1 angajat din 2 este nefericit la locul de munca

16 Iun

SAND_LAPTOP
Sunt un client fidel al cafenelelor din Bucuresti, tocmai pentru ca mi-am construit toata afacerea in jurul stilului meu de viata. Am stat ani buni la birou, cu subalterni, cu program fix, imbracat la costum. Acum ma vezi deseori la Starbucks, cu un Venti Tazo Chai Tea Latte, cu agenda in fata, un stilou, un telefon, un MacBook Air (laptopul scriitorilor) si cu castile adanc infipte in urechi.

(Apropo de asta, dupa ce imi fac casuta de lemn, o sa imi cumpar si o mâță cu personalitate, pe care sa o cheme Venti Tazo Chai Tea Latte. Doar ca eu o sa ii spun scurt “Tazo”.)

Am externalizat tot ce se putea externaliza, lucrez in parteneriate, cu persoane putine, dar pasionate, care au si ele propriul business. Angajati putini si doar in pozitiile cheie. Sunt in perioada in care imi recuperez anii de lucru la program strict si nu stiu cand (sau daca) o sa ma intorc in acea zona. Daca se va intampla, va trebui sa fie pentru un motiv al naibii de bun.Avantajele sunt nenumarate. Pot lucra de absolut oriunde din tara, pot sa imi iau liber cand vreau eu, daca ma plictisesc de “biroul” actual, ma pot muta instant in alta parte. Plus ca atunci cand ma plictisesc sunt o persoana extrem de antisociala.

Cu greu am gasit, pe vremuri, un loc de munca ce a putut sa imi dea destula motivatie incat sa ma duc cu entuziasm la birou.Un astfel de loc de munca a fost in perioada cand am lucrat pe programe de finantare, ca si consultant. Proiectele fiind mereu altele (diversitate), termenele limita in continua miscare, desi nivelul de munca era imens, sentimentul era ca las ceva in urma. Era o provocare constanta. In acelasi timp nu peste tot am fost pe atat de activ pe cat mi-as fi dorit.

La primul loc de munca si acum imi aduc aminte sentimentul total de inutilitate pe care il aveam. Ma trezeam greu dimineata, intarziam deseori, ma simteam neapreciat, nu m-am integrat in “colectiv”, ma simteam ca un extraterestru. Eram obosit tot timpul, negativist, plictisit. Seara, cand ajugeam acasa, ma comportam exact precum un robot. Ma duceam in camera mea (locuiam cu parintii pe atunci), aruncam hainele pe un scaun, ma puneam in fata calculatorului si pierdeam timpul, la propriu, pana la ora 2-3 noaptea. Stateam cu ochii atintiti in monitor ore intregi, intr-o stare semidepresiva care se accentua cu fiecare zi care trecea.

Ceea ce se traducea intr-o si mai mare oboseala a doua zi, cand trebuia sa ma dau jos din pat si sa ajung la un loc de munca pe care ajunsesem sa il urasc. Ca sa scap din capcana, atunci a trebuit sa plec. Insa au mai fost cazuri in care m-am simtit demotivat si plictisit la locul de munca, doar ca am reusit sa ma pun singur pe linie, pentru ca deja stiam ce mi se intampla.

Acum, cand vorbesc de acele perioade si de cum arata prezentul meu, poate par putin arogant. Stiu insa ca atunci cand te simti inutil la locul tau de munca, absolut tot ce te inconjoara pare sa lupte impotriva ta. Eu mi-am platit cu varf si indesat “evadarea” din zona asta. Nici eu nu mai tin minte de cate ori m-am reinventat, ca sa simt ca am un drum, al meu, care ma tine conectat si ma impinge de la spate.

angajat nefericit

Cei mai nefericiti angajati din Europa!

Nu intamplator scriu articolul asta. In sedinte de coaching individuale sau in emailurile pe care le primesc nu de putine ori apare sentimentul de inutilitate la locul de munca, neapreciere, plictiseala, stres, nefericire. cei mai multi oameni care traiesc asemenea experiente se simt prinsi intr-o adevarata capcana.

Sunt oameni care imi cer ajutorul in ideea ca nu sunt fericiti la locul de munca…

de zece ani…

(Exact!)

Iar o asemenea capcana, care te tine zece ani prizonier, poate provoca afectiuni psihice severe si un dezechilibru emotional puternic.

In 2013 Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si Munca a facut un clasament al Europei in privinta conditiilor de munca, clasament in care ROmania a spart topurile negative.

Suntem pe primul loc in Europa ca si procentaj al numarului de angajati care lucreaza inclusiv in zilele de sambata (34,6 %), iar duminica lucreaza nu mai putin de 28% din totalul angajatilor din Romania.

