Ca sa fii un om de afaceri de succes trebuie sa fii competitiv? (despre competitivitate)

8 sept.

hipercompetitivitateAtentie! Acest articol nu se adreseaza tuturor oamenilor. Unele persoane au nevoie sa isi dezvolte putin spiritul competitiv ca sa poata iesi din letargie, asa cum exista unele persoane hipercompetitive care au nevoie sa si-l reduca.

Am crescut intr-un mediu “ostil”, asa ca am fost invatat cu lipsurile de mic. Am fost invatat ca, daca vreau sa supravietuiesc, trebuie sa lupt. A fost o mentalitate care mi-a folosit din plin si care, in timp, mi-a slefuit personalitatea. Cu aceasta “lupta”, care a insemnat de fapt capacitatea de a lua initiativa si de a actiona in directia in care voiam sa merg, a venit la pachet si un spirit hipercompetitiv. Nu neg ca nu mi-a folosit inclusiv aceasta caracteristica, pentru ca ea mi-a dat, deseori, puterea de a sta concentrat pe anumite detalii si de a deveni cu adevarat bun pe ce fac.

Articolul de astazi este dedicat hipercompetitivilor (si nu numai), pentru ca exista o cheie acolo care, folosita gresit, iti poate aduce multe dezavantaje pe termen lung.

Ca sa iti faci o idee despre ce inseamna hipercompetitivitate, pot sa iti spun, spre exemplu, de atitudinea pe care o aveam cand eram copil (si tanar, mai tarziu) la jocurile de fotbal pe care le aveam cu prietenii. Nivelul de testosteron era atat de crescut, incat nu mai percepeam, in ideea de individualitate, atat pe cei din echipa adversa, dar si pe cei din echipa mea. In functie de cat de bine jucam (asta insemna: daca eram pe cai si castigam sau nu), puteam sa am doi “dusmani”, pe niveluri diferite. Echipa adversa, pe care trebuia sa o inving, pe de o parte. Echipa proprie, in cazul in care nu se ridica la nivelul adversarilor. Eram pe un teritoriu cu doi inamici, de multe ori.

Acum, cand stau si imi aduc aminte, anumite situatii chiar erau hilare. Eram usor de provocat si cel din fata mea, de multe ori, ca sa ma atate, imi spunea de dinainte ca o sa pierd in ziua respectiva. Era nevoie doar de 1-2 schimburi de replici ca sa ii spun ca o sa castig in orice conditii si ca, de fapt, poate sa imi dea pe oricine in echipa mea, oricat de slab ar fi.

Daca as prezenta in altfel, ar suna frumos: nu imi pasa cu cine joc neaparat. Doar ca asta nu se intampla in ideea ca ma bucuram de joc si de oameni, ci in ideea ca sunt atat de bun ca ceilalti nici nu conteaza.

Trecand de 20 de ani, mi-am dat seama ca este ceva in neregula cand, dupa partidele de fotbal pe care le jucam cu prietenii, la berea de dupa eu eram suparat ca am pierdut si nu ma puteam bucura de miscarea pe care am facut-o, desi ceilalti erau cu totii veseli. Deseori supararea dura toata ziua respectiva, iar cateodata tinea chiar zile intregi. Pur si simplu imi aminteam inciudat ca ultima oara cand am jucat fotbal am pierdut.

Daca ar fi ramas doar pe spectrul inofensivului joc de fotbal saptamanal, ar fi fost ceva, dar atitudinea asta s-a transmis mai departe in absolut toate ariile vietii. Problema apare cand nu te mai poti opri din a fi competitiv si a vedea in jurul tau doar competitii, adversari si meciuri pe care sa le castigi. Pe de-o parte, repet, m-a ajutat pentru ca mi-a dat energia sa fac lucruri. Pe de alta parte am inceput sa ma comport prost cu oamenii din jurul meu atunci cand greseau. Am inceput sa transmit ca valoare organizationala in firmele pe care le aveam acelasi spirit competitiv, de multe ori unor persoane care aveau nevoie nu sa fie mai buni decat ceilalti, ci sa colaboreze mai bine. Iar de aici la sentimentul ca oamenii sunt de fapt de la sine inutilizabili si ca pana si ei imi reprezinta o competitie nu a fost decat un pas.

