Munca – mit si adevar

11 Sep

cod binarScriu articolul asta de pe o plaja insorita a Greciei, cu o sticla de apa plata in stanga mea, un espresso scurt si o salata abia inceputa. Sunt intr-o pauza de doua saptamani pe care mi-am oferit-o de relaxare si inspiratie.
 
Ultima luna a fost pentru mine crunta din punct de vedere al volumului de munca. Lucrez cu oameni din ce in ce mai multi, proiectele pe care le-am inceput sunt numeroase si aproape niciunul nu este pe termen scurt, am de gestionat activitatea unei echipe noi pe care o formez. Oameni, sarcini, proiecte, cifre, viziune, decizii la fiecare pas aproape.
 
Pauza pe care mi-am oferit-o – si pe care cei mai multi ar numi-o “concediu” – este una de recalibrare energetica si de viziune. Am nevoie de forte proaspete si de o minte clara.
 
Chiar si in aceste momente de relaxare – mi-am pastrat anumite obiceiuri pe care nu le parasesc decat in cazuri exceptionale:

  • in continuare imi iau dimineata o perioada de reflectie, timp in care ma uit pe agenda si notez elemente legate de viziunea personala
  • in continuare citesc pentru educatie personala carti care ma ajuta sa avansez (punctual – citesc in paralel o carte de beletristica scrisa de James Patterson, cu scopul de a intelege modul in care se construieste o poveste, si o carte marketing si copywriting – care ma ajuta sa inteleg si mai bine tiparele din spatele unor povesti, personaje si mesaje de promovare)
  • in continuare scriu un numar fix de cuvinte pe zi la cartea pe care o sa o lansez pana la finalul anului si care, pentru mine, este un pariu imens – pentru ca va da nastere unui ONG care va gestiona un proiect de cateva milioane de euro
  • in continuare imi verific, pe timp limitat in zi, emailurile si statusul proiectelor pe care le desfasoara partenerii si proprii angajati.

Diferenta o face ca toate lucrurile astea se desfasoara intr-o unitate de timp mult mai mica decat in mod normal. Vorbim aici de doua ore pe care mi le iau ca sa fac toate cele descrise mai sus.
 
In rest ma bucur de soare, de mancare, de oameni, de apa – calatoresc de colo colo si ma conectez la istoria locurilor pe care le vizitez.
 
De ce ti-am dat toate detaliile astea? Pentru ca vreau sa subliniez o atitudine care, pe termen lung, mi-a adus foarte multe rezultate. O atitudine pe care nu am avut-o intotdeauna si pe care am “furat-o” de la persoane cu rezultate mult mai mari decat mine, oameni care gestioneaza afaceri de zeci / sute de milioane de euro sau oameni care performeaza constant pe domeniul lor de activitate.bani_timp
 
Vrem doar rezultatele, nu si ce presupune munca din spate
 
Am lucrat in ultimii ani cu peste 1000 de oameni in sedinte individuale de  coaching – in special pe ceea ce inseamna “coaching de performanta” – atunci cand cineva nu este multumit de rezultatele profesionale pe care le are si vrea mai mult.
 
Atunci am observat pentru prima oara o diferentiere majora intre oamenii care dadeau impresia ca sunt nascuti ca sa obtina rezultate si cei care dadeau impresia ca mai mult isi pun piedici si cauta motive pentru care sa renunte, in ciuda discursului zgomotos motivational.
 
Daca primii lucrau la ei dintr-o pozitie detasata, analizand obiectiv nivelul de performanta actual si cautand sa clarifice constant viziunea personala, cei din a doua categorie dadeau impresia ca sunt in expectativa, ca asteapta “ceva” care sa ii deblocheze.
 
Iar concluzia la care am ajuns a fost ca cei care isi puneau piedici – voiau doar rezultatele si refuzau sa plateasca si pretul pentru acele rezultate. Asteptau pilule magice, tehnici extraterestre, ritualuri de mult uitate – care sa le aduca rezultatul pe calea scurta.
 
Tipologia acestui om – foarte intalnit, de altfel – este cea a pustanului care abia a scapat de facultate si care vrea sa cada direct pe scaun de manager, pentru pompozitatea titlului, dar fara sa ia la pachet si munca necesara unui manager performant.
 
