Povesteam intr-unul dintre newsletterele trecute ca atunci cand eram copil citeam cantitati industriale de literatura. Aveam obiceiul sa ma duc printre rafturile bibliotecii, sa trag adanc aer in piept, sa adulmec mirosul de hartie veche amestecata cu cerneala de tipar.
Apoi sa ma uit pe cotorul cartilor, sa trec cu degetele peste ele pana ma surprinde un titlu, o culoare, un autor. Sa scot cartea, sa o deschid. Sa o pun la loc, dupa care sa iau alta.
Imi lua mai bine de o ora sa imi aleg urmatoarele trei carti (limita care era impusa de biblioteca), asta desi le citeam in mai putin de o saptamana.
Cu toate astea, in ciuda faptului ca imi placea la nebunie sa citesc, exista o anumita categorie de carti la care cititul devenea corvoada: cartile din bibliografia obligatorie de la scoala. In vacanta de vara ni se dadea o lista imensa, cu zeci de titluri si un numar minim de carti la care sa facem rezumatul.
Nu le citeam aproape niciodata.
Mi-era imposibil, parca aveam alergie la ele. Asa ca imi umpleam ghiozdanul cu orice alte carti, in afara de alea fata de care simteam obligatie sa le citesc. Ma indragosteam rapid de o carte, cu conditia sa nu imi zica altcineva sa o citesc. Poate ca era o forma de rebeliune, poate ca mintea mea percepea ca imi este ingradita libertatea. Habar nu am.
Aceasta contradictie m-a urmarit mult timp, in viata, in diverse forme. Daca stau bine si ma gandesc, acelasi lucru se intampla si cu jocurile pe calculator – petreci ore intregi, obositoare de multe ori, concentrandu-te pe diverse actiuni, facand strategii care sa te duca in topul celor mai buni jucatori, documentandu-te. Iar efortul respectiv, daca il transpui pe parte profesionala, desi stii ca esti capabil de el, cu toate astea nu il depui. Iti creeaza alergie aproape. Acolo, fiind cumva impus, faci totul la nivel “de avarie”, chiar si in conditiile in care esti platit pentru asta.
Pentru ca este o diferenta intre placere si munca, intre dorinta si obligatie.
Si intrebarea care imi vine in minte este – cum “pacalesti” creierul?
Cum faci sa amesteci placerea cu “munca”, obligatia sa fie dorinta si viata ta sa fie similara unui joc pe calculator care creeaza dependenta?
Este o intrebare care merita efortul de a raspunde.
Cum pacalesti creierul, astfel incat sa dispara ideea de obligatie sau “munca”?
si sa dai astfel nastere performantei…
Astept un raspuns mai jos,
iar eu voi veni data viitoare cu cateva elemente care iti pot transforma perceptia,
iti pot pacali mintea
astfel incat sa transformi ce faci intr-o carte buna, pe care o vrei citita sau un joc pe calculator pe care stai cu orele, fara sa simti nevoia de pauza.
Cu drag,
Daniel Zarnescu
PS: articolul asta, probabil cel mai scurt din istoria “Construim Imperii”, face parte dintr-o serie numita “Gamification – zi de zi”. Partea a doua va veni saptamana viitoare.
PPS – pana atunci vreau sa stiu parerea ta:
Cum iti pacalesti creierul astfel incat sa iti placa ce faci?
Vino cu povesti personale, in care ai transformat o sarcina aparent dificila si neplacuta, intr-o joaca.
Vino cu parerea ta despre subiect.
Cu teoriile tale.
Raspunsul tau – va da curaj si altuia sa raspunda si va inspira mii de cititori sa caute raspunsul la aceasta intrebare, in viata lor.
Lasa un comentariu mai jos cu raspunsul la intrebarea:
Cum iti pacalesti creierul astfel incat sa iti placa ce faci?
Ideea asta de a.ti pacali creierul e pe sufletul meu, cumva facand asta am demarat marile mele proiecte. Sunt tare curioasa de continuarea ta.
Un fel de a-mi pacali mintea e prin a juca rolul unui super-erou, cateva ore pe zi. Tot citind articolele tale, mi-am construit (si pe hartie) super-eroul care este exact asa cum vreau. Si zilnic ma conectez cu el. Acum abia ne imprietenim si il cunosc mai bine 🙂 Si mai fac vizualizare – ma vad facand lucrurile care nu-mi fac neaparat placere, intr-un mod mai fun. Si asta ma ajuta sa ma pun in miscare – de acolo devine mai usor si mai fain tot.
Astept continuarea 😀
Nici nu stiu cum imi pacalesc creierul, asa de bun sunt la asta!
Bun.Mi-a dat ceva de gandit intrebarea ta. Iata situatia: am “un stol” de pisici, si cineva treabuie sa le schimba nisipul din litiera. O data, de 2 ori e ok, insa zilnic devine deloc incantator.
Cand nu am chef, imi imaginez ce ar fi daca nu as face acea curatenie! Ce ar face o gasca de pisici agitate? Cum ar ajunge sa miroasa prin casa? DAca s-ar imbolnavi cat timp as piede mergand la medic, la tratament , stat la cozi cu alte animale agitate etc etc.
Iar in final, imi spun: hai ca rezolv repede! Sunt doar 4 minute, cu tot cu iesit afara si dus gunoiul!
PS: habar nu am daca dureaza 4 minute 😉
Nevoia te-a impins de la spate. Proiectia unui scenariu negativ adica…
Corect?
Daniel, cred ca este o combinatie. In descriere am pus accentul pe nevoie, intr-adevar. Faptul ca dureaza putin si ca va fi aer curat si o senzatie de ordine ( adica o rasplata ) sunt lucruri importante pentru mine sa trec la actiune fara sa mai stau pe ganduri.
Este un subiect interesant si am sa povestesc o situatie personala.in urma cu multi ani mi am luat carnetul de conducere cu foarte mare usurinta si am condus ocazional,au trecut anii si nu am mai condus cu toate ca era o provocare care mi placea.Sotul meu si a cumparat masina dar eu nu am condus. M am ocupat de cresterea copilului de treburi casnice.A venit o zi in care sotul meu a parasit aceasta viata iar eu am ramas cu masina,mi era draga dar si teama.Am facut o achimbare majora in viata mea ne am mutat la curte,toate noi si frumoase.Avem de mers pe jos 1,5km si cumparaturi cam de la 1km distanta. Ne am mutat iarna,frig si mi am zis trebuie sa intre masina tabla in functiune si am hotarat m am suit la volan,mai intai printre strazi de altfel f.inguste si am reusit.
Deci nevoia te-a impins de la spate. Si ai intrat intr-o energie de razboinic. “Hai sa o fac si pe asta!”
Inteleg bine? 🙂
Aiurea.
Aveam de facut niste imagini de prezentare pentru niste icoonite desenate de mine. Cand desenam iconitele, chiar nu simteam ca muncesc. Abia asteptam sa ajung la birou ca sa ma apuc de treaba.