Daca, de multe ori, cu prietenii eram amuzant de felul meu cum incepeam sa ma agit, sa ma inflamez etc, pe parte de profesie, in afara de vanzari si contractari, unde eram bun (vedeam vanzarea ca pe o competitie in sine), pe parte de colaborare o duceam groaznic. Pentru un hipercompetitiv este doar o chestiune de timp pana ajunge la concluzia ca propria echipa nu este buna de nimic si ca doar el este garantul succesului.

Asta m-a facut inclusiv sa imi angajez oameni slabi in firma, inclusiv sa demonstrez celor buni ca sunt mai slabi ca mine (nu era bine nici asa, nici asa) si, mai tarziu, inclusiv sa ma asociez prost de cateva ori.

Spiritul competitiv m-a adus de multe ori la faze hilare inclusiv in interactiunile sociale pe care le aveam. Deseori, in anumite grupuri, ramaneam pasiv, cu gandurile mele, doar pana ajungeam in situatii de competitie. Orice joc care putea sa aiba un castigator si invinsi ma “trezea”. De la jocuri de poker cu prietenii in care aruncam cu chips-urile pe jos, pana la jocul “mafia” in care, daca pierdeam, prindeam o “raca” personala pe cel care “ma facuse”. De la replici de genul “inca o data”, daca pierdeam la un joc la care nu eram bun, pana la “vanarea” de competitori in discutii (“esti bun la tenis?” “da” “bai, eu nu stiu sa joc prea bine, dar as vrea sa fac un meci cu tine” – “meciul” se termina doar in momentul in care ajungeam sa castig macar o data).

Daca iei parte la un joc “de societate”, o sa vezi ca toata lumea se distreaza de obicei, in afara de aia cativa care il iau prea in serios.

A fost si este in mine latura asta (ca multe altele). Pana la urma, stiam jumatate de adevar. Oamenii de succes sunt hipercompetitivi si nu stiu sa piarda.

Steve Jobs a fost un asemenea om. Ajunsese sa devalorizeze pe oricine in propria lui firma care nu era angrenat suta la suta in competitia lui. Asta este comportament de hipercompetitiv. Povestile din jurul lui spun ca oamenii, cand il vedeau ca se urca in lift luau scarile (si invers), pentru ca era o sansa foarte mare ca sa intri intr-o conversatie cu el care sa te lase fara job. Cine folosea cuvantul “imposibil” in jurul lui era demis urgent. Toti partenerii pe care i-a avut la inceputul infiintarii Apple au disparut pe parcurs din aceeasi “lipsa de competitivitate” si, intr-un final, a fost inghitit de propria creatie. “Board-ul” propriei lui firme l-a demis din pozitia de CEO. Asta pentru ca nu mai avea niciun aliat, desi construise ceva bun pentru care ar fi trebuit apreciat la vremea respectiva si pe care putini oamnei ar fi putut sa il faca.

Bill Gates, Steve Ballmer, Warren Buffet, Mark Zuckerberg si multi altii care au construit “imperii” nu au dus lipsa de “hipercompetitivitate”.

Cumva a ramas in constiinta noastra faptul ca oamenii de succes sunt competitivi, de multe ori la extreme. Care este insa cealalta jumatate de adevar?

In trainingurile de business pe care le-am tinut (pe ce inseamna start-up-uri), invariabil mi s-a revelat o teama foarte mare din partea cursantilor. Indiferent de directia pe care voiau sa porneasca, primul gand al unui incepator se ducea spre teama de competitie:

“Daniel, dar e competitie mare pe domeniul ales de mine.”

Iar raspunsul pe care il dadeam lor sta la baza filozofiei acestui articol:

“In afaceri nu exista competitie, exista doar potentiali clienti!”

