Intre identitatea de corporatist si cea de antreprenor [studiu de caz]

7 Aug

Start - Green ButtonRareori raspund intr-un articol la un email pe care il primesc, insa astazi va fi o exceptie – pentru ca acest email cuprinde etapele, gandurile, fricile si dorintele cuiva care vrea sa porneasca o afacere.

Nu stiu daca ai citit articolul trecut, despre cele 3 etape ale unei afaceri. Daca nu ai citit articolul, ar fi bine sa il citesti pe acela prima oara:

http://construimimperii.ro/cele-3-etape-ale-unei-afaceri

In el spuneam de 3 etape prin care trece o afacere, fiecare etapa avand in spate o anumita valoare a companiei si un anumit tip de personalitate care sa o sustina:

  • START (cand pornesti afacerea si te concentrezi pe vanzare)
  • GROW (cand deja ai ajuns un nivel de plafonare in vanzari si te concentrezi pe echipa si pe un portofoliu de produse)
  • STRATEGIZE (cand te concentrezi pe „customer service” si „quality control”)

Principiile sunt simple:

  • cand o afacere este plafonata, asta se intampla de obicei pentru ca fondatorul ei (patronul) nu reuseste sa provoace schimbarea in el insusi
  • daca omul din spatele companiei este dispus sa se schimbe, atunci schimbi si compania si o deblochezi in evolutie.

Articolul trecut era ca o harta a zonelor de dezvoltare pe care ar trebui tu sa le explorezi, ca viitor antreprenor. Insa principalul blocaj pe care il intalnesc viitorii antreprenori ramane incapacitatea de a se pune in miscare (de a intra in prima etapa – START). Cumva pe buzele celor care vor sa porneasca o afacere apar zeci de intrebari, temeri, nevoi.

Astazi o sa vreau sa le dezbat, partial. Un email primit de la G. (am schimbat numele), caz clasic de corporatist care vrea sa porneasca ceva pe cont propriu, satula de ceea ce i se intampla la locul de munca.

email1

Preambul

„Buna Daniel,

Iti urmaresc articolele si activitatea de mai bine de 1 an, desi este prima data cand reusesc sa iti scriu.

Sunt probabil un caz clasic de corporatist. De 7 ani, inca din vremea studentiei am inceput sa lucrez intr-o companie multinationala din domeniul bancar. In primii ani am fost foarte mandra ca am reusit sa-mi creez o astfel de cariera, in timp ce unii dintre colegii din facultate inca isi cautau un job si sperau la unul „decent” indiferent de domeniu.

Asta probabil si din cauza ca mi-am construit drumul inca din primul an de facultate, si am incercat sa ma implic in tot felul de activitati care sa ma faca „atractiva” pentru mediul organizational – scoli de vara, grupuri studentesti, training-uri etc.- si sa imi ofere un avantaj fata de restul care au terminat doar o facultate si atat.

In ultimii 2-3 ani insa mi-am dat seama ca toata zbaterea mea a fost pentru un obiectiv ale carui implicatii nu am reusit sa le percep in deplinatatea lor.

Cu timpul am inceput sa nu ma regasesc deloc in mediul acesta corporatist, in principiile si doctrinele lui. 

Cel mai mult imi lipseste libertatea si ma demoralizeaza foarte mult ideea de a-mi petrece viata intr-un birou cel putin 8 ore zilnic facand un lucru in care nu cred. Refuz sa gandesc ca nu poate exista o cale alternativa si cu toate astea nu am reusit sau nu am avut curajul fac ceva concret in acest sens.

Sunt multe de spus despre deziluzia mea vis-a-vis de statutul de angajat in mediul corporatist insa nu acesta este scopul mesajului meu ci unul dintre motivele de baza pentru care am hotarat sa incep sa construiesc ceva pe cont propriu.”

Primele semne de frica de schimbare – modul cum frazam obiectivul

fearCa si o paranteza in aceasta directie, nimic nu este intamplator – modul cum folosim cuvintele arata modul cum ne raportam la ceea ce vrem. In cazul lui G., ea „a hotarat sa inceapa sa construiasca ceva pe cont propriu” – o constructie complexa care putea fi simplificata la „am hotarat sa pornesc o afacere.” Asa, putin empiric, frazarea ei ascunde o oarecare temere de actiune, incercand sa imbrace “obiectivul” in ceva mai putin „emotional” pentru ea.

Astfel – pentru ea e mai usor sa se hotarasca sa inceapa sa construiasca ceva, decat sa se hotareasca sa porneasca o afacere. Sa incepi sa construiesti ceva poate insemna sa citesti un articol sau sa te gandesti la o afacere. Sa pornesti o afacere inseamna sa deschizi un SRL. Cam asta este diferenta de asumare, in momentul asta.

