Marte va fi colonizata! Tie de ce ti-este frica?

5 Oct

thumbn_marte-1Eram in anii ’90 si pusesem mana pe o revista stiintifica. Pe atunci eram un cititor fanatic al scriitorilor “exploratori”, adica acei autori care zugraveau realitatea si limitele superioare ale omului si ale omenirii: Jack London – era “exploratorul din nord” pentru mine, Karl May – ”exploratorul din vest”, James Clavell – “exploratorul din est“ si Jules Verne – ”exploratorul din spatiu si adancuri“ .

Revista asta stiintifica avea in interiorul ei un mic test care iti spunea cat de mult cunosti planeta pe care traim. Trebuia sa raspunzi la niste intrebari si la final iti calculai punctajul.

Tin minte ca am gresit o singura intrebare:
Exista locuri pe planeta in care omul sa nu fi ajuns niciodata?

Am raspuns cu entuziasmul copilului explorator care visa padurile junglei amazoniene care te invitau sa le descoperi, triburile din interiorul lor, care sa nu fi luat contact niciodata cu civilizatia. Visam insule nedescoperite inca si pe care traiau salbatici in continuare.

Si am raspuns “da”, gandindu-ma ca este imposibil ca omul sa fi descoperit Pamantul in proportie de 100%.

Ce este amuzant – este ca si acum as raspunde “Da” la fel de convins si entuziast. Atata tot ca acel raspuns s-a dovedit gresit, cel putin din punctul de vedere al publicatiei respective.

Iar eu, in naivitatea mea, am fost extrem de dezamagit. Planeta, conform specialistilor, isi cam dezvaluise toate “colturile” fizice, chit ca vorbim de Groapa Marianelor, Muntele Everest, Polul Nord sau Polul Sud. Iar definitia padurilor virgine in vremurile moderne nu este ca omul nu a pus niciodata piciorul in ele, ci ca desi a pus, a hotarat sa nu mai puna. Cu alte cuvinte nu mai exista paduri “in forma lor pura” prin inaccesibilitatea lor, ci prin “bunavointa” lumii moderne.

Asta cam omoara “magia” acestei lumi fizice si transfera “necunoscutul” de odinioara dincolo de lumea fizica (exploratorii din domeniul stiintific, descoperirile si inovatiile care se fac la nivel de tehnologie), dar si dincolo de Terra, daca ne raportam la lumea fizica. Asta inseamna ca mintea umana incepe, incet, dar sigur, sa depaseasca granitele vizibile si sa isi imagineze colonizarea altor planete.

5

Exploratorul din trecut

Indiferent cat de “conservatori” suntem ca si tipar de personalitate, indiferent cat de atasati suntem de traditie si de caile cunoscute noua, ca specie suntem atrasi ca un magnet de explorarea de noi realitati si oportunitati.

Era modul prin care puneam la “incercare” destinul care ni se infatisa, ca oameni. Puteam fi ceea ce ne era scris sa fim prin nastere (situatia economica si nationalitatea dobandite fara vreun merit sau vina) sau puteam sa ne facem bagajele si sa descoperim teritorii, bogatii si oportunitati pe care sa le revendicam in nume propriu.

Bineinteles ca un asemenea explorator se supunea la riscuri imense si sansa ca el sa moara in cautarile lui era extrem de mare. Dar inca de pe atunci existau “nebuni” care credeau in ideea lor, erau destul de persuasivi incat sa convinga si pe altii si sa plece catre “necunoscut” cu ei sau sa ii finanteze, in schimbul unei cote din viitoarele castiguri.

Cristofor Columb, spre exemplu, si-a prezentat ideea de a gasi o cale noua catre “Asia” prin vest timp de mai bine de 7 ani pe la curtile regale ale Europei. In 1485 l-a refuzat regele Portugaliei de la acea vreme, Ioan al II-lea (sau Joao al II-lea, daca ne luam dupa nationalitatea lui). A mai incercat o data in 1488 la aceeasi curte, doar ca sa fie refuzat din nou.