Si atunci am vazut “vanatoarea” – de titluri, de rezultate, de obiective. Si fuga de responsabilitate, munca, prioritizare, renuntare (sacrificiu).
 
Vrem epoletii, dar nu vrem si calea prin care sa ii obtinem.
 
Vrem titulatura de CEO, dar daca se poate sa pierdem noptile prin cluburi in timp ce obtinem aceasta titulatura, ar fi si mai bine (sau sa lenevim in fata televizorului ore intregi si sa pierdem vremea pe facebook constant)
 
Vrem un milion de euro, dar fara sa lucram deloc la noi, ca antreprenori, ci mai degraba sa ne fie „oferiti” cumva (de un pont, de un business angel, de o relatie oarecare).
 
Am exagerat voit aceasta atitudine, tocmai ca sa regasesti in mentalitatea ta aspectele acestei atitudini. Cu totii o avem intr-o mai mica sau mai mare masura.

Cei mai multi oameni workaholici – sufera de o paralizie cognitiva 

De partea cealalta avem omul care munceste pana la epuizare. De obicei este o persoana care sufera de “miopie” (metaforic vorbind), care intra atat de adanc in ceea ce face, incat uita pentru ce face acel lucru.
 
Este magarul de tractiune si un animal de sacrificiu extraordinar.
 
O atitudine specifica omului workaholic am avut tot timpul. Cand lucram pe programe de finantare sacrificam cu ochii inchisi weekend-urile sau noptile pentru proiectele in care eram implicat. Deseori ma inchideam in birou sau in casa si nu mai ieseam de acolo decat a doua zi dimineata, cand sarcina pe care mi-o impusesem era terminata.
 
Cand am avut propria firma (la 23 de ani) – nu aveam weekend si eram strain de ce insemna concediu. Timp de cinci ani de zile, in propria mea firma, eu eram cel care deschidea usile, eu eram cel care le inchidea – si eram strain de conceptul de concediu. Citesti corect: timp de cinci ani de zile nu mi-am luat concediu si am muncit la foc automat, fara sa calculez perioada in care am fost angajat, unde concediile mi le foloseam tot pentru munca – pe proiectele personale.
 
Acum mi-aduc aminte cu melancolie de serile in care prietenii ma chemau in oras si eu refuzam, pentru ca aveam termene limita pe care nu voiam sa le incalc. Mi-aduc aminte cu melancolie inclusiv de eternele discutii in care cei din jurul meu ma judecau ca nu am „viata personala”.
 
Acum inteleg ca toate replicile primite de-a lungul timpului aveau in spate de fapt justificarea prietenilor mei pentru „lenea” lor: daca ar fi acceptat ca ce fac eu are o parte buna, ar fi trebuit sa isi explice si motivul pentru care ei nu fac ce faceam eu. Era mai simplu sa critici pe cineva pentru ca muncea mult decat sa muncesti si tu, macar putin, dar dedicat.
 
Gena de workaholic poate fi explicata usor – prin prisma copilariei si a unei atitudini de supravietuitor pe care a trebuit sa o adopt. Provin dintr-o familie modesta din punct de vedere financiar si, destul de devreme, mi-am dat seama ca daca nu muncesc nu am ce sa mananc.
 
Insa aceasta atitudine nu m-a ajutat tot timpul: am evoluat foarte greu, din punctul meu de vedere, si cu un efort supraomenesc aproape. Pentru mine lectia cea mai mare in toti anii astia a fost sa inteleg cum ies din cutia in care ma bagam si sa inteleg ca nivelul de munca pe care il depui nu defineste nici pe departe rezultatul pe care il ai, la final.
 
Cand muncesti la nivel cantitativ (pentru ca asta face un workaholic) – efectul este cel pe care ti-l da, in realitate, orice dependenta: o capacitate redusa decizionala, de prioritizare si cel putin 10% mai putine puncte IQ decat ai in mod natural.
 
Impresia pe care o lasi in urma, daca esti sincer cu tine, este de o aparenta prostie (sau rigiditate). In realitate dependenta de munca iti paralizeaza sistemul cognitiv si iti rapeste capacitatea de a evolua profesional, financiar si relational. Nu vezi dincolo de varful nasului, pentru ca esti prea bagat in munca.
 
