SECTIUNE DIN “CUVÂNT ÎNAINTE”
Există două tipuri de activități pe care le facem de-a lungul unei zile:
muncă (tot ceea ce nu avem chef să facem)
joacă (tot ce avem chef să facem și ne distrează)
Sunt două găleţi mari în care vărsăm toate tipurile de acţiuni pe care le facem într-o zi. În găleata cu muncă intră termenele limită, presiunea la care eşti supus de către superiori, familie, apropiaţi sau, dimpotrivă, concurenţi. Intră decizii pe care trebuie să le iei, planificare pe care trebuie să o faci, monitorizare, analiză. Aici intră tot ce începe cu “n-am chef”, tot ce amâni, tot ce te presează.
În găleata cu joacă intră starea de flux, distracţia, “foamea” de mai mult, dependenţa de a acţiona, motivaţia de a avansa. Aici nu prea poţi să greşeşti, pentru că atunci când ai chef să faci, greşeala se transformă în motiv de amuzament şi lecţii pe care le tragi “la prima mână” ca să mai încerci o dată. Şi încă o dată. Şi încă o dată.
Tot ce percepem că e muncă, “întârziem” şi o facem suferind, în timp ce înaintăm. Cumva am înţeles că atunci când muncim, suferim. Iar când percepem că e joacă, devenim creativi şi avansăm.
Iar cheia se află în creierul nostru, pentru că în realitate nu este nicio diferenţă între cele două.
Munca înseamnă inclusiv analitic iar joaca înseamnă inclusiv acţiune.
Codul mânecilor suflecate nu este un cod al celor care muncesc, ci al celor care se joacă în viața reală cu pofta pe care alții o transpun în social media și jocuri.
