Cum sa nu mai orbecai pe intuneric…

1 Dec

VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă stăpânit de vise, de idealuri (nelegate de realitatea imediată); care prevede, prevestește evenimentele viitoare.

Am spus in trecut ca oamenii au doua „bestii” pe care trebuie sa le hraneasca, anume – vizionarul si omul de actiune; sau, ca o imagine simplista, mintea si „carca”. Exista insa un moment in viata noastra cand incepem sa dam de mancare doar uneia si sa o ignoram pe cealalta.

In momentul in care hranim prea mult vizionarul, se intampla sa nu fim ancorati in realitate, sa nu avem rezultate in viata reala pe masura visurilor noastre. In momentul in care hranim prea mult omul de actiune, avem toate sansele sa muncim fara nicio directie, sa intram in rutina, sa nu vedem dincolo de lungimea nasului.

Ambele laturi, luate individual, sunt defecte. Un tot unitar il formeaza doar cand le impaci pe amandoua cumva.

Primesc deseori e-mailuri de la abonatii ConstruimImperii.ro care imi spun ca viata lor este un cerc vicios, ca au impresia ca nimic nu ii multumeste si ca se simt ca intr-o cusca. Au impresia ca nu isi traiesc propria lor viata, ca lucrurile nu ies asa cum ar fi vrut. Ma intreaba cateodata cum sa obtina acea viziune si cum sa o pastreze. Cum sa isi dea seama de ce vor cu adevarat. Cum sa aiba viziune si sa se tina de ea.

Vorba unui prieten de-al meu, care a facut o analogie foarte interesanta: este ca si cum te speli pe maini. Daca te speli o data inseamna ca nu te mai speli din acel moment? Asa este si cu descoperirea propriului tau adevar, pentru ca viziunea este dincolo de tine si ce faci zi de zi. O persoana cu viziune apare in ochii celorlalti drept un om echilibrat, care stie ce vrea de la viata, apare ca un stapan al propriului destin.

Am citit la un moment dat insemnarile unui austriac, Victor Frankl, care supravietuise detentiei din lagarele naziste de la Auschwitz.

„Vai de cel care nu mai avea niciun sens, nicio directie sau niciun scop in viata, deci niciun motiv pentru a continua sa traiasca! Acela era pierdut in cel mai scurt timp… viata lui intra intr-un declin iar el cadea prada degradarii fizice si morale… Doar oamenii care isi pierdeau forta interioara morala si spirituala deveneau, intr-un final, victimele influentelor degenerative ale lagarului”.

In schimb cei care aveau un scop mai mare decat existenta lor din acel lagar, fie ca vorbim de un copil de care trebuia sa aiba grija, o carte stiintifica ce trebuia terminata sau o aspiratie mai puternica decat realitatea crunta, acela rezista si avea sansele cele mai mari de supravietuire.

Din pacate viata multora dintre noi seamana cu un lagar de concentrare. Ce viata este aia in care alergam de dimineata pana seara pentru un salariu mizer, pentru creditul pe un apartament si cu zilele pline si prea asemanatoare ca sa putem spune ca le controlam.

Traim de multe ori o viata care e sapata de dinainte si fara voia noastra.

Acum cativa ani reusisem sa finalizez niste proiecte, proiecte pe care le planuisem de multa vreme. Le-am terminat, le-am vazut indeplinite (acea bifa din agenda), m-am felicitat singur pentru a mia oara ca pot duce la capat un lucru atunci cand mi-l propun.

Nu stiu daca stii acea senzatie de fericire, intrinseca, data nu de o finalitate, ci de implinirea faptului ca mergi pe drumul tau, ca stii cine esti. Atunci cand ai impresia ca esti deasupra celorlalti.

M-am relaxat o perioada, am hotarat ca merit asta. Am hotarat sa ma si recompensez. Mi-am amintit ca atunci cand eram la facultate, pierdeam zile intregi cu un joc pe calculator. Era o combinatie de strategie cu management, perfecta pentru mine. Pe atunci m-a ajutat sa am o gandire analitica.

Am dat cateva telefoane, am facut rost de jocul original (mult imbunatatit) si am rupt din timpul meu. Am zis ca merit asta 🙂 Era ca pe vremuri, cand in loc sa ma duc la facultate, preferam sa stau o zi intreaga in fata calculatorului. Si a trecut o zi. Intreaga. A inceput sa fileze becul. O sa iti explic imediat ce e si cu becul asta.

