Partea I articolului poti sa o citesti aici: http://construimimperii.ro/stii-de-ce-esti-predispus-catre-succes
Partea a II-a articolului poti sa o citesti aici: http://construimimperii.ro/stii-de-ce-esti-predispus-catre-succes-perioada-haotica-partea-a-ii-a
Partea III este in continuare (reamintesc ca articolul este vechi de 1-2 ani):
Incep articolul cu o poveste. Va puteti regasi in oricare dintre personaje, important este sa intelegeti mesajul.
==
Se spune ca era un copil care nu era bun la nimic in mod special. Parintii incercasera sa il dea la sporturi, dar nu se prinsese de el, la invatatura era mediocru. Muzica, dansuri, desen. Fusese dat la cursuri in toate directiile. Nimic!
Dar tie ce iti place sa faci? – era el intrebat.
Sa dorm.. sa mananc.. sa lenevesc.
Parintii erau ingroziti, mai ales ca erau oameni foarte realizati profesional, de succes in domeniile lor. Iar ei vroiau sa dea sansele pe care ei nu le avusesera copilului lor, insa acesta parca nu exista. Parea ca vegeteaza asteptand sa treaca timpul.
“Dar tie ce iti place sa faci?”
“Nimic in mod special, dar de ce ma tot intrebati asta?”
“Ce vrei sa faci cand vei fi mare?”
“Trebuie sa fac ceva neaparat? O sa ma descurc!”
Intr-o zi, mergand de la scoala spre casa, a vazut un copil sarac, dar plin de viata, care canta la o chitara. Sute de oameni se adunasera in jurul lui, nu mai era loc sa arunci un pai. Toti ascultau fermecati, aproape sa se calce in picioare. Femeile zambeau, barbatii aveau privirea tintuita, copii topaiau. Si eroul nostru a stat si a ascultat muzica din chitara o zi intreaga, fara sa se miste din acel loc, pana baiatul si-a strans chitara si a dat sa plece.
“Stai!” a strigat eroul nostru.
“Am gresit cu ceva?” a intrebat baiatul sarman..
“Nu.. doar ca vroiam sa .. te felicit.. Canti incredibil. Nu stiu daca am mai auzit pe cineva mai talentat ca tine..”
Si baiatul sarman s-a inrosit instant, impovarat de lauda. Erau cam de aceeasi varsta.
“Mersi.. Ma stradui”
“Te stradui? SI eu am incercat sa cant la chitara.. si degetele mele boante refuza sa se inteleaga cu corzile. Sau nu am ureche muzica.. Dar ce faci tu.. e fantastic. Cum reusesti?”
Si baiatul nu a stiut ce sa ii raspunda. Eroul nostru fusese insa prea miscat de muzica lui, asa ca l-a luat la un restaurant unde mai mancase cu ai lui si i-a cumparat mancaruri ca sa aibe burta plina.
“Iti place ceea ce faci?”
“Da, la nebunie! Imi place sa cant, imi place sa distrez lumea. Muzica e viata mea.”
“Ce vrei sa faci mai incolo, cand o sa cresti?”
A urmat o pauza lunga. Eroul nostru astepta cu sufletul la gura raspunsul la intrebarea pe care o evitase atata timp.
“Vreau sa fiu cel mai mare cantaret care s-a nascut in orasul asta. Vreau ca muzica mea sa se auda peste tot in tara, pe toate strazile. Vreau ca toata lumea sa ma recunoasca atunci cand trec aiurea pe langa ea.”
Admiratia se citea pe chipul unuia din baieti si pasiunea pe chipul celui de-al doilea.
“Stii, eu m-am nascut intr-o cutie de carton. Asa imi place sa cred, pentru ca altfel nu as putea sa inteleg cum de m-au gasit intr-un tomberon cand eram mic. Am crescut la orfelinat. Eu nu am avut nimic, a trebuit sa ma descurc singur. Si pentru asta trebuie sa reusesc, pentru ca am invatat sa cant de foame. Asa ca am invatat bine.”
Acasa in ziua aia eroul nostru era tacut la masa cu ai lui.
“Nu stiu ce e cu tine. Ai lipsit aproape toata ziua. Nu dai semne ca faci nimic toata ziua, pe vremea ta noi munceam din greu pentru visurile noastre. Tu nu ai asa ceva. Parca nu traiesti.”
“Ba o sa traiesc, mama. Din momentul asta o sa traiesc. Stiu exact ce vreau sa fac!”
“Ce vrei sa faci?”
“Vreau sa plec departe de acasa, poate la cea mai indepartata scoala care exista. SI vreau sa nu imi trimiteti nici un ban. Vreau sa mor de foame si prin foamea pe care o simt sa inteleg de unde mi se va oferi mancare, din ce directie. Pentru ca sunt capabil de lucruri mari, dar burta plina ma impiedica sa simt ceva. Banii pe care ii am in buzunar ma impiedica sa ma zbat. Patul in care dorm nu imi da nici un cosmar. Si cum traiesc eu acum.. este un cosmar din care vreau sa ies.”
