Era un moment critic din viata mea. Tocmai ma duceam la sediul unei firme care ma trasese pe sfoara. Aveam 23-24 de ani si eram la carma uneia dintre firmele care, pur si simplu, nu au functionat. Eram prea crud sa inteleg ce mi se intampla, cert este ca “greseala” ma costa undeva la 5000 de euro, bani pe care nu ii aveam. Nu vreau sa intru in detalii despre asta acum.
Imi dadusem demisia si visul meu se apropia rapid de final. Intr-o ultima incercare, am luat autobuzul cu un prieten, ca sa ma duc la furnizorul meu, cel care ma “pacalise”, ca sa incerc sa scot castanele din foc cu mana. Probabil ca era prea tarziu si cel mai probabil urmau cateva luni foarte grele pentru mine.
Eram furios si speriat in acelasi timp.
In autobuz, undeva in zona Piata Domenii, ii tot explicam prietenului meu frustrarea mea si detaliile intelegerii initiale. Langa noi era un mosulet cu o ramasita de par gri in cap, care avea un zambet larg pe fata, in timp ce ne asculta. Am coborat impreuna si m-a tras de mana.
“Vreau sa iti spun ceva, daca nu este cu suparare.”
M-am uitat la el destul de ciudat, pentru ca nu il cunosteam. Plus ca aveam tot felul de trairi ciudate, incat imi venea sa il reped. Dar m-am abtinut, pentru ca avea o energie foarte calma. A continuat:
“Am 71 de ani, am facut ceva bani la viata mea, si pe vremea lu’ impuscatu’, si dupa revolutie. I-am pierdut pe toti. Inca ma mai lupt sa fac ceva cu viata mea, inca mai am foc in mine sa mai sparg cateva ziduri cu capul. Inca ma gandesc cum sa depasesc limitele astea pe care le vad in jurul meu. Si vreau sa iti spun ceva: e o viata frumoasa, cand faci asta.”
Atat mi-a zis. Apoi a intors spatele razand si a plecat. Noi doi, pustanii, dadeam deja ochii peste cap, in sensul de “habar nu stie ce vorbeste, e nebun”, dar s-a oprit si s-a mai intors o data cu zambetul larg pe fata.
“Esti tanar si drumul e lung!”
A ras din nou si a plecat de-a binelea. Parca a fost din alt film, toata intamplarea. Ca atunci cand cineva se baga in seama cu tine si vorbeste numai prostii. Iar prostiile alea incep sa aiba sens mult mai tarziu.
Am pierdut lupta aia cu dragonul. Dar mosulica ala mi-a ramas lipit in creier cu discursul lui abramburit. Am mai pierdut cateva lupte, am si castigat cateva… si acum pot spune ca mosul nu era nebun deloc. Inca ma gandesc cum sa depasesc limitele astea pe care le vad in jurul meu. Si vreau sa iti spun ca este o viata frumoasa, cand faci asta.
Aliatii
Am vorbit data trecuta de dusmani, sunt trei principali:
* Tehnologia si Conectivitatea (care duc la fragmentarea atentiei si incapacitatea de a te conecta la ceea ce faci)
* Prietenii apropiati si familia (prin criticile prin care, teoretic, incearca sa te “protejeze”)
* Ratiunea (in sensul de “prea multe ganduri si prea putina actiune” sau de “supraanaliza”)
Ca sa poti ramane senin precum mosuletul din povestea anterioara si sa ai o viata frumoasa, fara sa te transformi intr-o acritura, care crede ca nimic nu e posibil, atunci cel mai bine ar trebui sa apelezi la cativa aliati.
Sunt extrem de puternici, odata ce ti-i faci prieteni. Ti-i dau pe scurt aici, si pe urma spun si cateva cuvinte despre fiecare:
* Naivitatea
* Incapatanarea
* Memoria scurta (eu ii mai spun si “guma de sters”)
* Dorinta de joaca
* Cei iubiti
Naivitatea
Cand ai in fata un vis, o viziune sau chiar si un obiectiv, fara putina naivitate din partea ta – ca toate lucrurile or sa iasa bine, ca nu o sa fie greu, ca nu o sa se intample chiar cel mai negru scenariu pe tine – nu prea ai cum sa te scoli din pat. Naivitatea este vocea aia care, cand lumea arunca cu critici din toate partile, tu sa spui:
“Sunt invidiosi!”
