Pare ideal si ireal in acelasi timp.
Ideal pentru ca rezultatele unei echipe depind de membrii ei mai mult decat de un individ luat la modul singular.
Ireal pentru ca mie, personal, imi este o metoda atipica.
Eu am crescut in negatie si m-am dezvoltat in negatie. Imi spunea cineva ca nu pot sa fac ceva? Faceam pe dracu’ in patru si pana la urma il faceam. E ciudat sa iti marturisesc, dar da, evolutia mea a fost rezultatul a ani de zile de lupta intre mine si complexul de inferioritate pe care mi-l provocau ceilalti.
Am jucat fotbal, a venit antrenorul si mi-a zis ca nu o sa joc niciodata fotbal la cat de pipernicit sunt? Ma puneam pe facut ture de teren si in cateva luni ajungeam titular incontestabil.
Zicea taica-miu, dupa doi ani pierduti de liceu (chiul la greu, anturaj prost) ca nu o sa iau BAC-ul niciodata? Puneam mana pe carte si in cateva luni il luam printre primii din clasa si liceu.
Ziceau ai mei sa ma angajez si sa renunt la visele mele cu firma care nu mergea? Strangeam din dinti, lasam banii de buzunar pe planul doi, mancam mamaliga cu varza acasa, nu ieseam la bere cu prietenii ca nu vroiam sa imi plateasca ei consumatia.. si dupa 6 luni o puneam pe picioare cu prima incasare de cateva mii de euro.. si multe altele care urmau.
Viata mea este compusa doar din scenarii de automotivatie cateodata extrema. Din pacate nu este calea usoara si nici scurta, dar satisfactiile sunt maxime. Alt neajuns a fost sa concluzionez ca toti din jur trebuie sa fie ca mine.. drept pentru care am inceput sa motivez negativ pe ceilalti. Asteptari faramitate, comunicare in echipa aproape de zero, empatie minima, rezultate ale celorlalti sub asteptari.
Eram condamnat sa reusesc de unul singur.
La un moment dat, ca si hobby, mi-am luat si carnetul de antrenor de fotbal de pitici. Unul dintre profesorii nostri, Ion Toma (sau Tomitza, cum il alinta elevii de la Mircea Eliade si ceilalti antrenori), mi-a povestit o intamplare destul de relevanta. Fusese la Barcelona si ii spionase pe pustii de acolo.
“Cand se inscriu in academie, copiii nu sunt criticati si nici dati afara timp de doi ani de zile. Timp de doi ani niciun antrenor nu are voie sa ii eticheteze in vreun fel. Se incearca urmarirea evolutiei. Din pacate la noi se merge pe principiul <<specialistului>> la prima vedere: Ala e prost! Ala da cu stangul in dreptul! Ala n-are nicio sansa, uita-te ce fizic are!”
Nu am inteles atunci decat partial mesajul.
Am vazut diferentele mai tarziu, cand a trebuit sa ma integrez intr-o echipa de exaltati, care se laudau unul pe altul pana la extreme. Pera Novacovici, asociatul meu, este artizanul acestui tip de comunicare. Vorbeste cu tine, te priveste in ochi si sapa in sufletul tau dupa samanta din care tu o sa culegi hectare de struguri. Apoi iti paseaza pocalul tau imaginar, plin ochi cu vin rosu si gros, mai gros ca sangele.. si te pune sa ii zici ce gust are. Din incurajarile lui iesi ca Steve Rogers (alias Captain America) dupa ‘transformare’, din astmatic in supererou.
Ca dovada ca suntem victimele mediului in care traim, sta testul facut de doi psihologi, Robert Rosenthal si Lenore Jacobson, pe elevii dintr-o scoala din SUA. Dupa un test de IQ dat intregii institutii sub pretextul ca vor sa studieze precocitatea elevilor, lasa intentionat rezultatele sa iasa la iveala printre profesori, dar “putin modificate”. 20 % din elevii acelui liceu au primit niste rezultate foarte mari.
La cateva luni dupa intamplare, Rosenthal i-a pus pe elevi sa dea testul din nou. Cei 20% pacaliti ca sunt hiperdestepti s-au comportat ca si sportivii dopati, imbunatatindu-si in mod inexplicabil nu numai performantele scolare, dar si scorurile la testele de inteligenta!