Dupa care a mers mai departe cu ideea lui nebuneasca, prezentand-o la curtile regale din Genova, Venetia si chiar Anglia, neprimind sprijin de nicaieri.

Ca sa intram putin in context, pe vremea aceea drumul catre Asia (celebrul Drum al Matasii) era periclitat de expansiunea rapida a Imperiului Otoman. Interesul gasirii unei alte rute era foarte mare, dar in acelasi timp teoriile lui Columb despre cum ca ar putea ajunge in Indii navigand direct catre vest pareau absurde.

“Cand Columb traia, oamenii credeau ca pamantul este plat. Credeau ca Oceanul Atlantic era plin de monstri destul de mari incat sa manance dintr-o inghititura corabiile exploratorilor, ca era plin de cascade, la marginea lumii, in care vasele ar fi cazut la nesfarsit. Columb a trebuit sa lupte cu aceste credinte prostesti, pentru a putea convinge alti oameni sa navigheze cu el.“
Emma Miler Bolenius, autor, 1919

Dar credintele de care vorbeste Emma Miler Bolenius se refereau mai degraba la credintele populare. Pentru ca oamenii de stiinta ai vremii deja intuiau inclusiv dimensiunea pamantului, ca sfera. Aristotel, cu cateva sute de ani inainte ca Isus sa se nasca, sustinea ca pamantul este rotund, argumentand ca forma lui se observa cu ochiul liber in timpul unei eclipse de luna, cand planeta umbreste satelitul, pozitionandu-se in calea soarelui.

(ca si fapt amuzant in anul 2016, in urma unui studiu IVOX, a fost relevat faptul ca doi romani din zece cred ca soarele se invarte in jurul Pamantului – iar un roman din zece crede ca Pamantul este plat).

Revenind la Columb, in 1492 lobby-ul facut de el a dat roade la curtea Spaniei, unde, legenda spune, regina Isabella, intr-un final, a respins parerea propriilor consfatuitori, oameni de stiinta, si i-a acceptat prima calatorie. Initial regele Ferdinand si sotia sa, regina Isabela, deja daduse ordin tuturor oraselor spaniole sa ii ofere lui Columb acoperis si hrana fara niciun cost, sperand ca acesta nu isi va mai prezenta ideile altor curti regale.

Pe 12 Octombrie 1492, la ora 2:00, Rodrigo de Triana, marinar pe una dintre cele trei corabii cu care plecase Columb, a observat pamant in fata. Trecusera cinci saptamani de cand parasisera continentul european. Legenda spune, de asemenea, ca mai tarziu Columb a sustinut ca el deja vazuse lumina pe tarmurile din fata corabiilor cu cateva ore inainte, revendicand cu ocazia asta “pensia” pe viata promisa de Ferdinand si de Isabela primei persoane care vede pamantul.

Astea erau riscurile “meseriei“ de explorator. Primele insemnari ale lui Columb cu privire la San Salvador despre bastinasi spuneau: “Pot deveni sclavi foarte buni, pentru ca repeta foarte rapid ce le spunem noi. Cred ca pot fi usor crestinati, pentru ca nu par a a avea o religie a lor.” Cat despre lipsa metalelor si a armelor avansate, Columb scria: “As putea sa ii cuceresc pe toti cu 50 de oameni si sa ii guvernez dupa cum vreau”.

In a doua calatorie Columb deja ducea catre Americi 17 vase cu nu mai putin de 1200 pasageri, cu rolul de a stabili colonii permanente in “Lumea Noua”. Deja vestea se dusese in toata Europa iar oamenii deja se ofereau ca si primi colonizatori, in speranta unei vieti noi si prospere.

De asta si sustin ca este nevoie de un singur nebun care sa creada in misiunea lui. Pentru ca daca el reuseste in ciuda tuturor criticilor si a credintelor ca nu se poate, atunci mii de entuziasti, chiar milioane in zilele noastre, il vor urma. Dupa ce acesti pionieri isi termina si ei “misiunea”, deja lumea percepe realitatea noua ca si o normalitate.