De asemenea, pe primul loc suntem in Europa la numarul de ore muncite anual (2095 de ore), cu 425 de ore mai mult decat finlandezii si cu 416 ore mai mult decat francezii.

Daca te gandesti insa ca si castigam mai multi bani tocmai pentru ca muncim mai mult, s-a dovedit ca in domeniile in care muncesti pe branci castigi si, in medie, cei mai putini bani. Pentru ca cei care lucreaza si sambata si duminica sunt exact cei care castiga si cel mai putin dintre angajatii din Romania – patru din zece Romani castiga sub 60% din salariu mediu (cifra care indica saracie severa).

In ce priveste productivitatea, suntem iar pe primul loc, de la coada. Indiferent de sector, de profesia dobandita, de numarul de ore lucrate, studiul institului britanic ne plaseaza pe ultimul loc in clasamentul productivitatii. Productivitatea romanilor / ora muncita este de doua ori mai mica decat media europeana si de aproape 5 ori mai scazuta decat a luxemburghezilor, cei care se situeaza pe primul loc.

Cum toate se leaga, intr-un alt studiu la nivel mondial facut de compania de ocupare profesionala Kelly Services, nu mai putin de 48% din angajatii din intreaga lume sunt nefericiti. In Europa suntem si aici printre primele locuri, fiind intrecuti de greci, care au trecut printr-o perioada extrem de dificila din punct de vedere economic in anii trecuti.

La nivel mondial studiile spun ca o treime dintre toti angajatii existenti se gandesc serios sa isi dea demisia. Statisticile sunt cel putin ingrijoratoare si arata o nemultumire individuala profunda in piata de munca. Odata cu accesul la informatie, cu globalizarea, cu evolutia tehnologica si umana… a venit si o dorinta pe masura de a fi fericit in ceea ce faci. Ce inainte parea normal (sa muncesti ca sa vii cu bani acasa), fara sa se puna problema satisfactiei personale, „cunoasterea moderna” a dus la dorinta de apreciere profesionala, performanta, creatie, arta, cariera (deci evolutie), vocatie…

somn

Eternele scuze si raspunsul universal cu privire la locul tau de munca

Ce mi se pare ciudat este ca, desi multi oameni imi cer ajutorul, printre primele cuvinte care le ies din gura sunt exact blocajele care ii tin prinsi in “capcana”. Cele mai des intalnite replici sunt:

“Nu toti sunt facuti pentru a fi antreprenori.”

Aici este perfect adevarat, intradevar, nu toti au ce le trebuie sa isi construiasca o afacere (acum, pe loc), chiar si de dimensiuni reduse. Insa daca nu esti facut ca sa fii antreprenor si pe fruntea ta scrie “angajat”, de ce trebuie sa fii neaparat un angajat nefericit?

“Nu pot sa renunt, am copii care depind de mine.” (am o varsta, am credite etc)

Este o falsa obiectie, mai ales ca nu se vorbeste de la inceput de renuntare, ci de imbunatatire a calitatii vietii. Nu poti sa renunti la job pentru ce? Pentru alt job in care sa te simti mai implinit? In cazul asta copiii nu au nicio treaba cu decizia ta. Frica ta este cea care iti dicteaza decizia de a ramane agatat de un loc de munca ce te macina cu fiecare zi care trece.

Din punctul meu de vedere, daca intradevar copiii tai conteaza pentru tine, atunci nu te vei ascunde in spatele lor, ca sa ai pe cine sa dai vina, ci vei face tot posibilul ca sa fii fericit in ceea ce faci. Ei vor aprecia mai mult exemplul tau, chit ca poate fi riscant sau poate aduce mai putini bani, decat “sacrificiul” pe care il faci pentru ei. Copiii tai te vor mai degraba fericit decat “sacrificat”. 🙂

Asta cu “ma sacrific pentru copiii mei” este una dintre cele mai frecvente scuze prin care ne ascundem fricile proprii, indeciziile si, de multe ori, incompetenta.

Intotdeauna poti sa faci ceva ca sa iti fie mai bine. Si cand iti este mai bine, poti face mereu altceva ca sa iti fie si mai bine. In cazul asta, daca nu faci nimic, situatia ta nu va ramane la fel, ci se va agrava cu fiecare zi care trece si cu fiecare gand negativ pe care il ai.

Asta imi aduce aminte de o zicala:

“Daca nu esti fericit la locul de munca, schimba-l.”
„Daca nu poti sa il schimbi, schimba-ti atitudinea.”

Daca nu poti sa renunti, atunci de ce te mai vaiti? 🙂

Sunt sanse mari ca scenariile din capul tau sa te fi adus aici. Stiu pentru ca si mie mi s-a intamplat in trecut.

E timpul sa iti recuperezi viata !

Care sunt simptomele ca esti nefericit la locul de munca?