Concluzia a fost simpla. In general rezultatele testului se potrivesc cu asteptarile. Ca urmare a ‘scurgerii de informatii’, profesorii si-au modificat inclusiv comportamentul fata de copii. I-au privit in altfel, i-a incurajat in altfel. Acestia, dopati cu privirile incurajatoare, au obtinut rezultate de altfel nesperate la teste, dovedind nu inteligenta lor efectiva, ci capacitatea lor de evolutie in conditiile in care cineva chiar are incredere in ei.
Asa ca data viitoare cand spui unui angajat, coleg sau copil “N-AI NICIO SANSA, ASTEA SUNT REZULTATE?”, gandeste-te de doua ori.
O sa revin pe acest aspect.
Pana atunci as vrea sa aud parerea ta. Ai avut pe cineva care sa te incurajeze si sa te faca sa vrei mai mult? Dar tu, provoci succese sau esecuri in cei din jur?
Daniel Zarnescu
pfuu…eu am avut mai multe persoane in jur care ma descurajau decat sa ma incurajeze si in situatia asta incurajarile veneau poate din carti, sau alte materiale educationale…pana cand iti creezi si un mediu mult mai propice…si atragi in viata ta si persoane care sa te incurajeze….
Eu am acelasi tip ca Pera. Doar ca eu nu mi-am gasit unul ca tine care sa ma ajute sa fiu mai practic…si de asta ma chinui ca si cainele sa rupa lantul!
O persoana care m-a incurajat cu adevarat pot spune ca a fost Andrei Hasna. Si nu m-a incurajat sub forma de cuvinte de genul: “Hai ca poti!”, “Esti un tip destept/inteligent”, sau “Altii sunt mai varza ca tine”.
Nu zic ca vorbele astea nu m-ar fi incurajat, dar eu am primit altfel de incurajari cum ar fi: “Vreau sa fac din tine o poveste de succes, pune-te pe treaba si te ajut!” sau “Se fac bani in prostie din asta(afaceri online)” 🙂 Cred ca astea sunt cuvinte mult mai incurajatoare decat cele anterioare.
In rest majoritatea personalor nu prea stiu sa incurajeze, mai degraba sa descurajeze(traiesc si am trait pe proprie experienta), mai ales parintii mei fac asta 🙂
Dar nu-i nimic…o sa le arat ca se inseala! Si ei, si altii! De altfel ai mei, vor sa se insele ceea ce e normal fiindca sunt parintii mei si imi vor binele. Multe alte descurajari am primit din alte parti. Dar materialele educationale asa cum a zis si Vali, iti dau alta perspectiva, iti deschid ochii, te incurajeaza, te face sa visezi, te motiveaza, te face sa doresti si sa vrei mai mutle de la tine si de la viata asta!
Deocamdata, am nevoie si vreau doar oameni de calitate in viata si anturajul meu. Oameni asemanatori mie!
Cand eu spuneam ca eu am crescut in negatie, nu inseamna ca nu gaseam din cand in cand pe cineva care sa imi spuna ca pot face ceea ce ma apucasem. Si preferam sa cred o singura persoana, decat cele 1000 din spate care imi spuneau sa ma opresc. 🙂
Era o vorba:
“Da-mi un deget sprijin si cuceresc lumea!”
Chestia cu increderea acordata cred ca s-a dovedit cel mai bine la mine. La primul job si actualul de altfel m-am dus in prima zi cu capul in jos nebarbierit dupa o noapte lunga de betie. ( la recomandarea mamei). Si m-a pus omul la treaba fara sa ma intrebe nimic, cu bune cu rele, rupeam messengerul in doua, ascultam muzica tot timpul, ce sa mai, daca eram eu sef, ma dadeam afara in secunda 2. In timp omul mi-a zis diferite chestii, ca e bine sa fiu “mai treaz” la birou, ca ptr muzica pot folosi castile sa nu deranjez lumea, ca in timp ce altii fac treaba eu stau pe net si nu e frumos ptr restul lumii. I-au trebuit vreo 3 luni sa ma educe, fara forta, fara taieri de salarii, timp in care omul a luptat, dar intr-un final am ajuns exact ce ii trebuie omului in firma, adica sunt omul 2 de-acolo, si suntem indispensabili unul altuia. Probabil ca daca ma angajam in alta parte in 2-3 zile eram dat afara, insa omul m-a adus pe drumul cel bun pe rand, nu stiu daca s-a chinuit sau a facut-o de placere,(probabil ca lucrand intr-o firma unde se ruleaza f multi bani zilnic, avea nevoie de un om de incredere) dar e sigur ca a meritat si ptr. el si ptr mine.