==
Mie nu mi-era foame atunci. Ambitiile imi depaseau stilul de viata actual, desi parea cel putin acceptabil prietenilor mei. Insa vroiam mai mult.
Si m-am infometat. Am refuzat sa ma mai angajez si am hotarat ca din acel punct sa nu traiesc decat din banii pe care ii castigam pe cont propriu. Era totul sau nimic, nu mai aveam chiar nimic de pierdut, doar de castigat. Simteam ca daca atunci as fi dat inapoi, peste 5 ani eram angajat la o firma, cu o nevasta si un copil acasa, rutinat pana la robotizare de aceleasi taskuri zi de zi si de sefi idioti care smulg carnea de pe tine.
Mi-am dat foc la propriile corabii, precum scrie in Sun Tzu.
Sau, ca sa mai inaintez un pic in istorie, mi-am injunghiat calul, ca sa fiu in imposibilitatea sa ma retrag, asa cum a facut Spartacus in ultima lui batalie impotriva legiunilor romane.
Era ultima mea batalie. Cel putin asa simteam. Iar omul care castiga in viata lui cel mai mult este acel om care, aflat in fata unei provocari, este dispus sa faca orice ca sa reuseasca.
M-am trezit fara bani de aport propriu pentru proiectul meu. Mai bine sa spun insa povestea proiectului, pe scurt, ca sa intelegeti mai bine despre ce era. Banii veneau de la stat in proportie de 70%, dar nu aveam voie sa platesc salarii din ei sau chirie, doar utilaje. Iar cei 70% nu ii aveam daca nu puneam partea mea de 30%.
Dar nu aveam acesti 30%. Calcule peste calcule, timp in care mai bagam instinctiv mana in buzunar si il intorceam pe dos. Dar imi trebuiau cateva mii de euro care imi lipseau cu desavarsire. Pe proiect ma asociasem cu o prietena buna de-a mea care, cum necum, facuse rost de spatiu si de parte din bani.
Si am facut unul din lucrurile pe care am jurat sa nu le mai fac niciodata in viata asta! Pe Rebel inca mai detineam cardul, mai aveam de luat niste bani marunti. Insa acolo pastra Traian parte din banii pe care ii castigase din alta sursa. Erau strict ai lui.
Intotdeauna am zis ca oamenii de calitate ii vezi la o prima vedere, dar te convingi mai apoi de zeci de ori de ei, pe parcursul unei vieti. Am golit contul in criza de timp, am zis ca ii pun la loc.. Si am pus banii de cofinantare. Logic a fost ca nu am reusit sa ii pun la loc in timp util. Banii intotdeauna vin mai putini decat planuiesti si cheltui mai mult decat crezi.
Ati zice ca mi-am pierdut un prieten?
Tin minte si acum cuvintele lui:
“Bai, eu daca aveam nevoie de ei, sigur ii scoteam. Mai prost e ca am acum nevoie de ei, dar lasa ca ma descurc eu cumva. Daca ti-ai facut treaba cu ei, nu iti fa griji. Mi-i pui cand ai timp. Acum trage tare.”
Va imaginati ca Traian avea prea multi bani de mi-a spus vorbele astea? Da de unde! Dupa discutia cu el imi tremurau picioarele. Banii vin, se duc, prietenii insa.. mai greu. Fusesem aproape sa stric prietenia cu unul dintre oamenii pe care aproape ca ii veneram. Si ma simteam dator sa merg mai departe.
Cine isi imagineaza ca odata firma facuta, curge lapte si miere.. e copil. Exista un ciclu in viata fiecare firme, dar care nu elimina exceptiile bineinteles. Excelenta intr-un domeniu se spune ca o atingi abia dupa zece ani de lucrat intr-un domeniu. Cam pe atunci iti vinzi firma si scoti bani frumosi pe ea. Dar se spune ca bani sa traiesti ceva mai bine, sa ii simti, incepi sa scoti abia din anul al 4-lea incolo. Intre primul an si anul al patrulea e o munca in spatele unei firme deseori eroica. Iar in primul an, in special in prima jumatate de an.. atunci simti durerile facerii. Atunci e perioada critica, pana reusesti sa stabilizezi totul la un nivel minim.
Eu sase luni de zile nu am avut un ban in buzunar ca sa imi pot ridica imperiul pe tipar. Am trait cu cateva milioane pe luna, in aceleasi haine, fara bani de excursii, de iesiri in oras, din oras, fara bani de orice lux. Din chirie ma intorsesem acasa, tocmai ca sa am mai putine cheltuieli, stateam cu parintii mei, mancam la ei, nu aduceam nici o contributie la ale casei, dar in schimb munceam cate 14 ore pe zi.
Imaginati-va comentariile pe care le-am auzit in tot timpul asta:
“Tu pe ce muncesti?”
“Nu vezi ca nu ai nici un ban in buzunar?”
“Te hranesti cu un vis prostesc”
“Cand o sa te opresti?”
“Daca vezi ca nu merge, de ce nu spui stop?”
“Cand o sa te angajezi?”
“Iti dai seama ca perioada asta e perioada moarta in cartea ta de munca?”