Un alt exemplu de “miscare” a valului entuziast de oameni care isi ia destinul in propriile maini este dat de celebra “goana a pamantului”, pornita incepand cu 1862 in Statele Unite, cu scopul de colonizare a “vestului salbatic”. Orice adult care nu luptase niciodata impotriva Statelor Unite putea “revendica” un lot de pamant, care devenea proprietate personala, cu conditia sa il lucreze. Milioane de imigranti din estul SUA, care traiau la limita subzistentei, luau calea vestului, visand la o bucata de pamant pe care sa o cultive si asumandu-si riscurile de a pleca in “necunoscut”.

3

Exploratorii din ziua de astazi

Adrenalina, gandul ca te supui unor riscuri imense, gandul ca scrii istorie in acelasi timp, dar si gandul ca sortii tai se vor schimba. Ca vei fi cu mult mai mult decat ti-a fost scris sa fii. Faima, bani, libertate, iubire. Poate cate putin din toate, poate una singura pentru care lupti cu indarjire.

Vorbeam cu un prieten. Se uita in ochii mei, vocea era gatuita, umerii putin lasati.

“Sunt un las” – mi-a spus.

Nu am stiut ce sa ii spun decat:

“Nu suntem toti?“

A tresarit atunci.

“Tu nu esti las. Traiesti viata pe care o vrei. Eu ma chinui sa imi dau demisia de mai bine de 4 ani. Si mi-e frica. Sunt paralizat de frica. Pentru ca nu stiu ce voi gasi, nu stiu daca voi face fata, nu stiu daca voi avea bani sa traiesc, nu stiu daca nu cumva voi descoperi ca nu sunt facut pentru asta.“

Si i-am spus hotarat:

“Ba sunt las, pentru ca si eu traiesc cu acelasi sentiment zi de zi. Nu m-a parasit niciodata. Dar ce stiu este ca acolo unde este frica, exista si curaj.“

Numeste orice abilitate /calitate pe care o vrei pentru tine si care ti-ar schimba viata. Daca esti sincer cu tine, daca sapi destul de adanc, o sa vezi ca acea abilitate sau calitate este in tine. Cel mai probabil in stare latenta, neexplorata inca.

Omul are cel mai mare defect si cea mai mare calitate posibila. Defectul este atunci cand crede ca limitele pe care le percepe sunt fixe, de netagaduit.

“Nu pot sa vorbesc in public.”
“Nu am curaj sa vorbesc cu clientii.“
“Mi-este frica sa nu fiu criticat.”
“Nu pot sa imi dau demisia.“
“Sunt haotic, total lipsit de disciplina.”
“Nu ma pot concentra pe o singura sarcina.“

Aceste “frazari” sunt duse la nivel identitar. “Asa sunt eu si nu ma pot schimba!“ Cand vorbesti despre o limitare de-a ta ca si cum ar fi o fatalitate, inseamna ca ai devenit propriul tau inamic si iti pui piedica, in timp ce mergi, cu pasi de beat, prin viata.

Calitatea cea mai mare, cealalta fateta a monedei, este data de faptul ca un om are in el intregul spectru de abilitati, calitati si emotii pe care le vrea sau de care are nevoie. Asteapta doar sa fie explorate, precum erau explorate tinuturile necunoscute din trecut.

Pentru ca daca te uiti la dialogul meu de mai sus cu prietenul meu si iti imaginezi ca acesta ar fi avut loc intre doi marinari, acum mai bine de 500 de ani, o sa vezi ca este vorba despre acelasi lucru.

Oceanul, necunoscutul, pericolele care te asteapta, bogatiile. Toate sunt acolo.
Si daca nu te sui pe corabia cu care sa le explorezi, probabil ca si tu crezi ca pamantul este plat. Ca oceanul este plin de monstri care te vor inghiti, ca la finalul calatoriei vei da de marginea lumii si vei aluneca dincolo de ea, intr-o cadere fara sfarsit.