Mai mult de jumatate dintre cei care se recunosc ca fiind workaholici – se mandresc cu asta.
Insa vorbim de un defect, nu de o calitate.
 
Workaholicii sunt dispusi sa plateasca pretul – dar nu stiu care este acel pret 🙂
 
Daca cele doua atitudini nu iti aduc rezultate decat punctual, ce face diferenta?
 
Sunt trei elemente pe care le-am gasit la oamenii cu care am lucrat individual si care au avut, de-a lungul timpului, cele mai mari rezultate si cea mai insemnata evolutie personala.

  • Determinarea (capacitatea de a face actiuni constante, zilnice, catre un obiectiv sau viziune) – spre deosebire de ambitie
  • Introspectia (capacitatea de a-ti analiza munca, pe tine, trairile tale, directia in care te indrepti, viziunea pe care o ai) – spre deosebire de autosuficienta
  • Placerea (capacitatea de a genera emotii pozitive in munca ta) – spre deosebire de incrancenare
  •  
    1) Determinarea
     
    checkCe inseamna: sa actionezi constant, dedicat, zilnic, in portii mici
    Ce nu inseamna: sa actionezi mult, deodata, cu pauze lungi
    Reversul medaliei: sa fii „ambitios”

    Foarte multi oameni confunda determinarea cu ambitia. Sunt diferente majore si implicatii diferite.

     

    O persoana ambitioasa nu este intotdeauna si determinata. Ambitia este de multe ori de scurta durata si raportata la un rezultat pe termen scurt, implica emotii si efort mare pentru obtinerea acelui rezultat si nevoia principala este de a demonstra ca poate sa obtina acel rezultat.

     
    Determinarea tine de planul pe termen lung, dozat. De ce faci zi de zi. De cine esti tu.
     
    O persoana ambitioasa nu suporta o infrangere, pentru ca este cocentrata pe rezultatul punctual.
    O persoana determinata accepta o infrangere, fiind concentrat pe proces si pe cine devine.
     
    O persoana ambitioasa consuma un nivel urias de energie pentru obiectivele pe care si le propune.
    O persoana determinata nu pune accent pe cantitate ci pe constanta, motiv pentru care isi dozeaza energia.
     
    O persoana ambitioasa isi creste nivelul emotional pozitiv sau negativ in mod artificial, pentru a da randament mai bun. (se entuziasmeaza excesiv sau se frustreaza excesiv ca sa se puna in miscare).
    O persoana determinata face ceea ce este necesar pentru a ajunge acolo unde isi propune, fara sa implice excese emotionale.
     
    O persoana ambitioasa are nevoie sa se refaca dupa ce obtine un rezultat, motiv pentru care pierde mult timp.
    Pentru o persoana determinata – un rezultat inseamna un pas organic – si nimic mai mult.
     
    Determinarea este senzorul cel mai puternic care iti spune daca o sa ai succes sau nu, daca vei atinge obiectivul pe care ti l-ai propus sau nu, daca ajungi la viziunea personala pe care o vrei sau nu.
     
    Cum poti sa iti dai seama daca esti determinat sau nu?
    Destul de simplu:
     
    – In primul rand, gandeste-te la un obiectiv care pentru tine este important
    – Apoi raspunde la urmatoarele intrebari:

    1. Ce ai facut azi pentru obiectivul tau?
    2. Ce ai facut ieri pentru obiectivul tau?
    3. Ce ai facut saptamana asta pentru obiectivul tau?
    4. Ce ai facut luna asta pentru obiectivul tau?
    5. Daca lucrurile ar functiona in acelasi ritm ca pana acum, cat ti-ar lua ca sa ajungi acolo unde iti doresti?

    … in momentul asta rugamintea mea pentru tine este sa faci acest mic exercitiu de imaginatie si sa continui articolul dupa ce iti dai raspunsuri la cele cinci intrebari… 
     
    Daca la primele doua intrebari raspunzi “nimic”, indiferent de scuza pe care o invoci, deja ai raspunsul – ca iti lipseste determinarea de a ajunge acolo unde ti-ai propus.
     