Sunt foarte multe si de obicei vin la pachet cu altele (nu sunt izolate). Dau cateva exemple mai jos:

  • Seara esti stresat, apasat
  • Te simti plictisit de ceea ce faci la birou
  • Simti ca nu esti apreciat de catre colegi sau, mai rau, de catre superiori
  • Te vaiti des despre locul de munca, inclusiv la locul de munca
  • Te simti prins intr-o capcana
  • Nu mai stii ce e aia motivatie, pentru ca ti se pare ca tot ce faci nu are impact
  • De multe ori fizic nu te simti ok (este o corelatie directa intre gandurile pe care le ai cu privire la ce faci mare parte din zi si starea de sanatate pe care o afisezi)
  • Viata personala nu mai functioneaza la parametri (iti afecteaza inclusiv viata de cuplu)
  • Simti ca ai renuntat la visurile tale din copilarie si ca ai o cariera care nu e a ta
  • Intarzii des la munca
  • Adormi tarziu
  • Simti ca esti un robot
  • De multe ori nu te mai ingrijesti cum trebuie
  • Simti ca nu ai energie pe perioade indelungate
  • Vrei sa scapi, dar ti-este FRICA si te simti paralizat, tinut cu forta (de “context”)

Ce poti face?

In principiu exista trei “iesiri” din situatia asta:

  • sa iti imbunatesti locul de munca actual, astfel incat sa iti faca placere ce faci
  • sa iti schimbi locul de munca pentru un alt loc de munca, potential mai bun
  • sa pornesti pe cont propriu ceva (din pozitie de freelancer sau de antreprenor)

Legat de obiceiuri:

socializareCa sa iti „imbunatatesti” perceptia despre propriul loc de munca, exista un set de „obiceiuri” pe care le poti urmari si schimba. Am notat cateva dintre ele, dar difera de la persoana la persoana. Nimic nu este litera de lege. Am avut la un moment dat un client cu care am lucrat pe sentimentul de nefericire pe care il simtea la locul de munca. Voia sa iti dea demisia, nu avea curaj si gandul asta il macina deja de sase luni de zile. Efectele se vedea in special in fizicul lui, pentru ca parea obosit si fara chef 24/24 .

La final si-a dat seama ca salariul era destul de bun aici si ca asta era si motivul pentru care nu pleca. Nu credea ca poate sa gaseasca ceva mai bun. Incercase, dar gasise. Pus in fata dorintei de a-si da demisia si a sumei de bani pe care o castiga, a ajuns la concluzia ca pentru el banii respectivi sunt destul de importanti. Asa ca a hotarat sa nu se mai agite cu demisia, sa isi dea un termen de „gratie” in care sa incerce sa se adapteze mai bine. A fost un fel de „hai sa mai astept timp de 6 luni si iau decizia atunci” – lucru care l-a relaxat instant.

De ce?

Pentru ca, in cazul lui, ramasese blocat pe ideea de „demisie” si in sufletul lui se dadea o lupta duala fantastica. In realitate, unde exista aparent doar doua solutii, exista intotdeauna si o a treia. In cazul lui: sa amane o perioada ideea demisiei si sa dea maximum pentru locul lui de munca, in ideea in care poate schimba ceva.

Cateva idei in legatura de „cum iti poti imbunatati” situatia:

*Sa ajungi mai devreme cu 10 minute

Este important sa ai un program de somn adecvat: sa ai o ora cat mai fixa de culcare si sa te trezesti cu minim o ora inainte de a pleca pe usa. Asta te ajuta in a nu ajunge in criza de timp, lucru care iti poate afecta ziua la birou (incepi cu o emotie negativa care iti poate dicta starea pe intreaga zi).

Daca incepi ziua relaxat, exista sansa sa o continui de maniera asta.

*Sa iti faci agenda inainte de a incepe ziua, ca sa stii ce ai de facut 

Agenda iti aduce claritate si o relaxare cu privire la sarcinile tale din timpul zilei

*Sa nu mai vorbesti de rau locul de munca, superiorii sau colegii

Ceea ce scoti pe gura iti influenteaza starea care se transforma intr-una depresiva. De obicei atragem persoane asemanatoare noua, ceea ce ar trebui sa insemne ca ne plangem destul de mult despre conditiile de la locul de munca. Fiind intr-o continua stare de frustrare, nemultumire, nu poate sa genereze decat si mai multa energie negativa.

Daca iti propui sa refuzi sa te mai plangi si sa nu mai stai pe langa altii care se plang (pentru ca starea de vaicareala se raspandeste ca molima), exista sanse sa te “vindeci”.