E capacitatea de a nu sti cat de greu o sa fie si nici sa nu vrei sa afli. “O s-o fac eu cumva!”
Naivitatea este aliatul care ii spune ratiunii: “Da’ mai taci din gura, ca m-ai ametit de tot!” Din cand in cand isi aduce si verisorii primari, ignoranta si aroganta. Si atunci esti impachetat si gata de drum.
Intrebarea de multe ori ramane – cum ramai naiv, nedandu-ti voie sa gandesti “prea” mult, inainte de un proiect in special? Cum ramai naiv, crezand orbeste ca o sa ajungi la capat? Ca exista un “capat”? Ca exista un taram al fagaduintei?
Pentru ca cel care are aliatul asta, indiferent cat de plin de obstacole a fost drumul, la final va spune: “N-am stiut ca este atat de greu, ca nu stiu daca m-as fi apucat.” Daca auzi replica asta, nu-l crede. S-ar fi apucat, pentru ca are alaturi de el un aliat foarte puternic.
Incapatanarea
Daca naivitatea te pune pe linie, incapatanarea te tine acolo. Nu ai nevoie de IQ foarte mare ca sa fii incapatanat ca un catar si nici vreo diploma de facultate. Doar esti, pur si simplu.
“Raman aici, pana la final!” – spune incapatanatul. Pentru ca e mai bine sa termini, chiar si in genunchi, decat sa stai o viata intreaga intrebandu-te cum ar fi fost daca nu ai fi renuntat.
Memoria scurta (sau guma de sters)
Este un aliat formidabil. Oricat de grea a fost ziua de azi, oricat de jos ai ajuns pe fundul oceanului, sa ai pe cineva care sa iti spuna maine dimineata, la prima ora: “S-o mai facem o data!” trebuie sa fie fantastic.
Memoria scurta este aia care iti sterge durerea de pe o zi pe alta.
Care iti da energie, acolo unde ieri nu mai era.
Care iti da speranta, acolo unde e numai disperare cu cateva ore inainte.
Putere unde e numai slabiciune.
Curaj unde apare frica.
E o nebunie, iti spun.
Dorinta de joaca
Este un fel de energie de copil, sa cauti placerea din ceea ce faci in mod repetat si care ar trebui sa te duca la un prag apropiat nebuniei. Sa cauti metode diferite, facand acelasi lucru. Sau sa te distrezi, acolo unde este plictiseala.
E curiozitate combinata cu entuziasm. E un copil blond, imbracat cu un maieu alb, pantaloni scurti si tenesi in piciare, care sta pe un trotuar prafuit si se uita la nori ranjind fara noima, in lumea lui. Cel putin ceilalti vad nori, pentru ca el vede dragoni care scuipa flacari.
“Cum fac sa imi placa?” este intrebarea prin care convoci dorinta de joaca.
Cei iubiti
E destul de ciudat ca ii pomenesc persoanele importante, pe care le iubesti, la categoria aliatilor, in conditiile in care sunt nominalizati cu brio si la categoria dusmanilor, unde se numeau “Prietenii apropiati si familia”. Dar am vorbit atat de mult de esecuri, de momentele grele care vin inerent intr-o viata de om, de momentele in care te cuprinde disperarea, cand nu mai vezi mai departe de urmatoarea mancare pe care o pui pe masa….
Toate astea fac parte din povestile noastre. Nu suntem (doar) blindati cu superputeri, avem slabiciuni. Iar slabiciunile, desi din afara par un moft, o scuza, cand le traim apar ca ditamai zidul chinezesc.
Si in acele momente, cand ridici privirea din pamant, de obicei vezi pe cineva. Este unul dintre “cei iubiti”, cel care iti sterge lacrimile si te ridica. Cel cu care poti avea o conversatie autentica, de la suflet la suflet, care iti da sens si speranta.
Este cel care ramane langa tine si la victorie si la esec. Motivul care faci tot ce faci.