In schimb, imaginile de prezentare erau un chin. Nu stiu de ce, dar nu-mi placeau deloc. Si le-am tot amanat pana cand s-au strans foarte multe.
Am stat si m-am gandit, cum naiba fac sa gasesc placere in ceea ce fac. Si am zis, ia sa vad daca pot sa fac ceva frumos, o prezentare misto, sa-mi faca placere sa ma uit la ea. Si usor usor a inceput sa-mi placa, am intrat intr-o stare de flux si am dus sarcina la bun sfarsit.
Dupa care firma a luat-o usor usor la vale si m-au dat afara :)))), dar asta-i alta poveste.
Deci tu vrei sa spui ca doar intentia ta initiala: “hai sa vad cum fac o prezentare care sa imi placa si mie” – a functionat? Mai sa fie 🙂
De ce trebuie pacalit creierul? Cand am un scop cu care sunt de acord, fac acea activitate. Cand scopul activitatii nu imi convine, mai bine nu fac nimic cu toate consecintele ce deriva de aici.
Vorbim aici despre compromisuri? Sa faci ceva cand nu vrei sa faci, pentru ca altcineva a spus?
Stiu ca exista o categorie de oameni care are o reticenta la verbul “a pacali”. Intr-o lume ideala ai dreptate 1000%. Dar nu-mi spune ca nu ai momente cand nu ai chef sa faci, pur si simplu, desi stii ca este foarte important pentru tine acel lucru.
Intrebarea este cum te pui atunci in miscare. Cum provoci creierul (in loc de “pacalesti”) sa gaseasca o “cale” ca sa actionezi.
De asemenea, indiferent cat de mult iti place sa faci ceva, sunt trei momente in care apar blocaje pe proiecte care se deruleaza pe termen lung:
– la inceput (orice proiect necesit energie mai mare la inceput ca sa se puna in miscare si de obicei asta implica anxietate mai mare)
– in timp ce faci (sau blocajul de repetitie – cand nu mai dai randament dintr-o perceptie exacerbata de rutina)
– la final (cand stresul creste foarte mult si exista o tendinta exacerbata de a claca – exista si o vorba “sa te ineci ca tiganul la mal”, sau in psihologia pop “frica de succes”; cand mai ai un pas si termini, si cu toate astea intorci spatele si pleci)
Asa, la nivel ideal – da, cand vrei, faci. Cand nu vrei, nu faci.
Dar intre astea doua culori exista 1001 de nuante si o minte care, cateodata, functioneaza independent de tine. Asa ca intrebarea este, pentru tine (care nu vezi cu ochi buni acest “pacalit”) – cum faci echipa cu mintea ta ca sa inaintezi?
La mine functioneaza competitia. Imi propun sa fiu mai bun decat cel care a facut acea munca inainte de a veni eu acolo. Sau mai bun decat cei din jurul meu care fac aceeasi munca. Asta ma motiveaza, ma face sa intru in flux si sa dau randament maxim. De obicei nu cedez pana nu reusesc sa fiu cel mai bun. Apoi intru intr-o competitie cu mine insumi, incerc sa procedurez activitatea sau sa imbunatatesc procedura astfel incat sa cresc eficienta. Cand nu mai am ce imbunatati intervine blazarea, ceea ce ma determina de cele mai multe ori sa ma mut de la acel loc de munca si sa caut altceva.
Oh, si eu sunt competitiv.
Spune-mi ce dezavantaje are pentru tine “competitivitatea”, daca ai observat. Cand “te tradeaza”? (daca te tradeaza)
Te intreb pentru ca am observat destule parti negative la latura mea competitiva, motiv pentru care mi-am directionat “atentia” pe alte elemente, ca sa pot evolua.
Sigur ca această ”competitivitate” are si dezavantaje. In primul rand ar fi greutatea de a lucra in echipa. De cele mai multe ori colegii evitau sa lucreze impreuna cu mine deoarece ceream tuturor acelasi randament. Apoi, ca o consecinta a unor rezultate bune obtinute repetat, am ajuns la o mult prea mare incredere in mine, infatuare chiar, ceea ce ducea la deteriorarea si mai accentuata a relatiilor de munca. Un alt mare dezavantaj este faptul ca uneori nu stiu cand sa ma opresc. Ceea ce se traduce in obiective mult prea ambitioase, nerealiste chiar, iar neatingerea lor conduce la frustrari si uneri chiar depresie.
Cred ca (si ceea ce scriu aici ma priveste strict pe mine) pentru a-mi pacali creierul trebuie sa am un obiectiv cu care sa rezonez.
Ce inseamna asta? Obiective cu care rezonez sunt acele obiective in care gasesc placerea calatoriei. Desi are o finalitate, aparent cel putin, imi place calatoria pana acolo.
In acest caz, chiar daca sunt la lucru si chiar daca am dormit foarte prost in noaptea ce a trecut reusesc sa imi ridic nivelul la cote inalte.
Si asta pentru ca am un obiectiv clar iar calatoria pana la el imi place pentru ca este formata din actiuni care imi fac placere. Si mai mult decat atat am langa mine oameni care ma sprijina si ma motiveaza.
O a doua conditie este sa am si timp pentru mine, timp in care sa stau in liniste (as spune ca sunt dependent de liniste caci daca nu am in fiecare zi macar o ora in care sa stau in liniste a doua zi sunt sub nivelul de performanta indiferent de cat de bine am dormit).
Cam asta functioneaza la mine.
Multumesc, Daniel!
Multumesc 🙂
Pfooaa! Ce m-ai nimerit (si) cu articolul asta 🙂
La mine e asa: ma apuc sa citesc o carte, dar imi dispare cheful. Imi vine greu sa reiau. Si mai introduc o activitate de facut: spalat vase, cumparat ceva, ordine in casa…
Atunci aleg sa citesc cartea.
Cumva, imi dau de ales. Sa nu para fortat.
🙂 Suna cel putin interesant abordarea ta.
Buna Daniel.
Interesant subiect,demult nu am mai auzit.
Deci pe scurt, eu lucrez cu finisaje interioare, se stie ca iarna este mai putin de lucru pentru acest domeniu de activitate, unele din cauza reala ,altele din cauza condiitiilor neacordate, etc., etc.,,,
Speriat creierul ca nu va avea ce lucra {nu sunt obisniut sa lenevesc }, am pornit ca si program si executie de lucru in proba {sa testez piata} tamplarie rustica, pentru “cerebel” test real atat pentru calcule, cat si din privinta de viziune artistic. Totusi se cere un pic de creativitate, luand in calcul sa fie produs de calitate. Iar dupaamiaza, spre seara carti de citit. na aici este o MARE INVERSARE DE SITUATIE ,,, acum 25-20 de ani cieam o care in max., 2 zile tot asa serile ,,, acum ,,hmmm, cumva necesita timp mai mult {bine inteles sa ramana ceva in cerebel }
Dar mai am ceva de lucru pentru creier,,, ceva ce trebuie sa aduca bani dupa o oarecare munca facuta. Dar si marketingul pentru tamplarie, na sa vezi ca este un razboi {al 3-lea mondial} intre cerebel inima si realitatea pura ,,,cerebelul dicteaza ce este exact , inima ar vrea sa fie ingaduitoare, iar realitatea le da peste nas.