    Daca la urmatoarele doua intrebari raspunzi “nimic” – deja problemele sunt mult mai profunde si, cel mai probabil, nu vei ajunge prea curand acolo unde iti doresti.
     
    Ultima intrebare – este un senzor de timp, care iti spune cum iti dozezi efortul. Un om determinat isi dozeaza efortul gradual, in portii mici, pe termen lung.
     
    Determinarea poate fi obtinuta, dresata, crescuta. Din punctul meu de vedere este un obiectiv continuu – sa faci ceea ce versiunea ta imbunatatita ar face. Independent de emotii negative punctuale. Este imaginea unui sportiv de performanta care, indiferent de vreme, de distrageri care apar inerent intr-o viata de om, de starea emotionala punctuala – se echipeaza si se antreneaza pentru cateva ore pe zi (ca „fel principal de mancare”).
     
    2. Introspectia
     
    introspectieCe inseamna: sa analizezi ceea ce faci, pe tine, trairile tale, directia in care te indrepti dupa fiecare actiune pe care o faci
    Ce nu inseamna: sa traiesti in teoretic, fara sa actionezi
    Reversul medaliei: sa fii “autosuficient” (sa ai raspunsuri – cel care are raspunsuri – nu mai cauta altele)
     
    Este capacitatea de a-ti pune constant intrebari legate de tine, de ceea ce faci, de directia in care te indrepti. Calitatea acestor intrebari puse constant, pe masura ce actionezi, iti aduce o claritate in ceea ce tine de viitorul tau.
     
    Atentie! Sa iti pui aceste intrebari fara sa actionezi – nu are niciun efect, dimpotriva – te transforma intr-o persoana pasiva, care traieste o viziune care nu se va intampla niciodata. Un lunatic.

    • Cine esti? Cine vrei sa ajungi?
    • Ce faci in aceasta directie acum? Cum poti face mai mult de atat?
    • Cat de departe poti sa ajungi?
    • Ce iti doresti de la viata ta?
    • Cum vrei sa isi aduce aminte ceilalti de tine?
    • Ce vrei sa lasi, la final, in urma?

    Pentru a avea raspunsuri diferite si din ce in ce mai relevante pentru tine, ele trebuie sa vina pe o vointa personala de a avansa, de a atinge inclusiv obiective pe termen scurt. Fara sa “calatoresti” profesional si personal, fara sa acumulezi noi si noi experiente, fara sa actionezi – aceste intrebari vor fi la fel de inofensive precum un arc cu sageti in fata unui avion ultramodern de lupta.
     
    Viziunea personala niciodata nu este “finalizata”, ci este o introspectie perpetua legata de propria persoana si de lumea in care traiesti, de rezultatele pe care le obtii si actiunile pe care le faci, de lectiile pe care le inveti.
     
    Imi aduc aminte de un moment in care mi-am adus un mentor la sediul tipografiei pe care o aveam. Eram mandru, aveam o hala noua in care imi adusesem aparatele, eram in plina amenajare, aveam planuri de dezvoltare, in ciuda crizei care isi facea aparatia.
     
    Atunci am primit o intrebare care m-a framantat mai bine de un an de zile:
    “Cat de departe poti sa ajungi cu firma asta?”
     
    Si am inceput sa imi fac scenarii, am inceput sa ma uit cu alti ochi la piata si la concurenta, am facut comparatii – iar raspunsurile nu m-au multumit deloc. Nu reuseam sa “vad” dincolo de mediocritatea unei afaceri de mici dimensiuni.
     
    La scurt timp am renuntat la aceasta firma cu totul si am pornit de la zero. Afacerea nu era parte din mine, era doar o etapa intermediara care imi deschidea alte drumuri.
     
    3) Placerea de a munci
     
    pleasureCe inseamna: sa te bucuri de fiecare pas pe care il faci in directia pe care o vrei
    Ce nu inseamna: sa renunti prematur atunci cand ceva nu iti face placere
    Reversul medaliei: sa fii incrancenat in ceea ce faci, fara sa te bucuri, doar cu gandul la obiectivul pe care ti l-ai propus
     
    Poti fi determinat si sa nu iti placa ceea ce faci. Bateriile se vor consuma foarte rapid. Exista oameni determinati si care sunt incrancenati in ceea ce fac (este si exemplul meu pana la un punct).
     