Momentele astea de intimitate fac parte din calatoria noastra. Iar oamenii cu care le avem sunt “cei iubiti”: un prieten, un frate, o sora, un copil, mama, tata, sot. Chit ca, in anumite momente, fac parte si din “cealalta” categorie.
Pentru ca unele povesti asa sunt, mai complicate.
Si noi trebuie sa luam ce e mai bun si care ne ajuta sa inaintam.
Cam atat si pentru azi,
Am acoperit eroul, dragonul, dusmanii si aliatii.
Daca pana acum am fost mai mult in partea de filozofie a “jocului”,
data urmatoare intram in zona ceva mai pragmatica.
Voi veni cu harta (cum se deseneaza una, astfel inca sa stii cum sa ajungi la “dragon”: cum sa pornesti la drum, cum sa nu te ratacesti, cum sa depasesti obstacolele care tot apar, cum sa te echipezi in fata “marii batalii”, cum sa il infrangi).
Cu drag,
Daniel Zarnescu
PS: Articolul asta face parte dintr-o serie numita „Gamification – Cum sa fii productiv prin joaca”
Partea I – „Intro”, o gasesti -> AICI <- .
Partea a II-a – „Paralela dintre viata si povesti”, o gasesti -> AICI <-
Partea a III-a – „Cei 7 pitici ai productivitatii”, o gasesti -> AICI <-
Partea a IV-a – „Eroul”, o gasesti aici -> AICI <-
Partea a V-a – „Dragonul”, o gasesti -> AICI <-
Partea a VI-a – “Dusmanii”, o gasesti -> AICI <-
Astazi am vorbit despre „aliati”, care sa te ajute, atunci cand iti este greu. Repet rugamintea, nu te speria daca momentan ti se pare lipsit de aplicabilitate. Data viitoare voi veni exact cu asta – cum pui in practica tot ce am discutat pana acum.
PPS: Lasa-mi un comentariu mai jos si spune-mi care dintre aliati ti se pare cel mai de incredere (pe care poti sa il accesezi cel mai usor).
Am nevoie de tine si de interactiunea cu tine. Prin povestile pe care ni le spunem, prin experientele proprii – crestem cu totii si ajutam alte mii de persoane sa nu faca greselile pe care noi le-am facut. Sa invete din ceea ce ni s-a intamplat.
Asa ca aceasta serie de articole este o treaba in doi, intre mine si tine:
* eu scriu aceasta serie de articole, cu scopul in minte de a te ajuta sa fii mai productiv, intr-un final, si de a depasi blocajele pe care le intalnesti pe parcurs
* tu raspunzi cu un comentariu si continui viziunea pe care am inceput-o eu.
Intrebarea de astazi este: „Care este aliatul tau preferat, care apare cand ai nevoie de el?”
Te astept in sectiunea de comentarii, de mai jos!
Aliatul meu principal e ceea ce tu numesti naivitatea. Eu ma gandesc la inocenta aluia care nu stie ca un anume lucru nu se poate. si care crede ca mereu exista macar o solutie .
Da, inocenta e aliatul meu principal. Sigur , vine l apachet cu indemnuri de maturizare si lectii de realism. Si trebuie sa fii catar sa ignori toate astea 🙂
Citind articolul imi dau seama ca unul dintre aliatii mei este foarte bine construit – “jacked” – insa nu am stiut cum sa ma comport cu el – e Incapatanarea. Damn – ce puternic e si ce bine antrenat – doar ca il foloseam in alte scopuri, de rebeliune. Cel mai repede apare la competitiile fizice – in sport. Si e un mic soc pentru mine pentru ca eu credeam ca exact asta imi lipseste…
Alt aliat foarte bine antrenat inca de prin generala e “Memoria scurta” – si il iubesc – ma salveaza de tone de informatii inutile, stie sa ma protejeze de critici si ma ajuta sa incep entuziasmat ziua, ca un savant nebun :))
Acum imi antrenez “Dorinta de joaca” – inca o descopar si o inteleg – multumesc de intrebarea care ma ajuta sa o invoc 😀
La asta cu incapatanarea nu ma asteptam….pfuuuu….Thanks!