Doar prostii au noroc in viata…tinere spune-mi si mie unde lucrezi, fiindca daca tu ai ajuns mana lui dreapta(probabil cea cu care se sterge la cur), eu atunci ajung sa-mi concediez seful. Eu n-am mai auzit astfel de caz pana acum sincer…din cate stiu daca faci asa la vreun patron dupa nici o ora te zboara afara…te trimite acasa :-j
Persoana care m-a incurajat, m-a ajutat sa evoluez, a crezut in mine chiar si atunci cand eu nu eram convinsa ca stiu ce fac, aceea care m-a ajutat sa ma ridic atunci cand viata m-a ingenunchiat, a fost si este sora mea. Este absolut minunata si cu siguranta, viata mea ar fi fost mult mai grea fara sprijinul ei constant.
am norocul sa am parinti care mai des ma incurajeaza decat invers si aceasta s-a simtit in evolutia mea, dar mai ales in curajul de a fi responsabila cu alegerile si hotararile mele.
eu sunt o persoana pozitiva in general si astfel prietenii si anturajul meu, dar mai ales cei dragi mie au doar de castigat de pe urma mea, ca sa zic asa…vad peste tot posibilitati si potential, plus ca imi fac timp de fiecare care apeleaza la mine si cateodata chiar ma bag in seama si fara voie, ceea ce nu e de dorit, dar ma aptin cu greu. cred cu tarie ca in fiecare exista o comoara si un potential mare, ce merita gasit si explorat. totul depinde de fiecare, de increderea ce o avem in propria persoana (plus increderea insuflata de cei din jur) si de munca care o depunem.
frumos articolul, mai ales pentru ca se simte ca e inspirat 100 % din ideile si convingerile tale. iar mica povestioara despre copii antrenati la Barca, e si metoda dupa care vreau sa imi educ fiica.
numai bine si articole valoroase in continuare !
Sunt doua tipuri de oameni, cei care te ajuta sa infloresti si cei care te ajuta sa supravietuiesti.
De obicei tipologia veche de parinte nu este de condamnat; multi prefera sa isi stie copilul de multe ori in siguranta, dar plafonat/mediocru, decat sa fie aproape de excelenta, dar sa traiasca pe muchie de cutit.
Intentia lor e pozitiva, efectele nu sunt insa chiar cele mai potrivite pentru copii.
Dar sunt momente in care preferi si unul care sa te tina in viata. De aia se spune ca la greu ne intoarcem tot timpul acasa. Stim ca acolo cineva va avea grija de noi.
sa incurajezi nu inseamna sa ii asterni cuiva o perna sub fund. e foarte bine ca ai atins subiectul acesta, adica “cu perna sub fund”.
sunt destui care confunda.
totusi, sa incurajezi pe cineva inseamna sa il indemni la actiune, aratandu-i astfel ca ai incredere in capacitatile lui. o actiune duce fie la o greseala de pe urma careia va invata ceva, fie la un succes. important e sa prinda gustul pt munca si rezultate.
La inceput de cale am avut si eu persoane care sa ma automotiveze, dar la un moment dat “afacerea” a preluat conducerea in mintile tuturor si cam s-a ajuns la ignoranta.
Pe de alta parte de cand ma stiu, mereu am motivat pe ceilalti si in ultima perioada chiar au obtinut performante remarcabile cei motivati de mine.
La tine merge bine motivatia negativa, la mine din contra, uneori ma face sa “franez”. Deobicei cam ma automotivez 🙂
Daniel, am scris în cărţile mele despre acest subiect o mulţime de pagini! Am scris în “Începutul călătoriei”, în “Casa şi Familia”, în “Cum să faci bani”.