Ideea de competitie ne este implantata de mici mentalitatea noastra, chit ca suntem de partea “agresorilor” (celor care vor sa castige tot timpul) sau a victimelor (celor care, inconstient de cele mai multe ori, au inteles ca ei de obicei pierd “jocul”). Cu toate astea competitivitatea iti aduce FOARTE MULTE DEZAVANTAJE:

1 – “Competitivitatea” nu creste calitatea a ceea ce faci, doar nivelul de energie

In momentul in care lupti pentru un trofeu, devii din ce in ce mai putin atent la ceea ce faci, la echilibrul interior pe care il ai ca persoana (acel “inner game” care s-a nascut in tenis). Randamentul, din punct de vedere calitativ, de cele mai multe ori, scade brutal. Dispare “creativitatea” si “starea de flux” si actiunea in sine devine de multe ori mecanica.

Focusul se muta dinspre “inner” spre “outer”, dispare brutal proactivitate si creste reactivitatea pe care o ai.

2 – Ironic, o competitie o castigi in ciuda ei, nu datorita ei

Oamenii au campionii in minte, insa nu inteleg cu adevarat filozofia cu care ei vin adeseori, atunci cand au ajuns la maturitate. Ei vad doar pe cineva care invinge in mod repetat la competitie pe altii. In interviuri de cele mai multe ori o sa vezi ca diferenta nu este facuta de cat de constient esti de competitie si de adversar, ci dimpotriva, de cat de mult te poti detasa de aceste idei. O competitie o castigi cand faci abstractie aproape total de ea si de adversari. Cam asta este traducerea “inner-game-ului”, daca stai si te gandesti un pic.

3 – “Increderea in sine” si “motivatia” pot avea mari fluctuatii

Se merge pe filozofia “o persoana castiga doar daca alte persoane esueaza”.

Pentru asta ai nevoie de dovezi. Cand ai intrat in sistemul asta si nu ai sisteme de protectie, poti fi extrem de vulnerabil. Orice infrangere afecteaza stima de sine la cote alarmante mai ales la “campioni”. Se simt devalorizati, inutili, viziunea pe termen lung incepe sa se clatine. Orice serie de “castiguri” duce la sindromul infailibilitatii, care te duce in extrema cealalta, in care crezi ca nu ai niciun punct slab.  Urmeaza o cadere in “pregatire” si lipsa de concentrare – ce duc la un rezultat usturator. Sau poti ajunge sa te crezi infaibil si pe alte domenii ale vietii si sa ai parte de experiente extrem de dureroase. Este un cerc vicios in care echilibrul este foarte fragil.

4 – Cu cat este mai complexa o situatie, cu atat mai prost lucrezi la ea intr-un mediu competitiv !

S-a demonstrat in nenumarate randuri, pe studii care aveau in vedere diferite arii, de la creativitate (arta) la productivitate. In scolile de arta cand s-a enuntat termenul de “competitie” si “premiu”, operele au iesit mediocre, comparandu-le cu operele care au fost facute in restul timpului de catre cursanti. Este ca si cum o mare parte din functiile creierului sunt suprimate si isi intra in rol creierul reptilian. Competitia pana la urma inseamna supravietuire, iar ca sa supravietuiesti nu ai nevoie de functii foarte complete. Trebuie sa stii sa fugi, sa te lupti, sa mananci, sa procreezi. 🙂

De asemenea, in marile companii (de tipul Google), au fost testate forme variate prin care sa creasca nivelul de productivitate. Cand vine vorba de productivitate, te gandesti pana la urma, macar intr-o mica masura, la o forma de competitie. Cand au fost testate “programe” care dezvoltau “competitivitatea” intr-un fel sau altul in randul angajatilor, performanta scadea! Cand au fost testate programe care dezvoltau colaborarea si incurajarea propriei “voci” a fiecarui angajat, perfomantele cresteau.

Drept urmare, nu putine sunt astazi companiile care dau timp fix propriilor angajati (de obicei intre 15 si 20%!) in care ei au voie sa lucreze la orice proiect personal oricat de nebunesc ar parea, proiecte pentru care beneficiaza de resurse. De aici ies cele mai multe proiecte de succes ale companiilor respective, pentru ca o sursa infinit mai mare de motivatie s-au dovedit concepte precum autonomie, competenta, relationare … si nu “competitie” si “invingator”.