La mine functioneaza cel mai bine partea cu cei iubiti. Intotdeauna ma ajuta sa vad ca e cineva aproape care ma asculta sau ma incurajeaza cumva. Imi da de gandit partea cu naivitatea.. Eu ma iau mult prea in serios. Mersi pt viziune,Daniel. Astept continuarea.
Salut ,
Da memoria scurta este unul din aliatii mei de nadejde dar si incapatanarea ma ajuta. Am ajuns in halul sau la performanta de a ma vedea deja acolo unde incerc sa ajung de 20 de ani. Sa gust si eu din cupa invingatorilor sa dansez si eu ca Roky stii tu in ce film , si bineinteles sa ajung atat de bun in ceea ce fac incat nimeni sa nu ma mai ignore . Ti-am copiat citatul dar imi place la nebunie.
Te salut cu drag.
Buna Daniel,
vai, ce frumos ai scris! Parca iar am pofta de viata, de un proiect, de o provocare. Sa iau taurul de coarne! 🙂 Eu cel mai usor intru in contact cu naivitatea. De multe ori apropiatii imi spun ca sunt prea naiva pentru lumea asta. Dar in acelasi timp, de multe ori simt ca pierd legatura cu copilul din mine. Si atunci ma pierd in rautatile si stresul din jurul meu. As vrea sa stiu, oare cum pot deveni iar copil cel mai usor in viata de zi cu zi?
Spor pe mai departe la urmatorul articol! 🙂
Raspund la intrebarea asta in urmatorul articol, macar partial 🙂
Da, interesant! Aliaţii intră in ring pe rând, sau câte doi – trei odată.
Şi totuşi, eu mai am aliaţi: increderea în mine, fără a fi vorba de aroganţă, bucuria de a privi în fiecare dimineată ceea ce e in jur. Inclusiv aroma cafelei de acasă sau de la birou. Indiferent cât de greu este, toate laolaltă sunt cele care ne pot duce mai departe. Orice eşec îţi aduce o reuşită în alt plan, trebuie numai să îndrăzneşti să vezi dincolo .
Aşa gândesc eu!
Primăvară minunată! Să fiţi sănătoşi şi iubiţi 🙂
Daaaa, despre asta este vorba 🙂 Sa iti creezi proprii aliati, intr-un final, care te ajuta pe tine.
Super tare…
Dupa ce am citit ce ai scris, am stat cateva secunde si am dat pe repede inapoi ca sa ajung la acele momente, proiecte, situatii din viata mea in care am reusit fara sa-mi dau seama ce aliati aveam la momentul respectiv.
Articolul asta mi-a adus clarificare in directia asta
De fiecare data am identificat 3 aliati foarte importanti:
– naivitatea
– dorinta de joaca
– cei iubiti
Acum ma gandesc cum sa-i integrez pe toti in activitatile mele zilnice, sunt sigur ca imi va prinde super bine.
Pana la urma drumul asta pe care mergem e mai anevois fara sa-i avem aproape pe toti aliatii descrisi mai sus!
Singur nu prea poti face mare lucru 🙂
Toți sunt aliați de încredere și mă ajută fiecare într-o oarecare măsură dar cei mai de încredere sunt – naivitatea și încăpățânarea. Super articolul, Mersi.
Si la mine tot ei sunt. 🙂
Salut,
Aliatul meu preferat este incapatanarea. Pur si simplu nu pot lasa lucrurile neterminate. Atunci cand imi propun ceva, pur si simplu nu am liniste pana nu reusesc sa materializes ceea ce vreau. Mi-a placut articolul dar sincer, ma asteptam sa fie mai lung 😀 succes in continuare, Daniel!
Vor veni si articole mai lungi. Spre finalul seriei nu m-am mai putut abtine. 😀 Multam.
salut
daca spun ca toti sunt aliati in functie de imprejurari? m raspund la o intrebare cu o alta intrebare.
Respect
FELICITARI
Da, aliatii devin “aliati” doar in masura in care ii folosim in anumite contexte/imprejurari. 🙂
Incapatanarea
E atat un aliat, cat si un dusman feroce daca e luat singur : incapatanarea.