În ce mă priveşte, cred că ceea ce contează mult este ceea ce faci ACUM. Admit că trecutul este o sursă de informaţii inestimabile şi că el trebuie analizat periodic. Totuşi, pentru asta, e nevoie de o educaţie solidă a corpului emoţional. Altfel, plonjările în “trecut” sau “viitor” devin REVERIE, iar asta este o altă poveste, o cu totul altă poveste decât VIZUALIZAREA. Subiectul este vast şi eu cred că e foarte bine că l-ai adus în discuţie. Cred că atitudinea multora dintre dascăli, lasă de dorit în sensul celor scrise de tine! De aici şi rezultatele la Capacitate, Bac, admiterile la facultăţi, etc. Să mai zic despre spirit antreprenorial? Mulţi confundă spiritul antreprenorial cu “a avea SRL”. Ce prostie! Ca şi cum A FI GOSPODAR, e o prostie! Pentru că, puţini îşi mai amintesc despre sinonimul secular al termenului ANTREPRENOR!
ANTREPRENOR = GOSPODAR!
Doua scurte definitii, de un cuvant (sinonime mai degraba) care acopera toata plaja:
contractor (vezi substantivul antrepriza)
intreprinzator
Ambii baga un ban si scot 2.
Comercianti.
Si eu aveam o cunostinta care spunea ca este antreprenor. Lucra la o firma, doar ca in loc sa aiba contract de munca, era platit pe micro, pentru mai putine taxe.
Cand spui ca esti antreprenor iti ofera un aer nobil. Toti cautam sa facem parte din ‘alta’ comunitate.
Mesajul transmis: “eu nu sunt ca voi”!
„Cred că atitudinea multora dintre dascăli, lasă de dorit în sensul celor scrise de tine! De aici şi rezultatele la Capacitate, Bac, admiterile la facultăţi, etc.”
Perfect de acord.
Profesorii care au pregătit lotul de 20% de elevi (clasificați ca superdotați, dar care erau absolut normali) au fost întrebați la sfârșitul experimentului despre activitatea lor. Știți ce au spus? Că aveau impresia că merg în gol. Indiferent ce făceau, rezultatele nu apăreau. Prin urmare și-au îmbunătățit în mod constant metodele, până când au apărut și rezultatele.
Deci titlul articolului este mai mult decât sugestiv. Este suficient să ai o părere bună despre tine? Cu siguranță este necesar, dar trebuie să ai și un mentor care să aibă o părere bună despre tine.
Studiile de specialitate au aratat acum 60 de ani ca recompensa (care nu trebuie sa fie neaparat materiala, ci si sociala, verbala sub forma incurajarilor) este mai eficienta in modelarea comportamentelor pozitive si performante decat pedeapsa.
cel mai rau lucru pe care parintii sau educatorii pot sa l faca este acela de a critica copilul. cand il crititi acesta se asociaza cu greseala si este preocupat de imaginea lui si nu invata din greseala. cand ai gresit unica preocupare trebuie sa fie sa vezi ce puteai face altfel sau cum poti evita pe viitor aceasi greseala. daca ai facut asta, ai castigat! ai invatat!
multi oameni nu invata si repeta aceleasi greseli pt ca de mici au invatat sa asocieze propria persoana cu greseala. se centreaza pe ei, se complac in a se simti vinovati si rusinati iar data viitoare comit exact aceasi greseala…………. si se intreba: de ce mi se intampla numai mie? intrebarea corecta ar fi: ce tot fac de iese rezultatul asta? ce as putea face diferit?
frumoase inspiratii ai la ora 11……………. imi doresc ca oamenii sa invete ca vom avea mai mult succes daca ne incurajam unii pe altii, daca reusim sa gasim lucrurile care sunt promitatoare in celalalt si sa l motiam sa le fructifice. bineinteles, nu fara munca din partea lui. cu totii tragem de noi sa ne atingem targeturile, doar nu e totul simplu si usor pe lumea asta. insa, se poate.
Buna Daniel,
Foarte fain articolul. Ca de obicei, in mine provoci dorinta de a arata (tuturor si mie insami) cat de mult pot sa duc si mai mult :).
Si la mine merge cu motivatia negativa, dar merge si cu cea pozitiva (pe care o prefer 🙂 – motivatie sa fie :).
Cat despre a provoca la randul meu succesele celor din jur, deocamdata cred ca nu am inca acea putere. Insa simt o dorinta f mare de a incuraja pe cineva atunci cand il vadcu moralul scazut sau stresat si incerc intotdeauna sa gasesc cuvintele potrivite. Nu am o putere de convingere f mare, dar cred ca timpul va face diferenta.
