut,
Eu sunt mai mult decât dezechilibrat cu antrenamentele…..Aikido, asta produce și bani și cu marea, vara.
La birou mă echilibrez 🙂
M-am regasit perfect in articolul tau, chiar iti multumesc ! Vad ca nu sunt singurul care se confrunta cu dezechilibru in viata. Oricat de pasionat si determinat as fi, iti marturisesc ca au fost momente in care ma intrebam daca sunt pe drumul cel bun.Indoieli serioase.
Dezechilibrul meu este legat de job, de cariera. Am simtit ca asta e CALEA si am mers inainte, mi-am asumat dezechibre pe celelate aspecte ale vietii.
Intrebari si observatii de genul “dar tu cate ore muncesti pe zi ?…asa mult ? nasol..”, “aaa, tu muncesti si sambata ?”, “tu nu-ti iei concediu o luna de zile ? aaa…furi asa cateva zile…”, “dar de ce te duci la munca, Rusaliile sunt sarbatoare legala ?…” si alte cateva de acest fel au ajuns sa-mi creeze disconfort si chiar iritare.
Cu timpul am devenit mai intept si am inteles ca din puncul lor de vedere eu par anormal.
In loc sa le explic cum vad eu treaba, ce inseamna munca pentru mine, am observat ca cel mai bine este sa o dau pe gluma, pe auto-ironie.
Cu un raspuns de genul “ce vrei, se castiga greu o paine in ziua de azi…”, “este austeritate in tara, nu mai e cea fost…”, “cineva trebuie sa mai si munceasca in tara asta…” reusesc sa inchid discutia pe acest subiect intr-un mod elegant pentru amandoi.
PS Nu spun ca nu mi-ar placea ca munca mea sa o fac cu un laptop in fata pe un sezlong in Maldive, dar inca nu am ajuns la acel nivel.
Salut Daniel. “Dezechilibrul” meu este jocul Cashflow al lui Robert Kiyosaki pe care de ceva vreme, un an- jumate – doi îl joc în viața reală, încă mai am datorii dar mă apropiu de liman și de ziua în care voi fi “pe plus” și de acolo tot în sus. Excelentă, să zic așa “metafora” cu dezechilibrul dar e foarte adevărată și acum înțeleg de ce dudui așa tare când îmi place ce fac și sunt entuziasmat de ceea ce fac. Bineînțeles că lucrurile nu merg așa cum aș vrea dar e ceva normal, strâng din dinți și merg înainte și mă bucur de călătorie. Dacă toate ar merge ca unse, cursiv și la locul lor cred că ar fi o MARE plictiseală. Mulțumesc cu ocazia asta de definiția succesului dintr-un e-mail anterior, pe care, când vin loviturile sau mai bine zis răsturnările de situație imprevizibile, mi-o amintesc și simt acea pace interioară care mă relaxează și mă ajută să caut soluții.
Mulțumesc mult de tot pentru ceea ce faci și îmi pare rău că n-am reușit să plătesc participarea la cursul de coaching dar e pe lista mea de priorități și chiar dacă va fi mai scump la următoarea ediție o să particip la el. Spor și ține-o tot așa.
Multumesc mult pentru toate aprecierile. 🙂
Buna Daniel, Shelly Lefkoe spunea ca ai nevoie de armonie si nu de echilibru, si deschia armonia asemanator cu ce ai scris tu. Cumva aceasta perspectiva imi ofera liniste, de parca inainte alergam dupa ceva ca nu avea relevanta pentru mine si acum, brusc, am facut pace cu mine. Multumesc. Asta apreciez la tine, ca vii mereu cu altceva.
🙂 Da, e acelasi lucru.
eu doar am vrut sa imi spun punctul de vedere cand vine vorba de “echilibru”, ca nu il obtii cand alergi dupa el.
Ci mai degraba il obtii cand ai o prioritate in viata (dezechilibrul asumat) si toate celelalte planuri, desi secundare, te ajuta sa iti atingi scopul (devin benefice).
Genial, pur și simplu genial. Era atât de simplu și totuși atât de invizibil. Practic mi-ai redat claritatea pe care am pierdut-o acum vreo 2 ani. Mulțumesc.
Ma bucur 🙂
Daniel Sunt de accord in made parts cu ceea CE spui dar credit card idea de echilibru adusa de Adina e mai potrivit. Si de ce? De mai multe ori in timpul lecturii acestui articol mi-a venit in minte imaginea sotiei ca a ajuns de 3 ori la spital din cauze ce sunt strâns legate cu modul ei de a lucra si a sr implica in ceea ce face.