Probabil zambesti acum, dar calatoriile noastre interioare rareori se termina asa. Nu vei sfarsi precum Fernando Magellan, care a fost omorat de catre bastinasii din Insulele Filipine in incercarea lui de a inconjura planeta dintr-o incercare. Nici pe departe.

1

Elon Musk ne spune ca va reveni moda exploratorilor! La propriu, de data asta!

La final vreau sa vin cu o raza de speranta pentru cei mai tineri si mai nebuni dintre noi. Intr-un mic exces de zel prietenului meu de mai sus i-am povestit metafora cu exploratorii din trecut. Si ca exista o singura diferenta, faptul ca cel mai rau lucru care i se poate intampla, daca isi da demisia este ca o sa fie nevoit sa se angajeze in alta parte. Pe cand ca explorator sansele sa te intorci in viata erau extrem de mici.

M-a surprins spunandu-mi:

“Poate ca suna a ipocrizie, dar simt ca mi-ar fi mai usor sa ma sui pe o corabie cu Columb, decat sa imi dau demisia.“

Am ras si i-am spus ca mai trebuie sa aiba putina rabdare. Pentru ca daca granitele “fizice” au fost inchise odata cu diminuarea bugetului NASA, acum mai bine de 40 de ani, un “nebun”, explorator modern, le-ar putea deschide iar.

Elon Musk a prezentat obiectivul principal al companiei SpaceX, fondata de el in 2002: acela de a coloniza planeta Marte. Primul transport ar putea avea loc in 2026, ar avea la bord peste 100 de persoane, “pionieri” care vor sa scrie istorie, cu simt de aventura si constienti ca sunt sanse mari ca se nu se mai intoarca niciodata pe Pamant.

Biletul ar costa intre 100.000 si 200.000 de dolari la inceput, ar fi nevoie de peste 40 de ani pentru a popula un oras de peste un milion de locuitori.

Ai jos conferinta de la Guadalajara din 27 Septembrie 2016, prin care anunta ca omul ar putea deveni o specie multiplanetara. A fost transmisa live – ca sa vezi direct „inceputul”, iti recomand sa sari la minutul 21:00.

Desi pare SF momentan, nu pot sa nu imi aduc aminte cum Elon Musk a schimbat intreaga industrie auto prin ceea ce parea imposibil la un moment dat: masini electrice care sa atinga 100 km/h in sub 3-4 secunde si care sa aiba autonomie de peste 500 km.

In 2007 cand Tesla Motors lansa Roadster-ul, prima lor model de masina sport electrica, directorul Robert Lutz de la General Motors spunea:

“Toate geniile de la General Motors imi spuneau ca tehnologia litiu-ion mai are nevoie de 10 ani ca sa fie performanta. In fiecare an mi se dadea acelasi raspuns. Toyota era de acord cu noi – si bum, apare Tesla. Asa ca le-am spus: cum se face ca un start-up din California, condus de un om care nu stie nimic despre masini si despre industria auto, poate face asta si noi nu putem? Acela a fost un moment care ne-a ajutat sa ne depasim propriile limite.“

Iar daca Elon Musk a fost luat in ras initial, cand vorbea despre proiectele lui de viitor, de data asta, desi planul lui pare probabil mai nebunesc ca oricand, lumea tinde sa il ia in serios.

Spuneam in prima parte a articolului – e nevoie de multe ori de un nebun care sa creada in misiunea lui. Pentru ca daca el reuseste, in ciuda criticilor si a credintelor ca nu se poate, atunci milioane de entuziasti il vor urma. S-a intamplat deja o data in cazul masinilor electrice, care a schimbat obiectivele pe termen scurt ale intregii industrii auto.

In jurul anilor 1500, odata cu descoperirea Lumii Noi, a pornit moda “navigatorilor”.
In anii 1800 a avut loc “goana dupa pamant” in SUA.
In anii 1900 a avut loc “cursa spatiala” disputata de cele doua mari superputeri, URSS si SUA, care a dus la prima aselenizare a omului.