Ei, din pacate, foarte multi oameni care sa vrea sa ma convinga de cat de multe lucruri bune am in mine (asa cum face Pera cu tine – apropos, superba metafora cu samanta si strugurii), nu prea am avut in jur. Insa, in ultima verme, iau ce pot de unde gasesc mediu bun si mai ales de la voi, cativa, pe care v-am cunoscut nu demult si pe care doresc sa va pastrez aproape.
Multumesc, Daniel
salut
super articol …
cred ca noi ne asemanam mult …
si eu am inceput sa practic un sport de performanta si mi s-a spus ca nu o sa pierd mult timp pe acolo … am ajuns medaliat la mondiale ….
am inceput o facultate de unde multi imi spuneau ca nu are mare viitor, ca e mai mult o pasiune …. am adus pasiunea la stadiul de arta si fac destui bani …..
La locul de munca directorul de departament imi repeta sa revin la realitate …. comisioanele facute de mine depasesc venitul lui ….
nu pot decat sa multumesc tuturor celor care incearca sa ma impiedice ….
si sa raman vesnic dator celor care m-au sustinut …
o zi buna
Foarte tare articolul Abel 🙂 ISTJul din mine la skimmuit pana la concluzie :))
cum reactioneaza un copil reactioneaza si un adult: il certi (critici) devine complexat- il lauzi infloreste…din ce in ce mai mult…cu fiecare lauda!
Foarte buna paralela, in mare e acelasi lucru.
Cu cat inaintezi in varsta, insa, ai 2 directii:
– ori te flexibilizezi (capeti intelepciune si liniste)
– ori te rigidizezi, si odata ce comunici negativ, ramai pe automatismele tale generand comportament similar in jur.
Iti multumesc pentru articolul acesta. Cate ceva stiam, insa nu am realizat ca si eu am practicat acelasi gen de atitudine, insa nu ca reactie la persoane ci la intamplari. Adica daca mi se intampla ceva rau ma straduiam sa reusesc cat mai bine. Atata de bine incat ma miram si eu. Am crezut ca este o calitate pana cand am constat ca am si deznadejdi si stari de totala bajbaiala in univers daca nu aparea o forta contrara. Cu astfel de stari cum sa procedez?! In opinia mea asta ar fi legat de strategia pe termen lung a individului. Lucru care mai ales femeilor le lipseste deoarece se pierd in cele zilnice marunte….
Salut Daniel,
Eu personal apreciez mult mai mult persoanele care vor sa provoace succese, si asta incerc si eu sa fac cu cei din jurul meu.Totusi nu este o regula generala, cu unele persoane folosesc si cealalta motivare, intuitiv.
Si la mine a functionat in copilarie un fel de amestec de motivare negativa si din cand in cand putina motivare pozitiva. De pilda: luam note bune , mi se spunea ca e ok, ca oricum nu am altceva de facut, apoi tata mi-a spus ca nu pot obtine permisul de conducere si m-am ambitionat sa-i dovedesc contrariul, etc Imi amintesc insa cu ce surprindere m-a privit diriginta in calsa a 7-a cand am facut o judecata de valoare care a facut-o sa-si schimbe parerea despre mine si realizand schimbarea in atitudinea ei fata de mine, cred ca acela a fost momentul in care am inceput sa mi-l schimb si eu.
Multumesc mult pentru articol. E necesar sa fim atenti la ceea ce sadim in noi si-n cei din jurul nostru.
Foarte bun articolul, am citit intr-o carte undeva, despre cel mai bine platit angajat al secolului trecut, se zicea ca avea anual un salariu de 1 000 000 de dolari. Era cel mai mare venit anual al unui salariat din vremea aceea, era mana dreapta a unui mare industrias! Povestea e reala. Cand angajatorul a fost intrebat de ce il plateste pe respectivul asa de bine acesta a zis ca nu a mai intalnit pe nimeni pana atunci care sa stie sa motiveze si sa conduca atat de bine oamenii cum o facea respectivul. Nu era cel mai bun in domeniul otelariei, caci despre acest domeniu era vorba, ci doar era cel mai bun in a motiva si incuraja oamenii. Vedea in om doar ce era mai bun chiar si atunci cand acestia greseau.