Ea e angajatul ideal pt orice “patron” roman (si nu numai) ce trage cat poate de pe urma unui angajat
Atunci cand te distrugi pe tine in atingerea unui obiectiv – nu inseamna ca ai pasiune pe acea directie, ci inseamna ca esti “indarjit”, ca ai o stima de sine scazuta si ca, undeva profund, tu nu te vezi atingand obiectivul sau avand succes.
Este imaginea sportivului talentat, dar cu o imagine de sine scazuta – care simte ca nu merita sa castige meciul (nu se vede acolo)… Asa ca se antreneaza pana la epuizare – ceea ce duce la o prestatie sub asteptari in meciul oficial.
Se numeste autosabotaj. Acel sportiv trebuie si el sa isi regaseasca placerea in ce face si sa lucreze pe “viziune”. Cand te ia salvarea ca ai muncit prea mult pentru un obiectiv – “vrei”, dar nu crezi ca “meriti”.
(mi s-a intamplat si mie sa ajung la epuizare… si nu doar o data)
Incredibil, post-ul asta m-a “lovit” exact in momentul potrivit, exact cand am cele mai multe oportunitati de munca si antreprenoriale parca dezechilibrul care ma inplinea ,munca si iar munca devine o povara. Muncesc 80 h pe saptamana si asta era ceea ce imi doream dar parca nu mai are rost. (25 ani, single, 3 businesses, security guard, aspirant internet marketer). Ma chinuie cuvantul”single” si cuvantul “sanatate”. 😀 ce e de facut?
Fiecare dintre noi avem “prioritati” 🙂
De multe ori “confuzia” vine din faptul ca nu mai “vezi”.
O sa revin cu un articol despre viziune, cum o construiesti si cum o monitorizezi – astfel incat sa iti tina energia sus.
Ah da! Multumesc pentru post, spor la treaba se vede ca pui cu adevarat inima in ceea ce faci. Multumesc!
Si eu iti multumesc 🙂
Apreciez!
Interesanta idee !!!
Gandind retroactiv ,ai perfecta dreptate.Am avut in viata mea mai multe episoade de ,,dezechilibru asumat” si intradevar acest lucru mi-a creat o stare de energie care s-a rasfrant pozitiv si pe alte paliere ale vietii mele in acelasi timp.Peiorativ spus parca s-au deschis portile cerului cu binecuvantari.
Multumesc Daniel pentru ideile tale ,,organizatoare de minti” !!!
Cu recunostinta ,Ileana
Ce frumos ai spus 🙂
“Parca s-au deschis portile cerului cu binecuvantari”
Multumesc mult.
In primul rand vreau sa te felicit pentru Intro_ul articolului, foarte inspirat (sau foarte potrivit pentru mine?!), m-a dus ca “teleghidat” la articol.
Ai foarte mare dreptate in legatura cu utopia asta denumita echilibru. Este promovata intens in mediile de dezvoltare personala, ca raspuns pentru inevitabilele procese de constiinta pe care un antreprenor si le face legate de faptul ca, de multe ori, pentru dezvoltarea afacerii, ignora familia, copii, relatiile sociale sau distractia personala. Imi amintesc de nesfarsitele liste si tabele pe care mi le faceam impreuna cu sotia mea (partenerul meu de nadejde in toate aspectele ale vietii mele), in care stabileam limite clare intre timpul de la munca, cu copii (avem 3 copii minunati), timpul “nostru”, cumparaturi etc. Bineinteles, era doar un exercitiu mental, pentru a ne linisti constiinta (“ce bine ca avem un plan, de-acum inainte vom avea echilibru”). Toate acele liste au ramas nefolosite sau au ajuns in cosul de gunoi…iar noi am continuat sa facem in continuare lucrurile la fel, dand prioritate acelor activitati care ne pasionau si ne inspirau. In anumite perioade ale vietii, acestea sunt distractiile, prietenii. In altele – planificare, invatare, dezvoltare personala (de cate ori nu ne gaseam copii adormiti, cand ne intorceam de la cursurile de dezvoltare personala – catre ora 23), alteori lucru intens cu clientii – depinde de moment. Si astfel, asa simti ca ai rost – atunci cand faci ceea ce te inspira si iti aduce bucurie, nu cand vanezi himere – de tipul “echilibrul viata-munca”!!!
Aceasta notiune are o oarecare valabilitate pentru angajati, nu pentru antreprenori!!!
Catalin@Mihaela, medici, Iasi.
Nici nu ai idee cat de puternic este mesajul tau (si povestea).
Iti multumesc mult pentru impartasire,
Felicitari pentru cine esti (ai devenit), pentru experientele tale si ce faci!