De ce nu ar avea loc in anii 2000 – “cursa de colonizare a planetei Marte”?

Cand Elon Musk a fost intrebat cine ar avea curajul sa se imbarce in primul transport, peste 10 ani, a raspuns:

“Cred ca prima calatorie va fi foarte periculoasa. Riscurile vor fi imense si nu cred ca se poate in altfel. Esti pregatit sa mori? Daca esti in regula cu ideea asta, atunci esti un candidat potrivit. In acelasi timp ar fi o aventura incrediibila. Cred ca va fi o poveste care va inspira miliarde de oameni. Viata ar trebui sa fie mai mult decat despre a rezolva probleme in viata de zi cu zi. Ar trebui sa ne trezim dimineata si sa fim entuziasmati despre viitorul nostur, sa fim inspirati, sa vrem sa traim!“

Asa ca inchei cu titlul articolului:
Marte va fi colonizata, mai devreme sau mai tarziu.
Voi exista oameni care vor avea curajul sa se urce la bordul acelei nave, in ciuda riscurilor.
Tie de ce ti-este frica?

Lasa-mi un raspuns mai jos la intrebare – si spune-mi si parerea ta despre planul nebunesc al lui Elon.

Daniel Zarnescu

PS: surprinzator, dar in timp ce documentam articolul asta, mi-am adus aminte de o carte foarte draga mie. Arata deplorabil acum, nu mai are primele 20-30 de pagini, foile aproape stau sa zboare din ea. Dar a fost cartea care mi-a luminat copilaria, care m-a indemnat sa desenez harti cu insule imaginare pe hartie sau pirogi pe asfalt, cand ma jucam cu copiii, in fata blocului. Probabil asta este si motivul pentru care am luat-o dupa mine, indiferent unde am locuit.

Se numeste „Calatoriile Capitanului Cook” si se bazeaza pe insemnarile celebrului explorator care a descoperit Insulele Hawaii in anul 1788.

calatoriile-capitanului-cook-1

calatoriile-capitanului-cook

PPS: Daca ti-a placut articolul asta si inca nu esti abonat pe site, recomandarea mea este sa o faci acum. Vei fi la curent cu tot ce scriu. O poti face prin formularul din dreapta sau daca apesi pe linkul de mai jos:

http://www.construimimperii.ro/4secrete/

Daca esti interesat cum sa devii un „explorator” modern, om care isi construieste propriul destin si nu se lasa trait de ceea ce i se ofera, atunci iti recomand pachetul „Jurnalul Generalului”.

Contine o agenda si doua carti – care te ajuta sa intelegi ce rol joci tu, cum sa devii versiunea ta imbunatatita, dar si cum sa setezi obiective, sa le monitorizezi si, intr-un final, sa le atingi. Apasa pe poza de mai jos pentru detalii:

http://construimimperii.ro/carte/jurnalul-generalului/

jg_ads-2

PPS: Nu uita sa imi lasi un comentariu mai jos. Care este frica ta cea mai mare? Cum poti trece peste?

 

 



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 thoughts on “Marte va fi colonizata! Tie de ce ti-este frica?

  1. Frică……da pentru faptul de a nu mă mai intalnii cu familia, personal cea mai mare aventură este de a traii cu cei dragi de a fi inconjurat de dragostea lor și de a le oferii la randul meu aceleași sentimente.
    Peesonal fiecare concepem fericirea diferit……eu am ales și sunt mulțumit.
    Altfel frică de moarte….de ce ? Ne naștem condamnați!

  2. Da, sunt pregatit sa mor pentru ideile mele. Sansa sa mori incercand sa fii printre primii colonisti pe Marte este foarte mare. Insa aici e vorba de determinarea de a face ceva nou, de a fi PIONIER. De a fi primul care ISI ASUMA RISCURI.
    Cine le refuza, e condamnat la stagnare. La blocasj mental, la frica perpetua.
    Cine e prizonierul fricii? Doar cel care refuza riscul, noul, deschiderea.