Dupa cele relatate sunt CURIOS LA MAXIM CE SE VA LEGADIN PARTEA A DUA????
Ozi frumoasa iti urez
Cerebel la lucru in forta maxima.
Cu respect
ROBERT
Lucrez prin U.K. in joburi de robot uman( până la imperiu 😉 ). Schimburi lungi și plictisitoare. Mă folosesc de ele pentru a-mi antrena consecvența și autodisciplina. Încerc să mă execut activitatea că la carte, și de multe ori devin atât de absorbit, încât timpul trece mult mai repede.
*să execut* . Ups!
Suna fenomenal 🙂
sa faci din suflet tot.
Cum imi pacalesc eu creierul ?
Urmez sfaturile voastre (Pera si Daniel) :
iau totul ca pe o joaca, ca pe o provocare si …
ma iau la intrecere cu ceilalti colegi.
Experimentez solutii sau feluri noi prin care sa-mi fac treaba,
ma “updatez” cum s-ar spune , dar cred ca secretul este sa nu te dai batut si sa vrei.
Astept sa vad ce spui tu.
Si eu sunt curios sa vad ce spun 🙂
Transform corvoada intr-o provocare eu trebuie sa pot unde altii nu au putut/nu au vrut, sau intr-o cursa la finele careia ,,castig” un premiu – de ex. termin raportearea asta sau semnez contractul asta si plec 2 zile la munte- sau daca sunt intr-un blocaj ma intreb ,,cum as putea sa gasesc solutia, iesirea” si fac asta mai ales seara.De obicei dimineata am un raspuns 🙂 .
Recompense pe provocari + gandire orientata catre solutii.
Fain. Mersi.
Pe vremea mea nu prea erau mijloace de entertaiment asa ca citeam orice carte care mi pica in mana. CHiar daca era proasta, o citeam pentru ca nu aveam de ales si pana la urma reuseam sa ma aleg cu ceva din ea, chiar daca o citeam fortat.
In general simteam c adaca incep ceva trebuie sa duc la bun sfarsit ce am inceput si cu asta am reusot sa mi pacalesc creierul.
Si eu sunt la fel. Ca cinefil inrait, spre exemplu, pana acum 2-3 ani nu plecasem niciodata din sala de cinematograf, indiferent cat de rau/prost era filmul. Din acelasi considerent.
La fel si la carti.
Dar si pe parte profesionala, pe proiecte.
“Daca am inceput, termin!”
Interesant subiect…chiar m-ai facut sa reflectez la modul in care abordez situatia in momentul cand am de dus la bun sfarsit un task pe care nu vreau sa il fac. Deobicei ma gandesc ca daca oricum este nevoie sa rezolv respectiva sarcina, mai bine incerc sa o transform, pe cat posibil, in ceva placut si asta imi usureaza de multe ori sarcinile. ( de exemplu imi pun muzica pe fundal,incerc sa privesc sarcina ca pe o provocare si ma gandesc la ceea ce am de invatat rezolvad-o , incerc sa am o atitudine pozitiva etc. )
Salut este ok.
Train repede din cauza neorganizari vieti.
Toti fugim de obligation stricte.
Cred ca initiativa ta este bunatrebuieste organizare si asta pleaca din creier.
O zi minumata,
Valentin Ighisan
sa te gandesti ca esti la un maraton, sau concurs, ca nu este usor si ca trebuie sa treci linia de sosire printre primii si atunci te vei bucura si vei culege roadele.
Au mai fost cativa care au spus de faptul ca iau proiectul respectiv drept o provocare sau ca in momente de competitivitate incep sa se miste.
La tine este un mix, cumva, pentru ca din ce imi dau seama tu iti creezi o competitie imaginara in care scopul este sa o castigi. Au spus-o si altii, dar tu ai spus-o ceva mai clar.
Salut, eu va dau ca exemplu materia de la facultate. Mi se pare super grea si pe a locuri fara sens insa mi-am pus un o tinta finala si apoi am împărțit acea tinta pe misiuni si personaje rele ce trebuie înfrânte. Trebuie sa iau nota X la examenul Y s-a transformat in trebuie sa caut echipamentul necesar ca sa înving răufăcătorul Y cu minimul de daune X
Gamification pana la capat 🙂
Salut Daniel,
Am incercat si eu sa gasesc niste mijloace de a ma motiva practic sa fac ceva, pentru ca despre asta e vorba, cred. Am inteles ca motivatia asta e de natura emotionala si nu mentala, deci nu apartine mintii. Ideea e ca emotiile sunt interfata dintre ganduri si actiunile practice, deci pe aici trebuie umblat, adica ele sunt cele care trebuie stimulate. Am cautat niste metode accesibile pentru a stimula emotiile, metode despre care am si scris pe blogul meu. Iata aici cateva: meditatia, parfumurile (aromaterapia), muzica, filmele, gamificarea.
Este interesant ce propui, acum ca ma gândesc nu cred că am avut vreodată ceva de făcut pentru mine, întotdeauna ori pentru facultate ma puneam în mișcare pe ultima suta de frică să nu am restanțe dar asta îmi creea stres și anxietate. La lucru făceam lucruri din respect pentru colaborator și sa îmi păstrez jobul. Singurul lucru pe care îl făceam cu mare drag și ieșeam oricând mai ales pe ploaie era sa fac fotografie de strada,sau la oratorie mergeam des de plăcere, pot sa zic ca plăcerea ma mână cel mai mult și după mulți ani de responsabilitate și lucru doar din frică vreau sa ma cunosc mai bine și să introduc din ce în ce mai mult lucruri pe care le fac cu o plăcere intrinseca.
Pentru mine este destul de greu. Astept cu interes urmatoarea parte.
Ce este greu, mai precis?
De obicei, dacă am prea mult timp la dispoziție, nu prea sunt eficientă. Așa că prefer să îmi pun deadline-uri, dar nu extrem de stricte pentru a nu deveni frustrante. Pe de altă parte, nu îmi place să am lucruri nefăcute și atunci îmi amintesc de libertatea pe care o voi avea după ce voi fi terminat acele lucruri și cum mă voi simți. Pentru lucrurile care se repetă în viața mea, într-adevăr știu că merită acea stare de bine. Alteori, doar gandul la consecințele negative mă motivează, din păcate. Am avut perioade in viață când mi-am dorit foarte foarte mult ceva anume și atunci am uitat pur și simplu de tot, inclusiv de somn. Mi-am pus toată energia pentru a îndeplini acest vis. E frumos când se întâmplă acest lucru, dar puține lucruri mă mai motivează în viața de zi cu zi la fel de mult.