“Cat ai de gand sa mai continui?”
Ai zice ca sunt niste cuvinte care te ambitioneaza. Daca le-ai auzi din partea altora. Dar cand le auzi din gura propriilor tale rude, care stau sub acelasi acoperis cu tine, zi de zi, timp de 6 luni, 1 an, 2 ani… iti pot spune eu ca poti ajunge la un pas de nebunie.
“De ce ai plecat de la Camera de Comert?”
“PENTRU CA NU AM VRUT LA CAMERA DE COMERT! CAND O SA INTELEGETI CA POT MULT MAI MULT DECAT CE FACEAM ACOLO. CA POT AJUNGE SUS, MAI SUS DECAT TOATA FAMILIA ASTA LA UN LOC?”
Drame, tipete, urlete.
Mai tarziu am auzit alt repros, de la o ruda mai tanara:
“De ce continui daca nu merge?”
Si am avut o criza de nervi:
“Nu merge? NU MERGE? Uiti cand stateam si povesteam amandoi si imi spuneai ce vrei sa faci, cate esti in stare sa faci tu pentru visul tau? Uiti cand imi spuneai cate esti in stare sa faci, dar nu ti se da sansa?
AFLA CA O SA O TIN PANA CAND O SA O FAC SA MEARGA! SI STII DE CE ? PENTRU CA SPRE DEOSEBIRE DE TINE, CARE TE AGATI DE UN VIS DE CARE NU O SA TE APUCI NICIODATA, EU IMI TRAIESC VISUL CHIAR ACUM, AICI! ASA CUM MA VEZI, FARA UN BAN IN BUZUNAR. DAR DE 1000 DE ORI MAI FERICIT DECAT TINE, PENTRU CA EU O SA POT SPUNE CA AM INCERCAT TOT CE MI-A STAT IN PUTINTA SA RAZBAT, PE CAND TU O SA RAMAI LA FEL TOATA VIATA, O SA DAI VINA PE ALTII SI O SA TE COMPLACI IN MEDIOCRITATEA TA!”
Cuvinte natangi. Am tras firma dupa mine cu spirit de semizeu. Si incet.. s-a pus in miscare.. Si la prima mie de euro venita, am spart-o pe toata intr-o singura zi, pentru ca eram sigur ca o sa mai vina una. Si acum firma o duce bine, in conditiile crizei, imi aduce banii de buzunar si creste pe zi ce trece ca un copil, sange din sangele meu. Si sunt extrem de mandru si de fericit.
Iar tata, cel care imi arunca majoritatea cuvintelor de mai sus, acum lucreaza pentru mine. Imi face livrari pe firma. Am un respect pentru el deosebit, e singurul om pe care l-am vazut schimbandu-se, din om coleric.. in imaginea blanda a bunicului meu de acum zeci de ani deja, care imi soptea la ureche ca pot face orice din lumea asta. Iar cea mai mare realizare pe care cred ca am facut-o in viata mea de pana acum a constat intr-o marturisire facuta intr-o moment slab al tatalui meu, poate.
“Stii, eu cred ca din toata familia noastra, tu ai sanse sa te ridici cel mai mult.”
Mai m-am certat de atunci cu el de cateva ori, nu ai cum sa nu, dar din ce in ce mai rar si mai intelept. Dar simt ca as putea muri cu cuvintele astea in brate si tot as fi impacat. Dupa ani de zile de chin si lupta, omul pentru care ai luptat atata timp sa ii deschizi ochii .. sa iti spuna ca vede si ca apreciaza. E ca o lacrima pe obraz uscat de vant.
Povestea cu Stepout Media e si ea un pic deosebita, prin prisma relatiei mele cu Pera, asociatul meu. Acum vreo 3 ani ma hotarasem sa renunt la unul dintre siteurile mele. Simteam ca nu mai am ce oferi comunitatii pe care o creeasem si ca din momentul ala nu mai am cum sa aduc valoare mai multa decat este. Simteam ca eu as fi motivul stagnarii. Aveam bataile mele de cap cu firma mea care imi aducea banii (grosul), pe atunci aveam un administrator pe care, din respect pentru el, nu o sa ii mentionez numele. Si ajunsesem la concluzia ca o sa donez siteul si forumul acestei persoane si lui Pera, un personaj ceva mai putin slefuit decat este in ziua de azi, dar in care vazusem ceva ce rareori vezi la un om – pasiunea de a ajuta lumea din jur. Daca ne intalnisem de 2 ori pana atunci, mai ales ca statea in Timisoara, dar inca de pe atunci simteam ca siteul meu poate ajunge cu mult mai mult decat poate ajunge cu mine.