In concluzie incearca sa spui si sa oferi numai cuvinte de lauda chiar si atunci cand greseste cel de langa tine. Nu ii aminti momentele nefericite, ci amintestei si subliniaza-i reusitele, acel om va fi mult mai productiv decat e unul care lucreaza stresat pentru ca daca nu face treba bine il cearta seful !
Oamenii sunt fiinte care sunt insetate dupa aprecieri pozitive !
O zi placuta !
P.S. As vrea sa mai citesc astfel de articole. 🙂
Motivarea creste puterea ca la motor , insa exponential , nu procentual .
Motivarea creste puterea ca suprealimentarea la motor , insa exponential , nu procentual .
Salut Daniel!
Am un prieten, cu 9 ani mai mare, Gabi, cu care am lucrat in constructii, cand aveam 16-17 ani. E genul de persoana care ma incuraja si ma motiva. Il respectam, dar era si de gasca si ne distram in timp ce lucram. Am invatat multe de la el, si impreuna cat am lucrat. In filmul “Gridiron Gang” am mai vazut asa un gen de persoana.
Am crescut si eu in negare, nu acceptam sa arat niciun semn de slabiciune, intrucat nu vroiam sa fiu luat la misto de parintii si fratii mei. Nu am ajuns prea departe, nu mi-a fost prea usor. Pentru fiecare realizare am fortat nota.Acum ei pot zice ce vor ei…eu nu ii aud, am o aventura de trait.
Imi place sa incurajez oamenii, ca sa reuseasca in ce isi propun, dar uneori uit sa apreciez solutiile lor, si mi se intampla sa le dau eu solutii “mai bune”, si asta nu e prea ok.
Iosif.
Da, e una din cele mai grele lucruri, sa lasi omului libertatea de a gandi si a progresa … timp in care sa nu iti pierzi increderea in el pentru puterea lui de a lua decizii.
Salut!
Va apreciez foarte mult munca sper sa putem sa schimbam ceva si mai ales lumea sa inteleaga ceva din munca voastra.Eu sunt diferit de restul lumii si caut oameni ,oameni adevarati si nu cei creati de societatea asta asasina adica pinguini,cocalari si pitzipoance .Unde sunt oamenii remarcabili si deosebiti.CAUT OAMENI AJUTATI-MA SA II GASESC.Cu stima.
Am primit incurajari de la persoanele carora le-am povestit viziunea mea despre viata si planurile mele de viitor. Insa nu m-au ajutat nici pe departe cat m-am ajutat eu singur. Poate daca o sa le primesc de la cineva care a ajuns unde vreau eu sa ajung (sau este aproape) m-as simti incurajat mai mult.
Insa ce ma ajuta foarte mult, si imi da puteri – la propriu – este autosugestia. Sunt mult mai sigur pe mine, mult mai determinat si am energie sa finalizez ce imi propun.
Astfel ca atunci cand incurajez pe cineva, pe langa asta ii mai spun si acest secret care chiar functioneaza.
Eu incerc sa-i incurajez pe cei din jur tot timpul.
Da, am avut, desi am avut si profesori de “renume” in liceu care folosea metoda clasica de jignire si urlat. Majoritatea il urau, iar cand urasti profesorul e mai greu sa inveti materia, sa o asculti cu placere, sa pui intrebari, sa cauti lamuriri, etc.
Bun articol.
E grozav ce face Pera. In 2 sau mai multi se numeste sinergie. Am un exemplu concret din experienta mea cu pokerul.
Cand eram ceva mai la inceput, era un alt jucator din Republica Ceha cu care discutam ceva mai des. Cand imi mergea rau (din cauza variatiei, sau bad play) posta la mine in blog incurajari si feedback pe unde stia si asta ma ajuta intotdeauna, apoi cand ii mergea lui rau si mie bine, eu faceam acelasi lucru, in mod genuin si ciclul asta s-a repetat de multe ori. E foarte fain sa exeprimentezi asta, chiar daca amandoi eram la inceput ne ridicam unul pe altul.
E ca si cum eu sunt putin deasupra lui in aer plutesc bine fixat il apuc de maini si il arunc ceva mai sus decat mine unde ramane fixat, apoi el ma ia de maini si ma arunca mai sus de el si eu la fel si tot asa, spre inaltimi.
Cand petreci timp cu cineva care te critica nefondat in continu, e ca si cum tu ai incepe sa plutesti in sus si el te tine de picior si nu te poti inalta.