5 – Dispare capacitatea de a intelege celalalt punct de vedere

Este unul dintre cele mai mari dezavantaje pe care ti le aduce statutul de hipercompetitiv. Cand esti in competitie, ai un adversar pe care trebuie sa il invingi. Senzorialul creste foarte puternic (simturile), devii foarte constient de tine si de obiectivul tau, da a castiga. Devii reactiv, in cazul in care adversarul face o miscare. Dincolo de aspectele astea insa, gandirea binara de tipul eu-adversar te pune in judicativ puternic. Asta inseamna ca ii atribui un anumit set de atribute pe care cel din fata ta le are sau nu in mod real.

Nu mai intelegi sa gandesti din alta perspectiva decat a ta, de adversar. Nu intelegi diverse motivatii pe care cel din fata ta le poate avea, ganduri, cateodata chiar comportamente. Celalalt este un “eu” foarte distinct, mai ales ca, intr-un final trebuie sa il si invingi. Ca sa intelegi celalalt punct de vedere trebuie sa ai o bucatica din el. Nu poti avea o bucatica din cineva pe care vrei sa il “suprimi”.

Atentie! Asta nu se intampla numai in competitii. Pentru un hipercompetitiv capacitatea de relationare cu oamenii scade dramatic in special in viata lui sociala (cu prietenii, partenera de cuplu, copiii etc).

Stop !
CE ADUCE ATUNCI COMPETITIVITATEA, DACA ITI POATE ADUCE ATAT DE MULTE NEPLACERI?
Serios, tu ai vrea sa fii un om de succes si sa te regasesti si in cele 5 puncte de mai sus ?

Cealalta jumatate de adevar: competitivitatea iti da energie, iar energia este foarte importanta atunci cand vrei sa atingi succesul personal.

Ca orice forma de energie, ea poate fi controlata sau nu. Chiar si atunci cand nu controlezi aceasta energie, poti avea o forma de succes, cateodata destul de mare. Reciteste, pana la urma, paragraful despre Steve Jobs. Asta a fost viata lui ! Pana in punctul in care a fost inghitit de propria lui creatie. Cu Pera chiar aseara radeam pe tema asta, pentru ca din momentul in care a fost dat afara si pana in momentul cand a fost reprimit a avut nevoie de 10 ani (!) in care sa invete sa gestioneze aceasta energie. Iar in partea a doua a “domniei”, Steve a facut lucruri care vor ramane cu adevarat in istoria noastra (chit ca si inainte facuse lucruri remarcabile).

Intrebarile care se ridica de aici sunt urmatoarele: daca dispare motivatia data de competitie, cum o sa ma mai simt motivat sa fac ceea ce fac?

Aici a fost revelatia mea, pentru ca majoritatea oamenilor de succes intradevar au fost oameni puternic competitivit (sau care si-au dezvoltat aceasta latura pe parcurs). Ce au facut ei diferit ca sa nu traiasca o drama din lucrurile frumoase pe care le-au construit (adica sa nu ai cu cine sa te bucuri, desi faci lucruri incredibile)? Au transpus aceasta competitivitate la nivel de misiune personala. Au luat energia data de spiritul competitiv din planul fizic si au transpus-o in plan psihologic. Lui Steve i-au luat 10 ani ca sa inteleaga asta si sa se intoarca reinventat si “uman” la carma Apple, asta si datorita conjuncturilor.

Nu spune nimeni sa nu fii competitiv! Spun doar ca daca transpui aceasta competitivitate intr-o misiune care sa fie mai mare decat propria ta persoana, vor iesi lucruri incredibile din tine!

Cate schimbari de “mentalitate” care te pot transforma din hipercompetitiv in om de actiune cu viziune:

1) Nu exista competitori, exista doar potentiali parteneri

Ceea ce vezi in oameni, exact acelasi lucru il vei primi de la ei. Cand te uiti la un om de calitate, care deja obtine rezultate, ca la un inamic, atunci vei avea doar doua variante: sa il infrangi sau sa fii infrant. Cand vei vedea in el un om alaturi de care poti construi lucruri si mai faine decat faceti singuri, sunt sanse sa iasa ceva cu adevarat maret in urma interactiunilor voastre.