Zis si facut. La finalul PRIMULUI BOOTCAMP PERSONALITATEA ALFA, care urma sa aiba loc la Sasca Montana, urma sa le dau amandurora in mod oficial siteul si sa imi vad de viata. Numai ca s-a intamplat ceva in acel bootcamp, un lucru fara de care astazi aceasta comunitate probabil nu mai era aceeasi. Cea de-a doua persoana nu a mai avut rabdare. Era foarte tanara, neexperimentata..si, din punctul meu subiectiv de vedere, foarte “autoritara” desi nu avea de ce. Era genul de persoana careia, la momentul respectiv, daca ii ziceai “lider” il gadilai in orgoliu. Pentru ca se vroia un lider, dar nu avea calitatile necesare. Avea mai degraba calitati de mana dreapta, care sa duca la indeplinire sarcini, nu sa le traseze. Si a devenit autoritara cu mine inainte sa fie cazul. SI fara sa fie cazul, pentru ca eu peste 2 zile dispaream si ramanea el.
Eu deja eram intins cu nervii la maxim.. si intr-o seara, cand ne intorceam cu tortele din padure, cu o sticla de whisky bauta pe jumatate si cu niste reprosuri copilaresti care imi sunau in ureche… mi-am dat seama ca locul meu nu era acolo. Dar locul lui nici atat. Cu el langa mine, intr-o criza de nervi.. am urlat la el, am rupt in doua torta si am aruncat sticla in cel mai apropiat copac..
Si am plecat.
Pe jos.
Din Sasca.
Spre Timisoara.
La ora 1 noaptea.
Am mers pana pe la 5 prin munti pana a trecut o masina pe langa mine. M-a luat si m-a dus la primul autobuz cu care am ajuns in Timisoara. De acolo am luat primul tren spre Bucuresti. Iar in Bucuresti tin minte ca am fost la un pas sa sterg siteul, forumul.. si tot. De nervi.
Pana la urma l-am intrebat pe Pera ce vrea.. si ca sunt dispus inca sa ii dau siteul lui, daca simte ca poate face ceva valoros cu el. Si el mi-a zis ca vrea sa fie asociat cu mine pentru calitatile pe care eu le am pentru ca ne completam foarte bine.
Bine, povestea asta o spune Pera in bootcampuri mult mai bine ca mine. Povestea despre nebunul care a fugit din creierul muntilor, pe jos, singur, de la Sasca Montana la Bucuresti, in mijlocul noptii. Dar amandoi, acum, ne felicitam pentru decizia luata atunci la nervi, pentru ca daca nu era luata, firma nu avea acum nici componenta si probabil nici succesul pe care il are acum. Pentru ca suntem, dincolo de neintelegerile inevitabile, doua persoane care completeaza.
Au trecut aproape 7 ani de cand am fost Danonino, 6 de cand eram la Camera de Comert, 5 de cand incepusem sa castig proiecte pe banda rulanta, 3-4 de cand nu reuseam sa pun pe picioare editura si imi deschideam propria firma .. si putin peste 2 de cand ma asociam cu Pera..
Tu ai putea spune ca sunt doar 7 ani, eu ti-as spune ca e o vesnicie.
Drumul nu este drept, asta va mai pot spune. Nu exista finalitate, cine tanjeste dupa finalitate, este pierdut. Cine vrea o finalitate in bani, cine vrea o finalitate intr-o pozitie anume.. si uita de drumul pana acolo.. este pierdut. Pentru ca cel mai important este ce faci pe parcurs. Iar adevaratul scop este acela de a te cunoaste pe tine. Pentru ca nu poti cuceri lumea cand nu stii cine esti si de ce esti capabil si de ce nu.
Firma mea de 1000 de euro.. deja nu mai e una si nu mai e de 1000 de euro. Dar cafeneaua inca nu o am, desi e mai aproape ca oricand. Am invatat insa sa am rabdare. Si o sa vina la pachet cu cainele. Iar de aici pana la cer mai e doar cale de o lactee.
O sa inchei cu doua replici ale lui Traian pe care mi le amintesc din multele conversatii avute cu el.
“Daca o am copii, nu o sa le dau nici un ban. Ah, daca vor sa fie poeti, daca vor sa fie pictori sau cantareti, o sa le dau tot ce am. Dar daca vor sa faca bani, nu or sa vada un chior de la mine. De ce? Pentru ca ar pierde toata distractia. E mult mai distractiv sa faca bani de la zero decat sa li se dea mura in gura.”
“Cand o sa reusim noi doi in afaceri.. atunci probabil o sa moara un drac. Pentru ca am plecat tare de jos si tare batuti in cap eram la inceput. Aveam toate sansele .. sa nu reusim.”
Viata e una singura. Cum o traiesti doar tu decizi. Cu sabia in mana pe campul de lupta. Sau cu catusele la maini, biciuit catre cariera de piatra.
Felicitari! Ma bucur pentru tine, pentru voi. Viata ti-a daruit pe masura curajului, creativitatii, tenacitatii, increderii si a alegerii sa faci ceea ce vrei sa faci.
Mi-a placut foarte mult aceasta serie de articole si alaturi de ele nu pot sta decat alte povesti de succes adevarat.
Mult succes in continuare!
felicitari! impresionanta poveste! nu-ti doresc decat sa ajungi acolo unde visezi….
Tot respectul si admiratia pentru oameni ca voi..