Iar daca amandoi sunt cu atitudine negativa, se afunda ambii in nisipuri miscatoare.
Asta arata cat de important este anturajul.
Foarte bun exemplu, multumesc!
si mie mi s-a dat in cap de mica dar am luptat ca si tine..am facut mate si actorie pana mi-a dat sangele:)eu actorie vroiam!acum…mai am mult de muncit…ca tot de una singura sunt…sau poate cu Dumnezeu!
incurajarile intr-adevar duc spre ceva bun in orice domeniu si la oricine.am avut si eu doi parinti cu doua pareri mereu.unul cauta sa ma ingroape si celalalt sa ma inalte.si s-a vazut diferenta
nu cred ca am trait vreun moment in care sa simt ca cineva are incrdere in ceea ce fac.. pana nu demult. De mica pretentiile cu privire la mine erau mult mai ridicate. Mi se spunea mereu si intruna ca pot mai mult, ca sunt in stare de mai mult. Si , de cele mai multe ori, nimic care sa aprecieze efortul depus de mine. Am crescut de una singura pentru ca asa am vrut. Si da, am reusit, tot ceea ce mi-am dorit atunci.
Dar am invatat ceva ce-mi revine in minte: nu conteaza ce au facut ceilalti din tine, conteaza ce ai facut tu din ceea ce au facut ceilalti din tine. Nu stiu unde am citit asta, dar cert e ca a rezonat cu mine. Si asa e. La urma urmei de ce sa nu folosim lipsa sprijunului ca o cale spre o crestere mai in avant?
Felicitari pentru articol!! extrem de frumos!
Este ceva dumnezeiesc ca cineva sa aiba incredere in tine, deja poti misca muntii!! din pacate si in cazul in care esti desconsiderat ai o evolutie in scadere, cel putin daca nu esti automotivat (cum ai fost tu). Insa e foarte greu, sunt exeptii, mai ales ca nu se face educatie pe latura asta(incredere in sine, stima de sine). Bine ca ati aparut voi, o sa faceti lumea mai buna!
Nu am avut pe nimeni sa ma încurajeze,am fost mai mereu singura, asta pt ca nu aveam ceea ce alții aveau părinții,dar am fost mereu luptătoare și mai încurajat singura lovindu-ma psihica de oameni mai puțin buni,succese nu știu,dar încerc sa fiu.mereu lângă cel care are nevoie de ajutor și de un sfat de la.mine,succesul suntem noi însuși faptele noastre pt a ajunge la un nivel foarte înalt și succesul este când reușești sa îti îndeplinești ceea ce îți dorești,sunt foarte sincera,am fost și voi fi mereu puternică, succese altora.nu știu,eșecuri sper ca nu,,am rămas un pik fixată, în viata crescând singură, văzând lumea cum se comporta cu mine,fiind ff rea,neavând cine sa ma ajute sa.ma încurajeze… Luând decizii singura, când întâlnești persoane care vor sa te încurajeze,sa te învețe nu îl asculți ca un sfat,doare când ai avut nevoie nu era nimeni lângă tine și acum când ai ramai același tu dinainte încurajând-te singur,sper sa ma ajuți cu un sfat,mulțumesc foarte mult.nu am ajuns încă acolo unde vreau sa ajung deocamdată
Este o carte la Curtea Veche, Mentalitatea invingatorului, care descrie pe larg cu exemple si studii aceasta filozofie a incurajarii prin munca versus talent. F. buna, felicitari pt. articol
Rareori m-a incurajat cineva. Si eu am trait in negatie. Si cand am reusit, am simtit nevoia si datoria de a da inapoi, de a-i invata pe cei din jur sa-si schimbe viata, de a-i ajuta. Iar acum o fac cu succes. Asta este cea mai mare bucurie:) http://www.ioanabudeanu.com/2014/11/life-coaching-cum-sa-ai-tot-ce-ti-doresti-in-viata.html
Pingback: Experimentul „Ochi caprui – Ochi albastri” – Construim Imperii
Mi-a placut tare mult!Pacat ca am inteles aceste lucruri cand baiatul meu este deja mare….l-am “bombardat “cu nu esti in stare,altii sunt mai destepti,etc…regret ca nu m-am informat cu mult timp in urma despre aceste lucruri…