Fiecare dintre noi avem un har, avem niste abilitati care odata descoperite ne duc intr-o directie si simtim ca putem face cu placere un anume lucru. Atunci ,insa, cand sunt pusa in situatia de a face ceea ce nu chiar imi place,imi imaginez cum ar fi daca mi-ar placea sa fac chestia aia, daca as fi pasionat de acea treaba…si atunci ma transpun si o fac ,bucurandu-ma in acelasi timp ca de o noua experienta .Pana la urma orice experienta noua sau care o consideram neplacuta ne imbogateste, ne invata ceva…:)
Foarte buna intrebarea si cred ca toata lumea ar trebui sa isi raspunda la un moment dat in viata la ea pentru a se cunoaste mai bine .
La mine sunt 2 situatii diferite in care “pacalesc ” creierul : prima ar fi cand este o actiune sau fapta care imi place mult , atunci e foarte simplu deoarece ma gandesc la finalitate si la faptul ca imi face bine si ma implineste rezultand punerea mea in actiune repede in orice stare fizica sau psihica as fi , iar a doua situatie cand fac lucruri care nu imi plac deloc dar totusi sunt necesare in viata mea , atunci incep o munca de lamurire interioara in care imi explic ca nu sunt la nivelul sa fac doar ce imi place in viata si trebuie sa muncesc mai mult pentru acel lucru si momentan sunt nevoit sa fac acel lucru si privind in persepectiva cum sa pot sa nu mai fac acel lucru sau sa reduc la minim acea actiune ma motivez si incep sa o fac si dupa ce te pui in miscare totul e mai simplu . Startul este cel mai greu in orice . Per ansamblu eu cred ca daca reusim sa facem intr-o zi obisnuita cam trei sfert din timp lucruri care ne plac si doar un sfert ce credem ca e necesar dar nu ne plac e mult mai usor sa ne motivam pentru a face chiar si acele lucruri . Si sa ne acceptam conditia dar in acelasi timp sa avem in cap persoana care vrem sa devenim si sa gandim totul ca o etapa prin care trebuie sa trecem pentru a ajunge acolo si sa incercam sa ne eficentizam cat mai mult modul de a ne organiza o zi si atunci nu o sa ni se mai para multe din lucruri dificile si grele .
Si o masina pana o urnesti de pe loc consuma mai multa energie pe urma se foloseste de inertie si e mai usor . O zi buna !
Provocarea. Este una dintre metodele nonfinanciare de motivare. Daca ai luat o tema ca pe o provocare, sau un sef destept stie cum sa puna sarcina sub aceatsa forma ai de-a face cu foarte interesant joc. Scopul e stiut, regulile sunt cele ale mediului, mai descoperi si pe parcurs cateva. Incerci sa ajungi la rezultat si sa devii din ce in ce mai bun.
Cam asa fac eu:
Ii spun mintii. ” Ia sa te vad… ce mai nascocesti NOU acum? ”
Pe fundalul cautarii de a inbunatati sau a gasi alta perspectiva …ma joc…uneori o dau si in bara …dar nu conteaza ! Important e sa nu ma plictisesc ….
Simona Stegaru
Mda. Povestea mea… Unul dintre lucrurile pe care le fac pentru ca e necesar este curatenia. Ultimii 4 ani asta era serviciul meu.
La un moment dat mă plictisisem atât de tare de monotonia serviciului încât cochetam des cu ideea de a îmi da demisia. Dar…. Străin într-o țară străină
.. Hm… Defavorabila gândire…
Ok, am zis, trebuie sa ma gândesc la ceva motivant! Ce ar putea fi?! Ce ar fi dacă m-aș sugestiona ca îmi ajut prietenele care nu au timp suficient.
Din acel moment ajungem chiar cu jumătate de ora mai devreme la lucru și nu mai plecam în grabă ca înainte.
Ma gandesc la cum nu m-am bucurat de o parte din copilarie din cauza a cum percepeam lucrurile
si atunci constientizez ca trebuie sa ma joc acum, pentru ca eu de peste 10 ani asta ar vrea sa fac.
Cand stiu ca ceva o sa se termine la un moment dat, imi permit sa ma relaxez si sa ma bucur de orice fac. Ma gandesc ca oricum la un moment dat calatoria noastra aici se termina..si atunci merita trait frumos orice moment, indiferent daca eu il percep ca fiind placut sau nu.
Alta tehnica ce o folosesc e sa caut un scop/motiv mai mare decat mine pentru care fac ceea ce fac.
Spre exemplu: un sofer de bus este omul care duce oamenii dimineata la lucru sa aduca o paine pe masa si seara ii aduce in siguranta acasa la familie, nu e “doar un sofer”.
Hello! Interesant!
Cred ca sunt multe metode prin care imi pacalesc creierul si ma pun in miscare. De regula imi place ca ceea ce incep sa termin. Insa depinde f mult de situatie… cand trebuie sa gatesc sau sa fac curat imi spun ca nu pot sa stau in mizerie si sa imi moara fam de foame…cand treb sa ating un obiectiv la job ma folosesc de competitie…. cand imi doresc ceva ptr mine orice sacrificiu devine o placere😆….
Insa ceva ce am remarcat si m a enervat mereu e ca: cu cat e mai neatragatoate situatia cu care urmeaza sa ma confrunt, cu atat mai mult aman sa ma arunc in ea… iar apoi pe ultima suta de metri o devorez fara a ma mai gandi daca trebuie sa imi placa sau nu, si o rezolv pur si simplu. De ce ma enerveaza? Ptr ca la final constat ca de ma apucam mai din timp o rezolvam mai frumos, ori mai bine, sau intr un mod mai creativ, etc.
Astept sa ne faci o sinteza a acestor mecanisme si metode si sa ne dai o alta perspectiva in urmatorul material.
Otilia
Stii cum e, a spus si Georgiana mai sus. Daca ai prea mult timp, omori productivitatea. Daca reduci termenele limita, intri mai repede in “ultima suta de metri”. Daca si te obisnuiesti cu ele, incep sa iti placa.
Mai mult timp nu inseamna neaparat o calitate mai buna a “muncii”. Nici o dozare mai eficienta a efortului.
Mă regăsesc, când trebuia să iau bacul și să merg la facultate în primul an atât de mult nu vroiam să învăț încât m-am apucat de scris șcenarii de film (lungmetraj) și de aprofundat cărți pe această temă. Am învățat repede și am devenit mai priceput.
Am realizat în anul 2 de facultate că am un talent la creat povești și că ar trebui să lucrez mai mult la a-l dezvolta. Și astfel când trebuia să scriu și să citesc și să mă dezvolt ca și scriitor întrucât asta avea să fie clar profesia mea, numai asta nu am făcut, m-am apucat de urmărit politică pe youtube, și de aprofundat cărți pe tema asta atât de mult încât la visul meu de a fi scriitor s-a adăugat și visul de a deveni comentator politic.