    Atunci cand actionezi zilnic catre un obiectiv sau catre o viziune, este important sa ITI PLACA ceea ce faci. Placerea tine de o perceptie pe care o poti antrena. Trebuie sa „fii” persoana care atinge rezultatul, asta implicand si emotii pozitive pe parcursul traseului.
     
    Ca sa iti faca placere, trebuie sa fii constient de cateva lucruri:

    • cand ai un proiect nou, cel mai mare efort il depui cand incepi;
    • ca sa pui un autoturism in miscare, cel mai mare consum il obtii cand il misti de pe loc. Ca sa zbori cu un avion, cea mai mare energie investita este in decolare.
    • cand este in miscare un proiect – efortul de a tine directia, constant, este mult mai mic

    Sa pornesti un proiect si apoi sa renunti imediat pentru ca e prea greu sau pentru ca nu iti place – este o capcana emotionala in care cade foarte multa lume. Sarcinile, in special cele de la inceput, ar trebui sa fie niste sarcini pur si simplu, fara sa atasezi emotii negative fata de ele. Ele trebuie facute precum isi face „antrenamentul” de o viata aproape un sportiv de performanta.
     
    Placerea de a face un lucru este supraestimata in prima faza, cand pornesti un proiect si risti sa renunti la el pentru ca ajungi la concluzia ca nu iti place ceea ce faci. Si subestimata mai apoi, daca treci de primul impact, cand faci lucrurile doar ca sa fie facute.
     
    Dintre cele trei elemente, acesta mi se pare cel mai greu de realizat. Daca nu iti place domeniul in care lucrezi, daca nu iti plac sarcinile mici, de rutina, pe care le faci, ca sa ajungi acolo unde ti-ai propus – atunci cel mai probabil, mai devreme sau mai tarziu, vei claca.
     
    Am intalnit antreprenori care urau nesiguranta zilei de maine – si nu au ajuns departe.
    Am intalnit fotbalisti care urau cantonamentele si antrenamentele fizice – si nu au ajuns departe.
    Am intalnit scriitori care urau senzatia ca trebuie sa scrie o carte pornind de la o foaie goala – si nu au ajuns departe.
    Am intalnit oameni care lucrau in marketing si vanzari – si carora nu le placeau clientii, produsul sau procesul de vanzare efectiv – si nu au ajuns departe.
     
    Oamenii performanti sunt oamenii indragostiti de ce fac. Iar intrebarea pe care ar trebui sa ti-o pui aici ar fi – cum ar trebui sa ma comport fata de ceea ce fac ca sa ma indragostesc de ceea ce fac?
     
    Iar secretul sta in lucrurile marunte.
     
    Daca gasesti placere in lucrurile marunte ale domeniului tau si te afunzi in ceea ce faci – pierzand notiunea timpului, atunci esti pe calea cea buna.
     
    Cand lucram pe programe de finantare – simteam o placere covarsitoare atunci cand puneam cap la cap piesele unui nou proiect pe care sa il castig.
    In antreprenoriat – simt placere cand lucrez la viziunea companiei, cand compar incasarile cu cheltuielile, cand gandesc directii de dezvoltare, campanii noi, proiecte.
    Cand fac coaching – simt placere cand lucrez cu omul din fata mea si sunt curios de ceea ce o sa iasa din colaborarea noastra.
    Cand scriu o carte – simt placere cand scriu pagina cu pagina – mai presus decat momentul cand o sa am cartea terminata.
     
    Arta de a te bucura de ceea ce faci este mai mult o perceptie decat un adevar, asa ca este in sarcina ta de a te juca cu aceasta perceptie. Daca te bucuri cand plantezi un copac, atunci te poti bucura si cand faci o bugetare pentru un proiect.
     
    Punctul trei tine mai mult de spiritualitate si de un mod profund de a vedea lucrurile decat de un fapt real si de un raspuns concret: “imi place” sau “nu imi place”.
     