Dupa o saptamana inca ma jucam (poti spune ca imi luasem un mini concediu meritat, nu?) cu o indarjire pe care nu o recunosteam. Imi placea, dar nu mai faceam nimic altceva. Fiecare seara care trecea dupa ce ma jucam o traiam cu parere de rau ca am pierdut o zi intreaga. Cu durere as putea spune (pastrand proportiile). La un moment dat am ramas cu ochii larg deschisi in fata monitorului, m-am uitat in gol aproape o ora, am sters apoi jocul cu un gest mecanic, desi as fi vrut sa joc si a doua zi, sau a treia, sau saptamana viitoare..

M-am imbracat si am plecat sa ma plimb.

Experienta mea, chit ca pare neinsemnata, m-a ajutat sa inteleg un proces. Multe persoane sunt prinse in rutina si cred ca la un moment dat viata se va aranja de la sine. Ghici ce.. Pana nu iei tu destinul tau in propriile tale maini, cel mai probabil ca nu se va intampla mai mult decat faci zi de zi.

Ca sa ai viziune, daca tot ma intreaba lumea despre ea, ai nevoie de efort zilnic in directia pe care o vrei, ai nevoie de focusare, nu ai nevoie de 1000 de lucruri la care sa te gandesti. Pentru ca daca nu te antrenezi ca sa iti vezi viitorul si incotro te indrepti, prins de ceea ce faci zi de zi, vei accepta orice ti se ofera in schimb de la viata.

Ori asta este inacceptabil!

Exista un concept care intotdeauna m-a ajutat atunci cand am simtit ca imi pierd directia.

Se spune ca in oameni se bat doua nevoi contradictorii:

Nevoia arzatoare vs nevoia pe termen lung
Implinirea imediata vs scopul vietii tale

sau (diferenta care conteaza)

cautarea fericirii vs cautarea adevarului (despre tine)

Vorbim aici de deciziile comode care ne distrug viitorul sau care ne inchid optiunile pe termen lung. Fiecare decizie pe care o iei in ideea de a iti satisface o nevoie imediata, cel mai probabil ca te implica si mai mult in acest cerc vicios.

Ironia este ca urmand calea placerilor imediate, in timp devii gol pe dinauntru si din ce in ce mai lipsit de directie si motivatie, cu caderi de depresie.

In cazul in care esti motivat intrinsec de o viziune pe care o ai, in timp devii mai puternic, mai linistit, vei dobandi un caracter autentic si vei da celorlalti impresia ca esti stapanul propriului tau destin.

Ironic insa, este mai usor sa stai peste program la un job unde seful tau nu te respecta, ca sa acoperi creditele pe un apartament cumparat din nevoia imediata de a avea unde sa stai, decat sa iti pastrezi optiunile deschise si sa dormi pe unde apuci (da, ai auzit bine), dar sa stii ca iti urmezi drumul. E mai usor sa ramai intr-o relatie care iti distruge sufletul cu fiecare zi care trece decat sa ramai singur (si sa suferi pe termen scurt).

Nevoile pe termen scurt ne omoara! E mai usor sa alergi dupa ideea de fericire pe care o poti defini in bani, masini, case.. si intr-un final sa ajungi de fapt un mediocru neimplinit si in conflict permanent cu toata lumea, decat sa te gandesti la cine esti tu cu adevarat si ce vrei de la viata.

Placerile actuale (distractie, femei, jocuri pe calculator, alcool, droguri poate) – daca nu renunti la ele (la ideea de nevoie pregnanta de ele) si nu faci un efort sa cauti directia, nu vei descoperi cine esti. Nu vei avea viziunea, pentru ca esti prea angrenat in nevoia de a te recompensa. Rapid, cat mai rapid. Esti prea implicat sa alergi dupa un strop de fericire ca sa ai si o directie.

Placerea de scurta durata iti omoara capacitatea de a lua deciziile care conteaza intradevar, acele decizii existentiale corespunzatoare viziunii tale, care, in timp, te vor ajuta sa te bucuri de ce-ti doresti cu adevarat de la viata.

Ironic este ca multi care se considera oameni cu viziune, cand ii intreb care e viziunea imi spun: imi cumpar un apartament, imi fac o casa, imi iau o masina. Toate sunt forme de fericire imediata. Departeaza-te si mai mult de ele. Ce vrei cu adevarat? Cine vrei sa fii cu adevarat? Cum vrei sa isi aduca aminte ceilalti de tine?