Foarte tare articolul, ma regasesc in ea in proportie de 90% dar putin mai in urma, cam acolo unde vin reprosuri…tocmai ai terminat o facultate…ce faci? nu te angajezi?..NUU, Ma angajez la mine aici stiu ca nu primesc nici un ban decat doar daca ii fac, dar si cand ii fac cunosc valoarea lor. Cum zici la urma, degeaba ai bani ieftini daca pierzi distractia de ai face de la zero!!!! Nu in ultimul rand..Felicitari tie!!
Super articol… Super om… BRAVO si bafta in continuare!
Si eu ma regasesc tot la inceput la partea cu reprosurile dar n-am de gand sa ma las 🙂
Multumesc ca ai impartasit cu noi aceasta istorie… Felicitari si tine-o tot asa. Cu respect.
Excelent!
super,
cred putin ca foamea ne transforma in alfa, pe cand o burta plina duce la un muppet convins….
imi place povestea cand ma regasesc in ea, in momentele de foame si de distanta de casa … grozava motivatie si ambitie iti curge prin vene in acele momente ….
as vrea sa vin la bran dar sunt departe de tara…. poate data viitoare.
bafta si mersi
Salut ! Esti de apreciat ! Prin articolul asta ne arati ca putem face orice daca ne dorim cu adevarat. Intr-o lupta nu trebuie sa ne dam batuti niciodata , marile satisfactii se realizeaza cu multe sacrificii si mult curaj!
Multumesc pt articol !
Multumesc! E exact articolul de care aveam nevoie. Cel care sa-mi dea impulsul final.. sau curajul nebunesc de care voi avea nevoie.
Felicitari pentru ambitie.. pentru reusita.. si pentru puterea de a implini un vis..!
Bravo iaurtzel , eu turez pan la mijloc dar tu ai turat pan la rosu 😉
Calatoria eroului
Salut Daniel!
Sa faci bani de la zero e greu, aproape imposibil.
Gandeste-te ca daca nu aveai cardul cu banii prietenului tau nu puteai obtine finantarea pentru firma; banii se fac din banii altora, iar ca sa obtii bani de la altii trebuie sa dai dovada de competenta, ceea ce e ceva, nu e zero.
Oricum, multumiri Daniel pentru aceste invataturi pe care ni le oferi.
Daca nu era prietenul meu, era alta solutie, ma imprumutam, gaseam alt asociat care aducea toata finantarea. Pana la urma aveam un proiect cu 70% finantare si imi trebuiau 30%. 🙂
Am fost foarte serios cand am spus ca sunt doua tipuri de gandire:
“ce tare, pot si eu”
“el a fost norocos, a avut circumstante atenuante.”
Replica ta nu este cumva o explicatie comoda pentru lipsa de rezultate?
Solutii se gasesc, dar ca sa le gasesti, trebuie sa te pui in situatia de a avea nevoie de acele solutii.
E acelasi lucru cu omul care castiga o suma mare intr-o singura noapte si cei din jur vad doar un tun.. pe cand in spatele lui sunt zeci de ani de munca.
Apoi .. competentele.. nu se fac de la zero?
Bineinteles ca puteai gasi alta solutie, orice se poate rezolva cu un pic de efort. ( Efort>0 )
Oricine poate sa aibe rezultate daca isi pune ceva in minte, incearca si persevereaza, iar cei care cred in noroc au si ei dreptate- nu degeaba exista sintagma “Omul potrivit la locul potrivit.” 😉 .
Replica mea nu are legatura cu rezultatele mele, e doar o explicatie care vrea sa infirme ideea ca poti sa faci ceva din nimic. E o teorie mai complexa; unii cred in Big-Bang (totul a aparut din nimic), iar unii cred in Creationism (de ex. Cineva a lucrat la intemeierea Universului, iar omul a fost creat prin munca din pamant- deci are la baza ceva.)
Competentele nu se fac din zero… competentele pornesc de la o idee, pe care o pui in practica, apoi exersezi cu multa munca pana cand obtii abilitatile care te fac competent intr-un domeniu; iar deseori, competenta este rasplatita cu bani.
Daca vrei sa stii de ce spun toate aceste lucruri e pentru ca am experienta si as putea sa sriu 100 de pagini si nu as termina ce am de spus.
Ideea e ca de mai multi ani lucrez intr-un domeniu despre care psihologii de specialitate spun ca e de 2 ori mai greu decat un job, sau o afacere obisnuita si am prins ideea despre cum se fac banii . Banii au o baza, se raporteaza la ceva: de exemplu inainte moneda unei tari se raporta la rezerva in aur a acelei tari; acum toate monedele se raporteaza la Dolarul American, moneda care se bazeaza pe economia unei super-puteri mondiale- daca cade un asteroid in America, euroii tai nu mai valoreaza nimic. Prin asta vreau sa demonstrez ca banii nu se pot face de la zero, ci trebuie sa aibe o baza.
Ar mai fi multe de spus. Ideea e ca din zero => zero . Si cum ai zis tu: “Mai bine 10% din ceva decat 100% din nimic.” – asta inseamna ca trebuie sa existe acel “ceva” . 😉
A fost mai lung comentariul de mai sus, dar am vrut sa sterg un cuvant si am selectat din greseala o parte importanta din text care s-a sters :)) .