Cu cat pui mai multe cuvinte intre tine si ceea ce vrei, cu atat mai departe de asumare esti.

In training-urile pe care le tineam, deseori auzeam frazari de genul „m-am gandit sa incep sa pornesc intr-un viitor un start-up.” Atentie – nu o afacere. 🙂 S-a gandit sa inceapa sa porneasca. Ideea este atat de departe de planul practic tocmai pentru ca persoana respectiva se teme.

Din pacate noi, cei care frazam asa, rareori ne dam seama de ce ne iese pe gura. Noi simtim doar emotii pe care le ascundem printre cuvinte. Din pacate si procesul mental de asumare este acelasi – pana la actiune, creierul imbraca ideea in foarte multe straturi nepractice, dar care sa te protejeze de emotii negative.

De ce mediul corporatist nu mai ofera satisfactii?

Primesc din ce in ce mai multe emailuri precum cel de mai sus. Lucrez cu foarte multi oameni din mediul corporatist. Oameni care s-au pregatit sa munceasca in cadrul corporatist, in ideea unei cariere, care au toate premisele ca vor reusi… si care au un soc cand dau piept cu realitatea.

A fost si exemplul meu, de fapt si de drept.

Corporatiile rareori au ceva uman in ele. Relatiile ierarhice de cele mai multe ori sunt de tip militar, programul este fix si regulile coercitive.

corporate

Sunt doua moduri de a vedea o companie:

  • poti sa o vezi precum o masinarie, cu piese unse, care functioneaza (organigrame, proceduri, regulamente)
  • poti sa o vezi precum un organism care se dezvolta (oamenii din interiorul ei sunt precum niste celule)

Cu cat creste mai mare compania, cu atat mai simplu este sa te raportezi la ea ca la o masinarie. Caz in care tu, ca si angajat, esti doar o piesa care poata fi schimbata in momentul in care nu iti mai faci treaba. Angajatii nu au suflet, au doar posture intr-o organigrama si sarcini pe care sa le faca.

Ca sa raspund la intrebare mai precis:
De ce mediul corporatist nu mai ofera satisfactii?
Pentru ca angajatii nu se vad ca parte din viitorul companiei (vad compania drept un agresor).

Nu se mai regasesc in ea. Lipseste „viziunea” care sa-i cuprinda pe proprii angajati, “sufletul”. Caz in care fiecare om din interiorul unei companii incepe sa traiasca o drama: muncesc pentru o masinarie fara suflet care nu tine cont de el, pentru o viziune care nu e a lui. Acest om isi dezvolta „mental” o viziune proprie, care de cele mai multe ori provoaca si mai multa durere interioara.

De asemenea – nici banii nu mai sunt satisfacatori dintr-un punct incolo, cand iti dai seama cate sacrificii faci pentru ei. Un alt cititor de pe Construim Imperii imi remarca faptul ca „j.o.b.” nu este decat un acronim pentru „just over broke” (putin peste falimentar – traducere aproximativa). De obicei asta se intampla in momentul in care faci comparatia intre insatisfactia locului de munca (lipsa de apreciere, abuzul superiorilor, presiunea targeturilor, senzatia ca nu reprezinti de fapt nimic in companie) si banii pe care ii castigi.

Cu un salariu mai mic dar cu o viziune comuna cu compania poti rezista foarte mult timp si poti avea satisfactii incomparabile.

Cum castigi bani mai multi?

Daca ne-am raporta doar la bani, atunci un prim raspuns ar fi simplu:

  • vii mai devreme cu o ora la locul de munca decat ceilalti angajati
  • pleci mai tarziu cu doua ore decat ceilalti angajati

De aici, intr-o corporatie, poti gandi o avansare. Insa nu este o garantie. Mai iti trebuie si o rezistenta iesita din comun.

In fapt – bani poti castiga in doua moduri:

  • antreprenoriat
  • performanta (cand devii indispensabil prin rezultatele tale)

Performanta intr-o corporatie inseamna sa avansezi, precum un sportiv, in varful ierarhic, prin modul cum abordezi sarcinile:

  • sa te mulezi pe viziunea companiei 100%
  • sa vii cu rezultate peste medie constant
  • sa fii pregatit ca „sistemul” sa devina opresiv in incercarea ta de a deveni indispensabil (in timpul procesului in sine, vei deveni o tinta a corporatiei, care functioneaza tocmai in ideea de a nu avea nevoie de oameni, ci de posturi;)

Este mai usor sa devii indispensabil intr-o companie care este in crestere decat intr-o companie care a ajuns la un nivel de saturatie si se mentine tocmai prin rigiditatea procedurilor pe care si le-a stabilit, in timp.