    In final – cand vorbim de rezultate, vorbim de o munca inteligenta, dozata (ce presupune determinare), vorbim de capacitatea de a iti pune intrebari constant legat de aceasta cale si de ceea ce faci (ce presupune introspectie) si vorbim de placerea din spatele a ceea ce faci.
     
    Toate cele trei elemente pot fi construite de la zero.
     
    Cand esti determinat si lucrezi constant pentru un obiectiv– intr-un final oamenii vor confunda aceasta determinare cu “talentul” (un tenismen care loveste mingea zeci de ani de zile, zi de zi – va fi perceput drept un om talentat)
     
    Cand esti introspectiv si cauti sa intelegi lectia din fiecare actiune pe care o faci – intr-un final oamenii vor confunda aceasta abilitate cu inteligenta (un antreprenor care vinde o companie in momentul de varf al valorii ei, doar ca sa porneasca de la zero o alta – care si ea are succes – va fi perceput drept un om inteligent si speculativ)
     
    Cand iti place ceea ce faci si intri usor in stare de flux, indiferent de natura muncii tale – intr-un final oamenii vor confunda aceasta abilitate cu spiritualitatea si te vor considera o persoana profunda (orice persoana indragostita de ceea ce face, chit ca e agent de vanzari sau pictor, mai devreme sau mai tarziu va fi vazut drept un artist pe domeniul lui).
     
    Ce poti face tu in aceasta directie?

    1. Indiferent de obiectivul tau, sa lucrezi zilnic, in portii mici la el (“Mai bine pasi mici, de bebelusi, decat mari, dar rari”)
    2. Sa iti pui intrebari constant despre cine esti tu si rolul tau pe termen lung (eu imi acord o ora pe zi in aceasta directie, timp in care imi stabilesc si planul de bataie pe ziua respectiva)
    3. Sa te bucuri de fiecare lucru marunt pe care il faci in directia pe care o vrei (pentru cei care nu reusesc, mi-aduc aminte de un boxer cu care am lucrat si care mi-a spus, cand a venit vorba de antrenamentele grele pe care le sustine inainte de un meci: “Minte-te ca iti place si atunci chiar iti place. Pentru ca daca nu iti place, inseamna ca deja te-ai pacalit ca nu iti place.”)

    Cu drag,
    Daniel Zarnescu

    PS: Mai jos ai detalii despre workshop-ul ACHIEVER – de setare, monitorizare si atingere de obiective. Trei zile de experiential cu cele mai puternice sisteme de lucru pe obiective, strategii de vizualizare si de definire a obiectivelor, folosite in momentul asta de cei mai de succes sportivi, antreprenori si performeri din lume.
     
    Apasa pe linkul de mai jos pentru mai multe detalii:
    http://construimimperii.ro/workshop-achiever/
     
    Banner-Blog-Daniel-Worshop-Achiever
     



    Ti-a placut articolul asta?

    Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

    Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    12 thoughts on “Munca – mit si adevar

    1. Dacă ştii vreun “alergător”, dependent “de timp”, care nu se mai poate opri din goana lui spre nicăieri, distribuie acest articol scris special pentru el. E cel mai scurt articol al meu, ca să nu-i consume prea mult timp, dar să-i arate esenţa. Probabil că nu îl va citi pe tot, dar dacă o face, mai are o şansă. Oferă-i-o! (Daniel Moiş – trainer, psiholog, life coach) http://www.invingestresul.com/1/post/2015/09/nu-ai-timp.html

    2. Mi-am dat seama unde greseam. … cu ambitia asta…. faceam mult deodata si apoi renuntam. Multumesc mult de tot. Acum am inteles ce trebuie sa fac. In loc de o ora eu lucram 3 si apoi luam pauza, si iar incepeam si nu stiam cum sa fac sa fiu constanta.

          • Eu cred in ceea ce vad si nu invers.
            Sunt si multi care muncesc cu cap, dar tot nu au $$. Pana la urma, conteaza cine controleaza capetele altora, ala va avea mereu mai multe beneficii $$.
            Ca sa ai control, trebuie ca ma intai sa dai vina pe cineva. Propria persoana sau altcineva. Cand e altcineva de vina, inseamna ca nu ai controlul.