2) Secretul succesului nu este sa infrangi pe ceilalti si competitia, CI SA II AJUTI !

Este contraintuitiv, dar atat de puternic mesajul asta. De-a lungul timpului in interiorul echipei mele avem diverse competitii in care ne mai angrenam. Pera mi-a dat lectia asta, pentru ca el o face natural. Este foarte competitiv, dar intr-un spirit extrem de constructiv. Replica lui este: “Spune-mi cum pot sa te ajut ca sa ma intreci!”. Logica este simpla: daca ma ajuta pe mine ca sa imi depasesc limitele, si el va avea un nou scop, mai inalt, pe care sa il atinga. Castigam amandoi.

Nu conteaza cine castiga ACUM. Conteaza ce ramane in urma ta. Iar daca pe parcurs ajuti pe cineva sa faca lucruri mai mari decat cele pe care le faci tu, ai toate sansele sa cresti si tu alaturi de el. Imagineaza-ti ca exista o depunere de proiecte pentru o licitatie. Poti face proiectul tau cat de bine poti si ai o firma “competitoare”, careia ii lipseste o resursa pe care o ai tu. Stii ca daca i-o oferi, sunt sanse ca acea firma sa iti ia proiectul.

Daca ajuti firma respectiva sa fie mai buna ca tine, chit ca in proiectul respectiv poate castiga, chit ca nu, pe termen lung ti-ai castigat un partener de incredere. Imagineaza-ti ca faci asta si cu oameni si le dai incredere in ce vor sa faca. Ce ai prefera, spre exemplu? Sa fi  fost cel care l-a batut pe “Mark Zuckerberg” (sau oricine alt om de top) intr-o “competitie” financiara oarecare? Sau cel care l-a ajutat sa castige? Daca esti in ultima categorie, se prea poate ca Tiriac sa iti fie prieten acum si sa ai numarul lui de telefon, desi in trecut nimic nu spunea ca o sa aiba cresterea asta. Ce semeni, aia culegi.

3) Oamenii sunt talente, nu tinte

Am inteles mentalitatea asta foarte greu. De la “hai sa ne comparam fortele” sau “eu sunt bun, tu esti prost”, am inteles ca fiecare om are propria calatorie pe care o are de parcurs cu el insusi. Iar daca eu inteleg asta, atunci scopul meu devine foarte simplu: sa fac tot ce pot, in scurta noastra “interactiune”, sa ii fac calatoria si mai faina.

Am scris articolul asta pentru ca multi oameni fac confuzie puternica intre om de “actiune” si “competitiv”, si de cele mai multe ori spiritul de competitivitate nu te ajuta sa devii cu adevarat cea mai buna versiune a ta.

Cu drag,

Daniel Zarnescu

Daniel-Zarnescu_1



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

24 thoughts on “Ca sa fii un om de afaceri de succes trebuie sa fii competitiv? (despre competitivitate)

  1. E nevoie si de competitivitate. Ca in jocul de fotbal de care vorbesti. Competitivitate cat sa fie jocul interesant si antrenant, dar la final nu trebuie uitat ca e doar un joc. 
    Cred ca secretul succesului consta in echilibrul pe care reusesti sa il pastrezi intre “trebuie sa castig” si “e doar un joc”.