*Sa iti saluti colegii (pe toti) inainte de a incepe ziua de munca efectiv

Este si ce greseam eu de obicei, cand simteam ca locul respectiv de munca nu mi se potriveste. Intarziam, eram mereu pe fuga, oamenii erau relaxati si socializau intre ei, iar eu ma duceam direct la biroul meu, ca sa nu atrag atentia asupra mea.

Daca vii mai devreme, ai timp sa ii saluti pe toti si sa preiei din starea de buna dispozitie a altora care au ajuns mai devreme (si starea de bunadispozitie se raspandeste ca molima). Te ajuta la relationare si ca sa nu mai fii perceput ca un intepat cu care nu poti comunica.

*Sa iti tii biroul curat

Cu cat esti mai nemultumit de locul de munca, cu atat sunt mai mari sansele sa faci lucruri inconstient care sa iti produca si mai mare dezgust fata de ceea ce faci acum. Un senzor bun este biroul tau. Daca iti propui sa il pastrezi curat, atunci nu vei mai ramane ancorat pe starea negativa pe care o ai.

sosete_colorate

Legat de actiunile pe care le poti intreprinde 

Pana acum am vorbit despre obiceiurile pe care le ai zi de zi si care iti influenteaza prezentul. Insa de cele mai multe ori starea de inutilitate vine din lipsa de apreciere pe care o simti raportata la cine esti tu cu adevarat. Simti ca poti da mult mai mult decat ti se permite.

Orice vis ai in momentul asta, nu uita ca pentru a ajunge acolo trebuie in primul rand sa fii un om de actiune si sa te poti privi in ochi, cand vine vorba de trecutul tau. Ca sa fii un antreprenor bun, trebuie sa fii si un angajat bun. Ca sa poti merge pe calea ta, in primul rand trebuie sa “mergi”.

Ce poti face ca sa iti imbunatatesti “viitorul”, imediat dupa ce ti-ai curatat “prezentul” ?

*Propune-ti obiective care sa implice locul tau de munca

Starea de pasivitate nu iti aduce nimic. Ai nevoie sa recastigi teritoriul pierdut. Daca nu te regasesti in compania in care esti angajat, construieste-ti rolul pe care il vrei. El nu ti se va da!

Asa ca este timpul sa devii proactiv si sa iti propui sa obtii rezultate mai bune, indiferent ce inseamna asta pentru tine. Din proprie experienta, cei care ating independenta financiara trec prin doua etape atunci cand sunt angajati: in prima faza devin utili companiei (sau superiorului), apoi devin indispensabili.

Ironia este ca atunci cand esti indispensabil, ti se deschid porti cum nu visezi. Ori la locul asta de munca, ori la urmatorul, ori in afacerea pe care o vei deschide tu.

In loc sa vrei sa pleci si sa nu poti, vei vrea sa nu pleci si nu vei putea, pentru ca oportunitatea aparuta este prea mare ca sa fie refuzata.

*Implica-te mai mult

Cel mai probabil, ca sa simti ca esti inutil, probabil ca faci doar ce ti se spune, nici mai mult, nici mai putin. Asta inseamna lipsa de proactivitate, dar si de absolut orice emotie. Esti un angajat care face ce i se cere. Si care este nefericit.

Este timpul sa te implici mai mult. Sa anticipezi ce ti se cere si sa ataci in propriul tau stil „munca” ceruta. Este vorba strict de atitudine, daca munca vine peste tine sau tu te duci catre ea. Sa cauti in companie ce te-ar face fericit si sa lupti pentru asta. Poate fi un salariu, o functie sau un proiect personal pe care sa vrei sa il propui superiorilor. Anunta-ti superiorii de intentiile tale, pune-te la dispozitia lor, ofera valoare. Contribuie mai mult.

*Cauta inspiratie

Cu totii, cand avem surse de inspiratie, simtim ca traim. Putem fi inspirati de un mentor, putem fi inspirati de un nou inceput, de un nou job, de ideea de a porni o afacere.

Cand simti ca nu esti in cariera potrivita si ca ti-ai uitat propriile tale visuri, de cand erai mic copil, cauta-le in afara locului de munca. Urmandu-le in paralel, cand se vor materializa, vor fi destul de puternice sa te duca acolo unde iti este locul.

*Poti pleca!

Cea care ne tine pe loc este frica de necunoscut si de esec. Este falsa. Esecul este cu mult mai mare cand te uiti in urma ta si vezi ani buni de zile in care ai fost profund nefericit.

Suntem in anul 2014 si, daca iti dai demisia, nu se poate intampla nimic rau. Nu poti muri de foame. Poti cel mult sa te reinventezi. Stiu ca e nevoie de curaj pentru asta. Eu am facut-o, de mai multe ori. Am supravietuit. Sunt convins ca si tu poti supravietui.