Acum, cum să-mi păcălesc mintea, păi aș putea să-mi spun în sinea mea “Nu Trebuie Să Scriu” sau “Nu vreau sa scriu” în ideea că subconștientul meu nu va reține cuvântul NU. Altă idee ar fi să îmi creez impresia că sunt extraodinar de priceput la ceea ce fac, sau că avansez mai repede decât de obicei, astfel îmi vine mai ușor să fac ceva și dacă nu-mi place. Altă idee ar fi să încerc să iau totul în joacă, chiar dacă doar pentru o zi așa de experiment. Mă bucur că ai decis să abordezi subiectul ăsta Daniel 🙂 Aștept cu entuziasm partea 2
Multe din sarcinile mai puțin plăcute ar putea fi făcute dacă ai conștientiza că pentru sarcina X e nevoie de ex doar de 5 minute, iar daca nu o faci, consecinta sa fie una foarte de impact. De ex. spăl 5 minute vase sau vreau o bucătărie plina de vase? Știu că e mai ușor să petreci alea 5 minute pe un Facebook, dar trebuie sa fim atenți cum cheltuim timpul. 5 minute nu sunt multe, dar ele se aduna. ..
Eu ii spun “regula celor 30 de minute”.
“Doar 30 de minute de lucru pe buna, concentrat… si pe urma imi dau voie sa nu mai fac nimic.” De obicei cele 30 de minute duc in stare de flux si incepe sa imi placa ce fac. Pentru ca anxietatea se regaseste in special in impulsul de a incepe.
“Greu nu este sa muncesti, ci sa te pui in starea de a munci.” Brancusi
Aveam de incheiat X apeluri pe ora si mi-am fractionat munca notandu-mi-le pe o coala de hartie iar la fiecare 10 apeluri trageam cate o linie. Ma simteam mai bine sa vad ce am realizat pe moment fata de zilele interminabile cand nu faceam asta.
Check. Check. Check.
Lipsa de motivatie este de multe ori data de sentimentul de frustrare pe care il ai cu privire la lipsa de progresie (perceptia ca nu progresezi). Cand pui o lista cu sarcini sau imparti o sarcina in bucati mici p ecare le bifezi, exista sansa ca sentimentul de progresie sa se nasca – deci si motivatia sa ramana la nivel ridicat. 🙂
Foarte fain.facând totul cu entuziasm si bucurie! Faptul ca ne-am trezit intr-o noua zi si suntem sanatosi deja este o bucurie! Tot ceea ce fac, fac din toata inima! Ziua buna!
Mie nu imi place in bucatarie. Dar…. am 2 copii si un sot si trebuie sa le dau mancare. De aceea, atunci cand trebuie sa gatesc si sa curat bucataria imi iau castile, imi pun pe youtube filmulete de dezvoltare personala si traiesc in lumea mea. Ies din bucatarie multumita. Valabil si la curatenia din casa. Castile fara fir sunt cumparate special pentru asta.
Citeam acum cativa ani un articol care sa te faca sa scapi de amanare. Caci amanam tot lucruri care nu prea ne plac sau pentru care nu avem starea potrivita de a le face. Si solutia era apuca-te de treaba imediat si propune-ti sa o faci 5 minute. Este evident ca placerea venea, timpul trecea usor si nu mai parea o corvoada. Am observat asta la parintii mei: daca un lucru trebuie facut, ce mai astepti? Cred ca placerea lor e satisfactia lucrului bine facut si asta vine in timp si dintr-o responsabilitate. Asa ca, incerc exemplul lor: ma apuc de treaba. Si cred ca mai tine de cat de obsedat de control esti. O persoana obisnuita sa detina controlul, nu va lasa lucrurile la voia intamplarii. Multumim pentru articol si astept continuarea! 😊
Si da, cum am vazut si mai sus, caut motivatia suprema in ceea ce fac si ma gândesc ca orice lucru mic are de fapt o insemnatate dincolo de momentul prezent.
Regula celor 3 secunde 🙂 Elimini rezistenta creierului cu privire la ce urmeaza sa faci. Una dintre cele mai bune tehnici existente. 🙂
Eu cred că mai importantă este setarea sufletului, decât a creierului. Adică, pentru a transforma motivația externă în motivație internă implică o schimbare de paradigmă.
Eu de exemplu am avut o perioadă când mergeam la “scârbiciu” datorită unor persoane care ne maltratau psihic. Acuma, când s-au schimbat condițiile, când mediul de lucru este unul bazat pe bună credință și respect, indiferent de sarcinile care le primești, motivația internă este alta.
Si cu toate astea, din ce imi spui, setarea sufletului se face prin setarea creierului (adica printr-o schimbare de paradigma). 🙂
Zici ca e cel mai scurt articol al tău, dar tu doar ceri de la ceilalți…. Asta cu cărțile de lectura pt vacanța de vara e de când sa inventat școala.
Sper sa fii mai genial data viitoare, ca ma plictisesc citindute în stilul asta 🙂
Este improbabil sa pot fi mai genial de atat, pentru ca adjectivul in sine nu are grad de comparatie. Conform DEX ori esti, ori nu esti. 🙂
Lasand nazismul gramatical la o parte (si gluma, totodata), “articolul” de azi e doar un intro de serie si nimic mai mult. Am spus ca e articol, dar am exagerat putin, probabil.
-in primul rand sa reduci cantitatea de “munca”. In marea majoritate a timpului insista pe alte aspecte: preocupa-te de -relatii faine
-mediu placut
-confort fizic
-ingrediente de calitate: fructe, ceai, cafea buna,
De ceva timp , ma hranesc cu starea de dupa. Stiu ca dupa ce termin, ma voi simti deosebit de bine si voi deborda de energie. Asta ma ajuta foarte mult . Legat de povestea cu cartile, m-am regasit perfect. Le citeam in ultimele zile / saptamani ale vacantei doar de teama de a nu lua nota 2. In afara de frica asta, nimic nu ma facea sa le citesc, dimpotriva :)) Abia astept articolele pe tema asta 😉
Eu nici macar nu le citeam. Citeam sinopsisul, prima pagina, 2-3 pagini aleatoriu de la mijloc, ultima pagina… si pe urma inventam un rezumat. Rareori se prindea cineva. Si asta in ultima zi sau chiar in ziua in care urma sa fim “verificati”.
Ah, da… faceam asta tot de “frica”, sa nu iau 1-2-3-4.
Super articol! Interesant! O sa-mi spun si eu “povestea” in curand, cum mi-am pacalit mintea!
te astept 🙂
Buna Daniel,
Ce ne-am face in lumea asta fara role play? Nu am skill-uri de actorie, desi mereu i-am admirat pe actori si mereu plecam de la cinema sau teatru cu un soi de adrenalina in vene 😎
Atunci cand vreau sa-mi pacalesc creierul ca sa-mi fac treaba (a mea sau a altora…), imi imaginez scenarii, iau parte la lumea fantastica din viata mea. Un exemplu: cand eram mica si ramaneam singura acasa si mi se facea foame, pregateam un set up (tocator, cutit, bol, ingrediente etc. in functie de ce voiam sa “gatesc”; nu te gandi la mancaruri fabuloase, ci simple cum ar fi salate, clatite, omlete, chiftele, orice-mi facea placere sa mananc si era simplu de facut), imi puteam sortul si explicam frumos ce urmeaza sa “creez”, uitandu-ma in perete ca la o camera de filmare imaginara.