  2. hé, hé in sfarsit un articol foarte bun despre cocoseii care se ridica si lupta fara incetare…eu ma intrebam oare cum isi reconstruiesc totusi forta de ase ridica dupa o infrangere…pentru ca au o atitudine gata de atac intr-un fff scurt timp, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nici n-ar fi zis ‘frate frate dar branza e pe bani’. 
    In fine, eu sunt din tabara ‘ailalta unde ‘mai multi castigam mai des’… si este adevarat ca la un moment dat cand lucrezi singur, daca nu ai motivatia asta competitiva poti pierde sporul pt subiect si in cele din urma chiar subiectul insusi, cand era aprope de final -si zici oricum nu conteaza, sau s-ar putea sa nu intereseze pe nimeni.
    Secretul meu, ca sa nu-mi pierd motivatia pe care e clar ca nu o am- adica sa raman motivata, este sa lucrez cu cel putin inca 2 persoane la proiectul meu. In momentul in care scot hartia si vorbesc despre ce e de facut ca sa ajungem la rezultatul X, chiar daca la un moment dat as vrea sa renunt, sa ma intorc, sau sa modific radical planurile initiale…. ceilalti ma conving cu argumente si idei noi de utilitatea planului initial si totul merge ‘ca pe roate’.
    Multumesc pt articol, m-ai facut sa ma gandesc cum naibii desi nu-s competitiva, reusesc. Mi-ar place sa te citesc untr-un post despre alimentarea motivatiei pt ‘noncompetitori’, care sa-mi ‘mearga la suflet’ -ca asta- ca sa ‘dau drumul’ si la zecile de idei mici la care as putea lucra singura.
    Te urmaresc cu drag,
    MihaelaNITU

    • mihaelaNITU 
      Simplul fapt ca te exprimi la adresa oamenilor competitivi cu formulari de genul “cocoseii care se ridica si lupta fara incetare” arata o prejudecata la adresa lor si un istoric personal.
      In realitate nu este nimeni mai bun ca altul. De multe ori intr-o echipa ai nevoie de un om cu spirit competitiv. Singura intrebare care se pune este daca acest spirit este integrat, sau ii joaca feste (adica il controleaza).
      In fapt cu totii avem un rol si un drum. Oamenii competitivi au si ei o calatorie personala si lectii pe care sa le invete, asa cum au cu totii.
      Despre motivatie – motivatia nu exista. Este o scuza ca sa nu faci treaba. Un termen abstract inventat de oameni pentru oameni ca sa complice putin starea de actiune. IN fapt lucrurile stau destul de simplu: la nivel de asumare, daca vrei sa faci ceva, il faci. Daca nu iti asumi, nu faci. 
      Acum apar multi care spun: eu imi asum, vreau, dar nu ma simt motivat, imi pierd motivatia. Prin urmare – nu vrei si nu iti asumi 🙂 Cand renunti la ideea de a cauta motivatie si doar de a judeca prin prisma asumarii personale, lucrurile se simplifica foarte mult.

  3. Daniel:-)bun art.si hai sa dau doua vorbe.eu am fost mereu un om de mijloc :-)nici in fatza da nici in spate asa am ales mereu incepind chiar si din sc :-)desi in clasa mereu eram invitata sa ocup locul din fatza pe motiv “tu esti smechera “:-)da pentru mine mijlocul era si este preferat ca profesorul nu reuseste niciodata sa controleze centrul :-)fatza si spatele da:-)si sa glumesc putzin :-)chiar si in amor mijlocul este greu de stapanit :-)da:-)……………:-)si acum zic :-Sa nu renuntzi niciodata la *INDOIELI*cand ele dispar te-ai oprit din drum calar sa fie asta:-)am urmarit cu atentie toti presedinti de stat la conf din Russia singurul care a dat bataie de cap a fost Obama:-) el a fost singurul care a avut indoieli:-) si este important :-)cand ai indoieli atunci vine Dumnezeu si demonteaza totul:-) pentru ca asa isi verifica el alesii :-)fàcandu-i sa parcurga mereu:-)in ìntregime 🙂 drumul pe care-l au sau avut de parcurs :-)el………ne obliga sa mergem mult atunci cand ne oprim dintr -un anumit motiv :-)comoditate :-)lene sau :-)FALSA SENZATZIE CA DEJA STIM TOT:-):-)………….(diavolul isi are salasul in detalii ):-)cam asta este filo in acest si mai mereu din fatza mea de zi cu zi:-)

  4. Superba idee de a colabora cu ceilalti, in loc de a fi in permanenta competitie cu ei. Am realizat-o dupa ani buni de..competitie oarba, cand a inceput sa-mi mearga bine si am “relaxat” regulile jocului si am zis ca e “timpul sa ajut”, sau “sa dau ceva inapoi” celor de langa mine. Si curios..lucrurile au mers si mai bine! Eu ii spun altruism si cred ca numai cei care “au ajuns” cum se spune, sunt constienti de asta si chiar pun ideea in aplicare.
    Asa cum spui Daniel, cred ca e chestiune de cultura; in Romania exista un mediu care incurajeaza competitia  ptr orice, iar eu am fost crescuta cu ideea ca pot alege sa fac orice vreau, fiindca intotdeauna cel mai bun castiga. Hehee am avut un soc cand am inceput sa traiesc “afara” si am vazut ca sunt unii care castiga fara sa fi luat parte la competitie/joc si ca toata lumea e ca la un maraton in care important este sa participi, nu sa termini primul!Toate cele bune!