  3. Nici nu știi câtă inspirație, curaj și câte conexiuni am făcut citind articolul ăsta. Ca o poveste. M-am transpus perfect în vremurile alea. Până la urmă totul s-a rezumat și atunci la a avea un vis, la a fi vânzător (a ști să îți vinzi ideea și potențialul) și a a trece la acțiune indiferent de rumori – antreprenor veritabil.

    Am două frici – de a mă expune și de a primi bani – nu îmi e frică să fac vânzarea – drept dovadă o fac atât de bine încât ajung la overselling pentru că nu mai cer și banii. Lucrez la ele și sărbătoresc fiecare discuție în care sunt ferm și relaxat atunci când cer bani pe serviciile mele.

    Poate faci un articol și despre asta.

    Genial până acum!
    PS: M-am și abonat – cât ai spune explorator!

  4. Mi-e frica doar de cei pe care-i las,..
    nu stiu ce ma face sa cred ca se vor descurca mult mai greu fara mine.
    Risc totusi,ma inscriu.Nu pot rata ocazia,..oricum se va sfarsi.

  5. Toate lucrurile sunt posibile. Greutatea consta doar in a gasi calea sau modalitatea de a le infaptui. Si asta inseamna munca.
    Sa spui cu voce tare de ce ti-e teama este un exercitiu foarte bun pentru ca in felul asta creierul te ajuta sa iti dai seama ca temerile tale nu sunt rationale, ci mai degraba emotionale, de cele mai multe ori situatii din trecut care ti-au provocat suferinta. 90% din frici nu se vor materializa niciodata.

  6. M-am regasit in articolul acesta si mi-am dat seama ca m-am autosabotat mult timp din cauza acestei frici absurde. In Aprilie am acceptat un post mult mai prost platit din dorinta de razbunare. Nu ma simteam apreciata desi faceam mai mult decat mi se cerea. Fostul meu sef era certat cu inteligenta emotionala si era destul de haotic in trasarea taskurilor mele zilnice. Asa ca am plecat, fara sa ma uit inapoi desi inima imi spunea sa nu accept noul post.
    Stiu ca exista o lege a vietii care spune asa: Lectia se repeta pana cand este invatata. Prin urmare, desi la interviu am ramas placut impresionata, noul meu sef era de 10 ori mai haotic…
    Parintii imi ziceau sa nu imi dau demisia, sotul la fel…eu ma simteam vinovata si speriata. Doar aveam rate de platit si nu imi permiteam sa raman fara job. Desi eram ingrozita, dupa o saptamana m-am hotarat: Mi-am dat demisia. Aveam ceva banuti pusi la saltea si mi-am spus ca sigur imi gasesc alt job in maxim 2 luni. Ma gandeam ca am doar 27 de ani, in CV-ul meu erau 8 ani de multinationale iar profilul meu este unul cu potential. Cat de greu putea sa fie?
    Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, dupa 3 luni inca eram somera si intr-o panica totala. A venit vara, cu perioada de concedii in spinare. Telefonul a incetat sa mai sune. Si am uitat motivul pentru care am plecat de la job: Ca nu eram apreciata, ca imi displacea activitatea si simteam ca locul meu nu este acolo. Am inceput sa aplic la joburi pe care nu le doream, dar de care aveam nevoie pentru venit. Am primit multe raspunsuri negative iar cativa recruiteri mi-au spus ca sunt supracalificata pentru posturile la care aplicasem.
    Aveam nevoie de o discutie cu mine insumi. Discutie de care ma feream pentru ca nu stiam ce demoni si frici mai puteam descatusa. Incepusem sa merg usor, usor pe cararea depresiei…Pana cand m-am hotarat sa pun piciorul in prag. Am hotarat ca nu sunt o victima, ca sunt o persoana pregatita si ca pot avea ce job imi doresc. Din acea zi am inceput sa aplic doar la posturi pe care le consideram cu mult peste nivelul meu inainte. Telefonul a inceput din nou sa sune, interviurile erau din ce in ce mai dese iar in August m-am trezit ca am de ales intre 3 oferte la diferite multinationale, lucru la care nici nu as fi visat cu cateva luni in urma.
    Acum am un post minunat, intr-o companie in care ma vad crescand, alaturi de un sef care este constient de nevoile mele de dezvoltare. Cireasa de pe tort este venitul meu. Daca ramaneam la fostul job, mai trebuia sa astept in jur de 5 ani sa pot ajunge la acesta.
    Nu doresc ca cele de mai sus sa para o lauda, ci mai degraba o incurajare. Singurul lucru din viata noastra este schimbarea. Zilele oricum se scurg, nu avem nici un motiv sa ne cufundam in ganduri negre.
    Pentru prima oara in viata sunt increzatoare in fortele mele si entuziasmata in privinta viitorului. Mi-a tebuit doar un pas in gol, in necunoscut, catre mine. Mi-am dat votul de incredere si nu am mai asteptat validarea celor din jur. Traiesc fiecare clipa pentru mine si este minunat.
    Cred ca ti-am mai spus asta, dar iti mai spun o data: Iti multumesc pentru tot ceea ce faci. Stiu ca drumul pare de multe ori anevoios, dar cuvintele tale ajung de fiecare data unde trebuie. Multe suflete primesc speranta si lumina prin mesajele transmise.
    Ma ierti ca am scris atat de mult.