Nici in viata de adult n-am ajuns sa-mi placa sa gatesc, dar role play-ul ma ajuta. Imi imaginez ca sunt orice-mi doresc pentru a duce la bun sfarsit o treaba. Si munca de birou la fel o fac. Si mersul la munca dimineata devreme; de venit acasa nu mai zic, aia-mi iese cel mai bine.
Numai bine,
Erina
Suna fenomenal capacitatea asta a ta 😀
Mersi de input, ma ajuta.
Haha!
Cu drag!
Salut, Daniel.
La mine funcționează două procese:
1) Aplic principiul de minimum pe care să mă jenez dacă nu il fac, învățat de la tine. Apoi mă pornesc și pot lucra cu orele
2) Mai ales dacă e un proiect de design, încerc o vreme si apoi fac cu totul altceva (merg la film, ies cu cineva in oraș). Când e spre final întâlnirea mereu observ un detaliu care îmi deblochează minte. Am momentul “Aha!”
Deci la mine merge ori cu jena si conștiința, ori rupând complet ciclul.
Cam asa eram si eu (si probabil ca inca mai sunt). 🙂
Salut Daniel. Nu mi-am pus problema asta pana acum pt ca atunci cand nu am chef imi scade f tare si motivatia si doar daca e mega important continui, altfel fac altceva cu toate ca sunt constient de “pierderi”. Asta fac eu.
Dar daca ma intrebi cum ar trebui facut, dupa 5 minute de reflexii, si punandu-ma in mintea ta, cred ca (minim) una din solutii trebuie sa vina din introspectie si/sau vizualizare.
(continuare) gandindu-ma mai bine, atunci cand nu am chef de un lucru am tendinta de a nu ma apuca de el ori din cauza chefului ori din cauza ca il evaluez gresit crezand ca e f mult de lucru si f greu si uneori imi propun sa fac imediat ceva la acel lucru dar pt 1 timp scurt si uneori dupa acel timp scurt mai fac si mai fac pana ma trezesc ca ii prind gustul si de fapt lucrez mau mai mult decat as fi anticipat initial dar sunt dragutz cu mine, nu imi fac ambitii(pt ca asa ajung sa lucrez incrancenat si in stress si nu dau randament asa si ma si stresez)
continuare 3: citind comentariile de aici imi aduc aminte de situatii cand am fost f priceput sa dau sfaturi celor cu probleme(uneori similare cu ale mele) dar nu am fost in stare sa imi dau mie acelasi sfat in aceeasi tipologie de problema si acici imi dau seama ca e utila imaginatia si anume sa fac zoom out si sa ma privesc de sus sa vad situatia mea si sa incerc sa ii dau sfaturi aceluia(mie) ca si cum as da sfaturi unui amic. Scriind aici, mi-am dat seama de asta.
Eu reușesc sa fac multe prin autosugestie: ma vindec de diverse boli intr-un timp foarte scurt, îmi învăț corpul sa nu simtă frigul, umezeala, setea, foamea, caldura excesivă, îmi întipăresc mina unui om fără griji, îmi depășesc limitele…Asa și cu munca, îmi găsesc fie o motivatie, fie îmi pun la încercare forța, abilitatile…
Buna ziua,
Nu stiu cui ii place intr-adevar sa spele vasele. Am constatat ca este stressant sa speli vasele, mai ales ca, amanand momentul-“strategia” cand nu-ti place sa faci ceva- se aduna f multe. Asa mi-am propus sa-mi placa spalatul vaselor. De atunci bucataria mea e “luna” ptr ca nu m-am mai oprit. Si chiar imi place, am grija sa nu ramana nimic nelalocul lui.
Cred, totusi, ca acest moment, cotitura, vine la un moment dat, care tine de fiecare persoana in parte. In general, o nemultumire a starii in care te afli, o dorinta mare de a schimba ceva.
Indrazniti, sa fii fericit depinde numai de tine!
Bumai bine! Bucurii!
Eu as lua un jocul preferat de strategie ,care imi place sa-l joc cu orele….zile, saptamani si as incerca sa gasesc coresondenta cu personaje din viata reala. Si de acolo sa aplicam strategiile preferate.
Pfff, eu fac asta tot timpul 🙂
Atunci cand mai am ceva de facut, iar mintea si corpul spun “nu”, am observat ca mai pot castiga ceva timp productiv intr-un mod foarte simplu: respir profund de cateva ori, zambesc!!! (f. important) si mentin zambetul cat mai mult.
Nu-mi place să-mi fac contabilitatea, dar îmi păcălesc mintea cu muzica preferată pe fundal! În felul acesta, îmi păcălesc mintea că face ceva plăcut… Iar completatul cifrelor apare ca activitate secundară… Dacă la un moment dat radioul îmi oferă o melodie și mai grozavă, iau o pauza și dansez. Dacă se întrerupe curentul, îl aștept sa revină. .. Doar malai am puțin și termin…! 😉
Mai*
Bună, de anul trecut am avut norocul de a avea un mic teren și am început să realizez deja, cu bucurie și plăcere, munca pomilor și anul acesta sa pun și ceva legume. Deși sunt mai în vârstă, 54 ani creierul se bucura deja, imaginația a luat-o razna, ma văd deja cu produse proprii. Numai cu bucurie și dăruire te poți bucura de viata
Hmmm…e foarte greu pentru mine sa fac asta! Dar, vorba aceea;”daca-i musai, cu placere!”
Cand “trebuie” sa fac ceva, incerc sa ma motivez vizavi de rezultatul pe care-l voi obtine. De exemplu:seara, cand ajung acasa, imi vine sa mananc…orice, sa rontai ceva, in ciuda faptului ca imi impusesem anterior sa n-o mai fac, pentru a putea da jos cateva kilograme. Ei, si atunci, ma uit la o fotografie cu o tipa “faina”, modelul meu si atunci imi spun ca, daca vreau sa ajung la fel ca ea, va trebui sa nu mai rontai seara. De cele mai multe ori, functioneaza!
Iti doresc inspiratie si multumim pentru ca scrii si impartasesti cu noi!
Adriana T.
Cum pacalesti creierul, astfel incat sa dispara ideea de obligatie sau “munca”?
si sa dai astfel nastere performantei…
E greu, dar e posibil…. E importat imaginatia si dorinta…
buna si la obect ,dar lumea functioneaza pe dos
Pingback: Harta – cum desenezi o strategie care sa te impinga de la spate? – Construim Imperii
Curiozitatea și divertismentul adevărului mă face să-mi păcălesc minte
Citesc cineva rânduri fac o filozofie in mintea mea și dacă mise pare adevărat citesc dacă mise pare aberant nu îmi pierd timpul
Mulțumesc mult Daniel sunteți o echipa grozavă
Pingback: Gamification – toate articolele reunite ! – Construim Imperii
Acum am sa ma apuc sa citesc si eu seria, ca vad ca pare plina de informatii bune.