Steve Jobs avea o marturisire despre ce insemna pentru el sa renunti la ceea ce faci in mod normal:

“Cand aveam 17 ani am citit o carte in care scria ceva de genul <<Daca traiesti in fiecare zi ca si cum ar fi ultima ta zi, la un moment dat vei avea dreptate.>> Am fost impresionat ceea ce citisem si, de atunci, in ultimii 33 de ani, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: <<Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac in continuare ce urmeaza sa fac astazi?>> De fiecare data cand raspunsul era “nu” prea multe zile la rand, stiam ca trebuie sa schimb ceva.”

Poti sa iti iei o pauza pur si simplu. Poti gasi alt loc de munca. Sau poti incepe, o perioada, ceva pe cont propriu; daca nu functioneaza, o poti lua de la inceput. Te poti angaja din nou. Importanta „explorarii” potentialului tau, indiferent de riscurile aferente si de esecurile care se intrevad, este foarte mare. Cei mai de succes oameni pe care i-am cunoscut au avut intai curajul sa plece in acele calatorii care, desi au fsot esecuri, i-au definitivat pe ei ca oameni. Calatoriile sunt de fapt descoperiri de sine, iar aceste calatorii de multe ori, in zilele moderne, incep cu o demisie.

Important este sa fii pe drumul tau si sa ai speranta.
Pentru ca un om fara speranta este un om mort pe interior.

Daniel Zarnescu

DanielTS_FB



Ti-a placut articolul asta?

Accesează GRATUIT două ghiduri care au dat naștere la sute de afaceri în România - studenți, angajați, freelanceri, experți de orice fel și antreprenori care și-au revoluționat modul în care își vând produsele și serviciile.

Introdu adresa de e-mail și primești GRATUIT cele două ghiduri ce te vor ajuta să câștigi bani din propria ta afacere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

26 thoughts on “1 angajat din 2 este nefericit la locul de munca

  1. Daniel, esti extraordinar, ca de obicei. Un articol absolut superb care are darul de a insufla curajul de a-ti cauta propriul tau drum. Ne ratacim de prea multe ori pe drumurile altora si stam prea mult timp agatati in fricile noastre, fara sa avem curajul sa facem un pas spre eliberare. Stii ce cred ca ar ajuta mult? In special pe cei care sunt la un pas distanta de decizia de a-si da demisia? Cateva povesti de succes spuse in cateva fraze de catre cei care au indraznit sa-si asculte sufletul si sa-si caute propriul drum. Daca povestile astea le-ar scrie chiar ei, aici, in comment-uri… cred ca ai fi surprins de numarul de demisii ce ar urma.

  2. Iata un articol care abordeaza un subiect extrem de important. Ma regasesc in el intr-oarecare proportie. In trecut, am avut un loc de munca pe care nu il agream din cauza ocupatiei in sine, ci din cauza colegilor foarte stresanti care erau pur si simplu fixisti, perfectionisti am putea spune, orice greseala chiar daca era nesemnificativa trebuie pusa la socoteala. In fine, am renuntat la acel job si acum vreau sa imi contruiesc propriul drum sa imi fac ce imi place si sa nu mai depind de altii. 🙂
    Deosebit de motivant articolul, sunt convins ca va motiva cat mai multe persoane sa-si iimbunatateasca relatia cu ceea ce fac in fiecare zi sau mai mult decat atat ii va motiva sa-si aleaga propriul drum. 🙂 Era un citat care se potriveste de minune: „uneori de asumam esecuri, iar alteori ne asumam riscuri” – cred ca e mai bine sa incerci si sa risti, decat sa stai pasiv, lamentandu-te permanent.:)
    Felicitari pentru articol. 🙂

  3. De luat in seama articolul. Cu siguranta voi aplica cateva lucruri chiar incepand de maine legat de locul meu de munca. Insa vreau sa iti spun Daniel ca imi pari nerezonabil spunand ca „daca iti dai demisia, nu se poate intampla nimic rau. Nu poti muri de foame.”. De curand am trecut de la program de 8 ore la un program part-time de 4 ore, tocmai ca sa am mai mult timp sa ma ocup de afacerea care o construiesc in paralel, si ceea ce sigur pot sa iti spun e ca au fost zile cand am murit de foame, iar asta fara sa imi dau demisia. Nu o spun ca sa ma lamentez, ci ca sa imi sustin opinia cu o experienta reala. Sigur ca nu regret pasul facut si merg inainte.

        • Nicidecum.

          Oricand te poti reangaja si poti ramane cu experienta trecuta. Si poti reveni intr-o noua incercare.