    O seara frumoasa!

  7. Salut,
    Am crescut şi eu cu Jules Verne, Karl May, Jack London. Clavell a apărut pe firmament ceva mai târziu….
    A urmat o vârstă la care mulți din colegii şi prietenii mei visau să devină piloți. Eu eram un fel de Gică Contra şi visam să construiesc avioane. Şi în cariera mea chiar am avut ocazia, bucuria şi onoarea să lucrez în două rânduri pentru constructori de avioane.

    Pentru misiunea Apollo care a dus primul om pe lună, au lucrat peste 400.000 de oameni, dar eroi, cunoscuți de o lume întreagă, au fost doar o duzină. Pentru colonizarea planetei Marte va fi nevoie probabil de multe milioane de eminențe cenuşii, oameni de care n-a auzit şi nu va auzi nimeni niciodată. Cum nimeni nu mai ştie cine a construit corăbiile lui Columb, însă fără ele n-ar fi reuşit să descopere niciodată nimic…

    Acum – ca urmare a unei simple întâmplări – lucrez pentru unul din membrii ESA, Agenția Spațială Europeană. Pentru o firmă care face motoare de avioane şi de rachete.

    Şi sunt ceea ce am visat să fiu.

    • Textul tau este inspiratie pe paine. 🙂
      Neil Armstrong a fost primul care a pasit pe luna, inca 11 au pasit dupa el. Cu greu gasesti un om care sa iti mai spuna un nume din echipa respectiva sau din generatia respectiva de astronauti.
      Primul face istorie (ca si Yuri Gagarin, pana la urma).

      Si da, in spatele lor sta munca fabuloasa a multor oameni care stau in umbra.

      Sun Tzu spunea ca e loc pentru orice talent intr-o armata. 🙂
      Exista eroi si eroi. Dar nu despre asta era neaparat articolul, pentru ca eu faceam referire mai degraba la „exploratorul din noi”. Pentru ca si sa ajungi in echipa de 400.000 de oameni care a lucrat pentru Apollo – a fost nevoie de aceeasi fire de explorator ca si a echipajului de astronauti in sine.

      Multumesc mult pentru mesaj, inca o data.

