Tehnici de (auto)motivare – partea 1, tipuri de motivatie

Motivatie venita din interior, sau raportata la tot ce se intampla in jur, dependenta de actiunile celorlalti ? Ce te motiveaza pe tine? „Omul fericit este omul simplu”, spunea o vorba din stramosi. Vorba cu atat mai adevarata cu cat ne indreptam cu pasi repezi spre „notarea” a tot ceea ce suntem noi cu calificative ‘exterioare’.

„X are 2 masini, 1 firma, o vila in Pipera si venituri de 5-10 000 euro pe luna.”

Am auzit remarca despre un cunoscut de-al meu, remarca facuta cu invidie in glas. De curiozitate am intrebat pe cel invidiat, la o bere, cum se caracterizeaza el in cat mai putine cuvinte, iar raspunsul a fost fabulos:

„Am 2 copii frumosi, ii iubesc la nebunie si tot ce fac – fac cu gandul la ideea ca ii am pe ei alaturi.”

Aveam sa invat ca tipul de motivatie a acestui tip este intrinseca iar stilul lui de viata m-a facut sa vad cariera profesionala cu alti ochi. Era singurul din cercul meu de prieteni care nu se chinuia sa faca bani sau sa avanseze. De ce? Pentru ca ii placea foarte mult ceea ce facea si rezultatele veneau de la sine. Ii placea munca lui, domeniul lui, isi iubea copiii la nebunie si astea 2 aspecte il tineau fericit pe langa ‘incrancenarea’ celorlalti din domeniul respectiv, dar fara rezultate notabile.

Lasand povestea despre prietenul meu, intram in teoria motivatiei, asa cum e ea definita la carte. Exista doua tipuri de motivatie :

• motivatie extrinseca

• motivatie intrinseca

Motivatia extrinseca este o motivatie pe care o poti atinge  cu factorii exteriori muncii pe care o faci si care nu izvoraste din specificul activitatii desfasurate. Ca sa poti controla acest tip de motivatie ai nevoie de energie, viziune si empatie (in cazul motivarii angajatilor), dar si a unor trucuri atunci cand vine vorba de propria motivatie (vom vorbi mai incolo despre ele).

Motivatia intrinseca (sau motivatie naturala, daca ar fi sa ne raportam la rezultate) este o motivatie  care isi are radacina in activitatea propriu zisa. Cu alte cuvinte, specificul motivatiei intrinseci consta in satisfacerea ei prin insasi indeplinirea activitatii respective. O motivatie intrinseca este ca un motor de masina ajuns la idealul unui ‘perpetuum mobile’, fara sa aiba nevoie de combustibil. Motivatia intrinseca exista, te costa putin, necesita cel mai mic efort pentru a o genera. Singurul aspect, dar esential, atunci cand vorbim de motivarea angajatilor, il reprezinta selectia unor persoane care sa iubeasca activitatea pe care au ales-o.

[Aici gasesti mai mult tipuri de motivatie si tehnici prin care singur te poti motiva sa faci treaba si sa obtii rezultate.]

Ironic este ca intr-o organizatie ai nevoie de un mix de oameni, oameni care sa aiba motivatie intrinseca in activitatea respectiva si oameni care sa aiba motivatie extrinseca (oamenii de vanzari, de exemplu, care sa fie motivati cifre, targeturi, viziune sau frustrati de lipsa de rezultate.)

O motivatie extrinseca este insa una ciudata. Energia debordata de un om motivat extrinsec ajunge de multe ori la cote alarmante, in comparatie cu motivatia intrinseca. Diferenta o face insa durata acestei motivatii (durata scurta relativ, in momentul in care dispare, trebuie inlocuita cu alta motivatie, de cele mai multe ori tot extrinseca). De aici si efortul angajat in mentinerea unei motivatii extrinseci continue.

Ceea ce va voi spune in continuare se refera la CUM sa generezi aceasta motivatie extrinseca atat la cei din jurul tau, dar si la propria persoana. In NLP se vorbeste de cele doua tipuri de motivare, extrinseci amandoua – motivarea cu batul sau cu morcovul (pedeapsa si recompensa).

In experienta mea am ajuns insa sa experimentez diferite tipuri de motivatie extrinseca derivate din cele doua. Experimentele mele (inclusiv pe propria persoana) au inceput in momentul in care am realizat cat de diferite sunt persoanele cu care colaborez sau care imi sunt angajate. Unii lucrau excelent cand le ofeream bani (spre exemplu), in schimb altii lucrau excelent cand le luam bani. Ironia statea chiar si in modul in care puneam problema. Celui caruia ii luam bani daca nu facea ceva nu era la fel de motivat daca ii dadeam din start bani mai putini si ii propuneam bonusuri de performanta.

„Incredibil”, mi-am zis,”cat de ciudati sunt oamenii astia!”. Insa nu erau ei ciudati, eram eu prea rigid sa realizez ca fiecare are modul propriu de reprezentare; ca fiecare are alte nevoi, alt tip de motivatie.

Experimentele au continuat.
Cateodata daca maream un salariu interveneau rezultate mult mai slabe decat inainte(?!?!?).

MI s-a parut la inceput un adevarat haos in mentalitatile celor din jur. Nu ii intelegeam. Unii reactionau extrem de bine la critici, altii reactionau foarte bine la incurajari si laude. Iesea dezordine daca incurajam pe cineva care era motivat la critica. Pur si simplu nu mai facea nimic. Si invers. Ajungeam ca pentru aceeasi problema care trebuia rezolvata, sa vorbesc cu doua persoane diferite, pe unul sa il critic, sa tip la el – si pe celalalt sa il incurajez, sa ii spun ca poate sa faca fata; asta in ciuda faptului ca niciunul nu facuse acel lucru mai bine sau mai prost decat celalalt. Era culpa comuna, viziuni diferite si motivatii diferite. Iar eu ma simteam ca un om cu doua personalitati sau ca un actor care joaca doua roluri in paralel.

(va urma)