          Diamantele se nasc sub presiune. De murit de foame nu mori, dar nici nu te loveste succesul peste noapte 🙂

          • Imi pastrez parerea Daniel, cred ca esti putin nerezonabil referitor la realitatea economica din Romania. Ti-am spus, am un job part-time iar in restul timpului vreau sa imi dezvolt afacerile, spunandu-mi ca mai bine sufar pentru o scurta perioada de timp (chiar si de foame in unele zile) stiind ca in final va merita efortul. Oricum, nu vreau sa insist pe problema ci pe solutie. Abia astept sa lansezi a doua editie MIB, cum de-altfel ai anuntat intr-un email precedent. Am deja o afacere in network marketing in curs de dezvoltare, insa vreau sa diversific, sa am ceva si pe partea de internet/propria pasiune. Mi-ar prinde bine niste informatii preliminare referitor la costul scolii. Nu ca ar conta in decizia de a participa sau nu, ci ca sa imi fac o idee referitor la planificare pe urmatoarele luni.

  4. Un articol interesant, Daniel! Ne improspateaza gandurile. Si eu sunt adepta ideii ca schimbarea atitudinii ne ajuta sa ne schimbam cursul vietii, incapand cu lucruri marunte. Eu am indraznit sa caut mai departe decat vedeam, la un moment dat, mi-am asumat riiscul si am profitat de o delegatie, ca sa explorez alte orizonturi. A fost o decizie excelenta; acum nu sunt in tara, si desi in drumul meu au fost si vor mai fi multe hopuri, sunt multumita de mine, si caut sa imi las amprenta, sa creez valoare aici unde sunt. Am un job interesant, intr-un context delicat, dar pentru mine reprezinta un challenge, si ma gandesc mereu ce pot face sa contribui la schimbarile pozitive pe care le doresc? Nu pot schimba oamenii, dar prin atitudinea mea, oamenii se vor schimba ei insisi. Sentimentul de implinire sau dezamagire ne apartine, nimeni nu ne poate dicta cum sa ne simtim, vis a vis de experientele vietii. Si de aici, puterea noastra de a alege cum ne construim drumul, starea de suflet si in cele din urma, bucuria vietii!

  5. Eu iti multumesc Daniel, pentru ca ai reusit sa accesezi in mine acele butoane, resurse, care erau din totdeauna in stare latenta, poate si care m-au determinat sa imi dau demisia si sa imi fac propria afacere, fara nici un ban, chiar eram cu datorii si credite la momentul respectiv. Si acuma-s mandra de ce am reusit, e un act de curaj si un strop de nebunie, ar spune altii – sa lasi un loc sigur, stabil, confortabil chipurile … pentru a-ti urma la peste 30 ani visul de a fi actor … sunt tare incantata de ce fac acuma, am descoperit ca sunt mai mult decat credeam ca sunt si ca pot … in fiecare zi descopar noi provocari pe acest drum, nici o zi nu seamana cu cealalta … Multam!!!

  6. Foarte bun articolul! Am avut mai multe locuri de munca pana in prezent si de asemenea am facut si lucruri pe cont propriu.

    Cel mai mult mi-a placut sa lucrez in vanzari asta pentru simplu fapt ca imi placea ca interactionez cu oameni si de asemenea mi se parea interesant si palpitant faptul ca trebuie sa-ti atingi targetul. Totusi la ultimul loc de munca am dat-o in bara. La angajare ma steptam sa fiu fenomenal asta pentru ca atunci cand eram pe cont propru reuseam sa vand foarte mult dar acolo nu pot spune ca nu a fost OK ca si job dar au fost mai multe lucruri care m-au facut sa plec si anume:

    * nu imi mai placeau produsele respective dupa ce am ajuns sa cunosc mai bine compania
    * programul era destul de nasol si nu mai aveam timp de nimic, nici sa mai ies in oras cu prietena la un suc, nici sa mai merg la sala, nici sa mai scriu.
    * din cauza ca uram produsele respective si felul prin care le vindeam (mi se parea ca le bagam pe gat la oameni chestii pe care nu le vor si de asemenea erau produse care nu mergeau bine dar erau scumpe) nu am reusit sa fac vanzari si aveam salariul foarte mic
    * produsele se livrau foarte greu si dupa ce trecea un timp destul de lung oamenii refuzau sa le mai primeasca la livrare asa ca nu imi mai primeam comisionul
    * cum nu vindeam am avut o perioada in care seful nu a mai vrut sa-mi dea liste de clienti pentru ca spunea el le iroseam si am pierdut vremea cam o luna fara sa fac nimic in afara de a suna clienti pe care ii sunasem deja
    * si cum nu aveam bani a trebuit sa renunt la mai multe chestii si sa intru in datorii (mi-am inchis pana si netul).
    * seful era foarte arogant mai exact spunea ca vrea sa ma invete cum sa vand dar cand venea cu mine pe teren in loc sa-mi dea sfaturi despre ce as putea sa imbunatatesc ma critica ca nu fac bine si ma ameninta cu evaluarea de la sfarsit de an la care daca nu ma descurcam cica mi-as fi pierdut jobul
    * erau foarte multi fumatori si din cauza asta am ajuns si eu sa fumez foarte, foarte mult desi inainte sa merg acolo faceam lucrul asta mai rar (o data sau de doua ori pe satamana mai bagam cate o tigara)