Din cate observ, toate articolele se aduna la vreo 70-80 de pagini.
Deja e asa multa informatie ca ar putea fi scurta carte How-To.
Putea fi, da :))
Buna!
Eu la inceput in urma cu vreo 7 ani ma angajasem la o companie de call center pentru a castiga niste bani si am renuntat dupa numai o luna. Nu imi placea deloc si mi-am dat demisia si la fel am facut si cu inca 2.Decat sa lucrez in stres si sa ma duc cu lehamite abia tragand de mine am facut bine ca am renuntat. Iar acum lucrez ca secretara si e bine acum. imi place ce fac, lucrez cu entuziasm si un mediu de lucru placut.
Se si spune ca primele experiente la job au o sansa mai mare sa fie neplacute (din lipsa de experienta), dar ca te invata, intr-un final – cum functionezi tu.
Bună dimineața ,referitor la întrebarea :Cum îți păcălești creierul astfel încât să-ți placă ce faci? Vă scriu o poveste în care personajul principal sunt eu.Am lucrat în producție ,unde fiecare mașină avea rolul ei .Unele mașini unde am lucrat aveau funcții mai ușoare ,altele mai grele ,pentru mine totul a fost ușor și greu ,dar m am concentrat pe ceea ce aveam de îndeplinit ,și mi-am organizat mintea în așa fel încât totul părea un exercițiu .Pe lăngât faptul că am învățat funcțiile și pași mașinilor ,felul în care se aranja bucățile obținute și mișcările făcute sau transformat în exerciții.Am lucrat stând pe scaun ,sau în picioare .Vă doresc o zi minunată!Mihaela
Chiar nu stiu cum sa raspund la intrebarea ta “Cum iti pacalesti creierul astfel incat sa iti placa ce faci?”
Am facut o lista imensa cu lucruri pe care vreau sa le fac, lucruri de care ar trebui sa ma tin intre minim o luna si cativa ani, dar am un blocaj atat de mare, incat las sa treaca ziua, fara a ma apuca de macar un singur lucru. Simt ca nu ma motiveaza nimic, nu gasesc placere in mai nimic, sau daca gasesc ceva fain, intr-un timp foarte scurt ajung sa ma plictisesc si sa vreau altceva.
Cred ca sunt cea mai lenesa persoana pe care o cunosc!
Nu îmi amintesc să fi reușit vreodată să-mi păcălesc creierul. Încerc să fac doar ceea ce îmi place, iar dacă ceva nu îmi place, nu pot să transform în ceva plăcut. Drept e, că nici nu am încercat să pun astfel problema.
si atunci cand iti place, tot “ti-ai pacalit” creierul. Despre cam asta este metafora. Doar ca o data ai facut-o ca iti place, si alta data ca nu.
Hm… Foarte interesant și adevărat. Nu m-am gândit la varianta asta.
Salut Daniel! Un prieten mi-a recomandat blog-ul tau. Ca sa raspund la intrebare eu mereu gasesc o modalitate distractiva de a imi duce la indeplinire sarcinile oricat de obositoare mi s-ar parea si ma simt in elementul meu cand ascult muzica care sa se plieze pe starea mea de moment. Abia astept sa iti citesc si celelalte articole
Imi spun ca sunt libera sa fac/sa nu fac atat ce imi place, cat si ce nu imi place. Cand am de facut ceva care nu ma atrage deloc, ma gandesc daca vreau sa suport consecintele <>…de cele mai multe ori nu vreau, asa ca ma apuc de lucru si ma straduiesc sa fac o treaba buna, motiv pentru care mi se intampla sa ajung sa imi placa sa fac si sarcinile de care fugeam initial. Ca la copii:)…
Păi asta este o ”lege a fizicii”, și păcălești creierul schimbînd legile fizicii.
De exemplu în armată una dintre uneltele caporalului era ”futaiul”, adică pedepsirea prin efort fizic, culcat sculat.
Ideea era tot aia, adică să faci ceva ce nu îți place, dar un pic pervertită, adică scopul nu era să faci, ci să te simți mizerabil. L-am rezolvat pe caporal din prima.
-Zece culcaturi, răcane.
-Mulțumesc, eu sînt sportiv, mă amuzam zilnic făcînd flotări. Dacă stau mă plictisesc. Și am băgat douăzeci rapid. Am fost singurul din grupă pe care nu l-a frecat cît a putut. Am menținut aparența făcînd tracțiuni și flotări în pauze. Și chiar îmi plăcea acum, deși nu îmi plăcuse pănă atunci.
Chiar asta e și strategia mea de o bună bucată de vreme.
Fiind un fost împătimit al jocurilor pe calculator, atunci când viața profesională nu mi-a ai permis să mă joc pe cât voiam din motiv de timp, strategia prin care „păcălesc creierul” este de a trata viața ca pe un joc pe calculator.
Practic, eu și-așa fiind destul de serios jucându-mă, mă axez mai bine pe scopurile mele dacă le iau „ca pe un joc”, ca pe niște misiuni pe care le fac în „jocul vieții”.
Sper că are sens ce zic 🙂
Cu bine,
abia aștept să termin de citit seria ta de articole.
Mihai
Imi imaginez alternativa (scenariul negativ, consecintele)
E pe intelesul tuturor intrebarea si mi place. Cumva cred ca e cam dur spus, **sa ti pacalesti creierul sa ti placa ceva neplacut**. Cu totii stim ca in realitate creierul nu eszte un detinator al inteligentei si , da intradevar este usor de pacalit. Cineva spunea o data ca stomacul e mai inteligent decat creierul intrucat daca nu i place ceva vomita. Pe cand creierullui poti sa i dai orice. e primit oricum. Revenind substantial la problema, cred cu tarie ca a face ceva cu placere se cultiva. Eu de exemplu, si in cele mai grele scenarii de munca, adica in constructii, unde ai sansa sa lucrezi efectiv in soare de te topeste sau in frig de ti ingheata sufletul, m am gandit ca ceea ce fac e cumva ptr mine, ptr placerea mea personala, constient fiind ca sunt un fel de mesager al cerului cumva dator fata de existenta sa demonstrez ca lucrul ala trebuie bine facut de maniera incat sa schimbe locul insuficient cu ceva mai suficient si ca trebuie sa fie atat de bine facut incat eu sa fiu primul multumit de ceea ce am facut. Imi place f mult un citat biblic care spune asa: Tot ceea ce faceti, faceti ca pentru Domnul. Citat incheiat. Cu alte cuvinte rasplata nu se afla in bani ci in insasi succesul lucrului bine facut. trebuie sa ne placa sa punem lucrurile in armonie cu intregul Univers. Asadar, cred cu tarie ca daca ajungem sa gandim asa, nu este nevoie sa pacalim creierul cu nimic, ci doar sa fim conectati la Univers la Intreg. Dar cred de o potriva in orice tehnica de autosugestii prin care putem ajunge la rezultatul suprem. Asadar, daca trebuie sa dam creierului jucarii sa l stimulam, si asta ne ajuta sa reusim, e f ok. Totusi pe cat de posibil este sa reusim, pe atat de posibil este sa nu. Stimulentele trebuiesc facute responsabil. Baloanele de sapun sunt adevarate resurse de vitamine ptr creier. Dar o practica din asta ne poate conduce la adevarate depresii. Succes tuturor in ce intreprindeti. Multumesc Daniel Zarnescu! Esti un apostol veritabil al dezvaltarii personale si de cariera ptr oameni. Felicitari. Te citesc cu interes.