Doar asa faci o schimbare, pentru ca toata lumea alearga dupa bani. Din pacate viata nu este un maraton, care alearga mai repede sau care munceste mai mult!

Ok, vrei o masina sau o suma de bani. Pe urma ce mai vrei? Alta masina? O suma de bani si mai mare?

Fa un efort, deschide ochii, pentru ca fericirea de genul asta doar te imbuiba si te face sa uiti de ceea ce vrei de fapt. Alergand dupa fericire e ca si cum orbecai in intuneric. Avand viziunea de partea ta, stiind ce vrei cu adevarat, este ca si cum ai vedea lumina.

Ironic este ca un om care orbecaie prin intuneric si nu a vazut niciodata lumina, nu crede ca exista asa ceva. Stie doar ca trebuie sa alerge prin intuneric dintr-un punct in altul.

Ceea ce iti ofera o viziune insa, este puterea de a lua decizii corecte.

Cati prieteni ai cu voce incredibila, care stiu sa cante cat sa tremuri de emotie.. si in acelasi timp sa fie agenti de vanzari in vreo companie de asigurari de viata? Si care, daca ii intrebi de ce nu au facut nimic cu talentul lor, dau vina pe sistem (nu am avut bani, pile etc); insa nu isi dau seama ca nu le-a trecut prin cap o clipa sa dea la conservator, ori au renuntat la cursuri pentru o slujba „reala” sau au ales o placere imediata sau o comoditate (care s-a repetat) in loc sa se tina de repetitii cu trupa lor, de exemplu?

Viziunea iti da puterea de a lua deciziile corecte in detrimentul placerilor imediate.

Pentru ca becul sa fileze si pentru tine si sa vezi o scanteie, poate ar trebui sa raspunzi la cateva intrebari:

1 – Cine esti acum? Ce te reprezinta? CUm iti petreci ziua? Saptamana? Luna? Anul?

2 – Fa un exercitiu de imaginatie si, in functie de rutina ta zilnica si de ceea ce faci (incearca sa fii sincer), spune-mi unde esti peste 5 ani de acum incolo? Dar peste 10? Este viata pe care ti-o doresti?

3 – Care e primul scop care iti vine in minte si pentru care muncesti „tare acum” ? Spune care e urmatorul scop dupa ce il obtii pe aceasta. Pe urma scrie-l pe urmatorul? Care e scopul cel mai indepartat de tine? Cel mai valoros? Pentru ce te trezesti de fapt dimineata?

4 – Ia-ti cateva momente si cauta in adancul tau. Imagineaza-ti ca esti pe patul de moarte, ai o boala in faza terminala si poti muri in orice clipa. Ce te poate tine in viata? Pentru ce ai alege sa lupti?

5 – Descrie cu lux de amanunte versiunea ideala a ta. Cum ai vrea sa fii peste 30-40-50 de ani. Imagineaza-ti ca ai 70 de ani, ca esti implinit si ca ai avut totul de la viata. Cum ti-ai descrie aceasta viata ?

Daniel Zarnescu



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 thoughts on “Cum sa nu mai orbecai pe intuneric…

  1. Foarte fain articolul. Ai dreptate, fericirea nu sta in lucrurile materiale obtinute rapid; cineva spunea ca scopul omului pe pamant nu este sa acumuleze ci sa ofere. Sper sa ajung si eu la nivelul in care sa pot oferi valoare celor din jur fara sa imi fac griji pentru ziua de maine.

  2. Multumim! Ai subliniat foarte bine un mare adevar, fara de care nu cred ca am reusi in viata sa ne atingem telurile. Trebuie sa reusim sa descoperim si sa luptam cu adevarat ptr lucrurile cu adevarat importante din viata noastra!

  3. Cit de deosebit este articolul pa care tocamai l-am citit.. o sa raspund la toate intrebarile adresate noua , intr-un moment de fericita inspiratie.:-)

    Stiu sigur ca functioneaza si iti miltumesc Daniel ca ne trezesti la realitate. ..vrem sa iesim la lumina …vorbesc poate in numele celor asemenea mie , care se stiu cu talente multe si nevalorificate in timp.
    Simt ca e timpul sa ma trezesc si sa fiu Eu..din nou..:-)

    Cu toata admiratia,

    Cristina

  4. Ca de obice scrii foarte frumos . Imi place ca ai scris articolul cam cu acelasi ton cu care parintele isi dojeneste bland copilul care nu face nimic pentru viitorul sau 🙂 .