    Am pierdut vremea pe acolo vreo sase luni din cauza ca imi spuneam ca ma voi descurca mai bine luna viitoare dar luna aceea viitoare nu a mai venit. Si da…eram nefericit in primul rand pentru ca nu mai aveam bani, in al doilea rand pentru ca nu mai aveam timp de nimic altceva si in al treilea rand pentru ca aratam si ma simteam groaznic. M-am ingrasat vreo 9 kg la jobul respectiv din cauza programului.

    Totusi erau oameni care acolo castigau foarte multi bani! Nu stiu exact de ce nu am reusit sa ma integrez si sa-mi fac treaba. Pana la urma am plecat din cauza ca m-am certat cu seful pentru faptul ca i-am pus o intrebare si mi-a spus ca sunt incompetent ca trebuia sa stiu lucrurile astea de la training. Oricum atitudinea lui in sedinte era ca putem intreba orice dar daca chiar intrebam ceva ma facea incompetent. Si nu am vrut sa mai accept atitudinea asta a lui fata de mine asa ca mi-am bagat picioarele. Nu castigam nici bani, stateam si mult pe acolo si daca intrebai ceva erai si prost in fata lui si te facea sa te simti ca un ratat desi el castiga comision de pe urma vanzarilor noastre.

    Daca e sa fac o comparatie intre un loc de munca si a lucra pe cont propriu e mult mai buna a doua varianta. Cand lucram pe cont propriu in vanzari nu a fost nici o luna in care sa am probleme cu plata facturilor si pe langa asta aveam si bani de investit in educatia mea si in a incerca diferite chestii antreprenoriale.Cel putin pentru mine asa a fost!

    E ok sa ai si job! Am mai muncit si in alta parte in vanzari si a fost fenomenal de bine si de frumos! Ma trezeam dimineata si abia asteptam sa merg la munca.

    DEMISIA dupa cum spuneai e un ritual de trecere de la copilarie la maturitate si daca vrei sa-ti dai demisia si mai ai si un plan pe care esti foarte hotarat sa il urmaresti atunci zic ca e ok sa faci acest pas. Iti va da o palma care sa te trezeasca si sa te fac sa-ti misti piciorele spre ceea ce vrei cu adevarat si te va obliga sa te reinventezi.

    Cand am demisionat am realizat cat de prost am fost ca am stat acolo sa pierd vremea cand putea sa fac alte lucruri care sa ma ajute mult mai mult la dezvoltarea mea atat pe lan financiar cat si profesional si personal. Asa ca de atunci m-am pus pe treaba si m-am reinventat si acum sunt mult mai bine.

    Scuze daca e prea lung comentariul dar trebuia sa scriu asta. Articolul tau e foarte interesant si sunt sigur ca ma va ajuta la momentul potrivit! Sa ai o seara faina

  7. Mulțumesc, Daniel, pentru articolul foarte ferm și ancorat în realitatea din zilele astea. Citind articolul a fost ca și când dialogam cu mine însumi. Chiar în această perioadă trec printr-o astfel de experienţă în care „negociez” cu mine materializarea finalului jobului pe care îl am. Până acum am reușit cu succes să îmi ascund adevăratul răspuns

  8. Buna Daniel, citesc de ceva timp blogul tau si pe langa faptul ca tot ce scrii imi merge la inima, ma si regasesc in foarte multe situatii, idei, ganduri, exact asa cum le structurezi tu – bine, tu le pui intr-o forma/organizare foarte buna. Dar de acest articol chiar aveam nevoie, cred. Este o confirmare ca am luat o buna decizie de a face o schimbare si a explora deocamdata pe cont propriu, plus o vacanta mai lunga. Multi mi-au spus ca sunt nebuna ca nu ma duc sa ma angajez din nou repede, dar asta am simtit. Cumva nu poti ocoli unele intrebari pe care ti le pui, o teama usoara de necunoscut tot exista, dar am ales sa incerc sa fiu fericita, in loc de a alege o nefericire sigura. Repet, asa am simtit eu, cu totii avem nevoi diferite, antreprenoriatul nu este si nici nu trebuie sa fie alegerea tuturor, sunt plusuri si minusuri de orice parte a baricadei. Dar am mai stiut ca am dorit sa fac pentru mine ceva ce imi doresc de ani de zile, respectiv o calatorie mai lunga, incarcat bateriile pentru munca iar 100% si imi reprosam cumva ca sunt un pic egoista, chiar daca nu am familie in grija, totusi am rude, etc si au asteptari de la mine. De aici afirmatia mea ca mi-ai dat prin articolul de fata o confirmare, care ma ajuta sa dau la o parte sentimentul de teama, care nu este puternic, ca nu il las, dar exista. Pana la urma si esecul cum ai spus tot parte din viata face.