Punctul zero – momentul in care faci „trecerea”

Continuam cu emailul lui G. :

Start - Green Button„Am parcurs pana acum o perioada de documentare lunga, care cred ca ascunde de fapt teama de a actiune. In acelasi timp nu reusesc sa gasesc „punctul 0” de la care sa pornesc. Nu am gasit inca modalitatea prin care sa pot incepe ceva cu foarte putini bani si sa construiesc pe parcurs. Si in paralel cu job-ul pentru o perioada de timp.

La un moment dat gandul de a porni un business ajunsese sa fie tot mai presant si ma simteam vinovata pentru orice alta activitate din timpul liber pe care nu o dedicam acestui scop.

Mi-am dat seama insa ca nu e cea mai corecta abordare si ca ar trebui sa analizez intai daca pot face intr-adevar lucrul asta, daca am ceea ce trebuie, daca nu este iarasi un obiectiv de atins din care nu am reusit sa cuprind implicatiile lui inainte de a-l duce pana la capat.

In ultimul timp nivelul motivatiei pentru acest demers a scazut din cauza lipsei unei imagini conturate – am simtit ca fiecare varianta pe care o gandesc nu are aplicabilitate. Nu vreau sa abandonez insa ideea, nu vreau sa raman cu regretul ca as fi putut sa-mi petrec altfel viata dar n-am facut-o pt ca nu „m-am organizat” si nu am avut curajul sa actionez.”

Este in continuare dovada ca exista doua planuri antagonice:

  • un plan practic, in care G. munceste si are rezultate (postul pe care il detine in corporatia respectiva)
  • un plan ideatic, mentalizat, in care isi construieste o proprie viziune (care nu are treaba cu planul practic)

Cele doua viziuni, diferite, provoaca emotii negative. Senzatia este asemanatoare cu perioada sclavagista, in care un negru muncea pe plantatie biciuit de catre stapanii lui – si singura scapare era in plan ideatic. Cumva persoana respectiva, ca sa supravietuiasca, in plan mental avea o alta identitate, a fugarului, a celui care este liber si isi construieste o proprie realitate, in care sa nu depinda de stapan.

A doua realitate NU EXISTA pentru ca nu este pusa in practica. Separarea intre suflet si corp duce la conflicte interioare puternice.

Sunt trei tipologii de angajati care vor sa deschida o proprie afacere:

Tipologia 1: cei care se resemneaza pur si simplu

(renunta la viziunea lor tocmai in ideea de a nu mai suferi aiurea)

Acestia nu fac nici macar un pas in plan practic catre antreprenoriat

Tipologia a 2-a: Cei care fac o incercare, esueaza si se resemneaza mai apoi

Aici sunt doua metode de a incerca: ori incearca marea cu degetul si pe urma renunta rapid, concluzionand ca nu se poate. Ori investesc „masiv” in incercarea lor: financiar, mental, emotional si cand o dau in bara, ajung mai rau decat in momentul in care au plecat la drum. Acestia sunt oameni care investesc in ideea lor toate economiile, de multe ori nu numai ale lor, fac credite ca sa aiba de investitii etc. In final ajung datori vanduti si concluzioneaza ca nu se poate si dau vina pe tot ce prind (banci, criza, politica, tara, parteneri etc.)

Tipologia a 3-a: Cei care esueaza in mod repetat, pana cand pun ceva pe picioare

Acestia din urma sunt cei care reusesc. Din pacate daca ne uitam in mass media suntem bombardati aproape exclusiv cu povesti de succes ale oamenilor care au riscat totul si au reusit. Eu nu o sa vorbesc despre ei, pentru ca sunt exceptii !

In spatele oamenilor care au reusit din prima o afacere sunt sute de exemple de oameni care si-au pierdut toata agoniseala in incercarea de a porni ceva pe cont propriu.

Personal nu sunt de acord cu cheltuielile in start-up-uri. Daca nu iti permiti sa investesti intr-o afacere, atunci scopul tau ar fi sa o pornesti fara un leu (sau sa investesti sume cat mai mici, pe care sa le poti suporta).

De ce? Pentru ca exista o sansa mult mai mare ca sa o dai in bara cand pornesti o afacere !
De ce? Pentru ca tu nu esti momentan omul care sa detina o afacere. Daca ai fi acel om, deja ai fi avut una. Este un proces prin care devii acel om.

Vestea buna este ca la fiecare „esec” pe care il ai ai de doua ori mai multe sanse ca sa reusesti la urmatoarea incercare. Pana nu accepti ca esti predispus greselilor si ca de fapt tu inveti sa devii acea persoana, sunt sanse covarsitoare sa o dai in bara.