    • XpresiaSimone 
      Asta este unul dintre motivele pentru care spun ca nu am vazut oameni bogati care sa fie “rai”. Oamenii bogati inteleg si ajuta pe ceilalti, stiind ca e parte din procesul de bunastare personala. Oamenii care vor sa fie bogati, ei pot fi rai, da, pentru ca nu au ajuns acolo.

    • ShadiHassan 
      nu am spus nicaieri ca solutia este detasarea 🙂
      Am spus ca solutia este ca in timp sa directionezi energia data de competitivitate inspre o viziune personala (intr-un plan psihologic), ca sa poti conlucra cu tot ce ti se intampla pentru adevarata competitie pe care o ai, de fapt 🙂 Cea de descoperire de sine.
      Competitivitatea vine cu un nivel de energie foarte ridicat si asta este un lucru bun. Putini oameni il au. Atata tot ca trebuie “tinta” trimisa in alta parte, dinspre competitiile “minore” si dinspre oamenii care aparent pot fi competitori inspre viitor.
      nu se face de pe o zi pe alta.

      • Daniel Zarnescu  ShadiHassan 
        Da, culmea ca discutia a adus un alt punct in atentia mea la care nu m-as fi gandit prima data . 
        Cand spui – dinspre competitiile minore te referi si la acele minute sau ore folosite ca sa demonstrez ca am dreptate intr-o chestiune lipsita de importanta, doar din ambitia de a “invinge” ?
        Este incredibil cat de multa energie am pierdut in viata ca sa “am dreptate” 🙂

  5. Imi place ideea de joaca si de munca in echipa pentru a creste rezultatele celorlalti si mai ales mentalitatea corecta pentru succes…foarte echilibrat articolul 😉

  6. Competitia… Uite o lectie predata prost: unii o vad ca pe lupta clasei muncitoare, altii o percep ca fiind reteta occidentala a fericirii. Gresit in ambele cazuri! Rusii spuneau: cine nu stie-il invatam, cine nu poate – il ajutam, cine nu vrea – il obligam. Americanii: indianul bun e indianul mort. Ce trist… Ca antidot exista introspectia, luciditatea si bunul simt. Si cand o sa fim impacati cu propria persoana o sa fim liberi sa intram in adevarata competitie.

  7. Fina analiza a psihologiei  competitivitatii.Bravo,Daniel!
    Revelatia ta e una extreme de importanta si ar trebui sa zicem toti :”Wooowwww”,pentru ca reprezinta aproape esenta dezvoltarii personale.
    A.

  8. apropo de competitivitate, de curand am fost pus intr-o situatie foarte ne favorabila fata de un client, mi-a venit cu un laptop scump pentru curatat, probabil omu a simtit ca ii se apropie obstescul sfarsit, il tinuse in ploaie si era tot oxidat la interior, dupa curatare i l-am dat omului si mi sa intors dupa 2 zile ca ii cedase de tot spunandu-mi “ce mi-ai facut” am incercat sa imi pastrez calmul desi in aer mirosea a praf de pusca, am reparat ce am putut nu l-am taxat ca sa plece omu impacat dupa alte 2 zile a venit iarasi, cedase a doua oara, si nu am mai avut ce face, i-am oferit varianta sa comandam o alta placa de baza, clientu aparent a fost de acord cu oferta mea, dar dupa 2 ore ma suna un concurent cu care sunt prieten sa imi spuna ca a fost la el clientul sa il intrebe daca este credibila povestea, prietenul mau nu l-a mintit cu nimic, dar daca ar fii fost intre noi o relatie tensionata as fii avut toate sansele sa ma fii sapat si sa imi creeze mari probleme