Ce am vrut sa spun este ca rezultatele si banii pe care i-ai facut se bazeaza pe ceva, pe munca si alte elemente foarte importante pentru a atinge succesul.
Povestea cu copilul orfan care canta la chitara e frumoasa, dar nici el n-a pornit de la zero. Nu ne-ai spus cum a invatat el sa cante, cine l-a ajutat, de unde are chitara etc. etc. Banuiesc ca cineva l-a ajutat sa ajunga la acest succes 😉 .
Supertare! Ne regasim cu toii in povestea asta. E povestea ta? Sau a mea? Sau a altora? A tuturor.
Unii s-au zbatut, au razbit, altii sunt in plin act de creatie si razbesc luptandu-se, altii sunt inca la inceput de drum, si inca sunt destui care inca doar stau si plang. Pentru ei e povestea noastra!
bravo! esti fantastic, multumesc ca ai impartasit cu noi. mi-a placut tare mult: “Iar adevaratul scop este acela de a te cunoaste pe tine. Pentru ca nu poti cuceri lumea cand nu stii cine esti si de ce esti capabil si de ce nu.”
inca o dovada ca adevaratele reusite in viata sunt acelea in care pleci de la 0.
Acest articol ar trebui predat in scoli la clasele 9-12 si apoi sa se dea BAC din el.
Apoi ar trebui inclus si in facultatile de business ca dizertatie la lucrarea de licenta.
Sanatate multa sa ai!….sa poti inspira pe cat mai multi! 😉
Povestea ta m-a emotionat sincer. Sunteti de admirat. Fiecare dintre noi ar trebui sa ne luptam sa ne crestem valoarea. Eu personal am mult de invatat.
Super articolul, foarte inspirational … si super bun exemplu de Can Do Attitude ;)))
Daca imi permiti, Daniel, am sa povestesc si eu putin din povestea mea… pe scurt, sa nu plictisesc pe nimeni ;))
De cand am terminat facultatea, nu prea am fost incantata de ideea de a lucra.. Cu toate ca am facut si asta, simteam ca nu e locul meu acolo, ca pot mai mult… M-am lasat de serviciu intr-o multinationala, am plecat din tara… Ai mai sa faca infarct ;)) Apoi m-am intors, am mai schimbat vreo cateva joburi… Eram intr-o continua cautare… Acum vreo 2 ani am inceput sa lucrez online, de acasa, cu cineva din SUA… imi placea, caci nu trebuia sa ma mai duc la program… Si am avut si ocazia sa invat multe despre afacerile online.
Anul trecut, am lasat tot si am plecat in Italia, sa locuiesc cu prietenul meu… habar nu aveam limba, dar eram super sigura ca ma voi descurca… La inceput mi-a fost super greu, nu aveam bani nici macare de mancare… Stateam la o prietena (pana m-am mutat cu prietenul meu), si imi dadea ea de mancare… Habar nu aveam ce puteam sa lucrez acolo, ea zicea ca , daca nu stiu limba, nu pot face mare lucru… curatenie, sau impartit pliante… Eu eram tare sigura pe mine, si hotarata sa gasesc ceva bine platit, si care sa imi si placa sa fac… Nu stiu de unde atata determinare si siguranta pe mine, cand eu nu aveam nici ce manca….
Ca sa nu o mai lungesc, mi-am gasit de lucru intr-un Irish Pub, chiar prin centrul Romei, unde nu imi trebuia italiana, caci tot stafful erau irlandezi, englezi, si veneau in general turisit acolo… Se platea super bine… ajunsesem sa fac mai multi bani ca prietena mea care vorbea italiana si lucra intr-un birou 😉 Si eu, abia venita din tara, ajung sa fac bani mai multi ca ea, si fara sa cunosc limba….
Intre timp m-am apucat de niste cursuri online, si dupa cateva luni m-am lasat de pub, am inceput sa dau meditatii la engleza…
Incepusem sa citesc foarte mult, sa ma educ in privinta afacerilor online… Iar in urma cu cateva luni, am decis ca e momentul sa imi incep propria afacere…
Mi-a fost greu sa iau aceasta decizie, dar am hotarat sa ma intorc in tara, pe perioada verii, si sa ma ocup de asta… Intrucat acolo, din cauza ca lucram, si mai aveam grija si de casa, si de prietenul meu, nu aveam timp sa ma pot ocupa de visul meu de a avea propria afacere, am decis sa vin acasa, la parinti, si sa ma ocup de asta…
Va puteti inchipui uimirea si socul tuturor, intrebari peste intrebari, scenarii, presupuneri… Ce mai, o intreaga telenovela.. ;)))
Acum sunt de 2 saptamani acasa, nu prea am cine stie ce multi bani – eu speram ca banii cu care am venit sa imi ajunga toata vara, dar se pare ca sunt slabe sansele ;)) Dar, sunt hotarata sa ma ocup de visul meu, si sa ignor tot ce spun cei din jur… Si cand am momente de deznadejde, dau fuga pe blogul lui Daniel, sau al lui Pera, ca sa imi iau portia de motivatie ;)))
OK, cred ca am scris destul…. Daca e prea mult, imi cer scuze, Daniel !!!!! Voiam doar sa evidentiez ce zi scris tu… ca orice e posibil, daca crezi in tine si nu pleci urechea la parerile celorlalti.