Salut Daniel,
Excelent articol! Este de fapt o radiografie a înțelegerii defectuase a echilibrului personal. M-am regăsit în multe asptecte scrise în articol: muncă multă și de multe ori fără pic de energie, lucruri pe care le fac fără un plan concret, etc.
Eu mă simt excelent când sunt dezechilibrat datorită repetițiilor la un nou spectacol. Fac toate astea penttru că-mi oferă foarte multă energie și mă ajută să-i energizez și pe alții.
Mulțumesc mult pentru această radiografie excelent realizată.
Augustin
Mulțumesc pentru împărtășirea acestei viziuni asupra diferitelor aspecte din viata unui om. Sunt de aceeasi parere. Cateodata imi era greu sa-mi argumentez p.d.v da acum totul este mai clar si in capul meu vad lucrurile mai bine. Mulțumesc!
Daniel, am mai scapat de o vinovatie.:)
“Echilibru”mi se parea cuvantul suprem. Si de cate ori nu ajungeam la el ma simteam vinovata. Treaba e ca nu prea ajungeam la el mai deloc…si de aici o continua stare de frustrare si vinovatie…ca nu fac “ce trebuie”ca nu sunt “echilibrata”. Ba ma avantam intr-un proiect nou si asta insemna sa petrec mai putin timp cu copilul…deci deveneam “mama rea”, ba pur si simplu aveam chef sa ma rup de tot si sa iau o pauza cu mine, si asta insemna ca eram “antreprenor rau” pentru ca “stau”.
Hm, acum ce sa zic , am scos cuvantul “echilibru” si l-am inlocuit cu asta: imi permit momentele mele de nebunie, atata timp cat sunt in armonie cu mine . Yupiiiiii
Multumesc!
… sau iti iei o mica vacanta
nu neaparat la 5 stele
F. bun articolul. Nu le poti avea pe toate. Explicatiile tale nu intereseaza pe “comunistii” despre care vorbesti, decat in masura egalizarii tale cu ei. De fapt nici ei nu au gasit “echilibrul”.
Numai bine.
,,DEZECHILIBRUL”MEU CRED A FI,CASA PE 3500 M.P.,FARA VECINI,LA POALELE PADURII,CU O CERERE DE LUCRU CAM PESTE PUTERI,CARE MA CHEAMA APROAPE ZILNIC,UNDE ABIA ASTEAPTA SI COPII SA AJUNGA,DUPA DOUA SERVICII(UN SEVICIU EXTERN S.S.M.,P.S.I.,LA 60 DE FIRME PLATITOARE,SI UN MAGAZIN DE PAPUCI PE CARE IL DUCEM CU DRAG DE 24 DE ANI.
Acest articol a fost ca o revelație pentru mine. De 5 ani (de când am lăsat pasiunea mea într-o parte și am râvnit la un echilibru și stabilitate financiară), sunt nefericită. M-am pierdut, nu mă recunosc nici eu. Din ființa plină de energie și lumină, mă transformam în sumbru și oboseală cronică. Nici un psiholog nu mi-a vorbit despre acest dezechilibru asumat. Ma bucur că am dat de articolul tău. Este o ușurare enormă pentru mine. Unde ași putea citi mai multe despre acest subiect, care autor te-a inspirat, de ce acum aud prima oară?
Mulțumesc mult Daniel. Eu sunt artist și, chiar dacă articolele tale se bazează mai mult pe antreprenori, mă ajută enorm. Este clar că antreprenoriatul este o artă de vreme ce ne regăsim în articolele tale. Te citesc de mulți ani și îmi place stilul tau și generozitatea ideilor pe care le împărtășești cu cititorii.
Multumesc, in primul rand, pentru aprecieri.
Mi-este greu sa iti dau surse in directia asta, pentru ca nu-mi aduc aminte de cineva anume care sa fi vorbit de “dezechilibru asumat”.Tin minte ca am scris articolul in urma mai multor sedinte de coaching cu clienti care aveau aceeasi “problema”.
Auzi pentru prima oara din motive culturale: avem o rata relativ mica de antreprenori la mia de locuitori (doar Serbia, parca, era in urma noastra, in Europa). Ceea ce inseamna ca nu stim cum sa ne gestionam nivelul de “initiativa” si ca preferam sa ne retragem sub umbrela “echilibrului”. Antreprenoriatul inseamna acceptarea unui procent destul de mare de neprevazut si de dezechilibru.
Cat despre paralela antreprenoriat / arta, eu nu vad mari diferente. Si arta este o iniativa umana care ar trebui sa aduca bani, ca sa poti cea mai mult, intr-un final.