    • Cateodata un pas mare in spate inseamna baterii incarcate si o evolutie fantastica.

      Cat despre rudele care au „asteptari”, este una dintre cele mai mari capcane in care putem pica. Este acelasi lucru cu babele din sat care te vorbesc pe la spate ca nu te insori si nu ai copii. Sunt acei oameni care se panicheaza pentru ca tu faci „altfel” decat se face…. si s-ar putea sa fii fericit cu asta.

      acest comportament hilar care ne impinge sa ne comportam ca toata lumea o numesc „oda conformismului”. Ceva in genul „si eu as fi vrut sa fiu fericit ca tine, dar am ales sa fac ca toata lumea.”

      Din pacate prea multi ne conformam, in loc sa ne cautam propria cale, care poate fi diferita de a majoritatii, de a rudelor, de a vecinilor, de a prietenilor.

  9. Nu pot sa zic decat atat: Iata un om viu pe interior!
    Un articol bine structurat, cu idei clare și sugestii practice. Felicitari. Si cu un prim paragraf care face o pofta nebuna de viata si de cafea 🙂

  10. Ai dreptate, ma regasesc complet in ceea ce spui. Si ca mine cred ca sunt foarte multi asa cum bine ai punctat. Dar oare de ce se intampla lucrul acesta? Oare nu pentru ca angajatorii pun presiuni prea mari asupra angajatilor, ii trateaza urat, le dau salarii mici?
    Mie imi place ce fac si nu m-as gandi la demisie, dar „seful” considera ca daca ne trateaza urat, ar creste productivitatea, nimic mai fals.
    Eu cred ca toata problema sta in atitudine, atitudinea sefilor, atitudinea colegilor etc. Daca angajatii nu s-ar manca intre ei, nu ar fi mai bine? Si apoi vorbim despre nefericirea la locul de munca….

  11. din din pct de vedere angajator, si asa cum spui care te-ai ajuns si uitat cum era, asa o fi, se poate minti sclavul ca este bine, poate gasi motive si bucurii false, insa asta nu nu face lucrurile sa devina normale, cum ar trebui daca vina este in alta parte!!!!
    Asa ca, de ce sa nu privim adevarata problema: angajatorul!!!!
    Pt ca daca statisticile arata asa multi cu probleme, vb aia cu ” daca iti spune unul-mai multi ca esti beat” , nu toti sunt tampiti, nebuni, iar cativa angajatori sanatosi…ci invers, la ei este problema!
    Prin urmare angajatorul trebuie sa-si schimbe atitudinea, si cea mai relevanta DOVADA este nr orelor de lucru fata de altii (inclusiv weekend) vs salariu obtinut. Sa nu mai pomenesc de civilizatia sefilor romani fata dee civilizatia celor straini si de aici comportamentul fata de angajati -„sclavi” in romania!!
    Si rau este si comportamentul celor (multi vad aici din pacate) care sunt obisnuiti sa fie sclavi, pupincuristi sa plece capul, si, se recunosc in situatie..dar nu vad adevarata problema, nu gandesc singuri, ci iau ca pelicanul orice li se arunca in gusa, si se considera ei de vina ca prostii! Zeci, sute..mii de angajati nu gandesc bine, au probleme iar 2-3 sefi sunt ok si aia au dreptate vs mii de oameni! Iin loc sa aiba 2 neuroni functionali sa gandesca cateva lucruri:
    – Daca asa multi au probleme si unul-doi nu, inseamna ca de fapt ei au dreptate, nu aia unu-doi!
    – Daca lucreaza mai mult decat zice legea, si weekend si nu mai au timp de fam, viata si tot iau bani de nimic..nu ai sunt de vina, pt asta, ci sunt de vina ca accepta sa fie sclavi moderni.
    – Ca fraierul ala de sclav mintinude-se ca este bine..nu va merge mult timp, din doua motive: adevarul ramane adevar (si nu si sunt vina, ci angajatorul) si, nu poti pacali subconstientul.. Iar cel care a scris asta..fara sa fiu lipsit de respect gandeste ca un om ajuns ce uita de unde a plecat..un corporatist ce gaseste argumente sa ” motiveze” oamenii pt a fi bine sefului..si fara sa fi citit prea mult in afara de ce este material in lumea asta..

  12. Pingback: Ce trebuie sa faci ca sa devii un angajat indispensabil | Construim ImperiiConstruim Imperii