Cine spune, inainte de a pune afacerea lui pe picioare, ca va fi un succes, minte. As vrea sa fie mai simplu de atat, din pacate nu este. Procesul de a deveni un antreprenor este un proces prin care tu devii imun la esecuri si incepi sa le privesti cu dragoste.

Cat timp ti-e frica de esec, nu esti pregatit sa ai o afacere. Iar o metoda buna ca sa ai o afacere, este sa incepi sa o dai in bara cat mai rapid!

Pentru ca mesajul din articolul asta este un pic fatalist, data viitoare o sa vin cu principiile prin care  prin care poti creste sansa de a deveni acea persoana, care porneste o afacere pe cont propriu de la zero (sau cu bani foarte putini) cu sanse mari de a deveni independent financiar.

Cu drag,
Daniel Zarnescu

_DSC0420

PS: cea mai buna unealta ca sa devii un om de actiune si sa atingi fiecare obiectiv pe care ti-l setezi consta in pachetul „Jurnalul Generaului”



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 thoughts on “Intre identitatea de corporatist si cea de antreprenor [studiu de caz]

  1. Articolul este interesant. ” Parerea mea din exterior ” fara multa experienta in corporatii … este ca o afacere are la baza 3 fundamente : o pasiune, o nevoie – ma refer aici a clientului, sau experienta. Din punctul meu de vedere experienta intr-o corporatie este valoroasa si spun asta simplu . Acel sistem facut si testat de catre altii il poti copia, modifica, sau mula foarte usor pe propia afacere ceea ce din punctul meu de vedere este un avantaj enorm fata de cazul unui antreprenoriat clasic ( ma refer la know how ) . Foloseste ca ai invata, cat mai multe informatii si procedurii si deplaseaza-te rapid in propia afacere ! Poate te gandesti la un parteneriat, cineva cu care sa te sfatuiesti ( poate chiar calitatea partenerului este una curaj si initiativa) . Dependenta de siguranta si doctrinele unui corporatist tin de modul de gandire ( cu cateva cursuri, carti, se rezolva ) …Succesul si curajul sa fie de partea ta ! !

  2. Daniel e foarte bun pe actiune…desi uneori putin Tao nu strica si esenta actiunii este inactiunea….putina perspectiva abstracta nu ar strica….dar ma rog aici poate vorbeste nevoia contemplativa a terapeutului din mine :), propriile mele frustrari referitoare la actiune si faptul ca am copilarit pe cartile lui Kafka si nu pe manuale de NLP

    • Multumesc mult.

      Ca si paranteza – fug de abstract cat pot, pentru ca lumea din jur este plina de abstract.

      daca esenta actiunii este inactiunea,
      atunci esenta abstractului este concretul 🙂

  3. Dupa ce am terminat facultatea, visam sa ma angajez intr-o multinationala, sa lucrez la birou si sa ma imbrac office. Nu am ajuns acolo. Acum lucrez intr-o fabrica, inconjurata de oameni cu 8 clase, cu un salariu minim. Ma gandesc sa am propria afacere. DAR !! Daca un corporatist nu reuseste asta, cum as putea eu, care nici macar nu reusesc sa ma angajez intr-o corporatie?

    • Mary me, eu nu as privi ca pe un handicap faptul ca nu ai reusit sa te angajezi intr-o mare corporatie ci dimpotriva, ca o confirmare a faptului ca nu esti ceea ce le trebuie lor ( executant fara initiativa, robotel etc ). Altfel spus, as considera ca nu mi se potriveste statutul de angajat si am marea sansa sa incep pe cont propriu, cu o gandire libera si neconstransa in sabloane. Cum spunea si Daniel pe aici, afacerea sa iti fie creatie. Arunca naibii ochelarii aia cenusii prin care privesti viitorul si apuca-te de treaba. Asta inseamna sa iei blogul asta la citit cu creionul si hartia in fata, de la primul articol la ultimul. Cand il vei termina de studiat o sa privesti lucrurile si lumea cu alti ochi. Si o sa stii ce ai de facut.
      A, inca ceva! Sunt sigura ca Daniel iti va acorda toata atentia daca ii ceri ajutorul.

  4. Cine trăiește doar dintr-o singură sursă de venit este sărac. Eu deși sunt angajată la stat, deci sunt bugetară, îmi place și mă simt bine când pot să vând cât mai multă marfă, artizanat într-un magazin la șoseaua E60, iepuri și câini de rasă de care ți-am mai povestit, tone de cartofi și cantități suficiente de produse apicole din producția proprie etc. Când ceva nu mai merge mă reprofilez, găsesc noi soluții astfel încât să am mai multe surse de venit întotdeauna.