Pe cat de bine ma ancoreaza in promisiunea ce mi-am facut-o in povestea asta, pe atat de ‘rigida’ poate fi uneori prin mijloacele pe care le folosesc.
De 7 luni de zile ma ocup de day-trading pe Forex. Problema e ca am descoperit o strategie atat de ‘perfecta’ care nu dadea roade, dar din incapatanare credeam in ea, ma invinovateam pe mine si refuzam alte strategii ca sa nu ma zapacesc cu incurcarea strategiilor. Primele 5 luni de zile au fost pierdute in felul acesta.
In cazul incapatanarii, aliatii precum ‘memoria scurta’ si ‘dorinta de joaca’ sunt critice, altfel am avea parte de aceasi soarta ca si Sparta.
Aliatii mei sunt familia , Sotul si Fica cu ei Rad si ma bucur de triumf ,Cu ei împărtăsesc necazurile si esecurile ….care fara sa vrei fac parte din viata noastra. IMPREUNA LA BINE SI LA RAU FEVENIM MAI PUTERNICI
Sunt incapatanata si nu ma las usor Tot ce pentru unii pare imposibil , incerc pina reusesc sa fie posibil (Dacă se poate )
Aliatul meu preferat este sotia mea “iubita”.
Fiind alaturi de mine si la bine si la greu face ca drumul sa fie mai placut, zidurile mai usor de trecut, totul are mai mult sens si entuziasm.
Multumesc, Daniel!
Eu sunt profesor si tot ceea ce tu ne transmiti, ma ajuta nespus la Educatie antreprenoriala.
Am si niste proiecte la care sper sa primesc finantare. Sunt pe teme de antreprenoriat pentru elevi si studenti. Esti minunat.
Multumesc mult.
Succes in activitate, avem nevoie de cat mai multi copii care sa viseze frumos 🙂
Este un pachet complet in viziunea mea , personal naivitatea , incapatanarea si , mai recent , revenirea dorintei de joaca sunt partenerii mei de lucru !
Fara putina filosofie , pragmatismul nu isi are locul , asa ca astept continuarea !
Cam asta este si parerea mea. Cand ai o unealta, ai nevoie si de principiul din spate, motivul pentru care o folosesti, in ce directie, pentru ce anume, cu ce scop…
Buna Daniel. Aliatul meu preferat este naivitatea, pe care din nefericire o posed si in viata, nu numai cand vine vorba de vreun proiect. Dar in acelasi timp, as putea spune ca si incapatanarea, nu ma dau batut cu una cu doua. Multumesc pt articole. Super faine!
Ma bucur, multumesc mult ( inclusiv pentru recenzia de pe GoodReads 😉 )
Naivitatea este aliatul meu cel mai de nadejde, dintre aliatii enumerati de tine.
Si implicit dorinta de joaca.
Dar mai sunt mentorii care fac parte din “persoanele iubite”, voi care imi dati aripi si naiva, visez sa zbor, tu, Pera, Lorand, etc
Suntem cumva datori sa ne definim proprii aliati, dincolo de ce spun eu in articole. Aliatii sunt “ce functioneaza pentru tine” – adica ce iti da aripi, te entuziasmeaza, te ajuta sa inaintezi.
Aliatul meu perfect este intodeauna si imi dau seama de el cand ceva nu merge bine . Cand vad ca sunt probleme undeva .simt si atunci ma opresc . fac o mica analiza iar apoi nu continui tot asa .ci imi dau seama de sabotaje .de exemplu daca pana ieri stia cineva de ceva din proiectele mele si incerca sa ma saboteze ,aicia sunt bandit zic eu pentru ca , induc pe individ/a sau oricine apropiat in eroare .cum ? pai simplu cedez sa creda ei . si apoi cand ma reapuc ca un ‘bandit cu manusi’ fara amprente fara urma , si brusc cand stiu ca am facut ce aceea persoana nu credea ca o sa imi iasa , cand apar in fata ei si stiu ca am facut am un sentiment ‘mai ciudat ‘ dar nu- l impartasesc .De ce ? pentru ca atunci persoana in cauza isi da seama oarecum ca sunt bandit 🙂 Dar ce rost are …Are si chestia asta rolul ei pentru ca si prin asta iti dai seama cam de ce si cum ai nevoie pentru a inainte ..ca idee nimeni nu le stie pe toate . Aliatul meu perfect sunt ‘manusile de hot ‘ si taina taceri se completeaza una pe alta ..pana una alta Doar tu ca persoana sti ce vrei cand vrei unde vrei ..si cel mai important sa sti sa te folosesti de toate caile posibile pentru a ajunge la destinatie pentru tine nu pentru altcineva .