  8. Daniel, ca multi alti oameni, am frici existentiale. Dar am scapat de ceva vreme de cele pe care le-ai enumerat in articol. Ma simt profund legata de acest pamant, de planeta pe care am sufocat-o si murdarit-o atat de tare incat trebuie sa plecam pe alte meleaguri. Nu noi vom ajunge acolo, ci elita, si tu stii asta. Constienta fiind ca sunt o coaja de nuca intr-un ocean, dusa de forte mai presus de mine, aleg sa traiesc iubind natura, fiind recunoscatoare pentru ca mi-a fost ingaduit sa traiesc pe cea mai frumoasa planeta din toate universurile. Dar, ai dreptate, iata o frica puternica: copilul meu ce aer va respira, ce mancare artificiala va consuma si ce emotii va simti? In ce lume va trai el? Ca pe Marte nu cred ca „va avea loc”. Cu drag, Adriana!

  9. Sincer imi place ideea de colonizare ! Daca as avea in jur de 45-50 de ani m-as oferi voluntar ! Din punctul meu de vedere dupa acea varsta numai ai nimic de pierdut !

  10. Frica mea cea mai mare e ca o sa ma simt inutil, ca expertiza mea nu o sa trebuiasca nimanui, ca ma antrenez asiduu, intr-un domeniu care nu aduce destula valoare societasii oricat de antrenat ai fii. Mai am inca o incercare doua si o sa ma reprofilez in domeniul meu, intr-o nisa care are „trecere”, lumea o valorizeaza si valorifica financiar. 🙂

    • Prima intrebare care imi vine in minte:
      – exista oameni care sa aiba expertiza pe care o ai tu (in care se antreneaza si ei) / care aduc valoare societatii si care traiesc din asta ?

      Spun asta pentru ca multi antreprenori la inceput de drum vor sa vanda ce piata nu vrea sa cumpere. Ori „piata” mereu spune daca e interes pentru ceea ce oferi. Pur si simplu te uiti la competitie si la „cat de bine ii merge” 🙂

      Intrebari care te ajuta gasesti in articolul de mai jos:
      http://construimimperii.ro/blog/cum-vinzi-mai-bine-produsele-si-serviciile-tale/

  11. Am distrus Pamantul, acum ne mutam :))

    Nu ma intelegeti gresit, ador vizionarii dar faza cu spatiul mi se pare stupida,e „jale” pe planeta noastra si se duc milioane de tone de resurse pt explorarea spatiului si pt arme.
    Voi o vedeti „calitatea” omului aceasta explorare continua in spatiu, eu o vad un mare defect in masura in care sunt distrugeri in urma. Bineinteles sunt multe lucruri pe care noi nu le stim,sunt multe substraturi(cum e povestea cu „particula lui Dumnezeu” de la Geneva,acolo se face cu totul altceva).

    Si voi aveti dreptate si eu am dreptate depinde doar de unde ne uitam.

    Am fost cam offtopic,desi articolul este foarte bun,se face o paralela foarte buna.
    Cea mai mare frica?
    Ca nu o sa mai fie frica vreodata si atunci nu mai simt,nu mai sunt om. Frica ma ajuta,o „iau de mana” si mergem inainte.

  12. Da… Nu stiu daca este o observatie potrivita cu spiritul articolului, si sper sa nu se inteleaga gresit ce vreau sa spun… Un prost cu motivatie poate face mai mult decat o suta de oameni inteligenti lipsiti de forta si curaj. Asta e una, si a doua – un hot de succes munceste mai mult decat un om cinstit fara succes :)))) De ce spun asta, pentru ca e plina tara de oameni destepti si talentati, care isi traiesc viata cu frustrarea de a nu le fi recunoscute meritele, si de a vedea cum alti oameni lipsiti de competente si de onestitate le-o iau constant inainte.

  13. Cred ca planul lui Musk este foarte bun : sa trimita alti oameni (niste neadaptati care nu-si pot gasi locul aici) sa colonizeze marte. As paria ca se va face un program in care puscariasii condamnati pe viata vor avea sansa se suie pe naveta vietii pt ca oricum viata lor este ratata .

  14. Mi-e frica de singuratate! Stiamasta in copilarie, un timp am uitat de frica asta insa am fost foarte nefericita si nu stiam de ce. Primul pas pentru a depasi aceasta frica este sa o constientizez, din nou. Apoi… gasim solutii.