Subscriu la ce spune Bogdan si fug la munca; iar te citesc cand nu trebuie!
Ne trebuie o viziune si pasi concreti de actiune…Felicitari Daniel…iti meriti ingerul…ti-ai dovedit tie si nou ca se poate.! Multumim!
Dupa atata demagogie cata exista in societatea asta,atata transparenta si sinceritate e ca o gura de oxigen…
Multumim!
Cit d eabsorbita amfost de marturisirile tale.
Ma intreb citi dintre cei ce citesc rindurile tale , nu se regasesc in situatii similare de viata.
Eu ma regasesc in proportie f. f mare.
Am avut si am parte mereu de reprosuri similare. uneori ma simt adinc tulburata si f. nefericita .
La inceput am simtit dotrinta de a impartasi aproape fiecare pas din aspiratiile mele. Insa nu as sfatui pe cineva sa procefeze asa.
Da, putem sa ne adresam unui prieten care ne vrea binele cit se poate de mult.Insa a povesti membrilor din familie de care sintem legati mai mult conjuctural si adinc emotional ( uneori din pacate) ,atunci e bine sa ne tinem gura inchisa – altfel primim vibratiile lor incarcate de neincredere si scepticism si nu ne este benefic.
M-am regasit si eu in scene in care printre lacrimi si tonuri inalte..;-)..imi declaram dorinat de a fi cit mai departe de un loc in care ma simteam profund nefericita.
Da, este at8t de evident ca numia noi stim si dorim cu ardoare sda mergem inainte pe drumul pe care noi ni-l dorim: Asa cum vrme pentru ca este al nostru !..Si oricit de utopic ar parea celor din jur , e i chiar imperios necesar sa urmam Visul nostru, e cea mai frumoasa aventura in calatoria noastra aici!
Abia astept sa primesc in continuare articole atit de inspirate si mobilizatoare.
Cu drag, ginduri bune
@Dan Parv,
Spui ca nu se pot face bani daca pleci de la zero ?
Pai daca te imprumuti de la cineva, se cheama ca ai plecat de la sub zero, ca pleci direct cu gaura.
Sa gasesti scuze si sa te complaci e al naibi de simplu, dar sa pui mana sa faci ceva cu viata ta e mai greu.
Daniel, esti cel mai bun exemplu ca si in Romania se pot face bani fara sa furi sau sa ai relatii politice sau mai stiu eu ce.
Imi place cum ai scris acest articol, de la suflet pentru suflet. Am descoperit ca povestea ta m-a motivat sa merg mai departe, sa muncesc zilnic pentru visul meu.
Succes in continuare!
Buna seara tuturor,
Este un articol frumos, incarcat de toate emotiile tineretii neimplinite.
Felicitari, Daniel, pentru acest articol.
Eu, daca as avea puterea sa schimb ceva in aceasta lume un singur lucru as
schimba.
Nu as permite nimanui, nimanui, nimanui, sa fure “COPILARIA” unui copil, indiferent de culoare, etnie sau alte considerente, pe care tot oamenii le-au ales pentru acel copil.
Intotdeauna m-am intrebat, de ce prin actiunile noasre suntem unii impotriva celorlalti ?
O singura viata avem cu toti 60 -70 -80 sau 100 de ani (pana si broaste testoase traiesc mai mult, probabil pentru ca se iubesc mai mult), nu ar trebui sa ridicam tonul cand vorbim cu un copil.
Copilaria este unica, asa cum este tot ce ni se ofera in aceasta viata si atunci de ce sa ridicam tonul ?
Copiii sunt un miracol pe acest pamant !
Parintii au misiunea sa vegheze acest miracol.
Aceea care nu sunt vrednici de misiunea lor nu merita sa se numeasca “parinti”.
Iubiti intotdeanuna copiii, sunt miracolul acestei vieti,.
Totul se intampla o singura data, nu exista repetitie, nu uitati acest lucru, secunda, minutul, ora, sunt unice la fel ca si copilaria.
INTERESANT ! 😀 ….ESTI BUN DE LUAT CA EXEMPLU 🙂
nu o traiesc sclava,sunt doar sclava visului meu!muncesc pe rupte pt visul de a fi libera s afac ce vreau!
iar prietenul tau care s elauda ca stie tot ,nu e credibil pt mine:pai daca de acum d edinainte de a avea copii stie ce le va spune e la feld e ‘idiot’ scuza-ma dar stiu ce vorbesc ca toti parintii care programeaza ce destin va avea copilul lor!cum s aspui ca daca vor vre a bani nu le va da si daca va vrea arta le va da bani????e o tampenie!!!
eu sunt actrita ,dupa ce am facut fac d emate si am facut actoria la fel ca Pera fara un ban d ela parinti,mama muirse tata nu avea deloc,si nici nu era de acord cu actoria,dar scuza-ma ….tot nu pot fi de acord cu un parinte care nici nu a ajuns sa fie parinte si el stie in ce caz ii va spune copilului lui ceva si in ce caz altceva…TREBUIE SA VADA ATUNCI,NU SA-I PROGRAMEZE VIATA DE ACUM SARACULUI COPIL!