PS: Oricand vrei sa faci ceva ,nu demonstra nimanui.
PSS : In vizunea mea zic ca nu are ce se intampla sa incerci ceva .mai ales ca nu trebuie sa depui efort ,ci contrariul sa nu spui ideeile tale ,Macar pana te lamuresti cum sta treaba !Pana date viitoare Dati un Like un share si un subsc, sa vada toata lumea ce articole are Daniel Zarnescu si cu ce se ocupa ,E o pierdere de timp buna pe aicia pe site.
Mare adevăr ai grăit aici… cu naivitatea și încăpățânarea și trecerea peste obstacole oricare ar fi ele.
Îmi aduc aminte și de cuvintele lui Steve Jobs care zicea că dacă nu iubești munca ta, va fi foarte greu să treci peste toate obstacolele ce-ți vor apărea în cale.
La mine, aliatul preferat este o vorbă: ”this too shall pass”!
“Let it go!” 🙂
Suuuper articol Daniel. Eu tocmai aseară stăteam pe gânduri și am îmi spuneam: Mai Radule acum când îți imaginezi discuții despre geopolitică, religie, organizarea societăților umane, și visezi că într-o zi vei fi un comentator politic influent ai în tine o încredere foarte mare ( nu zic nejustificată) dar mare, cam la fel de mare încredere (naivitate) aveai și când visai și munceai în scopul de a ajunge scriitor la Hollywood. Asta este ce am pierdut când scriu și este dureros; fara naivitatea aceea că sunt un Stephen King în formare parcă e mai greu să stau să scriu când aș putea face altceva.
Pentru mine – incapatanarea
Ma intalnesc frecvent cu toti aliatii. Naiva sunt, incapatanata sunt, uit repede de la o zi la alta dar imi amintesc daca se repeta, pun acelasi lucru in diferite forme sa nu ma plictisesc (apropo de chestia cu norii, si eu stateam ore intregi uitandu-ma la nori si vedeam povesti intregi in miscarea lor. si acum, cand alerg pe stadion tot la nori ma uit sa nu ma plictisesc. ), si Dumnezeu imi trimite omul potrivit care sa ma ajute sa accept ceva, sa inteleg ceva, sa imi dea un sut spre inainte.
Cel mai de incredere aliat e Memoria scurta, atunci cand uit tot si ma apuc iar cu acelasi entuziasm ca prima data, ca sa o iau iar in freza. Si incerc si de mai multe ori, pana cand ceilalti imi aduc aminte ca am esuat de nu stiu cate ori si renunt.
Bună ziua ,revin la întrebarea dv.cu răspunsul :aliatii meu preferați , îmi doresc sa fie vointa și încrederea ,plecând de la afirmația că ‘fiecare zi are neacazul și bucuriile ei ‘!Și cum nici o zi nu seamănă cu alta :de ce nu am trăi ziua de azi cu bucurie si incredere ,privind o cu ochii de copii!
Bună ziua ,revin la întrebarea dv.cu răspunsul :aliatii meu preferați , îmi doresc sa fie vointa și încrederea ,plecând de la afirmația că ‘fiecare zi are neacazul și bucuriile ei ‘!Și cum nici o zi nu seamănă cu alta :de ce nu am trăi ziua de azi cu bucurie si incredere ,privind – o cu ochii de copii!
Naivitatea:)
Aliații mei sunt copiii. Datorită lor am puterea să merg mai departe, să lupt pentru demoni.
Naivitatea si incapatanarea , calitatile mele de baza 🙂