  5. Chiar iti multumim Daniel,totul are o logica si esti foarte documentat,astept cu nerabdare de fiecare data articolele tale………pa

  6. Iti multumesc Daniel…articolul cuprinde si patrunde in adevaratul si ascunsul nostru ” intuneric”, insa te intreb cu o sincera si totala recunostinta …ce i-ai spune unei persoane depresive care ar raspunde la toate aceste intrebari logice, coerente si semnificative …doar cu : ” nu stiu, nu pot, nu vreau…” ? Iti marturisesc ca asta vreau eu sa aflu si poate imi sugerezi si tu mici indicii…eu fac eforturi sustinute de rabdarea si setea mea de cunoastere a propriei persoane si nu numai …insa ma cam impiedic pe alocuri 🙂 !
    Felicitari si maxime consideratii pentru tot ceea ce faci !

  7. Ca sa nu orbecai pe intuneric cred ca ..,cateodata ar trebui sa deschizi ochii, asta mi se intampla mie si cred ca si altora ,ne aruncam in viata sau sintem impinsi si de frica stam cu ochii inchisi si ne zatem degeaba. De ce ma aflu pe acest site? Pentru ca am descoperit ca vreau mai mult si daca pana acum m-am zbatut cam pe intuneric , incerc sa caut ghidaje. Imi doresc sa am o activitate noua care sa-mi solicite creativitatea si pasiunea . Simt un suflu nou si vreau sa fac parte din el desi eu am 47 de ani, am deja o activitate ,sint inginer si ma ocup de admistrarea firmei proprii in domeniul meu. Acum 12 ani eu si sotul meu am luat decizia de a pleca in mediul privat desi aveam servicii foarte bune la cea mai mare companie romaneasca din acea vreme , cu doi copii mici dupa noi ne-am aruncat cam in necunoscut, ne-am mutat in Bucuresti , firma a dat faliment intr-un an iar eu , timid am facut o firma cu acelasi profil , sotul s-a angajat iar eu am lucrat acasa si am crescut copii. Si eu si sotul meu sintem geologi si serviciile firmei noastre nu au multi beneficiari si avem o arie de operare destul de restrictiva , fiind o activitate de nisa, toate acestea (si altele ) m-au determinat sa-mi doresc sa fac si altceva . Toti acesti pasi nu i-am facut ganditi ci impinsa de necesitatile de moment , am avut sentimentul ca m-am sacrificat profesional cumva ( cand esti mama si lucrezi casa lumea tot o caznica te considera) dar am castigat increderea ca o pot lua oricand de la capat, pentru ca ma fost nevoita sa invat lucruri noi sa ma adaptez la o munca care nu m-a atras niciodata , cea cu admistrarea firmei si chiar daca n-a fost cea mai placuta activitate pentru mine mi-am dat seama ca totusi am reusit sa o fac deci daca voi face si altceva mai motivant voi reusi. Am doua motive principale si anume plafonarea intr-o anumita zona de confort mi-a adus deservicii personale si al doilea copii mei care au crescut si mi-as dori sa-i pot ajuta in a-si urma vocatiile. In afara de faptul ca am incercat sa nu le impun nimic in materie de vocatie si in general au avut libertatea deciziilor nu-mi doresc sa-i vad sclavii unui servici (chiar daca asta este opinia majoritatii parintilor din generatia mea) .in consecinta am sa urmaresc site-ul pentru ca orice informatie conteaza

  8. Am raspuns la cele 5 intrebari si am aflat lucruri interesante. Cum s-ar spune noutati vechi, dar scoase la lumina. Un exercitiu pe care ar trebui sa-l facem cel putin odata pe luna pt a nu fi deturnati de la scopurile importante. Cred ca atunci cand suntem concentrati pe aceste scopuri profunde, nici banii sau locuinta nu mai sunt probleme. Multumesc, Daniel, pt ca mi-ai amintit, ca ma scol dimineata pt painea sufletului nu doar pt cea de pe masa!

  9. Sunt prea multe de comentat in acest post. In primul rand, ce intampla cu – fiecare cheltuiala pe care o reduci atenteaza la propria ta personalitate, stil de viata, stima de sine sau ce o fi VERSUS trebuie sa omori recompensa imediata pentru a accesa recompensa pe termen lung. Intr-adevar, viziunea pe termen lung te ajuta sa i-ai deciziile corecte, dar ce se intampla cu – anii pe care ii pierd, imi iau de la gura si muncesc din greu pentru viziunea pe termen lung si rezultatele acesteia, CINE mi-i mai da inapoi ?!