Doamne cata idiotenie….o sa zici ca nu am inteles….iar eu iti repet:AM INTELES MAI BINE DECAT CREZI!!!Predau actoria la gradinite si vad prostia parintilor care se cred f dezvolatati personal….!of of!!!!
am citit articolele tale autobiografice in timpul unei plimbari de seara, si tin sa spun ca m au impresionat …
felicitari pt puterea de a te ridica mereu si mereu si pt perseverenta si pt ca nu ai cazut prada disperarii!
te felicit si pt tatalui tau.
sper ca in viitor sa pot bea o cafea in “the next whiskey bar” 😉 al tau si sa vad un caine mandru cu o doza in gura de dupa bar ;p
sa nu te opresti din ceea ce faci – este o chestie magica sa poti sa faci si macar un singur om sa zica ca intr o anumita masura i ai influentat sau marcat un moment din viata lui!
Aceasta poveste a devenirii tale, Daniel, m-a miscat pana la lacrimi. Copil rebel, nebun si visator, ambitios pana in panzele albe, incapatanat si cu un suflet atat de frumos.
Felicitari! Desi e prea putin spus. Cuvintele imi sunt sarace,sunt muta de uimire.
Din ce aluat esti tu cladit, mai rar! Caci este unul de invingator. Iti multumesc ca ai impartasit cu noi, ceilalti, povestea ta, o adevarata lectie de viata.
Cu respect!
Doamne!!!nu cred ca am mai citit vreodata ceva mai frumos! Esti o minune pe pamant! De cand ti-am citit site-ul, site-urile mi-am facut agenda in care imi notez propiile responsabilitati ptr. fiecare zi si mi-am dat comanda de “Jurnalul Generalului”. Simt ca sunt pe drumul cel bun si cel mai important trebuie sa investesc in mine!!!!!!!!!!!!!!!!! Iti multumesc pentru tot.
Foarte impresionant! As vrea sa am si eu la fel de multa forta ca si tine. Mult succes!
superb, multumesc ca ne-ai impartasit. ma regasesc in special in partea ca gandul sa ma angajez , sa lucrez pentru altcineva toata viata ma omoara.
inca sunt angajata, dar dorinta asta o am in sange.
felicitari pentru toata munca depusa si pentru reusita
Buna Daniel,
Povestea ta e o mare invatatura pentru noi toti, in special pentru cei care vor sa aiba propria afacere.
Imi doresc de ceva vreme sa fiu pe cont propriu si sa nu mai fiu angajat doar ca intampin frica de esec si mai mult habar nu am ce vreau sa fac cu adevarat.
Eu am studiat Kinetotarapia la UNEFS insa nu am profesat.
Am ajuns prin Dubai unde momentan sunt Leisure & Spa Manager la un hotel dar nu sunt fericita chiar daca am ceva bani in comparatie cu ce as castiga acasa.
Si asa am facut 4 ani pe aici. Am venit entuziasmata cat de multe voi face eu insa timpul trece, fericita nu sunt pe aici si nu stiu de unde sa incep si mai ales ce afacere sa am.
Sper ca imi poti da un sfat.
Momentan sunt genul de om care vrea dar nu stiu de unde sa inceapa.
Iti multumesc ca ti-ai deschis sufletul si ti-ai spus povestea pentru ca multi dintre noi au nevoie oameni si povesti in care sa creada ca sa nu renuntam la visele noastre.
Multa bafta in continuare!
Foarte impresionant! Esti o adevarata inspiratie demn de urmat, in ciuda tuturor obstacolelor ai ramas puternic ca un adevarat luptator. Sincer doar din povestea asta iti dai seama ce insemna cu adevarat valoarea pe care o oferi pe blogul construim imperii. Respect pentru cei care nu se dau batuti niciodata cand au un vis si lupta indiferent de ceea ce se intampla.
Am citit tot cu sufletul la gura, nu pot sa spun decat wow…incredibil cata vointa ai avut si cat de mult poti sa muncesti. Esti un adevarat exemplu pt cei care isi doresc sa razbata si nu gasesc calea, felicitari din toata inima si iti doresc mult succes in continuare.
Ma bucur mult sa vad ca Romania are tineri atat de hotarati, inteligenti si consecventi si in acelasi timp deschisi schimbarii iar tu esti dovada vie ca SE POATE, se poate sa ne autodepasim si sa ne atingem visurile.
Articolele tale si cele ale lui Pera m-au inspirat si ajutat sa hotarasc ca vreau si eu sa fiu my own boss si sper cat de curand sa te anunt ca am reusit 🙂
Iti multumesc si ai toata admiratia mea.
Omule, m-ai facut sa plang si nu o fac prea usor! Esti extraordinar, meriti sa reusesti ce vrei tu!
Multumesc mult, Simona.