😅Ești atât de inteligent, de îmi vâjâie capul, numai cat mă uit la comentariu.😀 Dar în mare parte înțeleg. Înțeleg ce vrei sa spui prin “conectați cu Universul”, chiar daca nu am certitudinea că acel “inteles” al meu nu poate depăși procentul de 20/100 din ceea ce tu gândești spunând asta, și chiar daca mă autocontrazic spunând eu asta. 😅Dar, părerea mea este că, Universul nu e totul, daca tu nu ești acolo. 😅Nu poate fi un intreg daca prezenta ta și spiritul tau nu completează acest intreg. Aparent, chiar daca tu în comparație cu tot Universul, ești nesemnificativ, îți poți da seama cat de semnificativ poți fi, doar atunci când te gandesti, că acel gol pentru a fi umplut Universul are nevoie de tine, și mai mult decât atât. Golul e direct proporțional cu rezultatele și eforturile omului respectiv. Asta nu înseamnă că un om poate valora mai mult sau mai puțin decât altul. Nu. Acest gol poate fi precum timpul, iar timpul poate fi relativ. Dar în așa fel se comporta tot ce există, încât poate fi aproape constant, de aceea nu poate avea un om, o valoare mai mare față de celălalt. 🤔Gandindu-ma la lucrul asta, îmi pot da seama și că omul…poate valora chiar mai mult decât o stea, și după cum știm, stele sunt sursa de energie și lumina, ce conferă, teoretic cel puțin, sursa necesară și disponibila, vieții, ceea ce face ca tot ce există sa se fixeze pe o pânză de păianjen a valorilor. Pentru că noi suntem micuți, vedem că alți valorează mai mult decât celălalt, când de fapt acea valoare nu înseamnă nimic în fața Universului. Și apare iarăși, un ciclu, doar ca la un nivel, ca sa zic așa,😁 mai expansiv. Și pentru că noi valoramai mult decât stelele, trebuie sa oferim și noi la rândul nostru, mediul necesar dustineri vieții, pentru că in mintea unui alt om, poți fi steaua de pe cerul acelei persoane.👍
Da eu am aplicat chestia asta in favoarea celor de langa mine si m-am inselat ca nu am nevoie de nimic s ca doar ei conteaza. Acum de doi am intalnit un prieten care mi-a spus ca nu mai am voie sa ma insel. Ghici nu mai pot sa ma amagesc cu absolut nimic trebuie sa traiesc realitetea cruda asa cum e .A fost ingrozitor dupa care am aflat ca am o problema ca trebuie sa exist si ca trebuie sa fac cvea si pentru mine. E foarte greu sa ma amgec. Efectiv nu mai pot sa imi manipulez mintea. M-a blocat inclusiv venele carotide care duc sange a creier sa cumva sa gandesc prea mult. AAsa ca am doar 40% din fluxul anguin cerebral. E uimitor totusi cum poti sa traiesti fara cap. mi-ar placea sa gandesc mai mult si sa am memoria initiala da habr nu am cum sa procedez. Nu stiu cum sa ma urnesc.
Iti spui ca ceea ce faci , faci din placere
Gandindu-ma la ceea ce voi face , voi considera ca este usor ce fac si voi face cu placere
🙂Personal, nu am multe de spus despre asta, și nu pentru că nu am chef dar știu sigur că nu sunt în măsură să fac asta și nici vârsta mea lipsită de experiență nu mă avantajează. 😅Poate aceasta teama a mea este generată de faptul că nu vreau sa fiu criticat de ceilalti, sau sa spun ceva preconceput. 🤔Dar mă gândesc…totuși, de ce sa nu comentez. Până la urmă viața nu este o obligație dar nici o gluma, cum nu poate fi nici vis dar nici însăși realirtate. 😀Poate mă adancesc prea mult în mine când spun toate lucrurile astea, ce pentru multi,😅 nu pot sugera decât, imaginea, nu departe de ai unei minții degradate de vise și speranțe.😁 Până la urmă, din asta se hrănește omul. Ce vreau sa spun este că orice faci, trebuie sa vezi asta că pe o șansă, nu că pe o obligație.😔 Da, există momente critice când obligația devine responsabilitate, momente când nevoia forțează omul să acționeze dincolo de principii și orgoliu, dar asta nu înseamnă că viața în sine reprezintă o obligatie. 🙂Ci cum am mai spus, reprezintă o șansa prin care demonstrezi că indiferent ce faci tu nu ești responsabil de acțiunea în sine, ci de faptul că tu acționezi, tu arăți lumi că te pricepi, că meriți să faci acel lucru, până la urmă soarta te pune exact in locul in care vrea ea să fi, dar destinul ți-l construiești singur, drumul o i-a înainte și doar ocolit. Asta nu înseamnă că tot ce e scris, scris ramane. Nici vorbă. Fiecare e propriul său actor, propriul său erou și propriul autor al propriului volum. 🙁Multi se gândesc la viitor , ca la ceva ce va exista, ceva ce se va îndeplini necontenit. Dar pentru cititori, lasati-ma sa va întreb, cum poate exista un viitor fara prezent? Viitorul e acum. O zi nu reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât 1440 de minute, gestionati-le in scopul propus dincolo de confort, analizați fiecare avantaj și dezavantaj, și chiar dacă sună stupid notati-le cat de mult puteți, așa vă dați seama de progres, și se vor vedea progresele nu imediate desigur, știu că oamenii sunt setați prin natura lorsa își doreasca să obțină orice, într-un timp, aproape instant, dar cu toți știm că e imposibil, exceptând atunci când trebuie sa depunem efort, pentru a obține acel lucru. Uneori, nu îți poți face bine, daca nu îți faci rău inainte.😁 Prin acest comentariu, vorbește un idiot ce nu are mai mult de 20 de ani, 😓un tip ce a picat BACU’ de doua ori la rând și încă nu a obținut diploma, pentru că este un idiot. Dar ca să închei așa cum am inceput comentariul asta, la fel de idiot ca cel ce a scris asta. 😁Nu mă lua în serios. Nu te lua în serios. Nu lua nimic în serios. Și totul o sa fie bine.👍
Inainte de a face ceva ma gandesc la rezultatele placute pe care le voi obtine . Ma gandesc la metodele pe care le voi utiliza , la pasii pe care ii voi face .
Bună sunt dormi5c sa ma dezvolt.dar sunt la început asi dori ceva mai ușor începători mulțumesc