  9. Da trebuie sa-ti asumi niste riscuri atunci cand oferi informatie ,servicii sau ajutor, privind dintr-o astfel de perspectiva trebuie sa fii atent la calitatea oamenilor cu care colaborezi, nu toti sant deschisi la o astfel de abordare .Unii pot sa te sape, altii pot sa te inlature, altii te pot considera si fraier sau naiv mai ales la inceput, fiindca pe masura ce facem asta se selecteaza in jur oameni asemeni , fiindca intradevar evoluam impreuna. O lunga perioada de timp am preferat sa lucrez singura deoarece nu mi-a placut niciodata competitia, ma ascundeam dupa altii in facultate , iar la intrebarile adresate tuturor,” ma manca limba si raspundeam de undeva “din canal”, facandu-ma mica ca sa nu ma observe altii sa nu creada ca ii declasez..Lucrasem inainte si in timpul facultatii si stiam ce intrigi exista in colectivele de colegi de munca sau in scoala.Am trecut de la faza din spatele scenei in frunte , find hipercompetitiva si total dezagreata, tocilara, fiindca inca nu faceam facultatatea care-mi placea ( frustare). Cand am facut ceea ce-mi placea m-am mutat iar in spate.Dupa ce am terminat am lucrat singura din pasiune ptr. profesie sau la locuri de munca unde eram un mic sef , model prin ceea ce stiam .Am ajuns insa la concluzia ca nu mai pot evolua asa , deci am inceput sa colaborez..

  10. 100 de puncte pentru George Nistor, povestea lui autentica depaseste orice filozofii si filozofari aride si ne arata ce inseamna concret o personalitate de tip “giver” sau, cum spune Richand J. Sapiro, iata ce rezultate poate obtine un “wellcomer”. Marturia sa onesta si deschisa subliniaza in cuvinte ceea ce ne arata si poza din profil: un optimist si un performer. Felicitari!

  11. Multumesc. SMi-ai reamintit de Steve Jobs si de ceea ce a facut el pentru noi. Insa in acelasi timp mi-ai aratat si demonii din spatele competitiei si usurinta alunecarii pe cealalta panta… Citeam undeva ca o competitie nu ar trebui sa fie decat cu tine insuti, pentru a-ti depasi limitele, pe ceilalti, chiar si competitori ajuta-i. Tu prin ceea ce ai scris in acest articol mi-ai confirmat. Si iti multumesc. In acelasi timp ai explicat pe larg prin jocurile de societatea ata atat de subtire dintre competitie si partea cealalta… Vorba ta, e prin alunecare… Multumesc pentru confirmare. In echipa pe care o conduc si in training-urile sustinute incerc sa-i ajut pe cei de langa mine, sa invatam unii de la ceilalti, sa ne completam unii pe ceilalti si toti uniti sa facem echipa din ce in ce mai buna. Dam tot ce putem fiecare in parte dar si ca grup omogen. Ne sprijinim, nu exista la noi tu ai gresit, punem umarul si ridicam Stim cu totii ca din greseli invatam si devenim mai buni. Va urez voua tuturor sa aveti parte de spirit de echipa, iar competitia sa o intelegeti pentru a va putea folosi de ea in folosul vostru. Multumesc inca o data pentru tot ceea ce daruiesti.

  12. Daniel, multumesc! este unul dintre cele mai sclipitoare articole pe care le-am citit.
        L-am recitit si a doua oaras..  am ales idei care mi-au placut foarte mult si le-am salvat. 
    Mi-a placut foarte mult si concluzia sau mai ales .la care ai ajuns:

    ”  Iar daca eu inteleg asta, atunci scopul meu devine foarte simplu: sa fac
    tot ce pot, in scurta noastra “interactiune”, sa ii fac calatoria si
    mai faina.”  ..

    ” si de cele mai multe ori spiritul de competitivitate nu te ajuta sa devii cu adevarat cea mai buna versiune a ta.”
     felicitari Daniel si multumesc din nou.

    Cu drag,
    Cristina